Această alianţă a fost negociată încă de acum o lună, a afirmat liderul PSD Harghita, Mircea Duşa, unul dintre „locotenenţii” lui Viorel Hrebenciuc, cel care a condus tratativele cu liberalii Dan Radu Ruşanu şi Relu Fenechiu. Angajamentul lui Geoană pentru Johannis a fost pus la punct într-o discuţie telefonică Geoană-Antonescu, imediat după anunţarea exit-pollurilor. Antonescu şi Geoană ar urma să aibă astăzi o întâlnire pentru a pune la punct ultimele detalii ale colaborării.
Ezitările PSD, blocate de ambiţiile lui Geoană
Deşi la vârful PSD varianta Johannis- premier nu era pe deplin agreată, deoarece mai mulţi lideri vânau această poziţie, lucrurile au fost tranşate rapid. Decizia a fost ca PSD să adopte o poziţie flexibilă la negocieri, să nu se cramponeze de nicio funcţie, de nicio persoană, să accepte orice condiţii pentru ca Geoană să ajungă preşedinte.
Orice rezervă faţă de Johannis a fost astfel curmată cu argumentul că, dacă Geoană nu iese preşedinte, nu vor obţine nici funcţia de premier. Astfel, Geoană s-a grăbit ieri să anunţe că este gata să-l accepte pe Johannis premier. „Am vorbit cu Johannis în această dimineaţă. În opinia mea este perfect pregătit pentru a fi prim-ministru”, s-a grăbit Geoană să afirme ieri, după prima şedinţă cu liderii PSD.El a făcut această declaraţie la câteva minute după ce chiar Crin Antonescu, de la sediul PNL, declarase că exclude orice colaborare cu Băsescu şi este gata de colaborare, dacă PSD îl acceptă pe Johannis.
Antonescu şi-a justificat refuzul colaborării cu Băsescu prin faptul că şeful statului nu ar fi un politician de dreapta, ci un lider populist, care ar fi dispus la noi abuzuri dacă ar mai obţine un mandat. „O eventuală susţinere a lui Mircea Geoană în turul doi al alegerilor prezidenţiale nu va fi rezultatul unor trocuri pentru postul de premier, ci va avea în vedere convenirea asupra proiectului Johannis, care nu poate fi făcut cu Traian Băsescu”, a declarat Antonescu.
Liberalii aveau însă deja în minte „organigrama” viitorului guvern. În protocol ar urma să fie înscrise şi o serie de chestiuni de “principiu” care să justifice colaborarea dintre cele două partide - cum ar fi preocuparea pentru apărarea valorilor democratice sau menţinerea cotei unice, cerută de PNL.
„Sunt două condiţii: Johannis premier şi respectarea unor principii liberale de la care refuzăm să ne abatem: cota unica de impozitare, reducerea impozitelor, stimularea inve stiţiilor, asigurarea unor bugete precise pentru domeniile prioritare precum infrastructură, educaţie, sănătate”, a prezentat ieri condiţiile oficiale vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu.
Opoziţie firavă în PNL
Şi PNL, şi PSD vor aproba astăzi în forurile proprii această nouă alianţă. Liberalii au convocat astăzi Comitetului Naţional Executiv, pentru a valida decizia sprijinirii lui Geoană. În ciuda unor voci răzleţe care cereau sprijinirea lui Băsescu, curentul pro-PSD părea să se impună. Potrivit informaţiilor neoficiale, care circulau ieri, doar 5-6, dintre cei 30 de membrii ai Biroului Politic al PNL, intenţionau să se opună acordului cu PSD.
Ar fi fost vorba de primvicepreşedintele Ludovic Orban, de Teodor Meleşcanu, Victor Paul Dobre, Marius Petrache sau Romeo Stavarache. Antonescu era decis să facă totul pentru semnarea protocolului cu Geoană. „Am încredere că primesc sprijin total în PNL şi, dacă nu o să primesc sprijin total, o să mă bat în interiorul PNL pentru ideile mele”, a spus liderul PNL. Ludovic Orban în schimb încerca tergiverseze lucrurile şi a propus ca negocierile să aibă loc şi cu PDL.
RISCURI
Situaţie complicată în teritoriu
În cursul zilei de ieri, unii şefi de organizaţii ai PNL s-au pronunţat pentru o colaborare cu PSD. Printre aceştia s-au numărat lideri ai unor organizaţii unde Antonescu a avut scoruri bune. De exemplu, liberalii din Bihor şi Braşov, judeţe unde sunt şefi de CJ din partea PNL şi unde Antonescu a ieşit pe locul doi, au pledat pentru protocolul cu PSD.
În schimb, liberalii ar putea avea probleme cu unii primari ai partidului, care l-au avertizat pe Crin Antonescu că nu ar dori să îl susţină pe Mircea Geoană în turul al doilea al prezidenţialelor. În zona rurală, primarii liberali, care au primit fonduri de la actualul guvern, nu vor să rişte să piardă finanţările, dacă Băsescu rămâne preşedinte.
În zona urbană, o serie de primari liberali au câştigat tocmai pe o imagine de adversari ai PSD şi nu îşi doresc să se afişeze alături de social-democraţi.
"Am încredere că primesc sprijin total în PNL şi, dacă nu o să pri mesc sprijin total, o să mă bat în in teriorul PNL pentru ideile mele.",
Crin Antonescu, preşedintele PNL
RIPOSTĂ
Băsescu: „Reformatorul Antonescu s-a azvârlit drept în braţele PSD”
În contraofensivă la discuţiile dintre PNL şi PSD pentru susţinerea lui Mircea Geoană, Traian Băsescu a ieşit aseară să recupereze rapid eventualii nemulţumiţi din rândul alegătorilor lui Antonescu.
„Opţiunea mea: nicio alianţă până la alegeri”
După un şir de ironii la adresa „reformatorului Antonescu” care, „fără să clipească şi chiar fără să gândească”, „şi-a găsit refugiu în braţele PSD, acolo unde în nici un caz nu se doreşte o reformă a clasei politice”, Băsescu a luat în braţe modelul său favorit în campanie: singur împotriva tuturor.
„Opţiunea mea rămâne să nu încerc vreo alianţă politică în perspectiva alegerilor de pe 6 decembrie. Singurul aliat pe care mi-l doresc este românul”, s-a distanţat el de orice politică de alianţe. Cât despre Antonescu, Băsescu s-a ferit de critici dure: „Nu are forţa ca, într-un act de guvernare, să-i ţină-n frâu pe cei de la PSD”. În schimb, a fluturat la vederea electoratului liberal con tra dicţia dintre apropierea de Geoană şi atacurile recente la moguli şi PSD.
„Când a fost Crin Antonescu un om cinstit? Astăzi sau când se întreba ce-i cu mogulii, ce-i cu moscovitul Geoană”, „omul fabricat şi prefabricat de moguli?”, i-a pus Băsescu la îndoială onestitatea liderului PNL, concluzionând că „România nu are suficienţi bani şi pentru Vîntu, şi pentru Patriciu, şi pentru Voiculescu, şi pentru Hrebenciuc, şi pentru fi nan ţarea rezonabilă a sistemului de pensii şi salarii”.
PDL, în expectativă
Rămaşi în afara calculelor celorlalte partide, alături de Băsescu, liderii PDL au ales expectativa. Potrivit planului conturat ieri în Biroul Permanent, PDL-iştii au decis să nu facă în următoarele două zile vreo mişcare nici spre PNL, nici spre UDMR, aşteptând tensiunile în interiorul ambelor partide ca reacţie a nemulţumiţilor la oferta făcută de PSD liberalilor.
În lipsa unei uşi deschise în PNL la centru, ţinta PDL-iştilor ar fi să convingă taberele refractare la noua alianţă să-l susţină pe Băsescu în turul II, urmând să intre la guvernare după alegeri. Liderilor din judeţe li s-a reactualizat ieri sarcina de a-i ţine aproape pe primarii nemulţumiţi şi şefii de filiale ai PNL, cu promisiuni pe plan local. (Anca Simina)
CITIŢI ŞI:
Românii s-au pronunţat, parlamentul va decide
Dreptul la vot - garantat de Constituţie, blocat de autorităţi
Sondajul CURS s-a confirmat
România lui Traian Băsescu şi România lui Mircea Geoană
SENATUL EVZ: Ce şanse mai are Băsescu
EDITORIALUL EVZ: Băsescu şi succesorul său, Antonescu










Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum