Călin îl strânge pe Crin cu uşa deschisă de Băsescu

Autor: Romulus Georgescu

Antonescu şi Tăriceanu încearcă să-şi regleze conturile în PNL după ce Băsescu i-a aruncat fostului premier momeala revenirii la putere alături de democrat-liberali.

Ipoteza intrării la guvernare şi apropierea congresului agită apele la vârful PNL. Fostul şef al PNL Călin Popescu-Tăriceanu a pus pe tapet problema intrării la guvernare cu Traian Băsescu după ce a negociat telefonic cu acesta. Preşedintele Crin Antonescu şi prim-vicepreşedintele Ludovic Orban se opun. O primă bătălie se va da, astăzi, în Comitetul Executiv, sub presiunea liderilor de filiale speriaţi de spectrul opoziţiei.


Poziţionări la vârful PNL


Călin Popescu-Tăriceanu era bănuit de mai multă vreme de Crin Antonescu că poartă discuţii cu Băsescu şi că va încerca să fluture steagul revenirii la guvernare cu PDL pentru a câştiga şefia partidului la congresul din februarie. La şedinţa Biroul Politic Central el l-a criticat pe Tăriceanu pentru discuţiile telefonice cu Băsescu şi i-a reamintit că liderii partidului sunt alţii.

Antonescu a ieşit a doua zi cu o declaraţie nuanţată. „Singura formulă în care cu cineva ca Traian Băsescu sau cu cineva ca PDL se poate discuta o guvernare este situaţia în care PNL deţine poziţia de premier”, a susţinut, ieri, Antonescu la Radio Guerilla.

Declaraţia a fost motivată de faptul că Antonescu a încercat să aibă pregătită o contrapondere la afirmaţiile lui Tăriceanu cum că ar fi discutat cu Băsescu despre „un premier agreat de PNL” - prin care fostul şef al liberalilor a încercat să transmită că ar exista garanţii că liberalii nu vor fi daţi afară din viitorul executiv, chiar dacă premierul nu va fi al lor.
 
Interesant este că, un alt posibil candidat la şefia PNL, Ludovic Orban, a avut o poziţie diferită faţă de Antonescu. El a declarat că nu se poate construi niciun proiect politic cu Băsescu.

Ce se întâmplă la nivelul 2


La nivelul doi al partidului, opoziţia faţă de o alianţă cu Băsescu este susţinută de vice pre şedintele Norica Nicolai sau de secretarul general Radu Stroe. Vicepreşedinţii Dan Radu Ruşanu şi Relu Fenechiu, campioni ai negocierilor cu PSD, caută acum o soluţie de apropiere de Traian Băsescu.

Oficial, ei solicită ca PNL să obţină postul de premier. Neoficial, cei doi au avut, în ultima perioadă, diferite tatonări, încercând să obţină asigurări că nu vor fi excluşi din viitorul executiv.

Teodor Meleşcanu este de mai multă vreme adeptul colaborării cu PDL şi spune că liberalii trebuie să înceapă negocierile cu toate formaţiunile politice fără a pune condiţii. Un alt vicepreşedinte liberal Romeo Stavarache a spus că, dacă Băsescu este validat, pre şedintele PNL se va alia cu PDL.

Presiuni din teritoriu

Liderii din teritoriu dau semnale că nu mai vor să stea în opoziţie. Şeful PNL Gorj, deputatul Dan Ilie Morega, a declarat, ieri, că va prezenta conducerii centrale a partidului propunerea de intrare a liberalilor la guvernare alături de PDL. „Avem datoria faţă de România de a realiza o guvernare de dreapta”, este noua lozincă a lui Morega.
 
Alţi lideri recunosc motivaţia reală. „Avem o datorie faţă de primarii care au tras în campanie. Ei sunt în primul rând obligaţi faţă de cei care i-au ales şi, în al doilea rând, faţă de partid, şi nu le putem spune că vom intra în opoziţie şi îi vom lăsa fără fonduri”, afirmă Marian Petrache, liderul PNL Ilfov.

În schimb, şeful PNL Hunedoara Mircia Muntean se opune unei alianţe cu Traian Băsescu. „Vă dau cuvântul meu că eu mă duc şi le dau foc la toate sediile PNL ale organizaţiilor care au obţinut 5 sau 10 la sută la alegeri”, a declarat Mircia Muntean. (Au contribuit Ciprian Iancu, Eugen Măruţă)

"Singura formulă în care se poate discuta o guvernare cu cineva ca Băsescu sau ca PDL e situaţia în care PNL deţine poziţia de premier."

Crin Antonescu, preşedinte PNL


STRATEGIE

PDL urmăreşte revenirea lui Tăriceanu la şefia PNL, pentru a reface alianţa cu liberalii. Deocamdată, Boc a bătut ieri palma cu Marko

Anca Simina

Agitaţia din PNL a făcut ca la vârful PDL să se reia discuţiile despre un guvern cu liberalii. O astfel de formulă nu s-ar putea concretiza însă, susţin democrat-liberalii, decât după schimbarea conducerii PNL, estimată în ianuarie-februarie.

De altfel, în cele două zile de după alegeri, Emil Boc nu a discutat cu Crin Antonescu decât prin presă, aceeaşi reticenţă faţă de liderul actual al PNL fiind arătată de întreaga gardă a PDL.
 
Calculul vizează, potrivit unor surse democrat-liberale, revenirea lui Călin Popescu-Tăriceanu la şefia partidului, încurajată inclusiv de Traian Băsescu prin telefonnul de luni. Până la reaşezarea taberelor în PNL, PDL şi-a aranjat ieri cu UDMR o intrare în orice formulă de guvernare, inclusiv minoritară.


 

PRIMUL PAS. În prima întâlnire după alegeri, Marko a trecut UDMR-ul în calculele lui Boc pentru noul guvern


Antonescu, sărit de tabăra lui Băsescu


„După validarea alegerilor, în zece putem avea guvern”, a preconizat Boc optimist, după o discuţie în cerc restrâns în Modrogan cu Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu şi Liviu Negoiţă. După întâlnire, varianta anticipată în PDL era, potrivit unor surse din partid, alianţa cu UDMR şi un PNL condus de Tăriceanu, rămânând însă în continuare incertă formula de guvernare care să se aplice până la tranşarea situaţiei în PNL.
 
Antonescu este însă ultimul cu care PDL-iştii se arată dispuşi să stea la masă. „Până acum opt luni, mi se părea că totdeauna cu Crin Antonescu este posibil un dialog. Văd că acum are nişte fixisme foarte bine înrădăcinate. Văd că reîncep condiţiile care înseamnă, de fapt, «nu vrem să intrăm în guvern». Asta-i «România bunului-simţ»: când pierzi, ceri mai mult decât dacă ai fi câştigat”, a ironizat Berceanu condiţia lui Antonescu de a impune premier PNL. El a adăugat însă, totodată, că „nimic nu este nenegociabil”.

UDMR a trecut cu PDL


Dacă discuţiile cu liberalii sunt deocamdată la nivelul contactelor de tatonare pe relaţii personale, UDMR s-a mişcat mai repede. După o şedinţă a conducerii în care Uniunea s-a declarat „deschisă către mai multe formule”, Marko Bela a trecut aseară la discuţii cu Boc şi Negoiţă la guvern.

Primele semnale de apropiere le dăduseră însă şi mai devreme PDL-iştilor Verestoy Attila şi Borbely Laszlo. Potrivit unor surse din PDL, UDMR a fost de acord cu intrarea la gu vernare în „orice formulă”. „UDMR este dispusă să participe într-un guvern dacă se întrunesc condiţiile: program potrivit şi soluţii anticriză”, a declarat la rândul său Marko, la plecarea de la Palatul Vic toria, adâugând că încă nu s-a negociat, ci „s-a evaluat situaţia”.

Chiar dacă PDL-iştii susţin că nu li s-au pus condiţii din partea UDMR, în emisiunea „Evenimentele zilei”, Borbely a comentat ieri că „ar fi bine ca PDL să renunţe la nominalizarea lui Negoiţă” ca premier desemnat.

CITIŢI ŞI:

Zece măsuri urgente de inclus pe agenda viitorului guvern
Geoană contestă alegerile ca să rămână preşedinte al PSD
EDITORIALUL EVZ: Arhanghelii reconcilierii
SENATUL EVZ: “We the People”: Alegerile prezidenţiale şi suveranitatea poporului

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele