Cererea de arestare a lui Voicu a ajuns la Senat

Senatorul PSD Cătălin Voicu este acum la mâna colegilor parlamentari. Cererea de arestare a lui Voicu a ajuns, astăzi, la Senat, după ce, ieri, procurorii anticorupţie au făcut o solicitare în acest sens ministrului Justitţiei. Social-democratul este acuzat de trafic de influenţă.

DNA a cerut, ieri, ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu să trimită solicitarea de încuviinţare a arestării lui Voicu la Senat, întrucât acesta, potrivit Constituţiei, se bucură de imunitate, conferită de mandatul de parlamentar.

 
Procurorii au formulat trei acuzaţii la adresa senatorului PSD: trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnatură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legatură cu fapte de corupţie. Cătălin Voicu a declarat ieri că nu este vinovat şi arestarea sa este doar un joc politic.

Arestarea lui Voicu, la decizia senatorilor

Odată ce solicitarea de arestare a lui Voicu a ajuns la Senat, următoarea etapă este ca preşedintele Senatului să prezinte cererea senatorilor în şedinţă publică. Apoi, documentul este trimis la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări pentru examinare. Membrii Comisiei vor stabili dacă  cererea a fost sau nu făcută în scopul de a-l abate pe senator de la exerciţiul funcţiei sale.

Hotărârea Comisiei juridice se adoptă prin votul secret al majorităţii membrilor acesteia. Biroul Permanent al Senatului supune, spre dezbatere şi aprobare, plenului raportul comisiei, "temeinic motivat", în termen de 15 zile de la data depunerii lui. Cererile de reţinere, de arestare, de percheziţie se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi. Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi.

Procurorii anticorupţie susţin că în cursul anului trecut, Voicu ar fi „pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale, aflate pe rolul organelor judiciare”. Voicu s-ar fi folosit în acest sens de calitatea sa de senator.

Parlamentarul PSD, vicepreşedinte al Comisiei de Apărare, ar fi cerut funcţii în Guvern, în schimbul mai multor intervenţii pe lângă judecători, în diferite cauze judiciare. Voicu ar fi primit 260.000 de euro.

CITIŢI ŞI:

Voicu: DNA să demonstreze că sunt vinovat

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele