Centrul Istoric din Bucureşti, un Eldorado de miliarde

Altfel, cluburi, baruri şi bistrouri prosperă. Metrul pătrat este exorbitant. Proprietarii, în marea majoritate despăgubiţi de pe urma retrocedărilor, sunt de negăsit. Chiriile se plătesc prin interpuşi unor stafii imobiliare. Misterele Bucureştilor.

2.700 de euro chirie pe Şelari

Are 33 de ani, e economist şi de câţiva ani s-a apucat de cârciumărit. Centrul Istoric i-a surâs ca o fată mare. A deschis un bistro pe Smârdan: „Les Bourgeois”, adică „La Burghezi”.
 
Zice că plăteşte 4.300 euro pe 150 mp. Tipu' e comerciant de la 18 ani. Ştie preţul zonei. Pe Grabroveni, cică, 100 mp se dau cu 900 euro. Pe Şelari, culmea, 70 metri pătraţi cu 2.700 euro.

“Spaţiile mici te costă mult mai scump!”, dezvăluie tânărul afacerist. “Mi se părea ciudat că această agenţie plătea chirie într-un sediu al cărui proprietar se spune că este un funcţionar din Primăria Sectorului 5. Toată lumea ştie”, mărturiseşte Radu Diaconu, mângâindu-şi sugestiv bărbia cu degetul arătător. Are “sânge”, e tânăr şi e dezinvolt.
 
Nu-i e frică să vorbească despre preţuri. Dar nici nu înseamnă că le spune pe cele corecte. Diaconu plăteşte chiria unui strigoi. Nu l-a văzut niciodată. Un avocat a intermediat contractul. Pentru 15 ani, urmaţi de o investiţie de 100.000 euro.

Zice că-şi recuperează banii în cinci ani. Şi-a decorat barul de fiţe cu poze de epocă. „La şase seara, în centrul istoric al Vienei, n-ai unde să te aşezi. La noi: gunoi, mizerie, maldăre de zăpadă. Ioc recomandare turistică. Aici n-ai ce să promovezi”.

“Habar n-am cine-i proprietarul”

Un altfel de chiriaş e Ion Dan Albu. Nea Dan e “şefu’ Gării Lipscani”, de pe strada omonimă. O cârciumă emblematică pentru boema bucureşteană a ultimului deceniu. Pe aici au trecut ziarişti, băieţii de la Divertis, Mihai Constantin, Kity Cepraga şi alţi mondeni.

Omul nu se plânge: “M-am înţeles cu proprietarul, un evreu american, care m-a găsit după ce i-a dat statul casa-napoi. Văr-su' e persoana de contact. Pe el nu-l cunosc. Cine închiriază acum pe Gabroveni la 20 de euro/mp, pe termen lung, face o afacere. Condiţia ar fi să se termine lucrările repede”.

Domnul Albu e discret. Nu vorbeşte despre vecinii săi. În schimb, Praga anilor ă90 îi stârneşte amintiri: “Străzile pavate impecabil. Cârciumile erau atunci c-ale noastre acuă. Ei au evoluat. Noi nu. Avem şi bani mai puţini, dar nici nu ne străduim!”.

Proprietar pe Smârdan, la 27 de ani

Vlad Cernahoschi este interfaţa afacerilor familiei sale cu publicul. Spre deosebire de nea' Albu sau Radu Diaconu, clanul Cernahoschi a cumpărat cu acte în regulă clădirea. Bogată familie! Cel mai en-vogue local de pe Smârdan, Arcade Caffe, e manageriat de Vlad. Are doar 27 de ani şi se mândreşte că de cinci ani e cârciumar şi are în proprietate un spaţiu imens, de 3.000 mp.

Culmea, dacă-l întrebi de chirii, preţurile pentru el sunt duble. Astfel, spaţiile de pe cele mai scumpe străzi, Franceză şi Smârdan, le evaluează la 40 euro/mp. Până şi subsolurile le cataloghează la 25 euro metrul. Abia etajul ajunge la 20 de euro.

“S-a făcut mult în ultimii 2 ani jumăte, dar nu destul. Când s-a oprit traficul prin centrul istoric, eram sceptic. Acu', mi se pare bine. Viena, Paris, Praga: nota 10. Bucureştiul nostru: maximum 7”. E generos.

Olandezii au mirosit afacerea

Jerry Vanschaik este un olandez get-beget, cu afaceri în centrul vechi de zece ani. Împreună cu Gisbert Huijink, tot olandez, gestionează caffe-barul „Van Gogh” şi „Rembrand” Hotel. Huijink a cumpărat în urmă cu şapte ani spaţiul hotelului de la Primăria Capitalei. O ţesătorie veche de 30 de ani, în paragină, cu 200.000 euro.

A mai cumpărat pe Covaci spaţiul pentru actuala cafenea Amsterdam şi un şir de trei clădiri alăturate pe cealaltă parte a străzii. Vanschaik a închiriat 900 mp pentru „Rembrand” cu 9.000 de euro/lună. În plus, a mai investit 900.000 euro în afacere.

„Nu ştim când recuperăm investiţia”, se socoteşte directorul de vânzări Toni-Cristian Tătar. Le mergea mai bine în 2009: 75% grad de ocupare. Astăzi e de 45%. Alături, spaţiul de cafenea pentru „Van Gogh”, e închiriat de la un anume Răgălie, şef la EuroMarket. Măsoară 500 mp şi costă 6.000 euro.

276.000 de euro pentru un consilier PSD

Viviana Boson, o lungană cu ochi de arăboaică, face PR pentru El Comandante, o clădire pe 2.080 mp de pe strada Sf. Dumitru, nr. 3. O parte e ocupată de restaurantul La Historia şi, lângă, de clubul El Dictator, ambele făcând parte din grupul El Comandante.

Plăteşte 12 euro pe metru pătrat. Chiria calculată e 23.000 de euro pe lună, celor de la SC COPCIA SA. Patronul luă COPCIA, Nicolae Croitoru, soţul Tatianei Croitoru, care e consilier PSD la primăria lui Marian Vanghelie. Soţia consilierului ne-a spus că a achiziţionat clădirea de la o persoană privată şi ne-a confirmat că înainte a funcţionat acolo, tot în chirie, ANOFM Bucureşti.

Viviana şi-a studiat bine concurenţa: „E o brambureală cu proprietarii. O luptă continuă”. Ştie ea de un alt evreu, plecat în Israel, care deţine case întregi pe strada Stravopoleus. De la el s-a închiriat clădirea cu un restaurant japonez la parter, Sushi Ko, pe colţ cu Smârdan. Părerile sunt împărţite. Cei care deja au investit se bazează pe terminarea lucrărilor şi mult aşteptata relansare a zonei.

Ceilalţi privesc cu scepticism începerea unei afaceri în centrul istoric. Doar odată terminată reabilitarea, vom vedea dacă speranţele celor care au băgat bani în localurile şi magazinele deja existente se vor concretiza.

APE TULBURI

Numele rechinilor imobiliari e un mare mister

Dacă până la al Doilea Război Mondial, Centrul Istoric era locuit de negustori, cârciumari, băcani şi meşteşugari, după naţionalizarea din '48-'49, în casele rămase goale au fost repartizaţi oameni ai muncii. După Revoluţie, a urmat un haos administrativ. Au existat peste 40.000 de cereri de revendicare, a spus la un moment dat primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă.

Proprietarii, strămoşi ai celor care au locuit acolo, sunt în mare parte evrei, plecaţi în America, Canada şi Israel. Mulţi au folosit intermediari să-şi închirieze spaţiul. Alţii au cumpărat direct de la stat. În urmă cu trei ani, acelaşi primar a evacuat 8.000 de romi care locuiau ilegal în casele lăsate de izbelişte. Nu mai sunt multe de făcut, dar imaginea de ansamblu e la fel de deplorabilă.
 
Spre deosebire de centrele istorice din marile capitale europene, cum ar fi Varşovia, Praga, Viena, Bratislava sau Budapesta, la noi, frumuseţea ofilită a clădirilor, gunoaiele de pe străzi şi coloratura pestriţă a locatarilor de ocazie constrastează cu opulenţa localurilor de lux.

PONT IMOBILIAR

Pe Covaci se închiriază cu 70 euro/mp

• După doi ani de săpat străzile Centrului Vechi, edilii au redat circuitului public vestigiile hanurilor Zarafi, Grecilor, Şerban Vodă, Constantin Brâncoveanu, case medievale pe strada Franceză şi un zid vechi al palatului domnesc de pe strada Gabroveni.
  
  
• Cât de curând se vor începe lucrările la alte trei monumente istorice: turnurile de intrare ale vechii cetăţi, vestigii ale Curţii Domneşti şi alte posibile vestigii de ziduri în spatele Hanului lui Manuc şi pe str. Căldărari, plus pavarea străzii Covaci.
  
  
• La fel, şi Hotelul Concordia, monument istoric, locul în care s-a bătut în cuie Unirea Principatelor Române şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn, va fi renovat. Atâta doar, că aici proprietarul nu a dat vreun semn că ar fi dispus să investească prea curând în reabilitarea localului.

NOILE ŞANTIERE

Se lucrează pe Căldărari şi Covaci

• Dacă vrei să-ţi deschizi o cafenea în Centrul Vechi, trebuie să ai în mână cel puţin 20.000 de euro. Cel mai scurt contract se face pe trei ani. Astfel, un spaţiu de pe strada Covaci nr. 4 are 118 mp şi se închiriază cu 45 euro/mp.

„În mână, proprietarul îşi ia lunar 5.310 euro. Plus garanţia pe trei luni, 10.000 euro. Nimeni nu închiriază fără garanţie”, dă relaţii Petrişor Ojog, agent imobiliar la Profimob. Mai are un spaţiu de închiriat, de 70 metri pătraţi, tot pe Covaci, nr. 6-8. Cu 50 euro pe metru.

„Preţul creşte la spaţiile mici”, completează el. Proprietarul e serios şi vrea contract pe termen lung. Dar nu se întâlneşte cu chiriaşul decât la notar, când e totul bătut în cuie.