Refuzul CNA nu s-a datorat, după cum au motivat membrii comisiei, la natura campaniei, ci a fost cauzat de faptul că legea referendumului nu s-a definitivat. Membrii IPP au subliniat că intenţia lor prin campania "Mai puţini, mai bine" a fost de a-i pregăti pe cetăţeni în eventualitatea organizării unui referendum.
Coincidenţe
Membrii CNA au sesizat, însă, şi asemănările dintre mesajul campaniei şi cel transmis de către preşedintele Traian Băsescu, aflat oficial în campanie electorală pentru un nou mandat. Pe 24 septembrie, acesta a propus Parlamentului reducerea numărului de parlamentari şi a adresat, în acest sens, o solicitare de aviz pentru organizarea unui referendum naţional, care să coincidă cu data alegerilor prezidenţiale.
"Nu puteţi să preluaţi propunerea unui candidat şi să o inseraţi (în campanie, n.r.)", a spus Christian Mititelu, membru al CNA.
Deşi părerile reprezentanţilor Audiovizualului au fost împărţite, în urma votului final s-a decis respingerea campaniei Institutului pentru Politici Publice.
CITIŢI ŞI:
Preşedintele educă poporul cu plebiscitul
Boc forţează Parlamentul să avizeze plebiscitul lui Băsescu | VIDEO







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum