Cei care s-au pus în calea Răului

L-au împuşcat în burtă în acea seară şi a murit. Carpin nu s-a dus acasă, unde-l aşteptau un copil şi o soţie cu un alt prunc în pântec.

A luat-o în sens invers pentru că era mai important ce se întâmpla pe străzi. Era unul din acele momente în viaţă în care trebuie să intervii pentru că nu există altă soluţie şi nicio altă ocazie nu se va ivi.

Faţă în faţă cu Răul

Sutele de episoade despre Revoluţie din presa ultimilor săptămâni descifrează nenumăratele enigme rămase nerezolvate. Acest articol nu pune în prim-plan revolta anticomunistă, ci răspântia la care se aflau acei oameni care trebuiau să facă o alegere: să lupte sau să stea în casă.

Acest gen de decizie în situaţii-limită se aplică nu doar când înfrunţi o dictatură, ci în multe alte situaţii când trebuie eliminat un abuz, cum ar fi actele de corupţie la nivel înalt sau conservarea privilegiilor de către anumiţi politicieni.

Este una dintre cele mai importante teme de meditaţie pe care ne-au lăsat-o cei 72 de morţi de la Timişoara şi cei aproape 300 de răniţi: tu ce alegi când eşti faţă în faţă cu Răul?

După 20 de ani, o mare de bannere întinse de galeria echipei din Timişoara a acoperit toată peluza stadionului bănăţean, numele luptătorilor părând ca o armată de suflete ce vine spre noi, de pe lumea cealaltă, călare pe coamele valurilor. E genul de imagine care face cât 1.000 de cuvinte.
 

„Victimele libertăţii”

„E vorba de o mână de derbedei, puşi la cale de cei care vor să distrugă socialismul”, aşa a motivat Ceauşescu, în şedinţa CPEx, ordinul de deschidere a focului împotriva demonstranţilor din Timişoara.

Până pe 22 decembrie s-au înregistrat 71 de victime împuşcate şi una călcată de un tanc şi 297 de răniţi, din care 253 prin împuşcare şi 44 cu leziuni de violenţă. Cele mai multe victime, 65 de morţi şi 268 de răniţi, au fost înregistrate numai în ziua de 17 decembrie.

În cartea sa „Victimele libertăţii”, magistratul militar Romeo Bălan, descrie împrejurările în care au fost împuşcate mortal 71 de persoane. El a folosit în cartea sa şi fragmente din rechizitoriul Revoluţiei de la Timişoara, unde a depus concluzii scrise în calitate de procuror.

ALEXANDRU CHIOROSI

A fost împuşcat în cap, în seara zilei de 17 decembrie, în timp ce manifesta în Piaţa Operei, împreună cu câţiva prieteni. El plecase împreună cu aceştia să demonstreze împotriva regimului regimului comunist.

Raportul medico-legal a constatat că moartea s-a produs violent, prin împuşcare cu glonţ, din faţă, de la mică distanţă.

BĂRBAT LEPA

A fost împuşcată în cap, în Piaţa Libertăţii, după ce un ofiţer de contrainformaţii militare a tras asupra ei, a soţului şi a fiicei lor o rafală de pistol automat. Bărbat Vasile, soţul ei, a fost şi el rănit grav.

Familia Bărbat manifesta paşnic în apropierea Garnizoanei Militare, când s-a tras asupra ei.

Pentru uciderea şi rănirea gravă a soţilor Bărbat, ofiţerul a fost condamnat iniţial de Tribunalul Militar Extraordinar Timişoara, cauza a fost restituită ulterior la Parchet, apreciindu-se că nu există certitudinea că acel ofiţer este autorul.

CONSTANTIN IOSUB

A fost împuşcat mortal în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara, unde s-a deplasat în seara zilei de 17 decembrie ca să asculte un concert de colinzi.

Obreja Anica, mama victimei, a declarat că a găsit doar buletinul de identitate al fiului ei, atunci cînd i s-a permis să intre în incinta Spitalului Judeţean, dar cadavrul acestuia fusese furat, făcând parte din lotul celor 43 de cadavre transportate şi incinerate la Crematoriul Cenuşa, din Bucureşti.

RADIAN BELICI

A fost împuşcat mortal, în 17 decembrie, în apropierea Pieţei Timişoara 700.

„Am ieşit cu şotul meu şi cu copilul în Piaţa 700, unde era foarte multă lume, să vedem ce se întâmplă. Când a început să se tragă dinspre Piaţa Libertăţii, soţul meu m-a trimis acasă cu copilul, iar el a rămas acolo. Am lăsat copilul şi m-am întors să văd ce face soţul, dar am aflat de la o vecină că a fost împuşcat în cap. L-am găsit la Spitalul de Oftalmologie, dar a doua zi a fost transportat la morga Spitalului Judeţean. De atunci şi până în prezent nu am mai găsit cadavrul soţului meu”, spune văduva acestuia.

NICOLAE OVIDIU MUNTEANU

Student la Facultatea de Mecanică, Munteanu a murit la Spitalul Judeţean Timişoara, după ce a fost împuşcat pe o alee din Complexul Studenţesc, alături de alţi doi studenţi.

„Un coleg de-al soţului mi-a relatat că studenţii, printre care era şi soţul meu, huiduiau şi aruncau cu sticle pentru că au auzit cum se trage din TAB-urile care treceau prin faţa Complexului Studenţesc. Atunci, s-a tras o rafală dintr-un TAB şi au fost răniţi soţul meu şi alţi doi studenţi. Toţi au murit la Spitalul Judeţean, deşi cei de la Medicină Legală mi-au spus că a fost adus mort la spital”, spune Silvia Munteanu, soţia celui care rămăsese în căminul studenţesc pentru că mai avea de dat o restanţă la facultate.

OPRE GOGU

A fost împuşcat mortal în Piaţa Operei, în ziua de 17 decembrie, în timp ce participa la demonstraţiile împotriva regimului condus de Nicolae Ceauşescu.

„În după-amiaza zilei în care a fost ucis, soţul meu a venit acasă şi mi-a spus că în oraş sunt manifestaţii împotriva regimului şi că se duce şi el acolo. I-am spus să nu se ducă şi să se gîndească la faptul că are copii. El mi-a răspuns că pentru aceştia se şi duce. Apoi a mîncat, a sărutat copiii şi a plecat”, declară Angelica Opre, soţia eroului- martir împuşcat în cap şi al cărui cadavru a fost furat din morga Judeţeanului.

LEONTINA BÂNCIU

A fost împuşcată mortal, în spate, în timp ce se afla împreună cu soţul ei, în data de 17 decembrie, pe Podul Decebal, din Timişoara, în apropierea Comitetului Judeţean de Partid.

„Eram pe pod, într-un grup mai mare de demonstranţi şi când am văzut că se trage spre noi, am vrut să fugim către intrarea în Parcul Tineretului. Atunci soţia a fost împuşcată în spate. Am transportat-o cu o maşină privată la Spitalul Judeţean, unde medicii mi-au spus că era decedată. Am plecat atunci acasă să văd de cei doi copii ai noştri, iar a doua zi când am revenit la spital, n-am mai fost lăsat să intru”, îşi aminteşte Ioan Bânciu, care n-a mai reuşit niciodată să recupereze cadavrul soţiei ca să o înmormânteze creştineşte.

LUASE BRADUL, DAR S-A DUS LA REVOLUŢIE

Dănuţ Carpin, împuşcat pe stradă, incinerat mişeleşte

Pe 17 decembrie 1989, la 29 de ani, Dănuţ Carpin, parchetar de meserie, a devenit erou-martir. O stradă din Timişoara îi poartă acum numele.

Împuşcat pe stradă, trupul lui nu a fost niciodată îngropat creştineşte: el face parte dintre acei oameni care au fost consideraţi „neidentificaţi” şi, ca să li se piardă urma, au fost expediaţi de la Timişoara în Bucureşti, şi incineraţi.
 
Împuşcat de Armată

„Soţul meu era parchetar, iar în ziua aceea a fost la o lucrare particulară. Avea de dat un strat de palux şi termina lucrarea. A luat banii de acolo, apoi a plecat împreună cu un coleg şi a cumpărat un brăduţ pentru copil”, îşi aminteşte Georgeta Carpin, văduva eroului.

Bradul l-a lăsat acasă la un prieten. Au hotărât să meargă în Centru, unde auziseră că muriseră oameni. S-au alăturat demonstranţilor şi au luat-o spre Agronomie, căci voiau să-i scoată în stradă pe studenţi.

Georgeta Carpin a aflat mult mai târziu ceea ce s-a întâmplat. „Înainte să ajungă s-au oprit în faţa unui cordon militar. Acolo, dintr-un ARO al armatei, s-a deschis focul asupra lor, cu două mitraliere. Dănuţ a fost împuşcat şi a căzut. Un coleg de-al lui a reuşit să se ascundă într-o scară de bloc şi ne-a povestit ce s-a întâmplat. El a văzut şi maşina cu numere de armată. Soţul meu a fost lovit de glonţ în burtă şi a murit pe loc”, a mai povestit femeia.
 
Corpul nu i l-a mai găsit niciodată, fiind ridicat de Securitate şi incinerat la Bucureşti. Abia la începutul anului ’90, Georgeta Carpin a aflat ce s-a întâmplat cu soţul ei. Tot atunci a pierdut şi al doilea copil pe care urma să i-l dăruiască acestuia, şi cu care era însărcinată în cinci luni. (Georgeta Petrovici)

ŞTERGEREA URMELOR

„Nimeni nu a cerut autopsierea cadavrelor”

Gloanţele rămase în corpul victimelor nu au fost extrase. Pe baza lor şi a expertizei balistice se putea indentifica autorul omorului. Doar câteva gloanţe aflate în corpul răniţilor operaţi la Spitalul Judeţean sau la Clinica de Ortopedie au fost extrase, şi unele dintre ele se află şi acum, după 20 de ani, în posesia unora dintre medici. Altele au fost preluate din sălile de operaţie de persoane neidentificate, însoţite de militari, dar nu se mai ştie nimic despre soarta lor.

„Autopsierea cadavrelor nu s-a făcut pentru că nu a solicitat nimeni acest lucru”, spune dr. Milan Dresler, fost şef al IML Timişoara în decembrie 1989.

TIMIŞOARA ÎNCERCUITĂ

Represiunea militară

În data de 17 decembrie 1989, trupele MApN au fost amplasate într-un dispozitiv circular, cu misiunea principală de a nu permite afluirea demonstranţilor spre clădirile care adăposteau organele locale ale PCR.

Forţele MI au avut dispozitive înarmate, formate din 3-4 subofiţeri şi două grupe de militari, în şase zone centrale. Alte efective militare înarmate erau situate în Piaţa Libertăţii, unde se găsea şi Garnizoana Militară. Din ziua de 18 decembrie, forţele MApN şi MI au avut 20 de astfel de zone de intervenţie. În aproape toate au rezultat morţi şi răniţi.
 
Focul se deschidea, în general, la lăsarea întunericului. Probele privind crimele de la Timişoara au fost distruse din ordinului generalului Constantin Nuţă, la sediului miliţiei judeţene.

„A fost una din operaţiunile de ştergere a urmelor practicată de regimul comunist”, spune magistratul militar Romeo Bălan, cel care a făcut rechizitoriul în procesul „Lotului Timişoara”. (Georgeta Petrovici)

PROCESUL GENERALILOR

Chiţac şi Stănculescu au dat ordin să se tragă

A fost nevoie de aproape două decenii pentru ca generalii care au ordonat împuşcarea manifestanţilor de la Timişoara să fie şi ei condamnaţi.

Anul trecut, la mijlocul lui octombrie, generalii în rezervă Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu au fost condamnaţi definitiv la câte 15 ani de închisoare în dosarul revoluţiei de la Timişoara, cu executare.

În 1990, comisia de anchetă condusă de Viorel Oancea, a propus trimiterea în judecată a celor doi generali, pentru participare la reprimarea Revoluţiei de la Timişoara. Abia în anul 1997 propunerea s-a şi materializat.

Fostul procuror miliar Romeo Bălan, cel care i-a trimis în judecată pe generalii acuzaţi de măcelul de la Timişoara din 1989, spune că declaraţiile date de Chiţac şi Stănculescu imediat după Revoluţie se contrazic cu cele date în timpul procesului. Acum, cei doi generali sunt închişi la Jilava. (Georgeta Petrovici)