Cartier de locuinţe ANL în locul garnizoanei unde a fost împuşcat Ceauşescu, la Târgovişte

Autorităţile dâmboviţene vor construi un cartier de locuinţe ANL în locul garnizoanei de la Târgovişte, unde a fost împuşcat, în decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu, anunţă Agerpres.

Proiectul a fost prezentat, astăzi, de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, care a precizat că acest cartier se va întinde pe o suprafaţă de 27 de hectare şi va avea rolul de a stimula tinerii medici, profesori, lucrători din armată şi poliţie de a rămâne să lucreze în judeţul Dâmboviţa.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a spus că proiectul va începe în primăvara anului viitor. ''Suprafaţa de teren pe care se va construi acest cartier ANL este fosta unitate militară de la Gară, unde a fost împuşcat Ceauşescu'', a precizat Florin Popescu.

Pe de altă parte, Elena Udrea a spus că, deşi ajunsese la intrarea în judeţul Dâmboviţa, a fost nevoită să se întoarcă din drum, astăzi, pentru a merge la Parlament unde se vota moţiunea Social-Democraţilor privind Agricultura.

Taguri:targoviste, nicolae ceausescu, locuinte ANL

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele