Ce spun studiile despre femeile care FAC SEX de la prima întâlnire

Autor: Dan Istratie

Oricărui băiat, atunci când se află la o întâlnire pentru prima oară cu o anumită fată, îi trece prin minte întrebarea dacă va avea parte de sex în respectiva seară sau nu.

Deznodământul acestei situaţii poate spune mai multe despre o fată decât şi-ar dori.
Sigur că bărbaţii se gândesc şi la alte lucruri atunci când au în faţa lor o femeie, nu doar la sex. Însă studiile au arătat că ei sunt cei care se grăbesc cel mai repede să ajungă în dormitor şi să profite de plăcerile unei partide de sex.

Ulterior, alte elemente sunt cele care îi pot apropia sau nu pe cei doi. Cu toate astea, momentul în care o fată alege să renunţe în faţa dorinţelor unui bărbat poate spune mai mult decât şi-ar dori ea să spună.

Dacă o fată e dispusă să facă sex încă din prima seară, specialiştii au două veşti: una bună şi una rea. Vestea bună, destul de uşor de intuit, este faptul că vor avea parte de o partidă de sex, întotdeauna considerată o veste bună. Partea proastă a acestei situaţii este că cele care fac sex de la prima întâlnire, statistic dovedit, sunt mai puţin educate decât cele care nu renunţă, au o părere foarte bună despre propria persoană şi, ca o cireaşă de pe tort, sunt şi cele mai deprimate dintre femei.

Mai exact, Mark Regnerus, profesor de socilogie la University of Texas din Austin şi autorul a numeroase studii şi cărţi despre sexul premarital susţine că, din datele obţinute de el până acum, 20% dintre femei cedează chiar din prima seară.

“Din punct de vedere statistic, cele 20% dintre femei reprezintă cele mai puţin educate dintre ele, cele care se consideră poate chiar mai atrăgătoare decât sunt şi cele mai depresive", a declarat sociologul pentru askmen.com. Studiul a fost făcut pentru categoria de vârstă 18-23 de ani.

Pe de altă parte, bărbaţii se simt tot mai puţin atraşi de femeile care cedează din punct de vedere sexual chiar din prima seară, cu atât mai mult cu cât au avut de-a lungul vieţii mai multe partenere.

Un alt efect negativ pe care îl au femeile atunci când cedează prea uşor este acela că bărbaţi cărora le cedează vor deveni viitori soţi care înseală, mai spun studiile.

Sursă: askmen.com

Taguri:sex, relatii, intalnire

Spune-ţi părerea!

  • Baiatu De La Usa
    6 May, 11:08. Baiatu De La Usa

    punetiva mintean cui voi baieti sau fetele cu comentarile de kilometri este un sait de stiri nu va mai dati cu parerea pentru ca nu se compara nici o data intamplarile avut mai ales pe aceasta tema.

  • ion ionel
    9 June, 17:41. ion ionel

    este asa de trist ca multzi califica omul special dupa comportamentul la sex. Atat femeile cat si barbatzii sunt singurii stapani pe corpul lor si egali. Ce, cu cine si cand fac sex, e legat de multe elemente si situatzii de viatza. Imbecilii vor fete mari la casatorie si ei vor sa faca sex cat se poate inainte, ca si cum natura le-a rezervat drepturi speciale. Curvele, ca sa-l lamuresc pe amicul ce nu stie ce-i aia, definit in acceptiunea generala, sunt persoanele caresi vand srvicii sexuale pe bani (barbatzi, femei). Restul, potzi avea sex cat itzi cere natura. Daca din prima sau urmatoarea intalnire ajungi in pat e chestie de respect pt tine insutzi si si mai mult de sigurantza sanatatzii tale. Cat priveste problema dupa casatorie, aici lucrurile au alte coordonate si articolul nu se refera la asta.

  • Io-rga
    2 May, 08:27. Io-rga

    Pai,.. Studiul si \"experimentatul \" cercetator cam greseste. In general si femeile vor sa faca sex cel putin la fel de mult cat barbatii, poate chiar de mai multe ori. Iar daca unele sunt mai rasarite, recunosc situatia mai repede, atunci n-are rost sa mai piarda vremea, doar traim o singura data, tineretea nu e vesnica.

  • Articolescu
    1 May, 23:43. Articolescu

    Un IMPOTTENT cuteaza o FRIGIDA .
    Dupa 2 ani de ROMANTISM fac o proba de SEX = Comedie in 3-acte ( unde-i servetelu' .....pune vaselina .... gata? )


    ;)

  • Popa de la TANAKU
    1 May, 23:18. Popa de la TANAKU

    La ORTHODOCSI ...toate femeile care fac sex inainte de CASATORIE ...sunt CURVE si pacatuind trebuie spovedite ....( BIBLIA)


    ...lasati ...fetitsele sa vina la ...mine ! ( la babaku=tanaku)


    ;)

  • Karlita   sarKurzix
    1 May, 23:07. Karlita sarKurzix

    Studiile spun ca aceste femei sunt ku_rve, ... asa cum si cele care se casatoresc cu oameni bogati.
    ( in acest caz este o \"prostitutie\" disimulata, sau camuflata )

    ps. fara suparare. Ma scuzati ca am spus adevarul verde in fatza.

    • Lindy Coleta
      1 May, 23:15. Lindy Coleta

      adevar verde = adevar necopt ????????

  • Altu'.
    1 May, 21:14. Altu'.

    Daca-n TEXAS (=puritani=religiosi) ......cedeaza din prima 20% ...oare cate cedeaza din prima-n .....STOCKHOLM ( = ateisti) ?????


    IQ=?

  • OTHELLO
    1 May, 20:41. OTHELLO

    @Pentru autor,stimabile:diferenta dintre o fata si o femeie este destul de mare.Bref,ca cedeaza de prima data(este o ch_va),dar nimic nu impiedica si pe cele care joaca teatru si nu cedeaza,ca sa devina si mai kh_ve.Depresie sau antidepresie,ajungem la acelasi rezultat.

    • Dr Q
      1 May, 20:52. Dr Q

      Unele-s ...anti-sex.......nu cedeaza si prin asta nu stii ca-s ANTI-SEX .......spune ...nu-i asta o pierdere de TIMP !

      SEX-ul e o arta ! ....am avut priente URATSELE care erau super in PAT .....si prietene FOTOMODELE ( insa sex-ul cu ele era .....mda ....ai incercat vr-odata sa faci SEX cu o papusa frumoasa insa de ...PORTELAN ?)

      MDA .....multi cred ca exista i INTERDEPENDENTA intre sex , frumusete , cultura , dragoste , respect ...etc.

      Va spun clar ......fiecare dintre variabilele enumerate-s INDEPENDENTE :

      Poti avea un super SEX cu o urata , proasta pe care n-o iubesti deloc .....si poati avea un SEX de tot rahhhatul cu o frumoasa , educata pe care o iubesti !

      PS: Dupa ce mai cresteti ......IQ=? .....ve-ti vedea pe pielea voastra .....ce valoare (de adevar!) au legendele urbane !
      Cel mai bun sex-oral (SUPREM) l-am primit de la proasta nici macar faina pe care n-o iubeam si n-o iubesc !


      SHALOM

      • DIVA
        1 May, 20:53. DIVA

        .....mda ....ai incercat vr-odata sa faci SEX cu o papusa frumoasa SUPER-FOTO-MODEL insa de ...PORTELAN ?

  • Dr Q
    1 May, 20:26. Dr Q

    Exista barbati si exista ....gentlemeni (!) .

    MDA .....genetlemenii ...contrar a ceea ce se palavrageste ...nu-s barabati ...sunt a-sexuali !

    ;) Chestia nu-i asa de simpla precum se spune :
    .......adica ce are SEX-ul cu DRAGOSTEA ......mda .....daca-ti iubesti copii trebuie sa ai sex cu ei ? ....sau daca ai sex cu sotia trebuie s-o si iubesti ????



    ROFL ......sex-ul si draguste nu-s interdependente ....si asta se vede la DIVORTURI ..... unii o fca din lipsa dragostei .....altii din lipsa sexului ......etc.

    :)))))

    • Dr Q
      1 May, 20:33. Dr Q

      Din ....experientele mele :

      - am cunoscut femei care \"nu se lasau\" decat dupa muuulta \"munca de lamurire\" ....sex-ul avut cu ele ....placerile patului insa nu erau deloc pe nivelul \"investitiei\" de timp si ...bani.

      Si am cunoscut si femei .... emancipate .........SUPER -SEX ......si fara figuri msi fataieli si .....\"romantisme\"=labbageli .....mda femei ce stiau ce vor si recompen-sau(!) ce primeau ....!

      MDA ......sex-ul n-are nimic cu dragostea .......mi-a zis cineva .....trecut de varsta .....romantismelor ! ( sa-l cred?)


      ;)

  • BOZGAN GHEORGHE
    1 May, 20:22. BOZGAN GHEORGHE

    Intotdeauna mi-au placut needucatele,in fond p....a nu stie carte,decit e tot ..neeeducata

    • Keren Rosner,psiholog EZ
      1 May, 20:30. Keren Rosner,psiholog EZ

      Lasa-mi nr.tau de telefon ,iubitel,daca la sex esti la fel de bun ca la comentarii antisemite,esti sufletul meu pereche.M-am saturat de taiati astia impejur,le sufla vintul si prin cap si prin bunzunare,ca de sex e vai de putz ulica lor

      • Dr Q
        1 May, 20:35. Dr Q

        Intre SEX-NEBUN ....si SEX-ROMANTIC .......un barbat ce alege ?

        ...dar un HOMO ?
        ...un GENTLEMAN ?
        ...o FEMEIE ?

        MDA...............aureala mediatica ......raspunsul e in ....gara !

        ;)

  • marin
    1 May, 20:19. marin

    Azi cind drepturile femeilor este mai mare decit al barbatiilor nu se pune problema daca se fugaresc la prima vedere .Nu pierd timpu ca pe vremea noastra .Bine fac sa se fugareasca dar intreb si eu ca Bula :Daca o femeie se fugareste inaintea ta cu vre-o suta mai poate sa fie nevasta cuiva cind pt ea o fugareala e asa de distractie

    • bibi
      1 May, 22:37. bibi

      si pe vremea ta s(i a lu'Bula) se fugareau femeile cu mai multi, intreab-o pe nevasta-ta inainte de moarte, iti va spune adevarul ...

  • Fratele Peste
    1 May, 20:13. Fratele Peste

    \"sunt mai puţin educate decât cele care nu renunta\"...renunta la ce, mai kkatilor? Traducatorii phezdei mamelor voastre, ca nu mai dati faliment odata... nu sunteti in stare sa scrieti un articol, furati totul de pe net.

  • Craiul de Curtea Veche
    1 May, 16:54. Craiul de Curtea Veche

    \"Mima nu era de școala păstoriței care aruncă mărul și apoi fuge să se pituleze după sălcii, școala străveche și pururi nouă a cochetăriei; pentru dânsa fermecul vălurilor ce cad, ucigător de încet, unul câte unul toate, afară de cel din urmă, lucrătura în foi de viță și acele mici jocuri de ațâțare și de ispitire, atât de răsuflate și totuși nedând niciodată greș, erau numai mofturi și fasoane de curcă beată. Bătăioasă și pornită, i-era destul să vază un bărbat ca să necheze și să-i sară de gât, și când i se întâmpla să dea peste vreunul mai tare de îngeri care să nu fugă speriat, dacă era om întreg, n-avea de ce să se mai apropie de ea și a doua oară.\"

  • Iliuta tare-n
    1 May, 16:42. Iliuta tare-n

    bah ia gata ca m-ati enervat ! evident ca daca-mi place gagica as vrea al dreak de tare sa i-o pun din prima si stiu si cum sa fac asta , dar tre' sa fie tampita sau oligofrena sa nu stie ca masculu-i vanator si -i place sa fie dus cu zaharelu ! so, daca pica pica dar a scazut in ochii mei ca n-a dus-o capul sa ma alerge putin ! Ha ?!?

    • bibi
      1 May, 20:01. bibi

      oligroofen si tammpit est tu!

      explicat pe babeste: o femeie are nevoie de sex (ca orice om normal), daca nu se culca cu tine \"si te duce cu zaharelul\" cum iti place, sigur si-o trrage cu vecinu!

  • ady
    1 May, 15:48. ady

    studiologii astia sunt niste obsedati. nu toti barbatii vor sa faca sex din prima noapte, doar sa i-o puna. daca o iubesc o asteapta si o viata. e3i sunt mai obsedati ca noi. cred ca isi fac laba intre ei...

  • bibi
    1 May, 14:56. bibi

    intr-adevar, e excat invers: coooorvele sunt alea care te fac sa astepti pana ce pui botu de prost ce esti si le cumperi cadouri / le iei de nevasta

    una care se culca din prima fara cadouri si smecherii aia chiar te place!

  • Bula
    1 May, 12:56. Bula

    Se potriveste ca si cutea in tioc sau ca puta de furnica in urechea elefantului bancul pe care, nu ma pot abtine - obtine sa nu-l spun. Iata-l:
    Ion merge la Marie intr-o seara. Se pare ca s-a dus hotarit. Adica pus pe fapte mari. Ii era asa de drag de Maria ca-i venea sa o unga intre doua felii de piine si sa o manince intr-o zi de vara, din zori si pina-n seara. Maria era insa durduluca rau. Se impotrivii dorintei lui Ion in toate chipurile si pe toate dungile. Si-atunci lui Ion ii venii o idee. Zise:
    - Tu Marie haide si nu ma mai necaji. Uite cum facem, eu o tin cu o mina, tu o tii cu o mina si ne descurcam cu ce trece de miinile noastre. Cum si Mariei ii era drag de frumuselul de Ion, se lasa convinsa de ultimele lui cuvinte. Si asa incepura ei lupta. Si dai. Si lupta. Si dai un sughit. Si dai un gifiit. La un moment dat uitara amindoi de intelegerea avuta si indepartsera miinile asa cum le indepartezi de la firul cu curent electric.. Si-atunci soldatoiul se destinse pe de-a-ntregul. Si Maria si mai si. Apoi se odihnisera amindoi cit erau de lungi, vreme de multe si late minute, fara ca vreunul dintre ei sa fie in masura sa rosteasca vreun cuvint. In cele din urma Ion rupse pisica tacerii si zise:
    - Tu Marie. Dupa ce ne vom cununa impreuna, vom tine vaci, vom tine oi, vom tine cai si gaini cu duzinele. La care Maria replica sec:
    - Vom tine pe mama dracului. Amindoi nu am fost in stare sa tinem de o suuuuuula si tu te lauzi ca o sa tinem o ciurda de animale !!

  • Cuviosul Durex Cauciucanie
    1 May, 12:14. Cuviosul Durex Cauciucanie

    Cum de inca n-a aparut pe aici diliul care posteaza comentarii kilometrice cu tematica religioasa ? :))

  • Catalin
    1 May, 11:39. Catalin

    Da, trebuie sa recunosc, din propria mea experienta, femeile care se baga in pat cu tine din prima noapte sunt mai ciudate, unele chiar instabile psihic. Stiu ca am sa-mi ridic in cap mai ales femei care se simt atacate, dar asta este ce am constatat eu. La inceput, cand nu aveam experienta, credeam ca e ok, ca are mintea deschisa, ca e firesc. Dar am vazut ca ulterior relatiile nu se leaga ca lumea, ca nu merge. Nu cred ca femeile care se culca cu un barbat de la prima intalnire sunt c***e, sincer nici nu stiu exact ce inseamna acest cuvant iar definitia lui e alta la fiecare barbat. Pentru unul, e c***a e aia care nu e virgina in noaptea nuntii, pentru altul, e c***a aia care se culca cu altul la o luna. Atunci cand vrei sa jignesi rau o femeie, o faci c***a, asta stiu sigur. Din punctul meu de vedere, daca vrei sa ai o relatie care tine, trebuie sa ai sentimente legate de persoana respectiva care nu au nici o legatura cu sexul. O relatie bazata pe atractie fizica - lucru pe care il cauta multe fete frumoase si nu numai - poate tine un an, doi, dar daca altceva nu se infiripa, legat de suflet, se termina la un moment dat. Si inteleg de ce fetele frumoase cauta asta - pentru ca asa sunt conditionate sa faca. Ele cred ca asta e arma lor principala, frumusetea si cu asta ii fac pe barbati sa se indragosteasca, cu asta fac un barbat sa umble dupa ele cu limba scoasa, in felul asta se simt dorite; ele fiind frumoase, cauta la randul lor baieti chipesi. Cauta permanent scanteia aceea... daca nu o simt la prima intalnire merg mai departe. Acea scanteie e de fapt atractia fizica, cand spui ca iti place de cineva ca prieten sau amic, nu exista atractie fizica sau e neglijabila, daca iti place, exista atractie fizica. Multe relatii se infiripa datorita acestei atractii si evident, consecinta este ca acele relatii nu tin si nu se materializeaza printr-o casatorie. O relatie care dureaza trebuie sa inceapa ca ceva pur, in care simti placere cand o vezi, dar nu te excita. Atunci e semnul ca esti pe drumul cel bun. Aceea e o buna candidata pentru functia de sotie. O sotie este o tovarasa de drum, eventual cat mai lung...
    Am mai observat un lucru... Femeile, ori din incercarea de a imita barbatii, ori pentru propria placere sexuala, devin reticente in a se casatori devreme. Ele cauta placerea, cauta sa-si traiasca viata, inteleg casnicia ca pe \"distractia s-a terminat, de-acu vine greul\". Consecinta este - casatoriile se imping la varste mai mari la femei. Sunt si paradoxuri in comportamentul multor femei. Ele sunt imature din punct de vedere sufletesc si poate chiar mental, dar nu vor tineri de varsta lor, pentru ca ii percep drept... imaturi! :))
    Concluzia mea: fetelor, cautati un om cu care sa va intelegeti pur si simplu, cu care sa aveti o buna comunicare, cu care sa vorbiti aceeasi limba, care sa fie afectuos si sa se poarte frumos cu voi. Scanteia, atractia trupeasca sunt niste aiureli! Filmele romantice sunt una, realitatea e alta. Parerea mea! :)

    • Claudia
      2 May, 13:10. Claudia

      Un comentariu de bun simt :)

      Si eu sint de parere ca femeile care fac sex cum ar practica un sport au o problema. De fapt, si in articol spune ca sint depresive. Si, as adauga eu, au foarte, foarte putin respect pentru ele insele.

    • unul
      9 June, 08:52. unul

      Te intelegem ca la 18 ani gindesti \"pur\" si eventual iti plimbi prietene de mina in parc visind la cai verzi pe pereti.
      Cind vei mai creste putintel vei intelege ca atractia ESTE the big deal, fara asta ramii \"bunul prieten de mers la suc\". Cea mai tare comuniacer e in pat monser - stii s-o faci, esti king. Nu stii, ramii cu poezia...

  • Catalin
    1 May, 11:33. Catalin

    -----------------------------------------------------------------------------------

    • dfdgf
      31 May, 16:56. dfdgf

      eu cred ca fetele ar trebui sa faca sex in continu si in continu

  • davinci
    1 May, 11:00. davinci

    nea istratie, vad ca sursa de inspiratie este site-ul \"askmen\" ptr a afla ce spun studiile despre femeile care fac secs la prima intalnire. acum cauta matale pe \"askwomen\" sa ne spui ce zic studiile despre barbatii care fac secs la prima intalnire. sau poate gasesti pe primul site aceasta informatie, ca sa nu facem discriminari.

  • cam asa e
    1 May, 10:27. cam asa e

    da chiar ca alea pe care le-am avut din prima s-au dovedit si mai proaste de felul lor, asa in general.

  • ????????????????
    1 May, 09:32. ????????????????

    DAR CE SPUN \"SPECIALISTII\" DESPRE POLITICIENII CARE TOT TREC DE LA UN PARTID LA ALTUL ?!?...

    DAR DESPRE POLITICIENII CARE NU SE TIN DE CUVANT ?!?

    • HA ! HA! HA!
      1 May, 09:36. HA ! HA! HA!

      Nu poti compara politicienii cu femeile care au o relatie sexuala inca de la prima intalnire !

      Pe politicieni ii poti compara cu femeile care fac sex inainte de prima intalnire ! ..............(??????????????????)

  • femeia
    1 May, 09:30. femeia

    si daca fac sex din prima zi sau nu, tot la fel e numita de barbatii frustrati.

  • Aplicatie
    1 May, 09:02. Aplicatie

    daca studiul se refera la tinerele din amr. apoi acelea sunt destrabalate de la gradinita..alea se cupleaza si pe scara rulanta, la prima vedere...apoi trec la treapta urmatoare..bleah..iar acuma si la loi..e plin trotoarul de femei care se culca de la prima oprire..s-a extins buna educatie...

  • nea costel
    1 May, 08:52. nea costel

    uite aici poza cu un model de tricou, sa fitzi pregatitzi :)

    thegtaplace.com/downloads/screens/gtasa/skins/4136_screen02.jpg

  • bluesky89.jimdo.com
    1 May, 08:42. bluesky89.jimdo.com

    Ce spun studiile despre femeile care FAC SEX de la prima întâlnire? Spun ca femeile care fac sex de la prima intalnire sunt curve.

    • mda
      1 May, 08:51. mda

      sau le place sexul, sau sunt disperate sa faca sex

  • Ce poti face azi, nu lasa pe maine!
    1 May, 08:15. Ce poti face azi, nu lasa pe maine!

    ca nu se stie daca mai ai cu cine sa te simti asa de bine ca la prima vedere!!! atunci cand emotia este foarte puternica si orgasmele curg!!!

  • lexicon
    1 May, 03:46. lexicon

    Acum pe bune ,voi astia de la ev lasati fara numar-fara numar de cuvinte????Postari mai inepte de kilometri.Acceptati,va rog,critica si actionati in consecinta.O limita de 300 de cuvinte ar fii binevenita,nu-i asa?

    • rubicon
      1 May, 04:29. rubicon

      Astia cu texte lungi stau totdeauna la panda ,si cand apar titluri de acest gen ,dau ,copy paste, eu am niste reguli : nu voi citi niciodata ,hartia igienica,publicitatea de orice fel si omul care nu poate sa se faca inteles in doua trei fraze, dine legate ,pentru mine este timp pierdut.

      • lexicon
        1 May, 17:25. lexicon

        Corect.Cam cit spatiu iti trebuie pentru exprimarea unei idei?De asta am si sugerat o limita pentru postari. Dar nu pot sa-i inteleg.Imi pare rau.

  • wally
    1 May, 03:16. wally

    mierda dar chiar nu e nici un admin pe aici sa cenzureze fanatici astia religiosi de pe aici? sunt mai rai decat niste caini de paza de la Auschwitz!!! pe bune ca deranjeaza enorm!!!

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele