Asemănări şi deosebiri între versiuni
Am testat, zilele trecute, versiunea 1.3 CDTi EcoFLEX, după ce, anterior, încercasem "benzinarul" de 1.4 litri. Ambele motoarele sunt conforme cu norma de poluare Euro 5, au puteri similare (95 CP, primul, 100 CP, cel de-al doilea) şi performanţe apropiate (diferenţele între vitezele maxime şi timpii necesari atingerii "sutei", cu start de pe loc, fiind infime).
Discrepanţele evidente între cele două versiuni apar la capitolele consum, emisii şi, evident, preţ de achiziţie.
Corsa EcoFLEX emite, în medie, numai 95 de grame de dioxid de carbon la fiecare kilometru parcurs. O valoare demnă de un autoturism cu propulsie alternativă, hibridă. Varianta dotată cu unitatea de 1.4 litri e mult mai puţin prietenoasă cu mediul: 134 g/km.
Dacă grija pentru natură şi viitorul planetei nu se numără încă printre priorităţile fiecărui şofer, vigilenţa financiară ar trebui să facă obiectul preocupărilor majorităţii celor care îşi achiziţionează o maşină cu preţ ponderat (exceptând oferta low-cost). Iar consumul real, obţinut în urma testării temeinice prin traficul urban, dar şi la drum lung evidenţiază avantajul net de care se bucură versiunea turbodiesel.
Consum de trei ori mai mic pentru maşina alimentată cu motorină
În cele mai nefavorabile condiţii, Eco- FLEX-ul a avut nevoie de mai puţin carburant decât minimul necesar "benzinarului"! Opel Corsa 1.4 nu a consumat nici măcar pe drumurile dintre localităţi sub 6,6 l/100 km (cu un maximum de 12,1 l/100 km – pentru deplasările din oraş), în timp ce Corsa 1.3 CDTi s-a descurcat cu 4,6 l/100 km "în afară" (aproape de trei ori mai bine!) şi cu 6,4 l/100 km – prin Capitală.
Desigur, Opel cere un preţ simţitor mai mare pentru Corsa EcoFLEX decât pentru 1.4 "benzină". În cazul versiunii Enjoy (a doua, în ordinea crescătoare a importanţei şi cea regăsită pe maşinile de test), diferenţa este de 1.390 de euro (inclusiv TVA). Dacă, în alte cazuri, această sumă ar avea şanse firave de amortizare într-un interval de timp acceptabil, de această dată, graţie diferenţei substanţiale evidenţiate la capitolul consum, perspectivele sunt mai degrabă optimiste.
ABORDARE GERMANĂ. Butonul care activează sistemul start-stop e plasat la îndemână, pe consola centrală a unui bord clasic
TEST EVZ
Opel Corsa 1.3 CDTi EcoFLEX start-stop
Lungime/lăţime/înălţime: 3,99/1,73/1,48 metri
Capacitate rezervor/portbagaj: 40/285 (1.100) l
Număr locuri/uşi: 2+3/5
Motor: turbodiesel, 1.248 cmc, 95 CP, 210 Nm, 95 g/km
Transmisie: 2x4 (faţă), 5+1 M
Performanţe: 12,3 (0-100 km/h), 177 km/h
Consum oficial mixt: 3,6 l/100 km
Consum în test: 4,6 l/100 km (minim), 6,4 l/100 km (maxim)
Dotări (selecţie): airbaguri frontale, ABS, ESP (opţional, 160 euro), radio-CD (opţional, 515 euro), aer condiţionat (opţional, 955 euro), geamuri faţă şi oglinzi acţionate electric, tempomat, închidere centralizată
Preţ de listă cu TVA: 14.265 euro.
ALTERNATIVE:
- Volkswagen Polo 1.6 TDI–90 CP Confortline (aer condiţionat, radio-CD, ESP – în standard) – 15.772 euro;
- Chevrolet Aveo LT Plus Eco 1.3–95 CP (aer condiţionat, radio-CD, ESP, şase airbaguri – în standard) – 14.550 de euro;
- Ford Fiesta 1.6 TDCi–95 CP Econetic (aer condiţionat, radio-CD - în standard) – 15.400 de euro.








Spune-ţi părerea!
in primul rand ,articolul trebuia sa specifice clar ,de la inceput, ca motorul 1,3 cdti este d fapt motorul de la Fiat 1,3 mjet ... ca e mai bun decat ORICE motor german ( la clasa lui ) e deja cunoscut... da, e mai greu la romani...
Am mers cu un corsa pe benzina, dar nu stiu daca merita banii . Merge cu 150 pe ora - pe kilometraj (142 pe Gps ) dar dupa 3-4 ani incepe sa zdrangane si sa scirtie. E razbunarea Americii pe Germania...
eu consum 9 litri in bucuresti cu un 1.4 benzina, este adevarat ca are 160 de caluti si automata;)
deci avem asa: Opel Corsa 1.4 in afara 6,6 l/100 km/ maximum de 12,1 l/100 km in oras iar Corsa 1.3 CDTi 4,6 l/100 km \"în afară\" (aproape de trei ori mai bine!)/ cu 6,4 l/100 km in oras.
1. Doar un inapt fara permis scoate 12l/100 km in oras, fie el si Bucuresti, cu un motor de 1.4 pe un Opel Corsa. Asa, pentru dom' ziarist, cand merg din Berceni la serviciu din Berceni in Victoriei su un Accent de 1.6 pe benzina consum 10l/100 km.
2. Acum cu matematica: daca in oras benzinarul consuma 12.1 iar dieselul 6.4, rezulta la diesel un consum aproximativ la jumate, nu de 3 ori mai mic. Dar mai e o diferenta: consumul de benzina in oras e exagerat, il estimez la 9-10 litri, iar la diesel e aproape de realitate. Deci consumul de motorina nu va fi la jumate fata de benzina ci cam 60%. Asa tot ca o comparatie, un Accent diesel consuma 6-7 litri/100 km in oras. Proportiile se cam pastreaza intre producatori.
Mai bine scrii despre biciclete: nu iti trebuie deloc benzina.
Pai hai sa ne intalnim pe site-uri mai serioase. Vad ca lumea comenteaza mult la evz. Nu cred ca sunt ei chiar asa retardati. Cred scriu intentionat \"chestii\" pentru a produce flame-uri, sa comenteze si sa se certe lumea.
\"un nebun arunca o piatra in lac si 10 destepti se chinuie sa o scoata\". Cam asta e principiu. Arunca cate o prostie doua, cititorul se inflameaza, umple forumul iar ei fac trafic, iese banutzu din reclama. nu ii cred foarte inteligenti, dar parca nici asa de prosti precum sunt scrise unele articole. Oricum, e si vina noastra daca citim de masini in evz. Partea nasoala e ca revistele auto din Ro sunt de fapt fitzuici publicitare pentru cine da mai mult. Mai urmeaza un arcitol despre cum rad francezii sau altii de noi si iar se umple forumul:) Si uite asa mai trece o leafa.
Eu am un Opel Corsa pe benzina cu motor Twinport de 1,4 l, 16 V, 90 CP, finisare Cosmo. In oras, când plec de acasa cu motorul rece, masina îmi consuma aproape 8 l / 100, dupa ce se mai incalzeste motorul, consumul, afisat de computerul de bord, scade pe la 7 litri/ 100. Alimentez cu benzina de 95 ron (cifra octanica) sau de 98, daca pun de aia 95 E 10 atunci ma tine mai putin. Consumul cel mai redus il am cu benzina de 98, dar e si cea mai scumpa la pompa...
Consum de 12 l /100 in oras n-am avut niciodata, desi masina e un pic grea pentru categoria ei - aproape 1,1 tone la gol si e \"încaltata\" cu pneuri de 16 \" , dar are o constructie solida - odata mi-a intrat in spate un tâmpit cu un AUDI A4 TDI, si-a spart ala radiatorul si si-a nenorocit caroseria din fata, n-a mai plecat de pe loc, dadea telefoane la depanaj, cred ca a avut vreo 3,000 euro de reparatii... ; inainte de asta, m-am \"frecat\" din lateral cu un Volkswagen POLO care mi-a refuzat prioritatea la intrarea lui pe banda mea, n-am simtit mare lucru, doar un mic \"buf\" si ceva zgomot, masina, la 70 km/h a ramas stabila, n-a derapat, si am avut impresia c-am aruncat-o pe cucoana aia din POLO pe banda de urgenta... vorbea la telefon in timp ce conducea si mi-a zis ca trebuia sa me feresc eu ca sa intre ea pe banda, desi avea in spate un cedeaza trecerea. Uite ca nu m-am ferit si rau i-a prins !
Alo, domnu' reporter, vezi ca la masinile cu transmisie manuala, dupa ce pleci de pe loc trebuie sa schimbi in treapta a doua, a treia, a patra dupa caz. Nu e ca la automate, pui pe D si doar bagi piciorul in acceleratie. Cam cate ore asteptai la testul prin oras, sa se incalzeasca dupa ce porneai motorul si pana te puneai efectiv in miscare?
Eu stiu ca in Bucuresti sunt multe semafoare, se circula greu... dar cum mama masii sa scoti 12 litri / 100 km cu motor de 1,4 pe benzina ??? Pai eu am o mazda 626 cu motor de 2,5 V6 automata si imi papa acum iarna in Toronto 11-12 pe autostrada si 13 prin oras. Dar masina e facuta in 1998... Nici cu dacia 1300 de-o aveam de la servici nu scoteam mai mult de 11 iarna, pe zapada.
cristian ionescu loveste din nou! cum ai reusit mestere 12 % in oras?! ai mers numa' intr-a doua, la 5000 de turatii? plus, un motor de 1.2 - 1.3 diesel, la o caroserie de subcompacta scoate in afara mult sub 4 litri la suta! mama ma-sii, am un 1.4 benzina de 6 ani, vw, si la ditai caruta imi ia putin peste 5 la deplasari externe, si asta in conditii de alergat si amestecat in viteze la greu. da, la 170 la ora probabil ca papa si 10, dar nu asa se face consumul. ia tu in teste un 1.2 tdi de la vag si mai vorbim apoi.
Au-au-au! Cuvintele tale ma doare!
Pai tu compari 12,1 l/100 km benzina – pentru deplasările din oraş cu 4,6 l/100 km motorina - \"în afară\" si zici: \"aproape de trei ori mai bine!\".
Ai probleme mari cu matematica (4,6 x 3 = 13,8), cu logica (compari consum in oras cu consum afara) si cu pedala de acceleratie (daca ai consumat 12 litri in oras; Pentru informarea ta Ford Focus 1,6 benzina, o masina mai mare si mai grea decat Opel Corsa nu mi-a consumat niciodata mai mult de 9 in oras).
Esti varza!
ma ce sa faci cu 1.3 pe motorina, voi ati innebunit la cap??
alt destept. da o tura cu multijetul de 1.3 (diesel, da) si apoi vorbeste.
E perfect 1.3 95 iepe. E bun si de oras si merge bine si in afara, inclusiv cuplu dat de diesel, faci lejer depasiri. O masinuta corecta, dar astept si 1.6 dci-ul de la renault.
Cum naiba a scos 12 in oras :)))
Am eu opel astra G, are aproape 10 ani, 1.6 asipart si nu scot atat. Ce rupta a facut testul?