CARTEA DE VACANŢĂ. Ion Bogdan Lefter: Cinci cărţi în căutarea unui cititor

Cu ceva dintr-un roman poliţist, cartea are acea tensiune a autenticelor aventuri, un intricat mind game, care începe cu o crimă şi se termină cu o enigmă: Ioan Petru Culianu.

Andrei Oişteanu, "Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură", Polirom, 2010

Istoria vieţii private cu secrete sertare şi cea a mentalităţilor cu alambicate istorii din veac se întâlnesc delectabil într- o carte de un farmec irepresibil care amestecă erudiţia cu gustul pentru povestea narcotizantă a unei altfel de istorii literare, secrete şi interzise.

Prilej de a răsfoi şi altfel biografii ilustre, cum scriitori cunoscuţi se privesc în oglinda de vise sau numai ceţoase fumisterii de alcov pentru a revendica şi altfel "fumurile" scriitoriceşti când ele nu sunt sublimate intravenos, cartea de faţă vine pe un teritoriu neexplorat în cultura română şi practic îl cartografiază.

Steve Galloway, "Violoncelistul din Sarajevo", Litera 2010

Să ne imaginăm un concert care are două tipuri de virtuozi, un violoncelist care cântă întro piaţă din Sarajevo în memoria celor ucişi de un obuz şi o lunetistă care-l ţine în viaţă prin remarcabilul ei talent de a ucide de la distanţă.

Povestea stranie a acestui duet cu diezii şi bemolii unor sensibilităţi impresionate tragic rezonează până la inefabil cu atmosfera halucinantă a unui oraş devastat de război, fantomatic, şi memoria lui ştearsă cu fiecare om împuşcat, memorie din care încă fac parte Kenan şi Dragan, celelalte două partituri ale acestui roman unde şi drumul pentru a umple un bidon cu apă devine o aventură periculoasă.

Thomas Pynchon, "Curcubeul gravitaţiei", Polirom, 2010

După "Strigarea lotului 49 şi V", Pynchon se lansează întro experienţă a romanului total, deschis prin mii de canale lumilor alternative, ironic şi psihedelic, inteligent până la recele tehnologiilor distructive ale rachetelor V2, dar cu o notă picarescă, randomizant, dar refăcând mandalic geometrii neeuclidiene, un roman care se întinde pe sute de kilometri pătraţi de naraţiune, dar care te poartă din surpriză în surpriză, ca şi cum viaţa ar lua-o de la capăt de fiecare dată şi de nicăieri.

Carlos Fuentes, "Toate familiile fericite", Curtea Veche, 2010

Mexicul lui Carlos Fuentes are magia unei jungle în care fiecare simţ este un animal la pândă, în care nostalgia şi cruzimea se află împreună în pas de tango, în care nefericirea are ceva dintr-un mecanism absurd şi complicat, unde melodrama devine profundă şi unde visul tinde să populeze spaţiul realităţii cu propriul decor mirobolant, unde viciul devine poveste de dragoste şi unde vechile cântece rămân pentru totdeauna prinse de dorinţe irealizabile. (Angelo Mitchievici)