„M-am trezit fără prieteni deodată şi îmi era aproape imposibil să mă ridic din pat”, spune Constantin, care acum are 35 de ani.
„M-au ţinut mult în ghips, deşi la boala mea aşa ceva nu era indicat, apoi am avut o proteză care s-a infectat”. Acum face un tratament la Institutul „Cantacuzino”, care subvenţionează injecţiile în valoare de 900 de dolari pe lună.
L-a salvat credinţa
„Nu mai vedeam ieşirea şi credeam că nu mai am niciun viitor”, spune el. După multe frământări, a descoperit câteva cărţi despre ortodoxism şi a început să aprofundeze credinţa.
„Aceasta a devenit încet-încet un reper pentru mine şi am reuşit să mă repun pe picioare. Am început să pictez icoane. Ortodoxia m-a făcut să-mi schimb optica”, ne-a mărturisit Constantin.
Apoi, o altă întâmplare a făcut ca speranţa să reapară în viaţa sa. A cunoscut-o pe viitoarea soţie, care venea din Suceava. S-a petrecut în urmă cu şase ani, la centrul de recuperare de lângă Piteşti al Societăţii Handicapaţilor Locomotor din România (SHLR).
Relaţia lor s-a legat la telefon. Apoi a venit momentul să-i întâlnească părinţii. „A trebuit să beau o bere înainte, ca să-mi fac curaj”, îşi aminteşte.
Şi-a găsit de lucru prin fundaţia Motivation
Constantin nu a putut să meargă la facultate. Dar şi-a dorit să înveţe să folosească un calculator. Primul curs l-a făcut în 1999, la fundaţia Motivation. Apoi a început să înveţe şi singur.
De-abia în 2004 a reuşit să strângă 800 de dolari, cu împrumut de la prieteni, şi să-şi cumpere primul calculator. Atunci a început să înveţe şi webdesign, strategii de promovare pe internet. A lucrat o vreme pentru SHLR, iar acum lucrează pentru Hope IT Assistance, al cărei patron, Daniel Truţă, a fost printre puţinii oameni fără prejudecăţi.
Biroul lui este în patul de acasă, unde are un suport pentru laptop şi petrece uneori până la l4 ore lucrând. Actualul loc de muncă l-a găsit prin Motivation, singura fundaţie care are un program de integrare pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi. Dar nu a fost uşor.
Medicii de la comisia de expertiză nu îi permiteau să muncească opt ore pe zi. „Unii doctori sunt de o mentalitate veche, persoana cu handicap să stea acolo, în casa ei, de ce să muncească. Ce are mintea, dacă e sănătoasă, cu picioarele, mă întreb eu”.
„După trei operaţii nu mă mai puteam ridica din pat. Din adolescentul care alerga şi juca fotbal ajunsesem să nu mă mai pot mişca.”
CONSTANTIN TRIFU, webdesigner
MENTALITATE
Prejudecăţi faţă de persoanele cu handicap
Uneori îl caută clienţi pentru câte un proiect, iar când află că are o dizabilitate, nu îl mai sună. „Eu îi înţeleg, poate aşa aş fi fost şi eu dacă nu aş fi avut problema asta”. Mulţi au devenit comozi şi nu doresc să se complice cu persoane cu dizabilităţi, mai spune el. „Cred că lipsa de cultură faţă de un om cu handicap este un motiv.”
Nici autorităţile nu sunt mai deschise. „În România, se uită la tine ciudat, în instituţiile publice şi pe stradă, te desconsideră şi nu ai ce să faci”.
Se încăpăţânează să ignore însă atitudinea de care se loveşte când iese la cumpărături şi oamenii se uită la el ca la unul care blochează traficul în scaunul lui cu rotile.
CITIŢI ŞI:
IT manager în scaun cu rotile
Vasile s-a ridicat de la statutul de „târâtor” la cel de campion
Tavi dă gata autismul prin cântec şi prin muncă
Cum şi-au învins handicapul persoanele cu dizabilităţi
"Unde vă credeţi? În Elveţia?"
Nevăzătorii care luminează minţi
Mutarea câştigătoare la şah sau în viaţă, cu ochii închişi
Metrorex promite dotări pentru persoane cu dizabilităţi
Şcoală cu program redus pentru copiii cu nevoi speciale
Boala care muşcă din Alex


Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum