Este pentru prima oară când o importantă orchestră occidentală concertează în Coreea de Nord, stat menţinut în izolare de regimul comunist de la Phenian. Iar faptul că e vorba despre o orchestră americană apare şi mai important în contextul relaţiilor dintre cele două ţări: oficial, Coreea de Nord se află în război cu Statele Unite, pentru că războiul coreean din 1950-1953 s-a încheiat cu un armistiţiu, în loc de un acord de pace propriu-zis.
Un alt fapt fără precedent: în cursul acestei vizite, autorităţile de la Phenian au relaxat total restricţ iile obişnuite, asigurând zecilor de ziarişti străini acces practic nelimitat la internet şi la telefon. Fotoreporterii agenţiilor de presă au profitat din plin şi au transmis zeci de imagini menite să ilustreze realităţile cutremurătoare nord-coreene, aşa cum puteţi vedea şi în selecţia prezentată în această pagină.
O REŢETĂ VERIFICATĂ
Diplomaţia prin muzică
Mai mulţi analişti apreciază că evenimentul de ieri e asemănător, ca semnificaţie, cu celelalte „punţi culturale“ pe care Washingtonul şi aliaţii săi occidentali le-au întins şi în trecut, cu scopul de a reduce tensiunile diplomatice. Reuters punctează câteva dintre aceste evenimente „istorice“ din categoria „diplomaţiei culturale“:
> Sept. 1956: Orchestra Simfonică din Boston devine primul ansamblu american important care concertează în URSS, în plin Război Rece.
> Aug.-oct. 1959: Filarmonica din New York, sub bagheta lui Leonard Bernstein, face un turneu de trei săptămâni în URSS. 
> Martie 1973: Orchestra Filarmonică din Londra devine primul ansamblu occidental care ajunge în China după instaurarea comunismului în 1949, când Mao Zedong a înfiinţat Republica Populară.
> Sept. 1973: Orchestra din Philadelphia, în primul turneu american în China, este întâmpinată de Corul Filarmonicii Centrale Chineze, care intonează în engleză „America the Beautiful“, ceea ce mişcă profund opinia publică din SUA.
> Feb. 2008: Filarmonica din New York susţine la Phenian un concert cuprinzând Simfonia a 9-a („a Lumii Noi“) de Anton Dvorak, preludiul actului al III-lea din opera „Lohengrin“ de Richard Wagner şi „Un american la Paris“ de George Gershwin.
Veteranul Războiului Rece
Veteranul Filarmonicii din New York este clarinetistul Stanley Drucker, 79 de ani. A intrat în rândurile prestigiosului ansamblu la numai 19 ani, în 1948, şi a participat la turneul istoric din URSS (1959), cu un an înainte de a deveni prim-clarinetist, post pe care îl ocupă şi astăzi. A traversat tot Războiul Rece alături de orchestra sa, cea mai veche din SUA, fiind prezent nu numai în turneul derulat în „epoca de aur“ a imperiului sovietic, ci şi la concertul organizat la prăbuşirea acestuia, mai exact la căderea Zidului Berlinului.


ACUL ÎN CARUL CU FÂN
Un român din orchestră îşi caută colegii nord-coreeni
Unul dintre membrii Filarmonicii din New York, violoncelistul român Valentin Hirsu, în vârstă de 60 de ani, intenţionează, pe timpul şederii sale în Coreea de Nord, să afle ce s-a întâmplat cu trei nordcoreeni orfani care i-au fost colegi la Şcoala de muzică nr. 1 din Bucureşti, relevă Mediafax. Unul cânta la pian, unul la clarinet şi unul la flaut. Cei trei copii, rămaşi
orfani din cauza războiului, au petrecut şase ani în România, după care au fost luaţi în ţara lor natală.
Hirsu i-a dat o fotografie, unde apar şi foştii săi colegi nordcoreeni, lui Fred Carriere, directorul executiv al Korea Society,
care a ajutat logistic orchestra pentru deplasarea la Phenian. Carriere i-a comunicat, luni, lui Hirsu, că nu a putut da de urma celor trei. Violoncelistul a declarat însă că nu se va da bătut şi că va întreba orice muzician nordcoreean dacă ştie ceva de soarta foştilor colegi. „Pot să-i găsesc singur“, a spus acesta.









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum