Comisia Europeană îi dă replica lui David Cameron: României şi Bulgariei li se aplică aceleaşi reguli pe piaţa muncii

Autor: Paul Ciocoiu

Tratatele UE sunt foarte clare şi nu există niciun mod de a schimba regulile, a declarat astăzi comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă Laszlo Andor, întrebat despre posibilitatea anunţată de premierul britanic David Cameron în acest weekend ca guvernul britanic să aplice restricţii pentru muncitorii din unele state UE după liberalizarea pieţei muncii de la începutul lui 2014 pentru lucrătorii români şi bulgari.

“Tratatele UE sunt foarte clare: aceleaşi reguli care s-au aplicat aşa-numitei UE-10 (ţările care au aderat la UE în 2004) în rundele precedente se aplică României şi Bulgariei. Pentru ţări ca Cehia, Polonia şi altele, toate restricţiile au luat sfârşit în mai 2011. Aceleaşi reguli se vor aplica şi pentru Croaţia, care va adera în vară. Nu există niciun mod de a schimba asta", a declarat comisarul european pentru Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, citat de Agerpres.


Întrebat dacă Marea Britanie poate fi supusă unor sancţiuni de către CE dacă ar introduce astfel de restricţii, Laszlo Andor a spus că “niciun stat membru nu poate introduce unilateral restricţii pe piaţa muncii", potrivit Agerpres.

Ministerul britanic de Interne anunţase de mai multă vreme că încearcă să găsească soluţii pentru prelungirea restricţiilor pentru muncitorii români şi bulgari. De asemenea, premierul David Cameron a fost citat luni de presa britanică cu o afirmaţie conform căreia Marea Britanie ar putea limita accesul imigranţilor est-europeni la sistemul de ajutoare sociale.

Restricţiile temporare impuse liberei circulaţii a lucrătorilor români şi bulgari trebuie anulate în toate statele membre UE începând cu 1 ianuarie 2014. În prezent acestea sunt aplicate total sau parţial de nouă state membre - Belgia, Germania, Spania, Franţa, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria şi Marea Britanie.

Lucrătorii din România se bucură în prezent de toate drepturile legate de libera circulaţie în 16 state membre UE - Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Irlanda, Grecia, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda şi Suedia. De asemenea, nu se aplică restricţii între România şi Bulgaria.

Taguri:UE, Marea Britanie, piata muncii, romani

Stiri realitatea.net
Stiri rtv.net
Stiri doctorulzilei.ro

Spune-ţi părerea!

  • Ludwig
    9 January, 18:53. Ludwig

    Pai cand ai zacaminte de petrol in marea nordului si cand inca mai ai colonii prin lume, nu prea iti convine sa stai cu toti sarantocii in UE..romania, bulgaria, etc...

    • jupanu
      10 January, 01:50. jupanu

      nu mai au zacaminte in marea nordului. s-au terminat. mai citeste si tu presa mai recenta mai beethoven.

      in orice caz, cu sau fara petrol, UK e ca porcu'.

  • vivian
    9 January, 10:27. vivian

    Va plictisiti si nu aveti ce face?Am eu solutia , un super joc de cultura generala BattleQuiz Romania goo.gl/3zblc pt android.

  • bogdan
    9 January, 09:10. bogdan

    In Anglia exista o miscare politica care promoveaza iesirea din UE. Au impresia ca le-ar sta mai bine fara UE, uitand insa ca 80% din comertul britanic este cu statele UE si ca iesirea din UE ar duce la drepturi de vama de 10% care ar pune in mare dificultate economia britanica si asa fragila. Scotia pe de alta parte vrea sa se separe de UK si sa ramana in UE fiind perfect constienti ca pentru economia scotiana UE reprezinta partenerul de neconturnat. Acesta este rezultatul unui egou britanic justificat de trecutul revolut de superputere care are dificultati in a se proiecta in viitor la nivelul unor tari precum Italia si de aceea tot cauta tapi ispasitori printre care sunt si romanii si bulgarii de pe piata muncii.

    • marschof
      9 January, 12:49. marschof

      Sa nu uitam ca englezii platesc miliarde de lire pe ani numai pt faptul ca fac parte din UE.Ue nu-i ajuta cu nimic,mai mult ca ca de cand sunt in UE sunt invadati de toti din europa pt ca aici sunt banii.Sunt ft multe nationalitati printre care si romani care nu muncesc si traiesc din beneficiile guvernului,si case platite de guvern.au dreptate ca ei ar fi mult mai bine daca nu ar face parte din UE.

      • Sarcozy
        9 January, 13:13. Sarcozy

        Prost e cine da nu cine cere.

        Laburistii in UK sunt incantati devideea de a face ca omul sa fie dependent de stat, de aia cand ei au fost la putere au subventionat toti lenesii.
        Conservatorii sunt diferiti. Lor le place ca oamenii sa fie in stare precara pt. ca amaratii sa faca munci pe salarii mici.

        Nici unii nici altii au ceva cu imigrantii. Ei fac gargara la TV pt. ca John Doe British alb, gras, chel si fara educatie se simte amenintat de imigranti.

        Labouristii vor imigranti , saraci daca se poate pt a castiga votanti dupa mottoul \"multi saraci prosti dar sa ne voteze\"

        Conservatorii merg pe mottoul \"multi prosti saraci dar sclavi sa ne fie\"
        That's UK. Keep calm and carry on.

      • Ghita Bizonu'
        9 January, 13:17. Ghita Bizonu'

        Si din cauza excesului de romani se zice ca Londra ar fi devenit Londonistan?

      • bwin
        16 January, 17:22. bwin

        Ce legatura are piata muncii cu ajutoarele sociale? Le-a fost frica sa nu creasca somajul, desi tot ce au spus despre romani nu s-a verificat. Problema noastra ca toti ministrii nostri de externe actioneaza ca niste romani. Sa moara capra vecinului, adica nu cumva romanul sa aiba ceva drepturi prin strainatate si sa faca bani si sa aiba mai mult decat ei.

      • bwin
        16 January, 17:22. bwin

        Ce legatura are piata muncii cu ajutoarele sociale? Le-a fost frica sa nu creasca somajul, desi tot ce au spus despre romani nu s-a verificat. Problema noastra ca toti ministrii nostri de externe actioneaza ca niste romani. Sa moara capra vecinului, adica nu cumva romanul sa aiba ceva drepturi prin strainatate si sa faca bani si sa aiba mai mult decat ei.

      • cezar
        9 February, 13:34. cezar

        mai lasa-ne bai cu comentariile tale. lasa ca lucreaza milioaneel de indieni si toate rsaele lumii care au invadat anglia .hai sa fim seriosi si sa nu generalizam tiganii cu poporul roman

    • Jiji
      9 January, 12:49. Jiji

      cel mai bine ii sta fara romani ..!

      • john
        11 January, 13:52. john

        Ce ma oftica cel mai mult aici ,e faptul ca romanii accepta fara probleme statutul de oameni inferiori.noi idolatrizam toate statele.englezii sunt mai buni decat noi,germanii sunt mai buni,toti sunt mai buni.iar daca ne primesc pe piata muncii ,haideti sa ii pupam in fundulet.Ce baieti buni sunt!Parca emigrantii nu ar ajuta la ridicarea tarii.Si intelectualii care isi dau cu parerea pe aici,si blameaza pe romanii care solicita ajutoare sociale ,sa isi tina gura pentru ca sigur nu au fost in pozitia de emigrant.Cand nu ai drept de munca ,cand in Romania castigi 150 de euro,ce optiuni credeti ca sunt???Daca turcii din germania ar fi avut aceeasi mentalitate de natie inferioara pe care o au romanii ,sau pakistanezii si indienii din UK,Marocanii din Franta ,atunci ar fi murit de foame.Daca venim dintr-o tara saraca si cu o educatie inferioara fata de vestici,nu inseamna ca trebuie sa stam cu mana intinsa si sa cersim drepturi.Nu inseamna ca trebuie sa ne fie rusine cu statutul de roman.Am lucrat in 6 tari in Europa,si am intalnit persoane mult mai inferioare din punct de vedere al inteligentei decat multi romani.Multi blamam tiganii ca fura si ne fac ras.Asta stiu sa faca,supravietuiesc cum pot.E vina guvernului ca nu stie sa ii integreze.Sunt tigani si in spania si sunt integrati,au scoala,lucreaza in supermarket.uri.Nici exista nici o tara in occident care a ajuns bogata fara sa faca abuzuri si fara sa asupreasca natiile mai slabe.Asa ca nu mai fiti fraieri si nu mai acceptati statutul de natie inferioara.Toti suntem la fel.Doar ca unii au avut noroc si s-au nascut In UK,Germania,Italia.Asa ca tineti capul sus ,nu uitati cei 7 ai de acasa,si inainte cu tupeu!!

    • bwin
      16 January, 17:27. bwin

      Toti ministrii de externe ai rRomniei, au facut lobby IMPOTRIVA romanilor, sa n-aiba drepturi, ca sa se intoarca acasa sa munceasca pe 750 lei / luna in fabricile lor. Chiar un carnat de ministru a propus sa-i trimita pe romani in desert si sa-i lase sa moara acolo. Asta e mentalitatea \"clasei politice\".

  • stefan
    9 January, 08:22. stefan

    Aceasta Mare Britanie care dela Napoleon incoace a sabotat Europa si a militat numai pentru interesele sale este in proportie de 80 la suta yudaizata si incearca sa domine lumea.Europenii trebuie sa boicoteze si ei aceasta havra si numai atunci vom vedea cum Marea Britanie va incepe sa se roage de Europeni sa fie bagata in seama.

  • jupanu
    9 January, 06:47. jupanu

    abia astept sa iasa UK-ul din UE. se plang intr-una, nu numai de romani. toata criza asta a aratat cat de slaba e de fapt Uniunea. nu numai ca Romania nu a fost gata sa intre dar nici ei sa ne primeasca. Asta e valabil si pentru bulgari.

    in UK o parte din presa e platita sa arunce cu mizerii ori de cate ori se iveste ocazia si din pacate, tiganii romani le dau o gramada de ocazii. asta in detrimentul a mii de romani care isi rup spatele pe santiere si traiesc cate 6 intr-un apartament dar traiesc cinstit.
    in general, publicul britanic mai putin educat, o majoritate, confunda sincer Rromii cu romanii. recent, am auzit studenti undergrad , intrebandu-se unii pe altii \" nu-i asa ca tiganii sunt de fapt romani\" ? erau sinceri, confuzi si discutia lor n-avea nimic de-a face cu imigratia ori cu infractionalitatea, nu vroiau sa jigneasca pe nimeni etc...
    putem sa multumim pentru confuzia asta, un mic detaliu, domnului Iliescu si echipei care a aprobat la Bruxelles utilizarea apelativului Rom.
    ma intreb daca Romania s-ar mai fi numit asa, daca aiureala asta de apelativ ar fi fost cunoscuta in 1850, 1860 ...

    Una peste alta, UK sucks. Salarii mai mici, sub media europeana pentru posturi care cer diploma universitara, aglomeratie, mizerie pe strazi, intoleranta, violenta peste medie, chirii uriase in londra etc.

  • Costi
    9 January, 05:31. Costi

    Declaratiile prim-ministrului britanic au fost aiurea si jignitoare pt romani , ar fi fost necesare reactii promte din partea liderilor politici romani !
    Libertatea de circulatie a persoanelor si capitalului in spatiul comun este fundamentul Uniunii Europene , nu poti sa spui ca vrei sa fii membru al acesteia doar atunci cand ai avantaje si nu mai vrei sa participi la \"joc \" , atunci cand ai si anumite dezavantaje ! Este si cazul Marii Britanii , care are destule avantaje de pe urma aderarii Romaniei la UE !
    In astfel de momente se vede calitatea si patriotismul unui adevarat lider politic , lucruri de care atat presedintele nostru cat si prim-ministrul Guvernului Romaniei duc lipsa ! Stiu doar sa se clantzaneasca intre ei ...!

  • adrian
    9 January, 00:57. adrian

    vorbim de o masa unica de potentiali emigranti....daca liberalizarea se va face simultan , putem vorbi de o disipare a fortei de munca in 2014...

  • varvara costea
    9 January, 00:57. varvara costea

    cum?---marele wiliam de diaspora ,a facut mare branza...el a ridicat restrictiile de munca din spania...nu el a declarat la dezbaterile evz,ca face si drege pentru ROMANII MEI?...uneori pute rau branza.....AURELIAN MIHAI,CAND RIDICI RESTRICTIILE DIN SPANIA...FACI CA BRANZA...CAND VOR EXPIRA SINGURE ?

  • London
    9 January, 00:54. London

    rumanu e hot ca si tiganu
    puscariile sunt pline de tigani si romani ,pe sudisti nici nu-i mai deosevbesti toti tigani
    cu acesta ocazie multumesc tutror tigganilor si criminalilor din Romania care mi-au adus peste 60.000 de lire sterline anul trecut....dandu-mi de munca

    • @
      9 January, 13:16. @

      iar tu ca si englezul, esti doar un prost.....

  • george
    8 January, 23:37. george

    Unde-i lege nu-i tocmeala , daca nu le convine sa desfinteze UE si sa vina chinezii si coreeni sa faca investitii in Europa pentru ca Vesticii au obosit si nu mai sunt capabili .Singura lor solutie este forta de munca mai iefina , pentru ca ieftina e la chinezi , la romani , la bulgari la moldoveni si altii ca noi care votam hoti analfabeti sa ne conduca si dupa aia ne turnam cenusa-n gat , ca cap nu mai avem , c-o ducem rau .

  • Emigrant
    8 January, 23:01. Emigrant

    Spania are deja 6 millioane de someri. Dintr-un total de aproape 27 de milioane de persoane potential active. Practic 25% din cei cu putere de munca in Spania sunt someri. In randul tinerilor rata somerilor e de peste 60%.

    Va fi foarte distractiv in 2014 cum Spania o sa \"ceara\" EU-ului sa i se aplice in mod \"special\" o derogare de la aceste reguli UE. Si uite asa ei vor crea precedentul.

    Va urma Italia, Olanda (stim cat de mult de \"iubesc\" arieni blonzi cu ochi albastri din Olanda), UK, Franta si in final Germania (astia or sa o faca pea virginii, cum ca ei nu ar fi de acord sa ne restrictioneze dreptul la libera circulatie si munca, dar na uite ca restul vor sa ne puna restrictii si nu se poate ca ei germanii sa nu fie si ei in ton cu \"moda\", ipocriti ce mai).

    E vorba de populism al politicienilor din West. Ei de fapt sunt foarte multumiti ca au imigranti IEFTINI. Astfel mentin salariile in tarile lor MICI.
    Plus ca datorita istoriei lor imperialiste, in mai toate aceste tari au venit in ultimii 30 de ani, foarte multi imigranti negri sau asiatici sau indieni (atat din India cat si din America Latina). Si sa ii critici pe acesti imigranti cum nu sunt din rasa alba poate fi considerat un act de rasim.

    Ei bine, atunci acesti westici aleg sa ii critice pe polonezi si romani (cei mai numerosi imigranti albi) din tarile lor pentru a nu fi acuzati de rasism.


    Probabil in 30 de ani cand tarile lor vor fi dominate de africani, indieni, pakistanezi, si sud-americani, or sa vrea sa le vina in imigranti din estul EU sa le albeasca rasa. Va fi prea tarziu.

    Tot ce trebuie noi romanii sa facem este sa avem rabdare si sa ne exportam tiganii in tarile lor. Sa fim inteligenti si sa ii lasam pe westici sa ne critice ca niste oligofreni. Ignoranta lor este spre binele nostru.

    • EE
      8 January, 23:09. EE

      Probabil cand sharia va fi legea absoluta in UK sa ii vezi atunci pe nativii din insulele britanice cum or sa plateasca tigani romani sa vina sa le mai \"neutralizeze\" tara. Viitorul astora in West arata foarte urat.

      De fapt daca analizati istoria recenta se poate vedea foarte bine cum mai toate tarile europene westice care au avut colonii, dupa cel de-al doilea razboi mondial au inceput sa scada ca relevanta pe planeta.

      Au avut noroc ca pana se recuperaza fostele lor colonii a fost nevoie de vreo 4 decenii. Un alt atuu a fost acela ca sovieticii au izolat jumatate de Europa sub Cortina de Fier.

      Probabil ca in 20 de ani tarile westice din europa or sa se uite cu jind la brazilieni si chinezi, poate chiar si rusi (desi ma indoiesc in privinta Rusiei, prea tampiti politicieni).

      Problemele de acum ale economiilor lor are la baza lipsa de resurse ieftine (in special energetice si minerale). Topate razboaiele pe care ei le incep in numele \"democratiei\" sunt de fat razboaie in goana dupa resurse energetice si minerale.

      • Gheorghe
        9 January, 08:47. Gheorghe

        Acum hotaraste-te, ori esti \"Emigrant\" ori esti \"EE\". Ne zapacesti complet.

        • SS
          9 January, 13:06. SS

          Singurul zapacit esti tu

  • scarbe imperialiste egoiste
    8 January, 20:56. scarbe imperialiste egoiste

    anglia,america,rusia,franta,spania,germania,austria,australia,suedia,holanda sunt tari egoiste si perverse ,,vor ca nu mai ei sa traiasca bine si sa exporte pt prosti(romani,bulgaria),,,ACESTI PORCI ENGLEZI nu-i intereseaza de restul vor ca ei sa traiasca bine,,,NU EXISTA EGALITATE IN EUROPA. MA PHIS PE UNIUNEA EU

    • cristian
      8 January, 21:11. cristian

      cand o sa muncesti si tu si tot dobitocul de roman care stie numai sa planga ca si neamtu,austriacu...atunci o sa traiesti si tu mai bine.deci la munca nu la intins mana.dupa comentariu stiu clar cu cine ai votat(uslamistii),asa ca acum suporta consecintele.

      • gigel
        8 January, 21:22. gigel

        Cristiane vad ca nu prea esti roman. Sa stii ca romanii muncesc foarte bine daca sint remunerati si tratati corect. Problema este cu cei care se vor conducatorii romanilor mai ales in Romania. Fii sigur ca stiu ce spun si am experienta de lucru cu romani in strainatate

        • cristian
          8 January, 22:19. cristian

          te cred ca si eu lucrez cu romani in romania.cei drept la privat.dar stai odata de vorba cu un bugetar si o sa-ti schimbi parerea.eu am facut referire in general si din pacata majoritatea romanilor gandesc exact ca cel cu imperialismul.

      • calu
        8 January, 22:35. calu

        @ cristian . Sa te chish in freza basistule !!

        • usl mafia=genocidarii Romaniei(cancerul  negru)-                n r w t
          8 January, 23:06. usl mafia=genocidarii Romaniei(cancerul negru)- n r w t

          ...suji paula...bolsevi ticlos..hidos nemernic--

        • CIUMA ROSIE= usl                markobala
          8 January, 23:07. CIUMA ROSIE= usl markobala

          marsh..lepadatura....potaie bolsevica,nemernic----

  • joy dvision
    8 January, 19:59. joy dvision

    Cum ar fi ca pana can UK va lasa piata muncii libera pentru romani si bulgari sa se introduca niste taxe pe produsele lor pe care le exporta in Ro si BG

    • c.m.p
      8 January, 20:27. c.m.p

      si cam cite produse made in UK se gasesc in magazinele romanesti?

      • dan
        8 January, 21:07. dan

        3

        • gigi
          8 January, 21:40. gigi

          majoritatea produselor le avem din import, noi exportam doar materia prima pe 2 lei

        • de ce?
          9 January, 00:07. de ce?

          Aproape toate, noi exportam materia prima si importam produsul finit, probabil pentru ca suntem idioti

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele