Aveți grijă cu ”prietenii noi”
Protejaţi-vă identitatea cât de mult puteţi. Veţi avea multe cereri de interviuri de la televiziuni şi publicaţii, cel mai bine este să le refuzaţi. Încercaţi să primiţi banii prin intermediul unor firme pe care le deţineţi sau a unui avocat de încredere pentru a reduce expunerea.
Luaţi în calcul taxele pe care trebuie să le plătiţi. Toate câştigurile sunt taxabile, indiferent dacă primiţi toată suma odată sau în tranşe.
Dacă aţi luat un bilet de loterie împreună cu cineva, ţineţi cont de asta. A fost un acord verbal pentru a împărţi profitul? Ar trebui ca acest acord să fie întărit de un acord scris? Când aţi încheiat acest acord verbal au existat martori?
Gândiţi-vă la relaţia pe care o aveţi cu partenerul de viaţă. În cazul unui divorţ sau chiar dacă sunteţi într-o relaţie neoficială de lungă durată, suma câştigată ar putea face obiectul unui partaj sau persoana respectivă ar putea avea dreptul la o parte din suma câştigată.
Luaţi în calcul actele caritabile sau cadourile. Acestea vă pot scuti de plata unor taxe.
După ce aţi încasat banii, contactaţi un expert contabil sau un consultant financiar renumit pentru a vă ajuta în deciziile pe care le veţi lua.
La început, vă puteţi permite o mică cheltuială. Aveţi însă grijă să nu pierdeţi controlul. De obicei, cei care au redevenit la fel de săraci ca înainte au cheltuit sume mari de bani chiar din primele luni.
Dacă puteţi, încercaţi să primiţi banii în tranşe, în mai mulţi ani. În acest fel, veţi fi mai puţin tentat să cheltuiţi sume mari.
Ar fi bine, o perioadă, să vă păstraţi jobul. Vă va ajuta să rămâneţi cu picioarele pe pământ şi să conștientizați mai bine valoarea câştigului pe care l-aţi realizat. La sfîrşitul lunii, când primiţi salariul, gândiţi-vă câte sute de ani ar fi trebuit să munciţi pentru a realiza câştigul fabulos obţinut fără efort.
Nu uitaţi să investiţi în active sigure. Este mult mai important să ai asigurat un venit sigur şi constant decât să ai pur şi simplu o sumă de bani. Aveţi suficienţi bani încât să vă mulţumiţi cu investiţii sigure care să aducă venituri mai mici. Obligaţiunile emise de guverne, acţiuni la cele mai mari companii pe plan mondial, aur sau certificate de tezaur. Şi nu uitaţi de diversificarea investiţiilor. Aveţi grijă cu propunerile de afaceri care de care mai „tentante” care o să vină din partea unor cunoscuţi.
Rămâneţi discret şi păstraţi-vă vechii prieteni aproape. Majoritatea hoţilor îşi aleg victimele din rândul celor care ies în evidenţă prin maşini sau accesorii scumpe. Nu aveţi nevoie de publicitate. Prietenii vechi sunt cei care au fost alături de voi şi când eraţi sărac. În plus, când aveți bani, mai multe persoane vor dori să vă devină „prieteni”.
Cumpăraţi inteligent şi gândiţi-vă mereu la costurile ulterioare. Într-adevăr, poate aveţi bani să vă luaţi un castel de 1.000 de metri pătraţi, dar vă puteţi permite să-l întreţineţi şi să plătiţi taxele de proprietate şi asigurările ani de zile? La o vilă de mari dimensiuni, fără izolare termică, numai gazele pot veni 1.000 de euro pe lună.
Nu uitaţi de rude. Evident, de cele de care vă simţiţi apropiat şi care v-au ajutat de-a lungul timpului, atunci când eraţi sărac. Acest ajutor s-ar putea întoarce dacă, în timp, veţi rămâne fără bani.
Duminică, 12 Februarie 2012. 7343 vizualizări, 33 comentarii, 11 voturi
CE faci dacă ai câştigat la loterie şi nu vrei să redevii sărac
Mulţi dintre noi visăm să câştigăm la loterie sau să punem mâna pe o moştenire fabuloasă. Pe scurt, să câştigăm mulţi bani rapid şi fără să muncim pentru ei. Pe principiul „ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să ţi se întâmple”, trebuie să ştiţi că un câştig uriaş obţinut rapid şi fără muncă prezintă nişte riscuri.
Iată reguli care ar fi bine să le urmaţi pentru a putea să vă bucuraţi de norocul care a dat peste voi, potrivit wikihow.com.
În primul rând, păstraţi tăcerea. Nu spuneţi nimănui despre suma de bani câştigată. Încercaţi să rămâneţi cât mai discret pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Nu uitaţi că marea majoritate a celor care au obţinut câştiguri fabuloase rapid şi fără muncă au pierdut banii respectivi în câţiva ani. în plus, sunt multe persoane dubioase aflate la „vânătoare” de oameni obişnuiţi care au obţinut prin noroc bani mulţi.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:




Spune-ţi părerea!
cateva chestiuni de bun-simt si cam atat. ma asteptam la vreo solutie miracol pentru investitii sigure si profitabile :)) acum ce fac eu cu milioanele castigate la loterie? o sa-mi iau audi cu clima \"bizonica\". dar vai! n-am jucat la loto! dar vai! si cand am jucat, nimic n-am castigat, si d-asta nu mai joc.
Domnilor - jucati MASIV la Loto ! Santeti ABSOLUT TOTI pe lista viitorilor castigatori - incepand cu mileniul al 3-lea - drept care, faceti juma-juma salariul cu Loteria...
cel mai bine e sa prelungeasca programul la loto sa fie pana la 17:30 joia si duminica pana la 19:00 sa depui bilete si sa eftineasca variantele adica 6/49 sa o eftineasca de la 4,90 la 4 lei si fara pc sa fie extragerea sa fie extragerea manuala si varianta de la 5/40 de la 1,7 la 1,0 lei si cea de la joker 3,30 sa scada la 2,3 leiar trebui sa ca se castige si la jocul 5/40 cu 3 numere sa fie castigul de 50 lei si cu 2 numere sa fie castigul 45 de lei si cu un numar sa fie castigul de 38 de lei si sa nu mai fie hotie multa numerele car le pun alea sa iasa sa nu le mai inverseze pc lor de la loto si la jocul joker ar putea sa mai infinteze o varianta ca sa se castige fara joker sa fie castigul 30 de lei
Daca as castiga o suma mare ,maricica , as pleca din rromania. Ma s duce ca investitor in State, Anglia, ...as cumpara cateva spatii comerciale pozitionate bine, fiti siguri ca vor fi mai ieftine ca in rromania, apoi le inchiriez si as calatori toata viata prin toata lumea.
bun articolul, imi place
Eu daca as castiga marele pot la loterie as pleca din Romania. As alege o insula linistita din marea Mediterana unde sa-mi traiesc viata linistit si fara stres.
Aoaleuuuu,ma doare capul
Inca o chestie la care sa deschid bine ochii
Multumesc EZ
Articol tradus. In .ro nu exista sa primesti banii in transe sau prin intermediari, de asemenea castigurile la loterie intra la premii si sunt bunuri proprii, nepartajabile in caz de divort - de asemenea nici bunurile obtinute cu banii respectivi nu sunt partajabile in caz de divort.
Te inseli, amice...! Castigul loto face parte din bunurile care se impart intre membrii familiei care se desparte (sau moare...)! Doar daca momentul depunerii lozului, (deci inainte de tragere!) urmeaza DUPA ziua despartirii / divortului (pronuntat oficial), atunci nu mai face parte, dar va face in continuare - ptr stabilirea event. plati de intretinere a vreunui membru de familie: (ex)sotia - daca a fost casnica, copil, copii, etc... Si orice castig realizat cu ajutorul premiului loto trebuie declarat fiscului (cu scopul de-a fi impozitat)...
Pentru interesati: uneori lozurile castigatoare pot fi si vindute pe sub mana, cu si mai multi bani decit suma castigata, de persoane cu venituri ilicite care pe aceasta cale mai pot spala niste bani... Lucrul acesta se poate doar daca numele castigatorului/ilor nu s-a facut deja public, desigur...
Recent am citit un anunt intr-un ziar: \"Caut femeie tinara, atragatoare, simpatica, cu care sa-mi cheltuiesc toti banii castigati luna trecuta la loto!!! (18 Euro 50...)\"
-----------------------
Sotia isi suna barbatul la birou: \" Nicule, am o veste buna si una rea pentru tine, dragutule! pe care sa ti-o spun inainte? Okay, pe cea buna: azi au iesit toate cele sase numere cu care jucam, stii tu, de zece ani!... Vestea proasta e ca am uitat sa predau lozul...!!!!!!!\"
---------------------
Sau sotul isi suna sotia din birou: \"auzi draga! tocmai aflu ca am castigat premiul cel mare!... Fa rapid bagajele...! Sotia: \" pai unde vrei sa mergem...?\" El: -\"NOI?... niciunde! Tu o sa pleci! Eu ramin...\"
cel mai bine corect la loto este sa prelungeasca programul la loto sa fie pana la 17:30 ca sa depunem bilete si sa eftineasca variantele adica 6/49 sa o eftineasca de la 4,90 la 4 lei si fara pc sa fie extragerea sa fie extragerea manuala si varianta de la 5/40 de la 1,7 la 1,0 lei si cea de la joker 3,30 sa scada la 2,3 lei
bataie de joc astea sunt numere la jocul 5/40 18, 19, 15 ,10, 21, 9/ din 9 .02.2012 hotie loto smecherie la loteria jos cu hotia la loto
Daca si tu te miri ca alti prosti de la tv (parca la un moment dat razvan si dani) despre cum e posibil ca la jocul 5/40 sa fie extrase sase numere atunci sugerez sa puneti mana sa cititi manualu' si regulile :)
bataie de joc astea sunt numere la jocul 5/40 18, 19, 15 ,10, 21, 9 hotie loto
Cea mai mare hotie la Loteria ROMANA sunt jocurile cu numere (6 din 49,5 din 40, joker/ noroc, super noroc,noroc plus la loto este o mare hotie pe fata frauda ma-am saturat de ei nu mai bagati la loto sa dea faliment o data dracu de HOTII ORDINARI Mai Hoti ca la Loto nu exista .... se la fie rusine Hoti !!!! Cu H mare
au inceput sa dea cu reportul si la categoria I
6/49De ce nu se face extragerea la 5 minute dupa inchiderea tuturor agentiilor din tara .ca sa aiba timp calculatorul sa proceseze toate biletele si sa scoata cele 6 numere la imprimanta pt a castiga lumea jucati fratilor in alte tari ca sa le dam o lectie hotilor de la loteria romana Sunt la fel ca interlopii cei din conducerea loteriei.Tine potul la joker de mai bine de 1 an si cand ii da drumul castiga cine \"trebuie\".nu va mai faceti iluzi hotie la loteria romana cum fac sa intru in baza de date loto
Multumesc de sfaturi! Dar mai intai dati-mi castigul!
sa dea un meteorit peste tine decat sa castigi la loterie ..!! Cine spera la un asemenea castig este putin sarac cu duhul si ffffffffffffffffff irealist..!!!!
jos cu hotia la loteria sa revina extragerea manuala
ar trebui sa se inchid urnele la ora 19 duminica si joia la ora 17 la loto
:))
Articolul e interesant,
Amuzat, relaxant, prefect pentru o duminica !
Deci nu fiti rai :)
Oricum, concluziile acestui articol sunt de bun simt, si normale in conditiile respective
ar trebui sa eftineasca varianta la jocul 5/40 de la 1,7 la 1,3 ar trebui sa se castige si cu 3 numere la jocul 5/40 si chiar si cu 2 numere si cu un numar hotie la loterie
Eu zic ca de fapt ar trebui sa castigam toti, nu crezi?
caz real petrecut in 98-99,unei cunostinte: joaca tipu' la combinate 7-8 numere...ii ies vre-o cinci...se uita ,vede si realizeaza k a cistigat o suma babana.....rupe barul in doua,cinsteste chiar si ciinii de la intrare,masa festiva in toata regula.Prima lui grija a idoua zi la servici a fost sa-si f.. toti sefii in git,sa le promita k o sa cupere firma si o sa-i dea afara ,,disciplinar(cu art.,,I\",cu se lauda1)....cert e ca nu a ,,picat pe cheie\" asa k a incasat de la LOTO o suma care de abia i-a acoperit chermeza dim seara extragerii,iar la servici nu s-a mai dus,din ,,bun simt\".......DE LA EXTAZ LA AGONIE NU ESTE DECIT UN PAS,a zis vinul devenit otet :)
De prosti nu duce niciodata lumea lipsa, nici daca se naste numai unul in fiecare 100 de ani!... Si aici (in Germania) a fost publicat odata un caz: unul care a jucat pe o varianta de grupa (foarte multi contribuabili joaca/finanteaza impreuna un sistem complex de tip FABER, ca apoi sa-si imparta intre ei eventualele castiguri realizate...) a aflat intr-o sambata seara - dupa tragere! - ca i-au iesit toate cele 6 numerele!!! Pina la aflarea castigului (luni dupa masa) - si in special, a participarii lui personale la sistemul ales de joc, el - asa inchipuitul marele castigator!- a si \"cheltuit\" suma-sumarum aproape un milion de marci vest-germane prin comenzi si promisiuni... Cind a aflat ca cota lui, reala, la castigul cel mare este de doar cateva sute de marci (DEM pe vremea aceea) s-a crezut teribil de inselat si a apelat chiar la instanta de judecata!... Bineinteles, fara succes...
La polul opus un caz din Franta. Aproape 2 ani un castigator (ceva cu echivalentmilioane de $ ca inca nu se inventase euro) nu a fost cunoscut .. si nitel inate de implinerea termenului de prescriere a platii castigului - hop aare si ala! care a explicat ca nu s-a grabit sa ia banii fiindca a trebuit sa se gandeasca cum ii va folosi . Omu avea o mica afacere din care traia confortabil , insa cae nu putea fi extinsa . Nu a explicat insa ce avea de gand sa faca cu banii : nu dorea sa le dea idei .. concurentilor!
mda. De observta ca in toate tarile oamenii viseaza la potu cel mare. Chiar si milionarii care nu prea ar avea nevoie de el (la noi unu care avea deja milioane de $ si zeci de angajati a castigat vreo 8 milioane $ si 12 Dacii la Loto.. tipu juca din pasiune si scheme mari si scumpe).
Insa in tarile sarace - cum este Romania- castigu la loterie este soeranta disoerata a oamenilor de rand. Fiindca in aceste tari doar prin munca nu prea reusesti sa iti asiguri ub trai confortabil (de ex in Germania concediile prin niste insule gen canare devenisera cf bacului \"locul unde ne ducem cu totii. Si aici este placut sa castigi lozu cel mare .. insa poti trai bine si fara!!)
Afara-i un frig naprasnic (momentan termometrul la minus 20 grade Celsius!), e duminica (ultima de odihna in fatza altor cinci zile grele, lucratoare!...), asa ca ma orientez in directia petrecerii orelor urmatoare, in casa, in fata televizorului, a calculatorului...
Nu vreau sa dau sfaturi nimanui, dar mie mi-a zis odata o cunostiinta: cati bani joci / sau ai vrea sa joci /saptaminal, lunar , la loterii...? Ei bine, mi-a zis, aduna numai acesti bani pe o perioada de timp de un an si joaca la ... bursa!!! Ti-a clar ca la loterie sansele de castig sint extrem de mici... sa stii ca la bursa, sansele sint de mii de ori mai mari (!) sa iesi in castig...!!! Si e adevarat!... daca nu cauti neaparat castigurile maxime, si te multumesti cu unele modeste - dar mai sigure - poti (cu pasi marunti...) sa castigi...! Nu e loterie, e un \"joc\" mult, mult mai pretentios in ceeace priveste cultura generala, pregatirea privind cultura banilor, dar nu e de domeniul fantasticului sa nu poata fi invatata si de oamenii de rind (fara facultati, fara studii de specialitate)! Munca in sine n-a imbogatit niciodata inca pe nimeni, nu numai aici, dar nici in restul lumii... Doar \"asamblata\" cu alte componente, de naturi diferite, a dat roade.
Asa am facut, am cumparat actiuni Tiriac si am pierdut cat ar castiga altii la loto
o crestere in sensul scaderii!
o crestere in sensul scaderii!
Prima investitie : mi-as cumpara diplome de doctorat si m-as face profesor universitar ca sa am studente la discretie.
Apoi mi-as cumpara un loc in parlament, ori chiar in parlamentul european.
Banii i-as depune in Bahamas iar din venituri mi-as cumpara casa la Miami si un iaht.
Adica as face ce fac toti baietii destepti.
Adevarul este ca de foarte, foarte mult timp m-am tot ocupat cu gindul asta: ce as face daca as castiga odata (cateva milioane Euro, desigur) la loterie...??? Sigur ca in primul rind ar trebui sa joc (!) ca sa pot castiga, lucru care nu l-am mai facut de mult, de mult... de cind am castigat la lotto, dar in loc de cateva miisoare (Euro) bune, am luat doar 530... cu cinci nimerite din sase, adica categoria a patra dupa sistemul nemtesc de castig.
Fara sa mai stau acum mult pe ginduri, pot scrie asa: daca as castiga sa zicem un milion, as face asa... la cinci milioane altfel... si la peste 10 (sau chiar 20!) milioane, as face si mai altfel!!!... Nu mi-e frica (nici o secunda) c-as putea pierde vreodata averea astfel castigata (adica fara munca...), nici c-as intilni prieteni falsi, din contra! cred ca placerea mea maxima (cu toata averea asta in spate) ar fi ca in sfirsit as putea fi EU!!!! Cred ca n-ar mai trebui sa ma prefac atunci!!!... Daca nu-mi place ceva - sa-i pot da drumul, in orice directie...!!! Sa ma fac partener la banca - ca apoi sa-i dauuu afaaaara pe toti care n-au raspuns (cronic) la salut sau s-au facut teribil de preocupati, cind stateam in pozitia de asteptare in fata mesei biroului lor...! Da... cu banii pe care mi-i transfera lunar au reusit sa \"inchirieze pe termen\" anumite lucruri, calitati de la mine... dar de cumparat ceva definitiv, n-au reusit. De aceea si visurile cu castigul (la loteria pe care nici macar n-o mai practic), dar asa e omul: pasarea malai viseaza.........
ar fi mai bun un articol cu reversul monedei..adica ceva sa iesim din saracie ,ar fi mai bine venit!!!
Mda, ok articolul, dar e din gama \"daca\"... Adica, nu cum sa castigi ci DACA bla bla
Ok, si daca te loveste fulgerul cam ce sa faci? e mai probabil decat un castig loto... xox.
Hmmm ... depinde cine esti!
Daca te cheama generic \"Ogica\" atunci da, articolul te va educa.
Daca te cheama generic \"Iorga\", atunci articolul este o dobitocie.
Insa din pacate in Romania populatia este la nivelul \"Ogica\".
felicitari pt articol, chiar asa e cum scrieti
HAHAHA!!!! Auzi, sa pastreze jobul... Pai cred ca orice om si-ar da demisia in 0.7 secunde si ar medita linisitit de pe scaunelul de acasa la castig :))))
Chiar daca articolul este scris de cineva care n-a castigat in viata lui la loterie, dar ca tot romanul se pricepe la toate, si e scris pentru cei care au castigat sau vor castiga, toti cititorii (completi ai) articolului stiu mult mai bine ce vor face cu banii in momentul cand vor castiga.
Prostul se imbogateste crezand!