Omul de afaceri a declarat că există deja discuţii pentru semnarea unui nou act adiţional, deoarece au crescut costurile cu mutările de utilităţi. Potrivit lui Iordache, numai mutarea cablurilor Electrica s-ar ridica la 12 milioane de euro. Romstrade mai lucrează şi pe centura de sud a Capitalei, în asociaţie cu firma lui Dan Beşciu, Euroconstruct Trading. Iordache consideră că şi termenul de finalizare a lucrărilor va avea de suferit.
S-a lucrat între 4% şi 20%
Cu exproprieri realizate în proporţie de circa 70%, firmele de pe primele trei tronsoane scoase la licitaţie nu au reuşit să realizeze decât o mică parte din volumul de lucrări, între 4% şi 20%. În vara lui 2007 au fost semnate primele trei contracte pentru lărgirea la patru benzi a centurii de nord a Capitalei, însă ordinul de începere a lucrărilor a fost dat abia în luna mai a anului trecut.
Termenul de finalizare poate depăşi anul 2010
Cei circa 4,5 kilometri cuprinşi între localităţile Tunari şi Mogoşoaia sunt realizaţi pentru circa 101,3 milioane de lei de asocierea dintre austriecii de la Alpine şi spaniolii de la FCC.
Grecii de la Aktor au timp până în 2010 pentru a finaliza porţiunea cuprinsă între DN 7 şi DN 1A, valoarea proiectului fiind de circa 63,9 milioane de lei. Două porţiuni de centură, cele cuprinse între A1 şi DN 7, respectiv între A2 şi DN 2, ambele cu o lungime de circa 7 kilometri, nu au fost cuprinse până acum în proiect.
BÅLBÅIALĂ
Confuzie pe acte adiţionale la Transporturi
Oficialii companiei de autostrăzi par a nu avea o idee prea clară asupra proiectului pe care îl gestionează. Conform unui act eliberat la solicitarea ziarului în urmă cu circa două săptămâni de CNADNR, pentru Romstrade s-ar fi semnat, pe 12 decembrie anul trecut, un act adiţional în valoare de circa 116,9 milioane de lei. Ulterior, compania a revenit asupra informaţiei, spunând că valoarea contractului, în urma a patru acte adiţionale, depăşeşte cu puţin 139 de milioane de lei.
Romstrade nu este singura firmă pentru care CNADNR a hotărât majorarea costurilor prin acte adiţionale adoptate pe ultima sută de metri de guvernarea liberală. Consorţiul italian Pizzaroti-Tirena Scavi a obţinut în decembrie încă 21 de milioane de euro pentru a construi 19 kilometri de autostradă între Bucureşti şi Moara Vlăsiei, parte a autostrăzii care va lega Capitala de Ploieşti. Actul adiţional semnat pe 10 decembrie majorează valoarea contractului cu circa 14% şi prelun geşte termenul de finalizare al proiectului cu nouă luni.
600
de milioane de lei ar putea costa lucrările la centura Bucureştiului







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum