Scenariul emisiunii prezintă poveşti de dragoste neîmplinite, actuale sau trecute, ale unor cupluri care din diverse motive nu au reuşit să se căsătorească, dar cărora li se oferă încă o şansă de a-şi uni destinele.
Gazda reality-show-ului va fi Eduard Petru, cel care a prezentat, la TVR, emisiunea „Ploaia de steluţe”, împreună cu actriţa Maria Dinulescu.
Propunere fără „preaviz”
Astfel, protagonistul emisiunii - el sau ea - care s-a despărţit de persoana iubită, fie în urmă cu mulţi ani în urmă, fie de curând, vine în emisiune pentru a-şi prezenta povestea de iubire, dar şi pentru a face o cerere în căsătorie. Persoana căreia urmează să i se facă marea propunere nu va şti de intenţiile fostului partener decât în momentul în care acesta i se va înfăţişa cu inelul şi cu declaraţia.
Fostul partener va fi, astfel, pus în faţa celei mai dificile decizii, aceea de a începe sau nu o nouă viaţă cu un om cu care a încheiat de mult timp o relaţie. Regretele, emoţiile şi amintirile de mult uitate revin în viaţa personajelor, iar răspunsul la întrebarea „Că sătoreşte-te cu mine” poate fi unul pozitiv sau negativ.
„Noi urmărim nişte poveşti de viaţă, iar reality-show-ul se bazează pe întâmplări adevărate”, a declarat Maria Popescu, PR Manager al postului Kanal D. Dacă răspunsul va fi unul pozitiv, atunci cei doi îndrăgostiţi vor avea parte şi de o nuntă la starea civilă.
Înainte, însă, de a face marele pas, protagonistul emisiunii trebuie să treacă printr-un proces de înfrumuseţare şi o perioadă de pregătire. Acesta va fi supus unor operaţii estetice, reparaţii stomatologice sau implanturi cu silicon, dar va beneficia şi de ajutorul unor specialişti pentru a se coafa, machia sau îmbrăca. Marea întrebare va fi pusă într-un mod cât mai inedit: persoanele cerute în căsătorie vor avea parte de elicoptere care vor survola locul respectiv, cetăţi medievale, cavaleri şi cai albi sau cascadorii în plină stradă.
Sâmbătă, 16 Ianuarie 2010. 0 vizualizări, 25 comentarii, 0 voturi
„Căsătoreşte-te cu mine”, la Kanal D
Postul de televiziune testează un nou reality-show pe piaţa din România, o emisiune în care oamenii îşi caută fostele iubiri.
După show-uri de televiziune ca „Rătăciţi în Panama” (care însă nu a avut succesul scontat) „Noră pentru mama” sau „Fata lui tata”, difuzate de Kanal D, postul revine, începând cu 9 februarie, cu un nou reality-show: „Căsătoreşte-te cu mine”, care va fi difuzat în fiecare marţi, de la ora 20.30.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum