Creştinul Becali,"maimuţa" folosită de liderii politici

Autor: Roxana Preda

Creştinul Becali a divorţat de patriotul Vadim, la doar patru luni de la "mariajul" politic de faţadă ce le-a adus amândurora certificatul de europarlamentar.

Şi, ca un veritabil cruciat ce bătea la porţile creştin-democraţiei europene, consecvent cum este, Becali flirtează acum cu ideea de a deveni socialist, visând la o alianţă cu PSD, probabil cu gândul la mai vechea relaţie cu Viorel Hrebenciuc. Brusca revelaţie strategică a finanţatorului Stelei nu este una surprinzătoare, dacă ne gândim la modul în care a intrat în politică.

La fel cum Ion Iliescu a inventat PRM, la începutul anilor '90, cu scopul de a specula electoral tema pericolului pe care îl reprezintă extremismul, tot aşa PSD-ul lui Viorel Hrebenciuc l-a inventat pe "liderul politic" Gigi Becali.


Se întâmpla prin 2004, an electoral, iar scopul era acela de a crea un personaj suficient de gălăgios şi cu mare notorietate care să mai fure din voturile Alianţei DA.

Creat de PSD, reinventat de "justiţia de operetă"

De altfel, paradoxul pe care Gigi Becali îl trăieşte este acela că, deşi încearcă să se legitimieze ca fiind "războinicul luminii", finanţatorul Stelei a fost creat şi folosit tot timpul de către adevăraţii lideri ai zilei, care îşi urmăreau propriile interese electorale.

După PSD, o scurtă tentativă a avut-o şi preşedintele Traian Băsescu, vorbindu-se adesea despre o fuziune între PNG şi PD. Relaţiile de adversitate din 2004 au fost depăşite în primăvara lui 2005, când cei doi au legat o "frumoasă" prietenie, marca "Golden Blitz". Nelipsit de la meciurile Stelei, preşedintele, doritor să preia din capitalul de simpatie al altora, nu s-a sfiit să se afişeze cu Gigi Becali, bând un pahar de whisky, la resaturantul preferat al PD. La fel de brusc, iubirea dintre cei doi s-a transformat în sentimente mai puţin creştineşti. Băsescu şi-a făcut calcule şi a ajuns la concluzia că asocierea imaginii sale cu cea a lui Becali este mai curând nocivă, astfel încât a început să evite a mai frecventa stadioanele. În acelaşi timp, finanţatorul Stelei a descoperit că amicul său politic practică metode "securisto-comuniste".

Intrat într-un con de umbră, cota acestuia a crescut din nou în 2009, tot în an electoral. "Războinicul" a fost arestat pentru că a sechestrat persoanele suspectate că i-au furat autoturismul, făcându-şi astfel dreptate de unul singur. Telenovela arestării sale transmisă la ore de maximă audienţă, pe toate posturile de televiziune, în perioada Paştelui, nu a făcut altceva decât să-l reinventeze pe Becali-omul care se bate cu pumnul în piept că învinge sistemul "ticăloşit" şi aduce dreptatea. Comparându-şi experienţa cu patimile lui Isus, Becali a bătut toate recordurile de audienţă, argument suficient pentru Corneliu Vadim Tudor să uite toate invectivele pe care cei doi şi le-au aruncat unul altuia, disputându-şi acelaşi segment de electorat.

Scurta "idilă" cu Vadim

Cu un partid muribund, care nu a mai reuşit să intre în Parlamentul naţional, Vadim a văzut în finanţatorul Stelei soluţia salvatoare, astfel încât "maimuţa curentată" şi "tribunul câinilor şi al pisicilor" şi-au unit forţele şi au devenit "cei doi creştini care scapă ţara de hoţi", cu ceritificatul de europarlamentar în buzunar.

"N-am ce vorbi cu derbedeul asta. Acest Gigi Becali pentru mine este un păduche, un pigmeu. Vagabondul dracului! E bolnav psihic"; "Medicii au analizat, nu bag mâna în foc, dar cred că se droghează"; "Becali nu e, de fapt, decât o maimuţă curentată. O maimuţă beată, asta e Becali”, cam asta spunea Vadim despre partenerul său.
   
În replică, Becali spunea despre liderul PRM -“E posedat de diavol. O să încerc să scap România de acest cancer veninos, care se numeşte Vadim"; "Asta e irecuperabil, omul este bolnav. Ce sa fac eu cu asta? Dacă ar fi ţara toată ca el, într-adevăr am fi o ţară de handicapaâi. El nu e sănătos mintal".

Insultele au fost îngropate repede, într-un veritabil spirit creştinesc. La doar o săptămână de la validarea celor doi ca eurparlamentari, aleşi pe listele PRM, Becali divorţează şi anunţă că îi poartă tot respectul lui Vadim dar se întoarce la prima sa dragoste politică-PNG. Finanţatorul Stelei este reales şef al PNG, într-un simulacru de congres, şi anunţă că ar putea să-l concureze pe Vadim la preşedinţia ţării. Mai mult, deşi PNG are pretenţii de partid de dreapta, popular, Becali mai anunţă că are mandat să negocieze o alianţă cu PSD, pentru că...sună bine. El şi-a propus să devină cel "mai puternic animal politic", după ce va ajunge în fruntea alianţei PNG-PSD-PC.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele