Cearta părinţilor, trauma copiilor

„Tu nu auzi, proasto, că te strig?”

În faţa unui bloc de lângă Parcul Sebastian, un copil de aproximativ 4 ani strigă cât îl ţin plămânii: mamaaaa, mamaaaa! Mama, aflată la câţiva metri de el, este prinsă într-o discuţie cu o vecină.

Copilul oboseşte să urle, merge la mamă, o loveşte cu palma şi îi spune: “Tu nu auzi, proasto, că te strig?”. Femeia, ruşinată, îl dojeneşte uşor, lăsându-i cu gura căscată pe cei din preajmă. Vecinii ştiu că sunt o familie de scandalagii, urletele lor se încheie târziu în noapte şi nu de puţine ori ţipetele copilului răzbat până la parterul blocului.

Acesta este un caz extrem în care, este clar, copilul a învăţat de mic că vorbele grele fac legea şi că prin violenţa fizică şi verbală se poate impune. Ce se întâmplă, însă, în familiile în care certurile sunt moderate şi în ce măsură greşesc părinţii închipuindu-şi că situaţiile conflictuale nu îi afectează pe cei mici?

Atenţie la somnul copilului!

Gabriel are 5 ani, iar părinţii lui admit că în urmă cu câţiva ani nu se fereau să se certe în faţa lui, considerând că este prea mic să fie afectat.

„Nu ne certam foarte urât, nu ne aruncam vorbe grele, iar de cele mai multe ori el nu reacţiona deloc când situaţia era tensionată. Până când, la 3 ani, a început să se trântească de pământ de câte ori intram în casă şi să se trezească noaptea şi să ţipe fără motiv”, povesteşte Alina, mama băiatului.

Un prieten psiholog le-a spus că stările conflictuale îl pot afecta pe cel mic mai mult decât lasă el să se vadă, iar problema s-a re zolvat după ce părinţii şi-au schimbat comportamentul în faţa lui.

Se îmbolnăvesc pentru a readuce liniştea

Orice modificare de comportament a copilului poate fi un semn că-i fac rău conflictele părinţilor: tulburările de somn, reacţiile exagerate, plânsul la grădiniţă, izolarea de restul copiilor etc.

Simona Buzilă, medic specialist în psihiatria copilului şi a adoles centului, spune că sunt frecvente cazurile în care copiii, ob servând că părinţii stau la căpătâiul lor atunci când sunt bolnavi şi că nu se mai ceartă, îşi induc suferinţele fizice. „Au dureri de burtă sau de cap ori varsă pentru că ştiu că în felul acesta este linişte în casă”.

Perioadele cele mai sensibile, spune specialistul, sunt până în adolescenţă, când copilul este foarte vulnerabil. Ulterior, el îşi construieşte un mecanism de apărare şi adaptare, însă şi atunci poate reacţiona prin gesturi extreme la ase menea conflicte: fuge de acasă sau dezvoltă diverse comportamente antisociale.

„Mami, tati, nu e frumos să ţipaţi!”

Ramona are 32 de ani şi îşi aminteşte că toată copilăria şi adolescenţa i-au fost marcate de certurile părinţilor şi de tensiunea aproape permanentă din familie. Şi-a găsit singură, de mică, un mic colac de salvare, care a ajutat-o să ţină la distanţă traume ce ar fi putut-o urmări toată viaţa. „De câte ori ieşeam pe uşă îmi impuneam, şi de cele mai multe ori reuşeam, să uit ce se întâmplă acasă. Aveam două vieţi, iar cea de acasă nu trebuia să o influenţeze pe cealaltă”.

Acum are două fetiţe mici şi evită disputele cu soţul în faţa lor. „Când ridicăm tonul unul la altul, cea mare ne pune la punct: mami, tati, nu mai ţipaţi! Nu e frumos să ţipaţi”. Unul dintre motivele dese de ceartă într-o familie ţine chiar de educaţia copilului. Când tatăl îi dă voie la desene animate atunci când mama l-a trimis la teme, conflictul este ca şi început.

„Dacă certurile de acest tip au loc de faţă cu cel mic, acesta va crede că neînţelegerile părinţilor sunt cauzate de el. Repetarea acestor situaţii îl vor bulversa, nu va înţelege ce vor părinţii de la el şi poate deveni anxios sau se va împotrivi părintelui pe care îl percepe ca fiind mai slab”, atenţionează medicul Simona Buzilă.

MODERAŢIE

Conflictele uşoare îi fac sociabili pe micuţi

Un studiu apărut într-o publicaţie americană de psihologie şi psihiatrie infantilă arată că un copil se poate dezvolta armonios chiar dacă este expus conflictelor. Condiţia este însă ca acestea să fie civilizate.

În familiile în care mama şi tatăl îşi rezolvă conflictele de faţă cu copilul prin discuţii contradictorii, dar cu argumente raţionale expuse pe un ton nu foarte ridicat, cei mici au şanse mai mari de a fi sociabili, empatici şi cu un simţ dezvoltat al dreptăţii.

Publicaţia „Journal of Child Psychiatry and Psychology” arată că micuţii învaţă astfel cum se poate ajunge la compromis şi cum pot negocia pentru a obţine ceea ce vor. Studiul a fost efectuat pe copii de 5-7 ani, în 235 de familii, pe o perioadă de trei ani.