CHRISTIAN MITITELU: Respingerea „socialismului financiar“

 
Costul estimativ era de 700 de miliarde de dolari. În schimb, statul devenea acÅ£ionar în bănci. Dacă lucrurile mergeau bine, statul recupera cheltuiala revânzând investiÅ£iile, eventual cu un profit. Dacă nu, băncile ar fi fost obligate să cotizeze la plan. Se mai preconiza ca directorii acestor bănci subvenÅ£ionate să nu mai poată încasa prime nemeritate sau compensaÅ£ii generoase la concediere. Congresmenii s-au văzut prinÅŸi între ciocan ÅŸi nicovală.

PreÅŸedintele Bush, liderii partidelor, chiar ÅŸi candidaÅ£ii la preÅŸedinÅ£ie susÅ£ineau planul. Pe de altă parte, congresmenii vor să fie realeÅŸi la 4 noiembrie, când se decide nu numai cine va fi noul preÅŸedinte al SUA, ci ÅŸi componenÅ£a Camerei ReprezentanÅ£ilor. Ei ÅŸtiu din reacÅ£iile ÅŸi e-mailurile alegătorilor că aceÅŸtia consideră planul ca pe o măsură de salvare a băncilor de pe Wall Street ÅŸi nu a clienÅ£ilor acestora cu credite imobiliare, ameninÅ£aÅ£i de portărei.
 
Alegătorii, nemulÅ£umiÅ£i de bănci, de preÅŸedinte ÅŸi de Congres, nu conÅŸtientizează că, fără o intervenÅ£ie masivă, ar putea fi afectaÅ£i financiar ÅŸi ar putea să-ÅŸi piardă locurile de muncă. Dacă adăugăm rezervele ideologice exprimate de unii republicani (principalii răspunzători pentru votul negativ), care consideră planul a fi o formă de „socialism financiar“, perspectivele modificării lui în vederea resupunerii rapide la vot rămân sumbre. Iar fără un plan, cu componenta lui de naÅ£ionalizare, sistemul financiar se va împotmoli ÅŸi mai mult.