Carla Bruni, criticată că își petrece sărbătorile în Maroc

Prima doamnă a Franţei îşi petrece sărbătorile de iarnă în Maroc, împreună cu fiica ei de două luni, Giulia, şi cu 10 gărzi de securitate. Ea se află în ţara africană de sâmbătă, când a împlinit 44 de ani, şi intenţionează să rămână până la Anul Nou. Alegerea acestei destinaţii de vacanţă i-a atras însă critici dure din partea localnicilor, potrivit site-ului Daily Mail.

„Prezenţa unei multimilionare soţii de politician care-şi petrece vacanţa într-o vilă de lux nu este un lucru bine văzut în ţările arabe”, afirmă Jamal Dhabi, un analist politic marocan.

„Există un sentiment crescând de dezaprobare în rândul locuitorilor ţărilor noastre când îi văd pe cei superbogaţi că vin aici să-şi petreacă vacanţa, în timp ce marea majoritate a populaţiei nu are absolut nimic, este săracă”, adaugă acesta.


„Ar trebui să-i fie ruşine Carlei”, afirmă activista democrată Laila Mansouri. „Marocul este o ţară arabă cu mari probleme sociale, ea nu face decât să le legitimeze”, spunea aceasta.

„Carla a încercat chiar să ţină în secret sejurul din Maroc. Acest lucru ar putea funcţiona în Franţa, unde sunt legi stricte privind protejarea intimităţii celor bogaţi, dar aici nu funcţionează”, adaugă aceasta, citată de ziarul britanic, preluat de Agerpres.

Taguri:Carla Bruni-Sarkozy, maroc, vacanta, sarbatori de iarna

Spune-ţi părerea!

  • cop
    26 decembrie, 21:34. cop

    big deal!!!!!! daca mergea in vacanta in belize,hawaii........ in marocco,pai si romanii isi permit o vacanta in morocco

    • jupuitorul
      26 decembrie, 21:51. jupuitorul

      In Belize se duce doar pantru a o beli.....lui Sarkozy!

    • Saddam Hussein
      27 decembrie, 01:53. Saddam Hussein

      Bai, Copule, ma mira ca nu pricepi indignarea fratilor tai musulmani de Maroc. Ei nu vor sa vada baogati in batatura ca sa nu stie si nici sa afle cat sunt de saraci si cat de mizerabila le e viata. Politica strutului care neaga realitatea, practica atat de comuna printre musulmani... si comunisti.

  • nedumeritu'
    26 decembrie, 21:14. nedumeritu'

    articol identic in romania libera!

  • ea
    26 decembrie, 21:10. ea

    Doamna Carla, veniti la noi ca avem nevoie de turisti.

    • piticul
      26 decembrie, 21:34. piticul

      Casa de oaspeti de la BOCSA MARE va sta la dispozitie!

  • 1234
    26 decembrie, 20:41. 1234

    este reciproc cand arabi super bogati isi fac de cap in orasele europene?

    • @1234
      27 decembrie, 01:09. @1234

      nu-i acelasi lucru bai capcaunule?!!!

  • sarkonazy
    26 decembrie, 20:33. sarkonazy

    le este frica deoarece carla este sado-maso si nimfomana....cu siguranta va strica pentru totdeauna echilibrul in regiune

  • ion
    26 decembrie, 20:23. ion

    nu inteleg, de ce sunt suparati localnicii? doamna sta gratuit in vila luxoasa?

    • Altul
      27 decembrie, 03:43. Altul

      Marocul este fosta colonie franceza iar statul francez are vile de serviciu la pret redus pentru aparatul diplomatic.

      Nu ca ar fi treaba noastra; si Renel-ul are hotel de serviciu la Predeal (pentru unii angajati)...

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele