Cine câştigă de pe urma gripei porcine?

Cătălin Ivan: Situaţia de confuzie care persistă la nivel european cu privire la acest subiect. În momentul în care oficiali europeni, chiar dacă de la instituţii diferite, se pronunţă contradictoriu cu privire la viabilitatea acestor campanii de vaccinare, unii inducând suspiciuni, iar alţii spunând că este o pandemie nemaivăzută în ultimii zeci de ani, este obligatoriu să solicităm nişte răspunsuri clare. Sunt sigur că vedeţi demersul meu în contextul a ceea ce se întâmplă în România, dar este vorba de o problemă extinsă, iar demersul meu este ca parlamentar european. În acest context am ridicat problema despre care vorbiţi.

La cât estimaţi costurile statului român legate de vaccinare?
Nu eu pot să fac cele mai exacte estimări. Dar pot ţine cont de informaţiile publice existente. Din câte cunosc, este vorba de peste 10 milioane de euro, cheltuieli aferente producerii vaccinului la Institutul Cantacuzino. Noi suntem, poate, un caz fericit din acest punct de vedere, pentru că vaccinul este produs de un institut al statului. Nu discut aici despre cheltuielile administrative. Printre motivele care au stat la baza acţiunii mele de la Bruxelles stă şi dorinţa de a ne lămuri cu privire la toate aceste aspecte.

Dar pe cele la nivel global?
Sumele se învârt în jurul a zeci de miliarde de euro. Preţul de achiziţie al vaccinelor nu a fost unitar pentru toate statele. Este de datoria Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii să facă publice aceste date. Oricum, se vorbeşte că profitul global al companiilor farmaceutice este şi el de ordinul miliardelor de euro.

Dar putem să pornim de la exemple, pentru a ne face o idee despre ceea ce se întâmplă. Franţa a comandat în noiembrie anul trecut 94 de milioane de doze de vaccin la companiile farmaceutice pentru o populaţie de 65 de milioane, cu un cost total de 869 de milioane de euro. 

Până în prezent, Franţa a utilizat 5 milioane de doze, a donat 9 milioane OMS, a revândut 300. 000 de doze Qatar-ului şi încearcă să revândă o parte Ucrainei, Mexicului şi Egiptului. Şi rămân cu peste 70 de milioane de doze în stoc. Franţa nu e un caz izolat, Olanda încearcă să revândă 19 milioane de doze suplimentare (populaţia Olandei fiind de 16 milioane de persoane). Belgia se află într-o situaţie similară, încercând să renegocieze contractele cu firmele farmaceutice, iar Anglia a demarat acelaşi proces.

Este vorba de sume imense, ca într-o adevărată cursă a înarmărilor, doar că de această dată cu seringi. Eu sunt departe de a susţine că nu este nevoie de campanii de vaccinare. Nu asta e miza demersului meu, ci dorinţa de a afla un răspuns clar cu privire la ceea ce se întâmplă.

Nu în ultimul rând, doresc ca UE să analizeze acţiunea statelor membre, pentru a vedea dacă s-a optat pentru abordarea cea mai eficientă. Nu întâmplător am vorbit despre stocurile comune de vaccine. Aceasta nu este, dacă este, ultima pandemie din Europa, şi trebuie să vedem cum ne putem apăra cât mai bine în astfel de situaţii.  

La cât estimaţi veniturile din producerea şi vânzarea vaccinurilor ale companiilor farmaceutice?
Aşa cum am spus, informaţiile publice estimează acest profit la ordinul a câtorva zeci de miliarde de euro. Adevărul este că nu există estimări oficiale clare care să fie cumulate şi definitive. Sunt sigur însă că mai devreme sau mai târziu ele vor apărea, iar demersul pe care l-am făcut şi eu, dar şi alţi colegi de-ai mei, are o mare legătură cu această parte a problemei. Veniturile încasate de companiile farmaceutice nu sunt preocuparea noastră principală. Ce ar trebui să ne intereseze este cheltuirea nejustificată a banului public, în condiţii de criză economică.

Comandarea de doze de vaccin ce nu vor fi folosite integral e o măsura a guvernelor pe care trebuie să o sancţionăm, pentru că, fără îndoială, banii investiţi în achiziţionarea de vaccinuri puteau fi utilizaţi pentru soluţionarea altor probleme urgente. Până la urmă, profitul ar fi o problemă dacă s-a făcut prin amplificarea nejustificată a panicii la nivelul populaţiei şi guvernelor statelor membre UE, şi nu numai.

La noi, în România, spre exemplu, a existat o comunicare precară cu privire la nevoia de imunizare în masă a populaţiei. Se explică superficial şi s-a trecut de la încercări de explicare, la ameninţări. Nu este normal, pentru că, totuşi, acesta nu este un virus vechi de sute de ani, despre care toată lumea ştie tot ce este de ştiut. Dacă despre fumat este general acceptat că face rău, nu toţi oamenii vor crede brusc că acest virus gripal ucide.

Credeţi că dacă vaccinul nu era gratuit, numărul românilor care ar fi ales vaccinarea ar mai fi fost la fel de mare?
Sigur că nu, dar asta este mai degrabă o evidenţă decât o temă de gândire. Şi nu cred că este valabil doar pentru România acest tip de atitudine. Până la urmă, este vorba de un lucru firesc.

Vaccinul care s-a administrat în ţara noastră a fost produs în România, la Institutul Cantacuzino. Mai putem vorbi în acest caz de interese financiare ale producătorilor?
Nu ştiu detalii, fiindcă acestea nu sunt încă făcute publice. Ştiu doar estimările care vorbesc de costuri de peste 10 milioane de euro doar cu producerea vaccinului, fără a include costurile aplicării lui.

Aceste detalii vor trebui clarificate, fiindcă altfel rămânem cu toţii victime ale speculaţiilor. Dar, repet, nu vorbim doar de o problemă naţională. Din fericire, România a renunţat în ultimul moment la achiziţionarea vaccinului din alte ţări.

Dar şi la noi sunt probleme mari de comunicare, şi acestea nu pot fi trecute cu vederea. De exemplu, noi nu ştim încă dacă recentele cazuri de oameni care au murit după ce au făcut vaccinul antigripal au fost provocate de acest vaccin sau nu. Nu ştim efectele adverse reale. Şi punem problema obligativităţii lui în şcoli sau forţarea populaţiei să îşi suporte cheltuielile medicale dacă nu se vaccinează. Este o stare de isterie care se transmite şi populaţiei, iar acest lucru a fost şi el sancţionat de intervenţia mea.  



CITIŢI ŞI:
Ne vaccinăm împotriva gripei porcine?

Teste de gripă nouă, la domiciliu

Febra vaccinării a lovit România