Cele mai bune şi cele mai rele ape minerale din comerţ

Autor: Cristina Lica

Apele plate sunt cele mai sănătoase, pe când apele puternic mineralizate pot provoca afecţiuni renale şi biliare. Apele cu pH ridicat (intens carbogazificate) pot declanşa boli de inimă.

Calitatea apelor minerale (plate sau carbogazoase) depinde de conţinutul reziduului fix, care nu se referă la impurităţi, ci la nivelul de săruri minerale. Cele mai bune sunt apele slab mineralizate sau plate, întrucât pot fi consumate nelimitat.

Apele puternic mineralizate trebuie consumate doar la recomandarea medicului, întrucât pot provoca probleme renale şi biliare. O analiză a 20 de mărci de apă minerală din comerţ, efectuată de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, vă ajută să alegeţi cele mai bunesortimente.

Vittel, Perrier, Evian, pentru hidratare zilnică Apa slab mineralizată (plată) are cel mai mic conţinut de reziduu (mai puţin de 500 mg/l). Este recomandată pentru hidratarea zilnică. Exemple sunt mărcile Stân ceni, Izvorul minunilor, Vittel, Perrier, Evian, Carpatina şi Hera.

Apa minerală (500-1500 mg/l rezidul fix), nici plată, dar nici foarte mineralizată, trebuie consumată cu moderaţie. Astfel de mărci sunt: Dorna, Roua Munţilor, Bilbor, Aqua Carpatica, Biborţeni, Bucovina, Buziaştoate carbogazificate- şi Poiana Negri- natural carbogazoasă.

"În cazul apelor carbogazoase, dioxidul de carbon provine din izvor şi este sănătos, pe când apele carbogazificate sunt îmbogăţite cu CO2 de fermentaţie", explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Perla Harghitei, Tuşnad şi Borsec pot îmbolnăvi rinchii Apele puternic mineralizate (reziduu peste 1.500 mg/l) trebuie consumate doar la recomandarea medicului.

"Consumate frecvent, pot declanşa probleme renale sau biliare", subliniază Mencinicopschi. Trei mărci intră în această categorie: Perla Harghitei- cu CO2 de la sursă- (3.330 mg/l), Tuşnad-carbogazificată -(1.760) şi Borsec-natural carbogazoasă- (1.510). Apele bogate în calciu, magneziu şi sodiu se recomandă doar celor care au carenţe sau sportivilor, pentru restabilirea echilibrului mineral.

Ape calcice (calciu peste 150 mg/l) sunt: Borsec (341 mg/l), Dorna (276l), Aqua Carpatica (250), Biborţeni (203), Tuşnad (201), Poiana Negri (195) şi Bilbor (152). "Pot asigura 7-10% din necesarul zilnic de calciu", adaugă Mencinicopschi.

Ape magneziene (peste 50 mg/l magneziu) sunt: Borsec 83,6 mg/L), Tuşnad (70,2) Aqua Carpatica (61) şi Biborţeni (59,1).

Apă sodică (peste 200 mg/l sodiu) este Tuşnad (243 mg/l). "Nu trebuie să depăşim 2,4 grame de sodiu pe zi din toate alimentele. Apa sodică se recomandă celor care pierd sodiu, în cazuri rare", spune specialistul.

Ape sărace în sodiu sunt: Izvorul Minunilor (1,25 mg/L), Hera (1,46), Aqua Carpatica (4,34), Evian (6,35), Vittel (6,96), Perrier (10,9), Carpatina (14,1) şi Bucovina (18,2).

Apele cu ph ridicat, cu dioxid de carbon în exces sunt: Izvorul Minunilor, Keia şi Hera. "Sub presiunea acidului se comprimă diafragma pe inimă", atrage atenţia Mencinicopschi. Sortimentul Buziaş este la limită în ceea ce priveşte valoarea nitraţilor (0,11 mg/L pentru o concentraţie maximă admisă de 0,1 mg/L). Tuşnad depăşeşte valoarea admisă de bariu-1,69 mg/L la o valoare a concentraţiei maxime de 1 mg/L.

COMPARAŢIE

Ape sănătoase versus ape toxice

  • Ape plate (<500 mg/l reziduul fix)-recomandate pentru consum nelimitat Hera-98,3 mg/l Evian-306 mg/l Perrier-370 mg/l Vittel-419mg/l Stânceni-441mg/l
  • Ape puternic mineralizate (>1500mg/l)- trebuie consumate cu preacauţie Perla Hargitei (3330 mg/l) Tuşnad (1760 mg/l) Borsec (1510 mg/l)
  • Ape sodice (> 200 mg/l sodiu) - risc de boli renale şi cardiovasculare Tuşnad (243 mg/l) 
  • Ape cu conţinut sărac în sodiu (<20 mg/l) Izvorul Minunilor (1,25mg/l) Hera şi Keia (1,46mg/l) Aqua Carpatica (4,34 mg/l) Evian (6,35 mg)
  • Ape toxice, cu conţinut mare de nitriţi (>0,1 mg/l) - Buziaş (0,11 mg/l)

Citiţi şi:

Taguri:apa minerala, apa potabila, borsec, bucovina, protectia consumatorului, gheorghe mencinicopschi

Spune-ţi părerea!

  • Adi
    3 aprilie, 12:39. Adi

    Doamna Cristina Lica,

    Articolul dumneavoastra este total gresit si spun asta fara sa fiu chimist ...doar din ce mai retin din liceu :)) inca din titlu gresiti spunand ca un PH ridicat indica o aciditate crescuta ..este tocmai pe dos...

    ESTE INADMISIBIL CA UN ZIAR DE CALIBRUL DVS SA FACA ASTFEL DE GRESELI ELEMENTARE ...

    Asta daca sunt greseli si nu sunt intentionate ...

    multumesc,

    • Luc
      3 aprilie, 22:43. Luc

      exacta asta m-a revoltat si pe mine (eu fiind ing chimist)
      pH ridicat inseamana un pH bazic nicidecum acid (atunci cand se adauga CO2 rezultand acid carbonic)

  • Catalin
    4 martie, 15:47. Catalin

    Ce stiti despre Bilbor plata? Are cineva informatii suplimentare?Din cate am inteles are reziduu sec la 180 grade - 54 mg/l. Imi puteti spune o parere.

  • Catalin
    4 martie, 15:29. Catalin

    Ce parere aveti despre Bilbor plata ? Stie cineva mai multe despre aceasta apa? ph? reziduu sec? Din cate am auzit la Bilbor reziduu sec la 180 grade este 54 mg/l. Ce informatii aveti despre aceasta apa?

  • Constantin
    6 ianuarie, 08:35. Constantin

    Ce ziceţi de apa distilată.
    De ce nu ati inclus-o în lista dvs. deoarece ar trebui sa aibă zero reziduu, deci ar trebui să o puneti în capul listei Dvs. deoarece prin ceea ce afirmaţi că cu cât o apa are un reziduu mai mic cu atât apa este mai bună.
    Deci conform logicii Dvs. rezultă ca recomandaţi sa se consume apă distilată.
    Este oare adevărat?
    Sau problema este mult maicomplexă şi necesită o abordare de o cu totul altă natură.
    După câte ştiu, apa distilată - deci fără reziduu - poate fi toxică pentru organism tocmani datorită lipsa mineralelor care există în apa de băut.

  • cristi
    4 ianuarie, 20:04. cristi

    Incerc de ceva timp sa renunt la a ma mai intoxica cu toate porcariile debitate neincetat si fara pic de rusine de mass-media. In ultimul timp imi iese binisor dar uneori mai citesc cate un nonsens de genul celui de mai sus si imi pun mainile in cap, raman masca si ma gandesc cati dintre noi inghit ca find bune asemena tampenii.
    Va rog cititi o carte, apelati la un joc(nu pe calculator) sau faceti ceva miscare in timpul liber...incet incet nu veti mai pleca urechea la bull-sheet-uri de acest tip.

  • silviu
    4 ianuarie, 16:36. silviu

    Articolul pe linga faptul ca e o reclama evidenta mai este scrisa si de cineva total afon si neinformat ca sa nu spun altfel cu privire la termenii din domeniu.
    Denumirea de minerala vine de la mineralele (in cantitate crescuta fata de apele de suprafata) continute in apa si nu de la gazele continute. De obicei apa minerala e si gazoasa.
    Apa minerala poate fi plata (lipsa totala a gazelor din ea), decarbogazificata (continut scazut de gaz) si acidulata (gaze din abundenta).
    Orice apa contine minerale, scoaterea lor fiind facuta de catre om si aceasta apa fara minerale se cheama DEMINERALIZATA . Apa total lipsita de minerale nu se gaseste in natura decit in ghetarii de la poli.
    PENTRU CULTURA VOASTRA GENERALA APA TOTAL DEMINERALIATA ESTE IZOLATER ELECTRIC - ADICA NU CONDUCE CURENTUL ELECTRIC-

  • Petrini
    4 ianuarie, 16:32. Petrini

    Borsec a castigat in multi ani tot felul de distinctii la concursuri internationale, dar EvZ spune ca bune sunt numai Vittel, Perrier, Evian (in Bold si in subtitlu, ca sa sara in ochi).

    Vedeti ca ati uitat sa puneti (P) inainte de titlul articolului. Si o intrebare: chiar ne credeti atat de prosti sa inghitim orice smecherie din asta?

    • Luc
      3 aprilie, 22:46. Luc

      din pacate va fi inghitita de f multi ...
      articolul este oricum reclama curata

  • Alina Ion
    4 ianuarie, 10:19. Alina Ion

    Terminologia utilizata in articol este confuza.Se compara valorile indicatorilor fizico-chimici de pe etichete, nefacandu-se diferenta intre apele minerale naturale carbogazoase si cele necarbogazoase (plate); se indica gresit dependenta concentratiei de dioxid de carbon de pH (valoarea pH-ului este mai mica, respectiv apa este mai acidulata odata cu cresterea continutului de dioxid de carbon); se fac clasificari si comparatii fara fundament stiintific in ape \"sanatoase\" si ape \"toxice\".
    A scrie un articol presupune documentarea prealabila, intelegerea celor citite si redactarea unui material logic si coerent despre ceea ce se doreste a fi comunicat. Ce impresie lasa un articol neglijent redactat si nedocumentat despre autorul lui? In reviste de specialitate ar fi respins, dar in ziare este publicat si transmite mesaje eronate cititorilor, care sunt si consumatori in acest caz.
    Cand luati o sticla cu apa minerala naturala de pe un raft de magazin, cititi eticheta ( in timp va veti familiariza chiar si superficial cu terminologia), incercati sa intelegeti si puneti intrebari direct firmelor producatoare. Va vor raspunde profesionist, avizat si responsabil.

  • Io-rga
    4 ianuarie, 08:17. Io-rga

    He, he, he, ... Stati linistit si beti apa de la retelele urbane. Doar sunt cele mai ieftine si nu contin decat nitrati si nitriti. Ceea ce e foarte sanatos pentru inteligenta natiunii.

  • tittel
    4 ianuarie, 07:39. tittel

    Maine o sa scrieti ca cei mai buni fotbalisti ai Romaniei postbelice au fost Platini,Paolo Rossi, Giresse si un roman.Felicitari.Acest savant care ne da nepretuitele sfaturi gastronomice ar trebui mai intai sa studieze conditiile financiare ale majoritatii romanilor si apoi sa vina cu un regim adecvat.

  • cip
    4 ianuarie, 01:28. cip

    Bune, dar nici o vorba despre Lipova?

    • whawha
      4 ianuarie, 05:25. whawha

      abia cu ocazia articolului asta am observat si eu cat de buna e apa minerala Borsec, deci are calciu, necesar oaselor (nu?)


      Apropos, am citit cateva comentarii de aici si pentru ca mi se facuse sete am fugit sa beau...Borsec.

  • cineva
    3 ianuarie, 23:32. cineva

    Domnul Menci oare cati bani ati luat de la cei care fabrica apele Vittel, Evian si Perrier pentru a le face un pic de reclama!! Cu stima

    • donBazil
      3 ianuarie, 23:48. donBazil

      Cooorect mi-ai luat ...apa din gură, dar oare cât a luat Cristina Lica?

  • Sevaciclon
    3 ianuarie, 23:29. Sevaciclon

    Raman surprins ca in aceasta analiza, lipseste una dintre cele mai bune ape minerale din Romania. Este vorba despre apa minerala carbogazoasa BODOC, a carui dioxid de carbon este sănătos intrucat provine direct din izvor. Printr-o intamplare fericita, acum douazeci de ani am fost la fabrica din Loc. Bodoc si am vazut cu ochii mei \"extractia\" apei. De atunci singura apa minerala pe care o beau este Bodoc. Deasemenea este singura apa minerala recomandata pentru cei care sufera de diabet.

    • hugo
      4 ianuarie, 17:18. hugo

      Cu ocazia asta aflam ca bioxidul de carbon are alta compozitie daca e \"direct din izvor\"... Altfel e nesanatos.

      Ce papagal esti...

      Si te mai si votezi singur.

  • Dan Theodor
    3 ianuarie, 22:10. Dan Theodor

    Romania e tara cu cele mai numeroase si calitative ape minerale din intreaga lume.Lucrul asta le sta ca un ghimpe in gat producatorilor mondiali de ape care nu-si pot extinde asa cum vor vanzarile intr-o piata atat de importanta precum este Romania. Desigur, dupa ce bei o apa minerala frantuzeasca de zece ori mai scumpa , te intrebi cu ce este mai buna decat o intreaga colectie de ape minerale naturale existente la noi in tara. Se duce un adevarat razboi si pe monopolizarea resurselor de apa de la noi din tara , asta in paralel cu promovarea unor marci straine , inferioare calitativ celor romanesti. Cine vrea sa cumpere o eticheta, e liber sa o faca...dar cred ca cel mai important este sa fii bine informat.

  • Ne luați de proști cu reclame mascate?
    3 ianuarie, 21:38. Ne luați de proști cu reclame mascate?

    Reclamă mascată pentru promovarea consumului de apă îmbuteliată,la mișto!În SUA este un scandal cu îmbutelierea cu apă de la robinet și apoi vânzare ca apă plată sau sifonată și apoi apă minerală.Una este Vittel,Evian,Perrier

  • Lexie
    3 ianuarie, 21:29. Lexie

    apa minerala borsec este fabricata inca din anii 1800, obtinand in mai multe randuri medalii de aur la competitii internationale. Apele invocate de dl profesor sunt necunoscuti. Articol de publicitate.

  • DM
    3 ianuarie, 20:55. DM

    O foarte buna varianta este apa filtrata.
    Daca nu ai filtru, corpul tau va fi...filtru...

  • DAN
    3 ianuarie, 20:15. DAN

    Toata apa di pet-uri este cu adaus de pisu!Esti la cota 1200?Daca da bei urina si gunoaiele lu ala de la 1210!samd.toata apa imbuteliata este un gunoi!

    • IEFTENEAUA apa plata
      3 ianuarie, 20:36. IEFTENEAUA apa plata

      cea mai ieftina apa plata facuta cu apa de robinet

      .brita.net/ro/jugs.html?

      • DAN
        3 ianuarie, 20:55. DAN

        Si cea mai otravita cu buna stiinta cu ajutorul primarilor si consilierilor!

  • gigel
    3 ianuarie, 20:08. gigel

    Ne mai scutiti cu dl. Mencinikopschi in sus, d-l Mencinikopski in jos, nu se mai poate pana nu-si da domnia sa cu parerea? Eu l-am auzit de cateva ori emitand niste ineptii monumentale, alteori niste platitudini de toata frumusetea. Retineti ca dansul e chimist nu e medic. Suna frumos si promitator cuiva chimia alimentara? Parca am manca tabelul lui Mendeleev si avem nevoie sa stim cat fier, cat magneziu si cat carbon. Evz ne -a obisnuit cu articole reclama si antireclama mascata.Acum la apa! Parca ar scrie pentru ghertoi1

    • Anti supermarket
      3 ianuarie, 20:14. Anti supermarket

      Dl. profesor biochimist, daca ar da in vileag ce mananca si ce bea romanii, era in acest moment putred demult/asasinat.

  • viticultor
    3 ianuarie, 19:52. viticultor

    singura bautura vie este vinul, incercati!
    mai ales ca vitelperierurile si alte kitsch-uri lichide sunt de multe ori mai scumpe...

    • Merlot
      3 ianuarie, 20:09. Merlot

      Corect. Cine stie adevar graieste . De la apa ruginim. Vinul este licoarea Dacilor.

      • airemax
        3 ianuarie, 20:13. airemax

        da,dar au murit toti! ha-ha

  • RYCY
    3 ianuarie, 18:47. RYCY

    Foarte tare...articol comandat sau studiul dupa care este scris e clar comandat si fabricat! By the way...s-a facut vreun studiu sa se vada cam cati romani beau apa vittel, Evian sau Perrier?! imi dau cu presupusul...cam 0,001 procente...deci halal articol!Halal propaganda...halal reclama! Dupa studiile voastre, ar insemna ca locuitorii din zona Buzias care beau DOAR apa de aceasta de zeci de ani sunt ori mumii ori stafii, fiind decedati de mult din cauza...nitritilor hahaha!!!

    • minerala
      4 ianuarie, 05:22. minerala

      de ce ar bea romanii vittel (n-am auzit de ea) evian, perrier cand avem Borsec, Perla etc la noi acasa si o bem de ani de zile??? Ce amuzanti sunteti. Borsec e super!

  • Alexandru
    3 ianuarie, 18:40. Alexandru

    PH ridicat si concentratie de dioxid de carbon mare nu se poate. Pe dos.

  • jan
    3 ianuarie, 18:16. jan

    asta care a scris articolul, bea numai Vittel,Perrier sau Evian?

  • Anti  supermarket
    3 ianuarie, 18:16. Anti supermarket

    Nu va mai luati dupa toate gunoaiele . Cumparati-va dedurizator de apa . Altfel va nenorociti rinichii. Teziti-va romani . Nu traiti ca legumele !.
    Iesiti mult mai ieftin. informati-va .Nu da-ti banii pe garduri. Treziti-va.

  • bere, vodka, coniac...
    3 ianuarie, 18:15. bere, vodka, coniac...

    Nu mai beti apa, ca s-ar putea sa muriti si sa ruginiti de la ea.....

  • Astivuitoarei Ifronie
    3 ianuarie, 16:53. Astivuitoarei Ifronie

    Este un articol care denigreaza in mod evident cele mai bune ape minerale din Romania. Tusnad, Perla Harghitei si Borsec toate sunt imbuteliate in Harghita si in opinia mea, sunt cele mai bune ape minerale mai ales pentru ca, microbii sunt mult mai putini in judetul Harghita clima fiind mereu rece si foarte rece. Consider ca articolul este o reclama de prost gust si chiar daca ar fi adevarat ar fi mai indicat sa fie promovate produse romanesti fata de cele straine.

  • cosmin
    3 ianuarie, 16:08. cosmin

    ALOOO, da pe cand un tabel comparativ prezentand concentratiile de nitriti ale apelor luate in discutie, sau de ce nu cele cunoscute din comert?

    • acvila
      3 ianuarie, 16:12. acvila

      PERRENA(ROMANIA) NR 2 MONDIAL DUPA EVIAN se poate verifica usor cu google

    • TESTERUL DE APE
      3 ianuarie, 16:16. TESTERUL DE APE

      cautati pe google

      APA MINERALA „PERENNA” PUNE ÎN PERICOL SUPREMATIA CELEBREI „EVIAN”

      • prostie perena
        3 ianuarie, 18:09. prostie perena

        prostia iti pune in pericol sanatatea, mai postac platit

        • Andrei
          3 ianuarie, 19:57. Andrei

          Mai prostie perena (tu ti-ai ales nick-ul), apa minerala Perena chiar este pe locul 2 in lume, dupa Evian. Exista un studiu frantuzesc pe tema asta si cu toate analizele comparative. L-au publicat si in presa noastra. Asa ca informeaza-te inainte de glasui ceva, altfel nick-ul ramane sa ti se potriveasca de minune

        • acvila
          3 ianuarie, 20:22. acvila

          pt prostie perena

          nu ma cert cu prostul din 2 motive
          are mintea odihnita
          si ce e cel mai important ma depaseste cu experienta

    • apa clasament
      3 ianuarie, 16:26. apa clasament

      Conform datelor oficiale date de catre Organizatia Mondiala a Apelor, apa perenna premier, se afla pe locul 2 in topul celor 20 de ape comparative cu evian. ( w w w punct mineralwaters punct org)
      - La Berkley Springs USA in 2008 Perenna Premier intra in top 10 mondial, din 250 de participanti la prima testare a apei.

      • lascar remus
        3 ianuarie, 18:04. lascar remus

        vezi ca sunt si alte ape romanesti premiate la berkeley springs

        • apa clasament
          3 ianuarie, 20:23. apa clasament

          da dar sant sub PERENA

    • cea mai ieftina
      3 ianuarie, 16:30. cea mai ieftina

      cea mai ieftina si comod de facut apa plata e filtrarea apei de robinet cu cana filtranta BRITTA (GASITI LA CARREFOUR/ DOMO /KAUFLAND/) un cartus filtrant fil il schimbati la 3 luni si va costa apa 12 ron pe luna ( nu la 150 l cum spune in prospect ca sa faceti consum inutil de filtre)

      • je
        4 ianuarie, 11:28. je

        Incercati si produse romanesti. De ex. Aquator de Buzau. Filtru bloc de carbune argintat 3-4000 litri filtrati si se schimba la 6 luni. Rezerva filtru 57 lei/6 luni= 9.5 lei apa filtrata pe luna. Fara cana ci direct de la robinet. Informati-va si veti fi mai greu de manipulat. Succesuri !!!

  • cir
    3 ianuarie, 16:02. cir

    Am trait s-o citesc si pe asta, ca apa de Borsec ar fi daunatoare. Intamplator sunt mare consumator. Intamplator, inainte am avut probleme grave cu rinichii, de la aport mic de apa in organism, rezolvate prin litotritie, de cand consum apa de Borsec nu am avut vreo problema.

  • ADI BUCURESTI
    3 ianuarie, 15:49. ADI BUCURESTI

    CEA MAI BUNA E PERENA PREMIUM E DE UNDEVA DIN MUNTI CALINEI CARAS SEVERIN

  • dan
    3 ianuarie, 15:24. dan

    beti coca-cola!

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele