Haos în Ghencea: Steaua, umilită de Ceahlăul. Stoichiţă, aproape de demisie

Autor: Octavian Cojocaru, Adi Dobre

Echipa de fotbal Steaua Bucureşti a pierdut lamentabil în prima etapă a returului Ligii I, chiar pe teren propriu, în faţa codaşei Ceahlăul Piatra-Neamţ, scor 1-3.

"Batem tot şi luăm campionatul fără probleme. Avem cea mai tare echipă de când sunt eu la Steaua", striga Gigi Becali, patronul Stelei, în urmă cu doar câteva zile.

18.000 de oameni au venit să vadă minunea.

"Băteam fără Tănase"

Spre disperarea lor şi a lui Gigi Becali, Steaua a arătat ca o echipă de provincie, care nu are alt obiectiv decât salvarea de la retrogradare.


La final, Gigi Becali şi-a atacat jucătorii pe care cu doar câteva ore înainte îi lăuda. "Fără Tănase băteam Ceahlăul cu 4-0. De la el s-a rupt tot jocul. A avut o infecţie şi a luat antibiotice. A fost de nerecunoscut pe teren. De Gora Tall nu mai am nevoie. Nu-l avem pe Baciu? Am greşit când i-am dat pe Goian şi Ghionea. Trebuia să aduc alţii mai buni în locul lor. Mai experimentaţi şi mai bătrâni, să fie de-o seamă cu Petre Marin", a declarat Gigi Becali.

Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, suporterii Stelei l-au determinat pe arbitrul Istvan Kovacs să întrerupă meciul în minutul 60. "Centralul" a luat această hotărâre după ce fanii stelişti au aruncat cu bulgări de zăpadă în tribună. La bătaia cu bulgări au participat, alături de "renegaţii" de la Peluza Sud, şi suporterii loiali lui Gigi Becali de la Peluza Nord şi tribune!

Tacticianul Becali

În drumul spre vestiare, fotbaliştii celor două formaţii s-au luat la bătaie. Istvan Kovacs nu a eliminat însă niciun jucător.

După 10 minute de parlamentări, cele două echipe au revenit de la cabine, iar jocul a fost reluat.

La staţia de amplificare, însuşi Gigi Becali a făcut apel la suporteri pentru ca aceştia să înceteze bătaia cu bulgări. Becali a părăsit stadionul din Ghencea cu multe minute înainte de fluierul final. Convins că înţelege fenomenul cel puţin la fel de bine ca un antrenor, Becali şi-a dat cu părerea despre tactica echipei sale: "Şi 2-0 dacă făceam, tot puteau să ne egaleze, pentru că nu am jucat nimic. Petre Marin e un jucător de 36 de ani care e greu să mai joace. Tănase a avut nu ştiu ce infecţii şi nu este al doilea vârf. Şi la mijloc... Am luat doi Karamyeni ca să folosesc unul şi n-am folosit niciunul. Cu Ceahlăul nu trebuie să joci cu doi închizători. Trebuia să fie un jucător de creaţie acolo. Prea defensiv am jucat. Tănase trebuia schimbat după zece minute, n-a jucat nimic. Un al doilea vârf trebuia să aibă iuţeală, viteză. O să îl întreb pe Stoichiţă de ce ne-am bătut atâta să luăm fundaşi de marcaj ca să jucăm tot cu Petre Marin şi Baciu. Pentru ce l-am mai adus pe Parpas? Karamyan, în primul rând, trebuia să joace, dacă tot ne-am bătut atâta să-i luăm. Trebuia să-mi zică Stoichiţă să nu-i mai luăm dacă nu era nevoie de ei".

Stoichiţă: "Am vrut să-mi dau demisia"

Gol de cascadorii râsului încasat de Steaua în minutul 76. Portarul Zapata a degajat în Vasilache, iar mingea a intrat în poartă.

Atât pe parcursul meciului, dar mai ales la final, suporterii i-au cerut demisia antrenorului Mihai Stoichiţă. Supărat acesta a vrut să-şi dea demisia la final. "Vă spun un secret. M-am gândit să-mi dau demisia, însă jucătorii m-au întors din drum. O să discut şi cu şefii clubului zilele următoare", a spus, la conferinţa de presă antrenorul Mihai Stoichiţă.

Mitică a fugit de la stadion

Depăşit de evenimente, "centralul" Istvan Kovacs a gafat în permanenţă. Prezent la meci, Dumitru Dragomir, preşedintele LPF şi bun prieten cu Gigi Becali, a fost, se pare, cel care a dat ordin ca partida să fie reluată după cele 10 minute de întrerupere.

Pe Dragomir nu l-a mai prins finalul meciului la stadion. El a plecat cu multe minute înainte de ultimul fluier al arbitrului.

Gigi Mulţescu (antrenor Ceahlăul): "E o victorie prea mare, nici nu ştiu ce să spun! Mă gîndeam la victorie, dar nu la acest scor. Ştiam ce potenţial are echipa, a demonstrat-o în amicale, mie mi-a arătat că poate juca la un nivel care să-i permită să-i cîştige meciuri grele. Mi-era frică pentru că ne-a lipsit Bărcăuan, care nu are cartea verde, Stevici la fel a trebuit înlocuit cu Balde, nici rezerve nu am avut. În prima repriză am controlat jocul, nu e o întîmplare, chiar am jucat, să fim corecţi. S-a aruncat cu bulgări din spate, m-au lovit pe mine şi pe ceilalţi de pe bancă aşa că am intrat pe teren, m-a văzut arbitrul şi a întrerupt meciul. Jucătorii Stelei mi-au reproşat că am intrat"

STEAUA - CEAHLĂUL 1-3

Marcatori: Pantelis Kapetanos (16) / Mariu Gheorghe Onciu (44), Ciprian Vasilache (76), Ionuţ Bădescu (85)

Steaua

Robinson Zapata - Pavel Golanski, Eugen Baciu, Jivko Jelev, Petre Marin, Janos Szekely, Ovidiu Petre, Mihăiţă Pleşan, Bănel Nicoliţă, Cristian Tănase, Pantelis Kapetanos. Antrenor: Mihai Stoichiţă

Ceahlaul

Villadsen - Dragomir, Forminte, Viţelaru, Dikaba, Balde, Vasilache, Onciu, Bădescu, Mulisa, Abdoulae. Antrenor: Gheorghe Mulţescu

Eliminat: Nicoliţă (69)

Arbitri: Istvan Kovacs - Eduard Dumitrescu, Nicolae Megheşan


Spectatorii prezenţi în Ghencea au aruncat cu bulgări în tot ceea ce mişca pe terenul de joc!




Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua, nu mai înţelege nimic.

Villadsen, portarul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, un goalkeeper  mult mai inspirat decât omologul său de la Steaua.

Zapata a comis-o din nou. Columbianul nu putea face notă discordantă cu restul coechipierilor.

Fotbaliştii lui Gigi Mulţescu au scris istorie: Ceahlăul a bătut prima oară în Ghencea.

Mihăiţă Pleşan, un jucător care trăieşte din amintirea unui amical cu Germania disputat în urmă cu mulţi ani.

Cristi Tănase, favoritul patronului Gigi Becali, n-a mişcat în front.

Forminte, căpitanul nemţenilor, a fost mereu cu un pas înaintea adeversarilor.

Bănel Nicoliţă şi-a lăsat din nou echipa la greu. Nicoliţă a luat "roşu" şi a plecat la cabine în minutul 69.

Până la eliminarea din minutul 69, Nicoliţă a apărut rar la rampă. El a fost însă cel carte i-a pasat lui Kapetanos la golul Stelei.

Baciu nu a ieşit în evidenţă decât la finalul meciului, atunci când le-a arătat degetul mijlociu suporterilor Stelei.

Laszlo Kovacs a scăpat total jocul din mână. Aici e luat cu asalt de Gigi Mulţescu, în minutul 60 al meciului.

Kovacs a încercat în zadar să-l liniştescă pe Mulţescu. Tehnicianul s-a plâns că a fost lovit cu bulgări de spectatori.

Pleşan, un monument al neputinţei.
FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU


CITIŢI ŞI: Clasamentul Ligii I

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele