Sâmbătă, 24 Iulie 2010. 1194 vizualizări, 2 comentarii, 3 voturi
Începând de astăzi, de la ora 15.00, până mâine, ora 10.00, meteorologii anunţă ploi torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină în 20 de judeţe din jumătatea de vest a ţării.
În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în jumatatea de vest a ţării, la deal şi la munte. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
Sunt vizate judeţele Satu-Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Bihor, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dolj, Olt şi Teleorman.
Cantităţile de apă vor depaşi local 25 l/mp şi izolat 60 l/mp.
În cursul zilei de duminică asemenea fenomene vor fi prezente şi in restul teritoriului, iar atentionarea va fi actualizată în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor.
Azi, vreme caniculară
Până una alta ne luptăm cu temperaturi record.
Azi vremea va fi calduroasă în toate regiunile, iar în orele după-amiezei indicele de confort termic (ITU) va depăşi pragul critic de 80 în zonele de campie şi local in restul teritoriului. Pe arii restrânse temperatura aerului va avea valori maxime de până la 35 - 36 de grade în vestul, sudul şi estul ţării.
VEZI AICI CUM SĂ TE PROTEJEZI DE CANICULĂ
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum