Acesta crede că dacă nu ar fi fost atât de mulÅ£i rău-platnici, băncile ar fi putut mai uÅŸor să scadă rata dobânzii la credite. „Dobânda variabilă nu prea i-a ajutat pe români în ultimele ÅŸase luni. Oricum făceau foarte multe compromisuri pentru a da cât mai multe credite. Mai ales în ceea ce priveÅŸte calitatea personalului”, spune bancherul. Potrivit acestuia, mulÅ£i plecau după trei luni de la o bancă la alta ca fiind oameni cu experienţă, pe salarii mai bune. În această categorie intră ofiÅ£erii de credite sau la cei de la ghiÅŸeu.
„Ca o opinie personală, cred că vom asista la o scădere a dobânzilor în viitorul nu foarte îndepărtat. Atragerea de surse pentru bancă nu va rezolva problema. Cred că vor ajunge la dobânzi de 12 procente plus/minus 1%”, mai spune Adrian Chichiţă. El afirmă că băncile nu trebuie să scape din ochi acum costul riscului care a crescut enorm.
POSIBILITATE
Relansarea împrumutului, puÅ£in probabilă
„Anul acesta nu vom vedea o relansare a creditării, din păcate. Băncile se află acum într-o situaÅ£ie «precaută». În prezent se focusează spre administrarea riscului în ceea ce înseamnă clienÅ£ii. Åži noi facem la fel. Am implementat o serie de măsuri pentru cei cu probleme de rambursare a creditului”, precizează bancherul. Acum băncile au planuri de rescadenÅ£are a ratelor sau permit clientului să-ÅŸi adauge un codebitor ÅŸi se poate merge până la suspendarea temporară a plăţii lunare, în condiÅ£ii speciale. „Adică, dacă omul a rămas fără serviciu, poate apela la o astfel de măsură”, ne-a mai spus Chichiţă.
Luni, 13 Aprilie 2009. 0 vizualizări, 13 comentarii, 0 voturi
Creditorii nu mai ştiu cum să evalueze locuinţele
Criza a afectat destul de rău sistemele bancar şi pe cel imobiliar astfel că acum instituţiile de creditare sunt puse în postura de a nu mai şti cum să evalueze corect imobilele pentru care oferă credit sau cer garanţie.
„Åži dacă nu exista această criză, de care tot vorbim, pe piaÅ£a imobiliară lucrurile o luaseră puÅ£in razna.
Creditarea oricum nu se va lansa prin simplele măsuri luate de BNR. Este vorba aici ÅŸi de o scădere dramatică a cererii de credite. Când un client vrea să-ÅŸi cumpere un apartament acum, cum evaluăm acel imobil pentru că nu prea mai avem puncte de reper”, ne-a declarat Adrian Chichiţă, adjunctul diviziei de retail a OTP Bank.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:
- Penticostalii îşi arată fraţii colaboratori2150 vizualizări
- Mădălina Manole, "înviată" pentru bani şi audienţă1959 vizualizări
- Blaga: În locul lui Udrea, eu n-aş fi rămas ministru1515 vizualizări
- Dorin Tudoran, mesaj către lichele: “Linişte uşoară, domnilor!"1274 vizualizări
- Prima toamnă în Bucureşti fără Piaţa Obor985 vizualizări
- Vezi cele mai citite articole!
- Penticostalii îşi arată fraţii colaboratori96 comentarii
- Blaga: În locul lui Udrea, eu n-aş fi rămas ministru47 comentarii
- Băsescu şi-ar dori un Remeş la Finanţe41 comentarii
- EDITORIALUL EVZ: Nenea Năstase, micuţul Ponta iar se joacă cu Mazăre!38 comentarii
- Emeric Ienei: "Răzvan Lucescu ar fi trebuit să aibă o echipă deja formată"24 comentarii
- Vezi cele mai comentate articole!
- Penticostalii îşi arată fraţii colaboratori8 voturi
- Dorin Tudoran, mesaj către lichele: “Linişte uşoară, domnilor!"6 voturi
- EDITORIALUL EVZ: Nenea Năstase, micuţul Ponta iar se joacă cu Mazăre!5 voturi
- Cum îşi îmbolnăvesc părinţii fumători copiii3 voturi
- Băsescu şi-ar dori un Remeş la Finanţe2 voturi
- Vezi cele mai populare articole!











Spune-ţi părerea!
De ce domnii bancheri de la noi nu au dat credite celor care produc ( pentru utilaje, tractoare etc) si fac valoare adaugata ... si au dat credite " doar cu buletinul".. la o groaza de boschetari.Cred ca au invatat la economie ca castigurile mari si rapide presupun riscuri pe masura... pacat .. pentru ca s ar fi putut face ceva pentru viitor cu atatia bani. Acum nu pot face decat sa tremure ... si sa i astepte pe cei cu buletinul, care oricum ce au de pierdut daca nu vor sa plateasca?...
rusine sa le fie la toti bancherii din romania,12 la suta dobanda.rusineeeeeeeeee,uitati-va putin in zona ue,sa vedeti dobanzi reale.va dosresc faliment placut.sa nu mai plateasca nimeni nici un credit sa vedem atunci ce se intampla.a ajuns un ap. amarat cu 2 camere 150.000 de euro???????? da unde va credeti,in paris??????
Despre OTP Bank pot sa va spun ca niciodata nu au stiut cu ce "se mananca" o Evaluare a unui imobil. Domnii din OTP preferau ca evaluarile imobilelor sa se realizeze de la dintanta, respectiv nu acceptau Experti Evaluatori autohtoni, care cunosteau cel mai bine piata locala (esential pentru realizarea unui proes de evaluare), preferau Experti din cu totul alte zone (Cluj, Bucuresti), care se foloseau de serviciile unor "experimentati" amatori locali. Astfel se intampla de cele mai multe ori ca valorile de piata ale imobilelor sa fie supraevaluate... Iar acum, plangi amar, insa in zadar(vorba unei v echi romante romanesti).
Pai ce vreti sa spuna !!! Ca un apartament evaluat in 2008 ianuarie aflat in zona 1 Mai - Pod Constanta , construit inainte de 1977 era evaluat la pretul de 105000 Euro pentru care s-a cerut un avans de 5% nu mai valoreaza (defapt este evaluat astazi) decat 55000 Euro , iar avansul cerut este de 25% pentru ca isi dau seama ca acestea pot pierde inca 25 - 30% din valoare. Cazut ESTE FOARTE REAL!!! La cat este somajul si la ce s-a ajuns ca realitate economica nu cred ca in urmatorii 2 ani se intampla ceva bun in economie!! PS: Eu cred ca la apartamentele comuniste se va ajunge din nou la valorile anilor 2001 - 2002!!!
O locuinta/o casa/ un imobil oarecare/ un simplu teren, toate acestea au un pret alcatuit din doua componente distincte: o componenta care reprezinta valoarea stricta a tuturor materialelor folosite, inclusiv transportul acestora la locul constructiei, pretul manoperei, etc. si a doua componenta, e legata de pozitia, de interesul public, de conjunctura economica, pe scurt: de goodwill-ul acestui obiect (asa este denumita aceasta componenta in strainatate!) Este - de regula -componenta principala in stabilirea pretului final a unei tranzactii de acest gen.
Ceea ce spui tu este perfect adevarat. Dar ai uitat ceva! Acestia au dat credite fara sa realizeze care este PUTEREA DE CUMPARARE REALA! Puterea de cumparare reala este data de venitul mediu pe economie! Aceste in 2008 esra de 350 Euro! Cand acorzi credite la valori peste capacitatea de rambursare avand in vedere viitoare venituri ALEATOARE ai toate sansele sa pierzi! Si de aici apar aceste credite neperformante care fac ca imobilele sa revina la preturi reale!
Corect ar trebui sa insemne: cit mai aproape de realitate. Dar intr-o faza de dezumflare a bulei, care-i punctul de referinta? Sigur ca treaba e mult complicata de existenta concurentei masive pe piata creditara!... Concurenta pentru atragerea viitorului client debitor, ca numarul acestora s-a imputinat teribil!... Apreciaza specialistul unei banci imobilul la o valoare mai mica decit o face alta banca (normal ca clientul cauta sa faca comparatii), acesta din urma s-ar putea indeparta... O face la o valoare care ar conveni clientului dar e (cindva) prea mare, risca banca sa ramina in pierdere, daca clientul devine insolvent!
"nu mai stiu sa evalueze corect"?foarte simplu sa le evalueze corect la valoarea unei dacii de mina a doua ca asa costa cind au fost construite oricum asta e valoarea corecta la asa apartamente strimbe,mizere si incomplete.
cei care au gindit acest sistem de creditare au vrut sa se ajunga aici.in momentul in care au implementat biroul de credit si c.r.b.trebuia sa centralizeze intii toate datele si dupa aia sa se fi facut o analiza,iar cei care ereau eligibili trebuiau sa fie chemati la una din banci sa li se propuna o refinantare.daca cineva nu este de acord cu acest aspect sa faca comentariu la acest articol.in momentul introducerii acestui sistem marea majoritate aveau mai multe credit si s-au blocat.
Evident ca un sef din domeniul "retail" (credite personale?) al unei banci va spune "se focuseaza" in loc de "se concentreaza", ca doar limba romana este numai pentru zbierat lozinci xenofobe, altfel este "cul" (SIC! - cititi in franceza) englezirea, asa cum pe vremea lui Alecsandri era frantuzirea din "furculision"-ul lui "Gurluita", alta "chichita"...
Augustine, ai zis-o bine ...si hazliu...pt cine mai stie ride Agreez in intregime
Da'cind preturile cresteau, cum de stiau ? ca ajunsese un apartament la bloc cu vedere spre abator sa coste cit unul in hawaii, cu vedere la Ocean. Cind crestea , cum de stiau ?
cica ".. daca nu ar fi fost atat de multi rau-platnici ..."Atunci de ce ia acordat credit "rau-platnicului"?? Problema a pornit de la banci pentru ca au acordat credit la oricine. Tot scazand stacheta in privinta calificarii pentru acesta. Toata criza a pornit de la ei si de la investitorii lor a caror dorinta de imbogatiire nu mai avea limite.