Credit pentru plata impozitelor

Eximbank va acorda persoanelor juridice credite pentru achitarea taxelor şi/sau a impozitelor restante, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Împrumuturile pot fi acordate pe termen scurt, de maximum un an şi  pot acoperi integral necesarul de finanţare al unei firme.

"Venim în sprijinul tuturor companiilor care se confruntă în această perioadă cu lipsa lichidităţilor oferindu-le creditul pentru achitarea restanţelor fiscale, prin care întreprinzătorii pot beneficia de fonduri pentru a-şi achita taxele şi/sau impozitele restante. Creditul se acordă pe termen scurt - maximum 12 luni şi poate acoperi 100% din necesarul de finanţare al unei societăţi", se arată într-un comunicat al EximBank.


Credit pentru orice companie cu restanţe

Potrivit aceluiaşi comunicat, pentru acordarea creditului vor fi luate în calcul performanţele financiare istorice ale solicitantului, previziunile financiare pentru întreaga perioadă de derulare a creditului, precum şi garanţiile oferite de companie.

De asemenea, reprezentanţii Eximbank mai spun că produsul poate fi acordat oricărei compani care înregistrează restanţe la bugetul consolidat al statului şi care nu figurează cu credite restante în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare.

Datorii plătite cu alte datorii

Astfel, firmele sunt sprijinite să-şi achite obligaţiile fiscale, iar, pe de altă parte, pot creşte încasările bugetare.

Firmele care vor accesa acest credit beneficiază şi de reducerea cu 50% a comisionului de acordare, ca parte a măsurilor de sprijin anticriză cu caracter temporar adoptate de EximBank, se mai arată în comunicat.

Banca de Export-Import a României (EximBank) este o instituţie specializată care oferă produse unice pe piaţa bancară din România.

Finanţările, cofinanţările, refinanţările, asigurările, reasigurările şi garanţiile din portofoliul propriu sunt destinate proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, a utilităţilor de interes public, dezvoltare regională, susţinere a activităţii de cercetare-dezvoltare.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele