Piaţa în 2009: evoluţie şi lideri
Piaţa de automobile noi din România a scăzut cu 53,9% în primele zece luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2008, evidenţiază cel mai recent buletin statistic publicat de APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile).
Scărea reală este însă chiar mai drastică, întrucât un număr de dealeri ai unor mărci străine au raportat la APIA şi automobilele pe care le-au comercializat pe pieţe externe, lucru susţinut în mai multe rânduri de Brent Valmar, director Porsche România şi vicepreşedinte APIA.
Potrivit datelor oficiale, negustorii autohtoni au vândut 112.150 de maşini noi în perioada ianuarie-octombrie, faţă de 243.392 de unităţi, cu un an înainte.
Un singur model a reuşit peformanţa de a fi comercializat în mai mult de 10.000 de exemplare, aşadar cu o cadenţă de minim 1.000 de unităţi pe lună – Dacia Logan. De altfel, cu vânzări de 22.905 exemplare, până în octombrie inclusiv, berlina low-cost fabricată la Colibaşi a acaparat aproape o cincime din piaţa locală de maşini noi.
Foarte departe de recordul Loganului, dar totuşi cu rezultate importante în contextul economic nefavorabil, sunt alte două modele Dacia, hatchback-ul Sandero (6.143 de unităţi) şi break-ul Logan MCV (5.376).
Pe segmentul de import - în conformitate cu ceea ce indică APIA - performerele sunt: Kia ceed (4.962), Renault Symbol (3.850), Ford Focus (3.039), Skoda Octavia (2.861) şi Hyundai i30 (2.837).
Zero pentru România
Oricât ar părea de curios, 75 de modele aflate în portofoliul mărcilor străine care activează pe piaţa autohtonă nu reuşesc să îşi găsească mai mult de un client pe lună! De fapt, APIA relevă faptul că 72 visează la acel cumpărător.
Pe lista alcătuită de ”Evenimentul zilei” extremele sunt oferite de trei maşini – BMW Z4, Porsche 911 şi Seat Altea Freetrack – care au fost comercializate, fiecare, în zece câte exemplare, şi alte zece, din care nu s-a vândut nicio unitate – Cadillac BLS, Corvette, Geely CK, Hummer H2, Kia Opirus, Kia Carens, Kia Carnival, Lexus SC, Nissan Murano şi Peugeot 807.
Mărcile cu cele mai multe modele fără priză la publicul român sunt Mercedes-Benz şi Kia, cu câte cinci. Patru modele cu vânzări mai mici de zece unităţi au Honda, Porsche şi Volvo.
Şase producători străini – Cadillac, Infiniti, Lexus, Nissan, Peugeot, Toyota – au câte trei modele cu foarte puţini clienţi.
Mai puţin de jumătate dintre cele 75 de modele care şi-au făcut loc pe lista EVZ aparţin segmentului premium. Este drept, o buna parte dintre celelalte fac parte din categoria superioară a modelelor dedicate clienţilor din clasa de mijloc.
Trebuie remarcat că românii au evitat inclusiv maşini cu preţuri de sub 10.000 de euro sau imediat superioare: Kia Picanto (9.236 de euro inclusiv TVA), Citroen C2 (10.260 de euro), Peugeot 206+ (9.916 euro), Nissan Note (12.000 de euro).
75 de modele care pot fi văzute mai degrabă în showroom-uri
(Nume / Unităţi vândute (ian-oct 2009))
Alfa Romeo Brera | 6 |
Alfa Romeo Spider | 2 |
Audi R8 | 6 |
BMW Z4 | 10 |
BMW Seria5 GT | 1 |
Cadillac BLS | 0 |
Cadillac CLS | 1 |
Cadillac Escalade | 1 |
Chevrolet HHR | 6 |
Citroen C2 | 7 |
Citroen C3 Pluriel | 2 |
Citroen C6 | 2 |
Corvette C6 | 0 |
Fiat Croma | 7 |
Ford Galaxy | 9 |
Geely CK | 0 |
Honda Insight | 4 |
Honda Legend | 2 |
Honda FR-V | 2 |
Honda S2000 | 2 |
Hummer H2 | 0 |
Hummer H3 | 1 |
Hyundai Grandeur | 7 |
Infiniti G37 | 2 |
Infiniti EX | 1 |
Infiniti FX | 4 |
Jaguar XJ | 4 |
Jaguar XK | 4 |
Jeep Cherokee | 1 |
Jeep Commander | 3 |
Kia Picanto | 2 |
Kia Magentis | 1 |
Kia Opirus | 0 |
Kia Carens | 0 |
Kia Carnival | 0 |
Lexus LS | 2 |
Lexus GS | 6 |
Lexus SC | 0 |
Maserati GranTurismo | 5 |
Maserati Quattroporte | 2 |
Maybach 57 | 1 |
Mazda RX-8 | 9 |
Mazda MX-5 | 9 |
Mercedes-Benz SLK | 8 |
Mercedes-Benz CLK | 9 |
Mercedes-Benz SL | 2 |
Mercedes-Benz CL | 4 |
Mercedes-Benz G | 6 |
Mitsubishi Lancer Evolution | 3 |
Mitsubishi Grandis | 8 |
Nissan Note | 6 |
Nissan 350Z | 1 |
Nissan Murano | 0 |
Peugeot 206+ | 7 |
Peugeot 607 | 5 |
Peugeot 807 | 0 |
Porsche Panamera | 7 |
Porsche Boxster | 3 |
Porsche Cayman | 5 |
Porsche 911 | 10 |
Renault Espace | 1 |
Saab 9-5 | 4 |
Seat Altea Freetrack | 10 |
Seat Alhambra | 2 |
SsangYong Rodius | 1 |
Subaru Tribeca | 4 |
Toyota IQ | 6 |
Toyota Urban Cruiser | 6 |
Toyota Corolla Verso | 3 |
Volkswagen Phaeton | 3 |
Volkswagen Sharan | 9 |
Volvo V50 | 8 |
Volvo V70 | 2 |
Volvo C70 | 2 |
Volvo S80 | 7 |
Notă: Câteva dintre modelele evidenţiate au fost lansate oficial în România după 1 ianuarie 2009, aşadar nu au putut acoperi întreaga perioadă luată în calcul.

















Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum