Totuşi, pentru a nu se trezi cu proteste, la fel ca foştii şefi ai Regiei, când zeci de mijloace de transport au fost blocate de către şoferii grevişti, acesta încearcă să găsească o soluţie pentru ca angajaţii RATB să ajungă acasă, dar şi să plătească şoferii care stau la volan noaptea.
Pâna una alta, Regia este pe pierdere, tariful nu se majorează, pentru că la nivel politic nu se ia o asemenea decizie, iar salvarea ar putea veni din partea tramvaiul Imperio.
Evenimentul zilei: Aţi făcut o radiografie a instiuţiei, pentru a vedea dacă sunt prea mulţi angajaţi sau prea puţini?
Viorel Popescu: Organigrama este extraordinar de stufoasă. În ultimii ani, aceasta s-a schimbat foarte des, au fost debusolaţi angajaţii. Există totuşi şi mentalităţi vechi, personal îmbătrânit.
Aţi avut vreo întâlnire cu sindicatele, cu angajaţii, de când aţi fost numit în funcţie?
Da, cu sindicatul, cu depoul, cu garajele. Sindicatele s-au plâns că au avut probleme şi s-au referit mult la greva de anult trecut, că au fost probleme de comunicare cu oamenii din conducerea instituţiei. Am stabilt că prime de Crăciun nu se dau, transportul de noapte va fi cumva reconfigurat să vedem unde putem prelungi cu o staţie-două, pentru ca angajaţii Regiei să ajungă seara acasă.
Au mai fost nişte probleme pe care le-am cerut eu, legate de plata în Regie. Muncesc, nu muncesc, eu le dau banii. E vorba de cei care lucrează la Regie, la reparaţii. Le dau, nu le dau de lucru, eu trebuie să le dau salariul. Negociem mai multe lucruri cu sindicatele, nu este nimic bătut în cuie.
Cât de eficienţi sunt controlorii?
Vom face un proiect pilot în care angajatul RATB, care cere biletele la control, îl va invita pe cel care nu a plătit tariful călătoriei să coboare la următoarea staţie şi să meargă pe jos, fără să îi dea amendă. Nu sunt adeptul amenzilor. Totodată, controlorii vor avea asupra lor bilete pe care să le vândă celor care nu au. Vrem să îl facem conştient pe bucureştean de faptul că plata călătoriei îi asigură un serviciu de calitate.
DESPRE PARCUL RATB ŞI DOTAREA AUTOBUZELOR
"Preţul corect al unui bilet este de 2 lei"
Proiecul Imperio, în ce stadiu este?
Este un contract de asociere între primărie şi investiorii privaţi. Regia va câştiga atunci când se va câşiga o licitaţie privind livrarea de noi tramvaie. Contractul dintre RATB şi investitor este confidenţial. RATB-ul a venit cu hala şi cu forţa de muncă, avem ingineri şi proiectanţi foarte buni. Suntem parte într-o afacere şi se vrea ca să se construiască un tramvai mai ieftin şi bun.
Cât câştigă RATB-ul din această afacere?
Regia câştigă 30% din banii încasaţi din vânzarea tramvaielor. Am numit acum doi oameni vechi din instiuţie, pentru că în cadrul acestei asocieri deţinem funcţia de vicepreşedine şi de membru. Deocamdată, se lucrează la prototipul tramvaiului. Totodată, o comisie de specialitate analizează derularea contractului şi încearcă să identifice disfuncţionalităţile şi să stabilească măsurile ce trebuiesc luate pentru accelerarea procesului de fabricaţie.
Primăria Capitalei va cumpăra tramvaie Imperio?
Nu am bugetat niciun tramvai Imperio pentru la anul, am bugetat 15 tramvaie Bucur, pe care le producem noi.
Nu credeţi că autobuzele ar trebui dotate cu aer condiţionat sau cu insalaţie de climatizare?
Vara nu ai aer în mijloacele de transport în comun. În prezent, există în exploatare 487 de autobuze Mercedes fără aer condiţionat şi 513 autobuze cu instalaţie de aer în salonul călătorilor. Se vor monta instalaţii de climatizare şi pe autobuzele Mercedes Citaro Euro 3. Nu ştiu de ce nu au fost cumpărate cu tot cu instalaţii.
Cât de vechi este parcul rulant al RATB-ului? Autobuzele Mercedes mai sunt în garanţie?
Tramvaiele şi troleibuzele sunt foarte vechi. Şi autobuzele Mercedes au început să iasă din garanţie. În ianuarie, februarie 2012, va ieşi primul lot de 500, şi, peste aproximativ şase luni, vor ieşi şi celelate. Adică va trebui să asigurăm bani de reparaţii dacă se strică ceva.
Şi sper să nu fie ca maşinile noi, când ies din garanţie încep să se strice. Ele au fost întreţinute bine. Însă eu bănuiesc că au fost proiectate la un trafic din Germania. Cu gropile s-a mai rezolvat problema la noi, dar, din ce am văzut, eu nu ştiu un autobuz în Germania atât de plin ca în România.
Cât de eficent este RATB-ul? Va creşte preţul unei călătorii?
Regia este pe pierdere în acest moment. Dar asta pentru că, în continuare, preţul unui bilet e subvenţionat. Un tarif de doi lei pe călătorie ar fi unul corect. Numai că, nu se poate pune o asemenea presiune pe bucureşteni. E cam aceeaşi situaţie ca şi la RADET. În ambele cazuri, creşterea tarifului este o decizie politică.
"Pâna una alta, Regia este pe pierdere, tariful nu se majorează, pentru că la nivel politic nu se ia o asemenea decizie, iar salvarea ar putea veni din partea tramvaiul Imperio"
VIOREL POPESCU, Directorul RATB
Citiţi şi:


Spune-ţi părerea!
ce smecherie a facut cu linia 102? cea mai mare prostie.nu tot merge 202.niste timpiti,daca ar face asa la toate mijloacele de transport sar dubla veniturile.un tampit sa ghandeasca.asa faca la loc nenorocitilor.102.e consum acelsi de benzina,cat face rond [la capat cet sud] ar mai merge 4 statii.halal conducere R.A.T.B. APROPO STITI CAT AU SALARIILE ASTIA? PESTE 4000,6000RON.AFARA CU EI.
domnilor .exista vreo lege care spune ca doar anuiti pasageri pot fi controati iar tiganii sau aurolacii nu?astazi am trimis -o pe fata mea sa isi reinnoiasca abonamentul la metrou pentru ca ii expirase ieri si neavand cum sa ajunga la gara unde se afc abonamentele a luat masina 205 ,unde au tabarat pe ea si un alt baiat (ei fiind elevi)sa le dea bani cica amenda pe loc...dar candd i-a intrebat de ce pe tiganii din spate nu ii controleaza au spus ca sunt protejati de lege ...zici ca sunt specie pe cale de disparitie astia....si au agresat o sa ii dea buletinul ea spunand ca se duce sa isi faca abonaent .....cum nu se mai vand bilete de hartie nu mi se pare corect sa pplatesc un plastic de 6.5 lei cand eu nu circul cu ratb decat cu metroul....poate sa ma lamureasca cineva daca exista vreo lege in privinta tiganilor ...ca ma duc si eu sa ma declartiganca ...ca vad ca e bine sa fi....
vreti sa stiti cum se dau amenzile?va spun eu din experienta:agentii ratb ca de exemplu Serbanescu lucian stau la pinda in gara de nord si vaneaza pe cei din provincie ce se urca in mijloacele de transport,apoi urca si fac control,chiar daca ai bilet si nu ai stiut sa-l validezi vor bani pe loc,daca nu fac proces verbal,si oricum vor bani,asa se face planul la amenzi,nu este loc de discutii sau explicatii,sau sa-ti arate cum se folosesc cardurile.nu se are in vedere ca unul ce a cumparat card nu are ce face cu el odata plecat din bucuresti.asta este civilizatia de la noi.
Corect sa se stea la rand, si in functie de ora sosirii sa se urce, dar cand sti ca mai stai in statie inca 15 minute nu mai ti cont de rand si incerci sa urci si tu si surpriza...... se creaza inghesuiala !!!!!
Secretebinepazite.net – locul unde poti vedea ceea ce politicienii vor sa tina ascuns
controlori ar trebui sa ajute calatori mai ales pe cei ce vin din provincie,multi nu stiu de unde sa-si cumpere bilete sau cum sa foloseasca cartela,sa le vinda bilete sa le de-a un sfat. ei sar ca vulturi parca se bucura ca l-au prins sa-i de-a amenda.de-i vine bietului om sa o ia pe jos sau sa dea mult mai mult la un taxi.asa ca d-le viorel popescuai putea face multe ptr transportul in comun la felu cum gindesti dar instruiesteti mai intii oameni pe care ii conduci ca ei sint emblema societati pe care v-as dori sa o conduceti multi ani .
Vreau sa comentez demersul de eliminare a sistemului de amenzi pe care eu il sustin pentru ca: rolul controlorilor RATB, daca suntem intr-o tara civilizata, trebuie sa fie acela de a se asigura ca firma isi incaseaza banii pentru toate calatoriile efectuate. Adica, fiecare controlor ar trebui sa aiba menirea de a se asigura ca biletele sunt validate si de a sprijini calatorii pentru buna realizare a acestui proces de validare. Sistemul bazat pe amenzi incurajeaza / favorizeaza abuzurile angajatilor RATB asupra calatorilor (si mai ales a calatorilor din afara Bucurestiului, inclusiv straini...) Sistemul amenzilor transforma controlorii intr-un soi de \"pirati nebuni\", porniti in cautare de \"raufacatori\" (... intrucat oricine \"greseste\" sau nu poate dovedi ca a fost corect... le poate spori veniturile ilicite prin plata unor amenzi \"fictive\", neinregistrate legal si corect). Personal, am fost victima unui astfel de abuz al angajatilor RATB. Am putut observa cum pe ruta 205, care face legatura intre aeroporturi si gara, turistii erau tapati de bani (sub forma de \"amenzi\"), desi aveau carduri cumparate si unii dintre ei chiar validate... \"Luati repede\", turistii din afara Bucurestiului, nu puteau sa-si demonstreze nevinovatia si deveneau sursa sigura de castig pentru niste \"controlori\" cu comportament haiducesc. Sistemul amenzilor este nefunctional, depasit si necivilizat. Controlorii ar trebui stimulati sa munceasca astfel: sa fie platiti in functie de sporul de incasari al RATB (fata de o perioada reper) determinat de actiunea lor vigilenta :). Adica: la munca, baieti!
controlori ar trebui desfiintati!!!!! sunt niste spagari care asa cum susti isi cauta foarte bine clienti pe care sa-i amendeze! daca in acelasi autobuz sunt 3-5 tigani(nu-mi cer scuze pt. cuvantul tigani) poti fi sigur ca nu au bilet si controlorii nu au curaj sa-i controleze/amendeze! da si in ceea ce priveste sistemul cu cartele este o alta furaciune a ratb-ului din buzunarul calatorului educat si bun platnic...
@scorpia_loren cred ca esti putin cam vaca daca crezi tu ca sunt soferi cu 4 clase , in plus ptr. cultura ta generala sa stii ca autoobuzele astea mercedes sunt dotate cu un sistem gen climatronic nu cu volum ptr aer minim sau maxim ele pornesc automat odata cu pornirea agregatului da tu nu ai de unde sa stii ca esti prea vaca sa intelegi sau sa stii cum functioneaza ca nu ai vazut in viata ta un aparat de aer conditionat
Viorel Popescu este directorul de care avea nevoie,deci RATB-ul este pe maini bune!
Viorel Popescu are o mentalitate mai occidentala si sunt convinsa ca va avea un mandat de succes la sefia RATB.
Imi place cum gandeste omul asta.Sunt convins ca va avea rezultate ca director la RATB.
Directorul de la RATB este foarte realist, este un tanar inginer capabil, RATB-ul a intrat pe maini bune.
Cine are de castigat ? Aurolacii.spurcati ce-si fac veacul incalzindu-se in troleibuze ? Cersetorii ? Tiganii cu pirandele puse pe ciordit ? Vanzatorii ambulanti ? Ii vom vedea pe toti la un loc in cazul asta !
Cred ca Viorel Popescu va avea un mandat de succes la RATB.
Nu ma pricep la bucataria interna a RATB, dar conteaza mult si calitatea serviciilor.
Pe unele linii si in anumite perioade se circula infernal. Cat despre controlori, am avut o experienta foarte neplacuta in urma cu cativa ani. Picasem ofiter de serviciu chiar in noaptea de Anul Nou. Pe 1 ianuarie, dupa ce mi-a venit schimbul, pe la ora 7 dimineata, m-am urcat in 311. Tin minte ca era frig si zapada. Cum am urcat in autobuz pe usa din spate, mai eram inca pe scara, s-au repezit la mine doua \"stewardese\" si un controlor, mi-au fluturat o legitimatiesi: \"Biletul la control!\", fara \"buna ziua\" , fara \"va rog\". Aveam abonament, fireste, dar am protestat, nici nu ajunsesem pe platforma autobuzului! Mai erau cateva persoane in autobuz, cam 4-5 oameni. Au vazut faza si au sarit cu gura pe controlori. Era cat pe ce sa iasa un scandal teribil, dar am evitat, le-am aratat abonamentul si lefitimatia de serviciu. Au inceput cu nuste scuze jalnice. De la ceilalti am aflat ca fusesera tratati cam la fel de badaraneste. Asa ca atentie si la calitatea oamenilor, RATB-ule.
soulsaer.ro
In tari din Vest plata se face la sofer; cei cu abonament sunt obligati sa-l arate soferului. Urcarea este exclusiv prin fata, iar coborarea pe celelalte usi.
Foarte corect si de bun simt !!!
Urci prin fata, si ori pui Oyster-ul ( cardul din plastic ) si taxezi ori platesti cash la sofer si primesti un bilet !!!
Bineanteles, daca platesti cu Oyster-ul pretul este de 1,3 lire, iar daca platesti cash , pretul sare la 2,2 lire....un motiv in plus ca sa-ti faci card Oyster !!!
Daca la ei functioneaza fara probleme acest sisitem, si nu numai la ei, apoi noi de ce nu-l adoptam ???
==========================================
Vrem civilizatie ca-n Vest, dar DOAR la televizor si-n filme, nu si-n viata reala !!!!
===========================================
Merge treaba asta la Londra fara cusur , brici !!!
...si zilnic, cel putin 4 miloane de oameni folosesc transportul in comun -TFL- din Londra.....
Cati locuitori spuneati ca are Bucurestiul ??....2 milioane ??
==========================================
Vrem civilizatie ca-n Vest, dar DOAR la televizor si-n filme, nu si-n viata reala !!!!
==========================================
M.
Iar aici CHIAR sunt autobuze pline cu oameni, ce avem noi la Bucuresti sunt \"desene animate\" !!! :-)))
...si inca ceva foarte important: LEGILE !!!!
Ei au astfel facuta legea, incat daca primesti o amenda, fie ca te-a prins radarul, fie ca te-a prins controlorul in bus fara bilet, nu mai ai ce sa contesti.....ca au asa de multe dovezi....ca nici Dumnezeu nu te-ar putea scapa !!!!
Iar aici, in UK, amenda e amenda si e CONSISTENTA !!!
Daca ti-ai luat o data amenda, apoi a doua oara CLAR nu vei mai lua ...pentru ca te vei feri SINGUR sa incalci legea !!!!
Dar la noi in RO, astea sunt vise umede: amenzile roamanesti sunt mai mult decat RIDICOLE, iar legea este super-arhi-interpretabila !!!!!!
Sistemul legilor din RO este CLAR depasit de timpurile in care traim !!!!
M
In primul rand roamnii nu vor invata nicidoata cum trebuie sa urce si sa cobare civilizat in si din autobuz....
In ceea ce priveste plata la sofer, chiar in seara asta prietena mea a mers in Romania, la parinti. A aterizat la Otopeni si, nestiind care era faza cu biletele RATB care se pare ca nu mai exista, totul fiind super informatizat dom'le...a zis ca va merge cu 783 si ia bilet de la sofer, ca sa nu dea bani la jigodiile de taximetristi...mare greseala:))
A urcat frumos in 783, a mers la sofer, ala a zis \"da, 5 RON biletul si daca e control ii spuneti controlorului sa ma intrebe pe mine...nu am cum sa va dau bilet pt ca nu mai exista bilete!\" Evident, dupa doua statii control. Ii spune controlorului ce ii zisese soferul la care controlorul foarte ofensat \"Si ce?! asta e problema mea?! plateste amenda acum, pe loc!\" Vazand specimenul nu a mai stat sa il convinga ce si cum, a platit rahatul de amenda si asta a fost... Acum doi ani a reusit sa primeasca amenda tot la fel la intoarcerea in Ro pentru ca a compostat un bilet vechi de 1.1 RON si habar nua vea ca doar cu cateva saptamani inainte biletele se facusera 1.3 RON. Evident ca nu a contat nimic pentru meltenii cu legitimatie: biletul nu este valabil->amenda.
De ce nu se introduc bariere sau plata la sofer in fiecare mijloc de transport in comun ?Se va face o mica coada..dar se mai triaza si din cei care circula ..plus ca daca plateste toata lumea se imbunatatesc mai multe pe parcurs.
Vad ca site-ul ma face sa votez, cand eu vreau sa comentez, dar in fine. Nu se va face \"o mica coada\", se va face un balamuc pe cinste, mai ales la orele de varf. La Strasbourg si la Bruxelles stau autobuzele in statii cate cinci-zece minute pana urca toata lumea. Mie mi se pare infernal sa astepti cinci minute la fiecare statie - in cazul in care se adopta aceasta regula, eu renunt la RATB, pentru ca as ajunge mai repede pe jos.
in afara de cateva linii, tramvaiele merg goale. de ex cel de pe Mihalache, nu are decat vatman si 1-2 calatori maxim. nu inseamna risipa?
Domnule director, dar de ce controlorii nu pun cetateanul infractor sa achite contravaloarea unei calatorii? Faceti-le niste bilete-penalitate, in valoare de fix o calatorie, iar blatistii prinsi sa le cumpere pe-alea de la controlori! Asa faceau caile ferate germane in 1992, apropo!
Nu este infractiune fa taranca proasta. E in schimb infractiune sa-ti ceara controloru spaga.
ce nesimtit esti , cum iti permiti sa faci pe cineva asa, daca nu este de parerea ta sau greseste - esti mitocan
si va plingeti ca nu aveti bani pentru investitii si salarii. Acesti bani se fac prin vinzarea de bilete de calatorie. Voi vreti ca sa nu se platesca amenda daca te prinde fara bilet? sinteti intregi la cap? RATB a devenit Caritas? nici in comunism nu exista asa ceva!
Din contra ar trebui sa se mareasca amenzile asa ca sa doara cind te prinde.
nu ameda ci pretul unui bilet.
De foarte multe ori, pentru ca, casele de bilete inchid devreme, nu aveam de unde sa-mi cumpar bilet de tramvai!! Vroiam dar de unde? Asa ca e buna ideea ca, controlorul sa-ti vanda bilete sau poate vatmanul. E o idee buna si pt turistii care tot asa, nu stiu orarul caselor de bilete.
comunism e sa exista controlori! In nici o tara civilizata nu o sa vezi meseria asta, decat la TREN! Dar nu in autobuze sau tramvaie.
Inseamna ca Germania e o tara complet comunista. Mustaciosul ar fi tare suparat daca ar sti.
Cu mici ajustari este o miscare inteligenta.Controlorii de bilete in general erau porniti din start pe ideea sa-si faca planul la amenzi.In acest scop controlau traseele unde majoritatea calatorilor erau studenti si elevi pe care ii amendau in unele situatii chiar daca aveau bilete sau abonamente.
cea mai tampita idee sa nu dai amenda..
o sa coboare din porimul autobuz si se urca in urmatorul
bai parca va alege ma unul mai istet ca altul sa aduceti tara asta si institutiile din ea in ruina
Asta este romanul autentic.Nu intelege despre ce este vorba dar ii considera in secunda doi pe ceilalti tampiti si prosti.Un om cinstit intotdeauna isi va cumpara bilet de calatorie.Un boschetar nu isi va cumpara niciodata bilet de calatorie si nici nu va plati vreo amenda pentru ca nu are bani.In prezent cu amenda in buzunar poate calatori linistit, mai tarziu este posibil sa fie gasita o modalitate de a nu i se permite sa calatoreasca nici cu urmatorul mijloc de transport.Cel putin prin acest nou sistem nu mai sunt terorizati copii care calatoresc cu aceste mijloace de transport pentru justificarea activitatii controlorilor de bilete.
si ce te faci cu tiganii care nu vor sa cumpere bilet de la controlor (pt ca nu au bani, zic ei) si incep scandalul? Daca pui mana pe ei sa-i dai, te dau in judecata ca l-ai agresat! Cum faci dadac s eimpotrivesc sa coboare, ii pe sus? N-ai voie, trebuie sa chemi politia, si pana vine politia tramvaiul sta pe loc?
Ia sa vedem ce solutii gaseste dl director cand se afla fata in fata cu tiganii care nu platesc?????
Sunt de acord, e greu cu tiganii. Totusi, una din posibilele solutii este ca tramvaiul / autobuzul sa stea pe loc pana coboara ei. Nu pleaca din statie, pur si simplu. Imposibil ca pana la urma sa nu se enerveze calatorii si sa ia atitudine. Problema e ca romanii nu iau in nici un fel atitudine, stau si se uita siderati la tigani. Tac din gura si intorc capul. E timpul sa fim mai uniti, nu crezi?
Nu e corect ca eu sa stau si sa ma cert cu tziganii pana coboara aia!
Sa vina Directorul si sa-i dea jos el, personal, sau sa puna oameni controlori, din astia ca aia de la usa clubúrilor!
Sau daca stau in statie, sa-mi plateasca cat pier eu la servici !
romanii o sa ia atitudine: o sa-l ia la bataie pe conducatorul ratb... ca doar nu o sa le faca scandal tiganilor
Noul sistem cu cartele si portofele electronice nu este performant. Nu face decat sa sporeasca blatul. Daca interesul a fost doar afacerea cuiva, la nivel de cetateni este perceput ca .... aiurea. Majoritatea oamenilor sunt destul de stresati de aceasta ,,modalitate\" de taxare. Reveniti la biletele clasice, atunci poti pretinde calatorului sa fie corect, controlul eficient si amenzile ...disciplinare, sporirea incasarilor.
Merg zilnic cu RATB-ul si vad cad de superficial si greoi este controlul, chiar subiectiv, ocoliti fiind smecherii si tiganii.
De ce trebuie un cetatean sa-si cumpere un portofel cu o suma minima obligatorie, cand are nevoie doar de o calatorie cel mult doua.
In asta consta eficienta afacerii si tehnicii de varf utilizate.
Repet: Blatul este mai intens ca inainte ! Nu cred ca o sa fim tratati ca necivilizati daca reintroducem biletele clasice de 1, 2 calatorii sau abonamentele de toate tipurile, nominalizate si pe termene diferite.
Pana se ,,valideaza\" cu cardurile actuale se creaza uneori busculade si tensiuni, aparatele fiind prost amplasate in autobuze.
Mai umblati si la ,,calitatea\" controlorilor, mai ales ca nici cu ,,calitatea\" calatorilor nu stam deloc bine. Mai multa intransigenta, dar dupa ce creati un sistem mai facil de ticketizare. La indemana si bunul simt al calatorilor !
100% de acord, e \"aiureala\"!
Pentru calatorii ocazionali, sistemul este asa de neprietenos, de greu de folosit, incat oamenii sunt STIMULATI sa faca blatul!
Cine castiga din asta?!
Interesul este al firmei producatoare, UTI, a generalului Urdareanu Tiberiu (U-Ti), care furnizeaza si camerele de luat vederi din metrou si din intersectii si multe altele, un abonat al contractelor cu statul si primariile.
Foarte corecta chestia cu statul la rand (nu scriu \"la coada\") pentru a urca in, sa zicem, autobuz, si cu taxarea sub ochii soferului. Marea problema este faptul ca, mai ales in orele \"de varf\", la cat de putine autobuze sunt... cine mai sta la rand? Doar \"fraierii\", care-s pe cale de disparitie. In concluzie, ca sa se aplice metoda agreata si de mine, ar trebui ca RATB-ul sa bage un numar suficient de mare de autobuze pe traseu. Deci ei trebuie sa faca primul pas. Ca tot veni vorba, la Viena, la metrou (eu acolo am vazut), nu exista acele minunate bare de acces la intrare. Cand om ajunge si noi la acest nivel? Habar n-am ce amenda se da daca te prind fara bilet. N-am incercat sa intru fara. Si eu fac parte din categori \"fraierilor\".
Buna dimineata!
Unde te crezi?
Am vazut sistemul asta in Germani, in 1992: calatorii urca NUMIA pe la sofer, si ii arata abonamentul (aveam abonament pe o zi sau pe o sapatamana)
asa e la absolut toate autobuzele in USA. Urci doar pe usa de langa sofer, celelalte nu se deschid (decat in caz de urgenta). Lumea sta la coada f civilizat, nimeni nu se imbranceste sau imbulzeste.
Poate nu va vine sa credeti, dar asa este si in Istanbul, si nu sunt niciun fel de probleme.
70 de EURO este distractia!
Tarife la U-bahn in Wien
- Calatorie simpla - 1,80 E pe calatorie la ghiseu sau 2,20 in Metro, la sofer in Autobus, tramvai, rtc.
- Elevii - 1,10 Euro
- Pensionarii au tichete de seniori cu 2 calatorii , dus-intors, cu 2,30 EURO. Conditia: Varsta peste 60 la femei si peste 65 la barbati! Esti pensionar \"de boala, anticipat, mergi pe banii tai!
Uite ca pensionarii in alte tari nu umbla gratis. Nici in Germania, Franta, Anglia.
Numai la RO este gratis, ca este pomana, sau ca avem prea multi bani! Bani nu prea avem, ca ne imprumutam de numa-numa!
Pentru cei care vin cu \"ca au muncit\" le spun ca nu-i adevarat si nici corect! Daca era valabil cu muncit inainte, inseamna ca ar fi fost si pe timpul lui Ceasca gratuit pentru pensionari, dar nu era si nici nu ar fi fost candva in Epoca de aur.
Consider corect ca toti sa plateasca. Si nu numai \"fraierii\"
DE CE UN PENSIONAR CU 1000 DE LEI PENSIE MERGE GRATIS CU RATB , IAR UN SOMER CU 500 DE LEI CUMPARA BILET ???? TOATE MIJLOACELE DE TRANSPORT RATB SANT PLINE DE DIMINEATA SI PANA SEARA DE PENSIONARI PLECATI LA PLIMBARE ..... CAND A FOST ZVONUL CA PLATESC CALATORIA S-AU GOLIT AUTOBUZELE ... TREI ZILE A FOST RAIUL PE PAMANT .SANT PRIMII LA ORICE POMANA LA MALL-URI , MAGAZINE NOU DESCHISE ....LA TIGAI INAINTE !!!!!
Pentru ca pensionarul si-a castiga dreptul de a calatori gratuit, muncind si intretinand statul 30 de ani. Tu, ca somer, cu ce drept vrei sa calatoresti gratis?
Ce drept si-a castigat?Au contribuit RATB-ului?
Eu ca somer as calatori gratis cu dreptul ca nu ma pot angaja de toti mosii si babele care ocupa locurile de munca (de la stat ma refer). Pensionarul cat timp a muncit a primit bani, nu a intretinut statul. Pensionarul e intretinut de noi si de stat. De exemplu, in China nu exista pensii, deci nici pensionari.
mesajul tau e o gluma proasta sau ai ceva la cap (poti sa te muti in China, te opreste cineva??)?
ar trebui sa aiba gratuitate doar in afara orelor de varf. Daca vor sa mearga intre 7 si 10 sau intre 16 si 20, sa plateasca.
da. mi se pare o solutie excelenta asta! nici sa le fie scoasa gratuitatea de tot pt ca sunt pensionari si cu 600 lei pensie, dar macar sa se tina cont de aceste intervale de timp in care efectiv se calca lumea in picioare. Poate asa or sa mai stea si ei pe acasa sau vor face mai multe plimbari pe jos (le face bine la sanatate :) )
Daca incearca fara amenda, nu mai cumpara bilet nici aia care cumparau de frica. Ca din datorie cetateneasca, poate 5% o fac (daca).
Ce a propus cel de mai jos (ca la Londra, dar nu numai la Londra, ci si in TOATA America de Nord) este drumul de urmat. Dar intai aerul conditionat, si apoi camerele. Kiar unde exista aer conditionat, un sofer cu 4 clase il tine inkis sau la minim, doar ca sa se bucure de necazul calatorilor.
In Ungaria de ex. functioneaza acelasi sistem: calatorul urca in fata, in vazul soferului composteaza sau cumpara bilet (mai scump) ptr. care primeste bon fiscal! (Bon fiscal primesti oriunde, si la piata!) Pina urca toti calatorii,, usile din mijloc si din spate sunt inchise. Lumea coboara pe usile din spate dupa ce calatorii au urcat in fata. De mentionat ca, calatorii stau civilizat la coada la usa din fata, fara sa se inghesuie sau sa vocifereze.
Nu stiu daca o metoda similara care necesita si un pic de civilizatie si bun simt poate fi implementat si la noi.
Asa este in orice tara cat de cat civilizata, si in scandinavia si Germania si Austria si Italia si Spania si Elvetia si USA. IN plus trebuie revenit si la bilete de hartie sau un alt sistem Sau cel putin recalibrat sistemul actual de cartele la care nu stii cate puncte au tras si daca au tras. deseori m-am trezit ca mi-au tras de 3 ori puncte.
AMENDA obligatorie ptr calatorii fraudulosi. Si in Germania amenda este de 40 €,daca esti prins fara bilet . Nimeni nu negociaza. Numai prin masuri dure si coercitive se ,,imprima constiinta\"...
sunt pline autobuzele de pensionari ce merg gratis. in ce tara mai au asa gratuitati??