În plus, tot prin hotărâre guvernamentală, tinerele mame vor primi suma de 150 de lei, considerată necesară pentru achiziţionarea trusoului bebeluşului. Dacă suma este suficientă, sau câţi bani ar trebui să adauge tinerii părinţi poate hotarî fiecare, în primul rând în funcţie de buget.
Evz.ro a făcut o „excursie” prin mai multe magazine, s-a ferit de cele de fiţe, a comparat preţuri, în încercarea de a alcătui trusoul complet.
Preţul face diferenţa
Prima oprire a fost un magazin de cartier. „De cartier” doar cu numele pentru că, în rest, este aliniat normelor occidentale-are site de prezentare- şi este capabil să mulţumească până şi cei mai exigenţi clienţi. „Pentru viitoare mămici şi copiii lor minunaţi”, Junoland este magazinul din Militari unde, în primul rând, primeşti sfaturi utile în ceea ce priveşte trusoul nou-născutului. Aici am aflat de la bun început că „Dacă vrei să-ţi aduci bebeluşul acasă ai nevoie, în medie, de 500 de lei”. Adică de trei ori suma oferită de Guvern.
La fel ne-au spus şi tinerele reprezentante ale magazinului „Piciul” din centrul Comercial Unirea. Acestea însă au scăzut suma, nu cu mult „ Am auzit că au scos copilul din casă şi cu trei milioane jumătate, patru”.
Aceleaşi informaţii le-am primit şi la farmacie. Este adevărat că aici se găsesc numai anumite produse destinate nou-născuţilor, dar, oricine doreşte ca bebeluşul să fie în siguranţă din toate punctele de vedere trebuie să apeleze la sfatul profesioniştilor. Aici pot fi găsite scutece tetine, suzete, lapte şi toate produsele parafarmaceutice destinate copiilor, încă din prima zi de viaţă.
Magazinele cu renume nu sunt neapărat cele mai scumpe. Recunoaşterea au primit-o în urma profesionalismului dar, mai ales, ca urmare a preţurilor accesibile şi a gamei variate de produse.
Diana şi Cosmin sunt doi tineri, părinţi în devenire. I-am întâlnit la ieşirea din magazin. Făcuseră cumpărături pe ultima sută de metri, întrucât Diana urma să nască peste două săptămâni. I-am întrebat cât au cheltuit. Cu zâmbetul pe buze, prea fericiţi în aşteptarea momentului, au răspuns: 20 de milioane şi „am luat numai strictul necesar”.
O privire de ansamblu ne indică existenţa unui echilibru al preţurilor practicate în magazinele de cartier, cele specializate, farmacii şi site-urile de unde pot fi cumpărate online articole pentru copii. Însă, ce poate fi observat, în urma unor calcule simple, este că banii acordaţi de Stat pentru alcătuirea trusoului nou-născutului nu sunt nici pe departe suficienţi.
Produs | Magazin de cartier | Magazin specializat | Farmacie | Site-uri specializate |
|---|---|---|---|---|
Junoland | „Piciul”(Unirea Shopping Center) | Helpnet Militari | ||
Necesare la externare | ||||
Cămaşuţă | 7,00 lei | 7,90 lei | - |
|
Bluză de corp | 8,00 ÷ 9,00 lei | 8,00 ÷ 9,00 lei | - | 10,00 lei |
Panataloni | 8,00 lei | 7,90 lei | - | 19,00 lei |
Salopete cu talpă | 15,00 ÷ 23,00 lei | 19,90 lei | - | 19,00 lei |
Body-uri | 13,00 ÷17,00 lei | 11,90 lei | - | 14,00 lei |
Căciuliţe din bumbac | 4,00 lei | 3,90 lei | - | 4,00 lei |
Căciuliţe de exterior | 10,00 ÷ 40,00 lei | 21,00 ÷ 24,00 de lei | - | 15,00 lei |
Şosete | 4,00 ÷ 6,00 lei | 4,90 lei | - | 5,00 lei |
Botoşei | 2,00 ÷ 2,50 lei | 5,90 lei | - | 6,00 lei |
Dresuri | 10,00 ÷ 15,00 lei | 12,90 lei | - | - |
Scutece de unică folosinţă | 24 buc/pc - 19,50 lei | - | 43 buc/pc- 36,73 lei | 24 buc/pc ÷ 19,00 lei |
Scutece refolosibile | - | 3,90 lei |
| 29,00 ÷ 133,00 lei |
Păturică | 10,49 lei | 39,00 lei (subţire) ÷ 59,90 lei (groasă) | 10,43 lei (5 buc) | 113,00 lei |
TOTAL PARTIAL | 110.99 ÷ 161.49 lei | 147,70 ÷ 172,00 lei | 47.16 lei | 253,00 ÷ 357,00 lei |
În camera bebeluşului | ||||
şi necesare igienei zilnice | ||||
Salteluţă | 180,00 lei | 139,00 lei |
| 84,00 ÷ 328,00 lei |
Cearşaf de bumbac | 10,00 lei | - | - | 47,00 lei |
Lenjerie | 55,00 ÷ 60,00 lei | 69,90 lei | - | 31,00 ÷ 169,00 lei |
Cădiţă de baie | 52,00 lei (mică) ÷ 68,00 lei (mare) | 89,90 lei (cu forme) | - | 80,00 lei (anatomică) |
Prosoape din bumbac cu glugă | 15,00 ÷ 28,00 de lei | 29,00 lei | - | 30,00 lei |
Forfecuţă pentru unghii rotunjite | 12,00 lei | - | 14,24 lei | 13,00 lei |
Pătură pentru pătuţ | 12,00 ÷ 95,00 lei | 84,90 lei | - | 100,00 lei |
Ulei de corp | 3,00 ÷15,00 lei | 17,90 lei | 12,75 lei | 11,00 lei |
Pudră | - |
| 10,00 lei | 8,00 lei |
Şerveţele umede |
| 10,90 lei | 10,00 lei | 12,00 lei |
Aspirator nazal |
| 13,90 lei |
| 9,00 lei |
Babete | 3,90 lei | 8,90 lei | - | - |
Perie pentru bebeluşi | - | 9,90 lei | 10,00 lei | 13,00 lei |
Biberoane cu capac | - | 21,00 de lei | 9,81 ÷ 33,24 lei | 8,00 ÷ 25,00 lei |
Tetine pentru lapte | - | 9,90 ÷15,90 lei | 6,09 ÷ 17,81 lei | 10,00 ÷ 117,00 lei |
Suzete | - |
| 11,00 lei | 7,00 ÷ 23,00 lei |
Perie de curăţat biberoanele | 10,00 lei | 21,90 lei | 18,00 ÷ 20,00 de lei | - |
Şampon fără lacrimi | 10,00 lei | 33,00 lei |
| 8,00 lei |
Beţigaşe de urechi pentru copii | 4,00 lei |
| 4,13 lei | 50,00 lei |
Cremă pentru pielea iritată | 9,00 lei | 10,00 lei | 3,96 ÷ 28,25 lei | 12,00 lei |
Cărucior | 180,00 ÷ 900,00 lei (cu dotări) | 400,00 ÷ 2600,00 lei (multifuncţional) | - | 208,00 ÷ 2400,00 lei (dublu) |
Genţi pentru mămici | 62,00 lei | 139,90 ÷174,90 lei | - | 22,00 ÷ 333,00 lei |
Marsupii/Portbebe | 53,00 ÷ 84,00 lei | 54,90 ÷ 249,00 lei | - | 105,00 ÷ 280,00 lei |
Masă pentru înfăşat |
| 349,90 lei | - | 274,00 ÷1000,00 lei |
Pătuţ din lemn | 480,00 lei | 699,00 lei (cu baldachin) | - | 250,00 ÷ 500,00 lei |
Pat pliant | 315,00 ÷ 420,00 lei (cu masă) | 289,00 ÷ 799,00 lei | - | 241,00 ÷ 1000,00 lei |
TOTAL PARTIAL | 1465,90 ÷ 2450,90 lei | 2502,00 ÷ 5447,80 lei | 109,98 ÷ 171,42 lei | 1633,00 ÷ 6568,00 lei |
|
|
|
|
|
TOTAL | 1576,89 ÷ 2612,39 lei | 2649,70 ÷ 5619,80 lei | 157,14 ÷ 218.58 lei | 1886,00 ÷ 6925,00 lei |













Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum