„N-am vrut niciodată cu adevărat să merg în Japonia. Pur şi simplu pentru că nu îmi place să mănânc peşte. Şi ştiu că (peştele) este foarte popular acolo, în Africa“, a spus Britney despre Ţara Soarelui Răsare. Comentând controversata pedeapsă capitală menţinută în mai multe state americane, vedeta s-a declarat favorabilă acesteia. „Sunt pentru pedeapsa cu moartea. Cine comite fapte oribile trebuie pedepsit pe măsură. În acest fel învaţă o lecţie pentru data viitoare“, a afirmat ea.
Faima bate logica
Despre mai mult decât discutabilul ei stil de a se îmbrăca, Britney a explicat cu candoare: „Foarte mulţi oameni m-au întrebat cum aşputea fi eu un model, când mă îmbrac precum o vagaboandă şi fac implanturi. Tot ce am de spus e că stima de sine este felul în care te priveşti şi eu mă simt destul de bine cu mine îmbrăcată astfel. Implantul mamar nu are nimic de-a face cu asta“. Cântăreaţa blondă, a cărei carieră muzicală cam scârţâie, ar vrea să se dedice unei alte arte, teatrul. Dar nu acasă, ci „într-un loc mai mic, precum Londra sau Anglia“.
Paris Hilton a spus la un moment dat despre faima ei: „Nu vreau să fiu cunoscută drept moştenitoarea Hilton, pentru că nu am făcut nimic pentru asta“. Şi încă o dată: „Nimeni în lume nu e ca mine. Cred că fiecare deceniu are o blondă simbolică, precum Marylin Monroe sau Prinţesa Diana. Acum, eu sunt acea icoană“.
Fraze memorabile
- Cameron Diaz, despre ştiinţă: „Am remarcat gravitaţia încă de când eram mică“.
- Christina Aguillera, despre festivaluri de film: „Unde se ţine Festivalul de la Cannes anul acesta?“.
- Jodie Marsh, despre gastronomie: „Oul este o legumă?“.
- Brooke Shields, despre campania sa împotriva fumatului: „Fumatul ucide. Şi, dacă mori, pierzi o parte importantă din viaţă“.
- Pamela Anderson, despre secretul succesului său: „Nu mă gândesc prea mult la nimic. Dacă gândesc mai mult mă cam sperii“.
- Chantelle Houghton, despre doctori: „Ce este un ginecolog?“.
- Defuncta Anna Nicole Smith, despre atentatele sinucigaşe: „Aşa ceva nu doare?“.
- Lady Victoria Hervey, despre oamenii străzii: „E aşa de rău să fii fără adăpost iarna. Ar trebui ca ei să meargă undeva unde e cald, precum în Caraibe, unde ar putea să mănânce peşte proaspăt toată ziua“.
- Sam Fox, despre hainele de fitness: „Am zece perechi de tenişi - una pentru fiecare zi a săptămânii“.
- Jodie Marsh, despre alte culturi: „Eschimoşii sunt necivilizaţi pentru că nu au magazine“.
- Jessica Simpson, despre mâncare: „Este pui ce servesc eu acum sau este peşte? Ştiu că e ton, dar în meniu scrie «Pui pe Mare»“.
- Tot Jessica Simpson, despre prima ei zi la liceu: „Profesorul a întrebat dacă ştie cineva numele continentelor. Eram aşa de emoţionată. Mi-am spus - la naiba, e prima mea zi din clasa a 7-a, sunt în primul an de liceu şi ştiu răspunsul ăsta! Aşa că am ridicat mâna - am fost prima - şi am spus: A-E-I-O-U“.
- Alicia Silverstone, despre rolul ei în filmul „Clueless“: „Cred că filmul a fost foarte profund. Cred că a fost profund în sensul că a fost superficial. Cred că superficialitatea trebuie să vină dintr-un loc foarte profund, dacă e superficialiate autentică“.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum