Transmiterea manualelor ani la rând de la un elev la altul le face impracticabile. Ca să nu mai spunem că e total neigienic ca un copil să folosească o carte care a trecut prin mai multe mâini.
Părinţii cer ca bugetul alocat achiziţiei de manuale să revină măcar la nivelul anului ‘96, când erau distribuiţi 2% pentru cartea şcolară, faţă de 0,02% la cât s-a ajuns în prezent.
„Ministerul a alocat 2,3 milioane de euro pentru manuale. Gândiţi-vă că sunt 2,5 milioane de elevii în clasele I-X. Deci, nici măcar un euro pentru fiecare elev. Până şi Moldova alocă 4 euro de şcolar. Ruşine!”, a declarat pentru evz.ro Mihaela Guna, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.
Reprezentanta părinţilor spune că manualele nu sunt corelate cu programele, iar conţinutul lasă de dorit. „Nişte înşiruiri de date şi definiţii, pe care tu – adult – nu le înţelegi. Pentru că autorii buni nu mai scriu la preţurile astea, iar editorii apelează la profesori fără experienţă în domeniu. Dăcă preţul e singurul care contează, cum să avem pretenţii că va ieşi un lucru de calitate? Vom ajunge în situaţia ca generaţii la rând să înveţe de pe manualele bunicilor. E o bătaie de joc la adresa noastră, care, culmea, subvenţionăm aceste manuale”, a adăugat Mihaela Guna.
Editurile nu vor mai tipări manuale
Editurile nu au mai avut bani să tipărească manuale pentru că Ministerul Educaţiei a scăzut de aproape trei ori fondurile alocate pentru achiziţia de carte şcolară – de la 7 milioane de euro în 2008, la 2,3 milioane anul acesta.
„Ministerul Educaţiei a păstrat acelaşi preţ de achiziţie ca în 2008 – între unu şi trei lei. Pe noi, ne costă uneori mai mult ca să le retipărim. În aceste condiţii, doar două tipografii au mai acceptat să tipărească le preţuri modice. Şi atunci, o mare parte din edituri s-a retras de pe piaţa cărţii şcolare. Iar cele care au rămas s-au năpustit asupra celor două tipografii. Din cauza numărului mare de comenzi, timpul de lucru s-a mărit, iar manualele vor ajunge în şcoli cu întârziere de o lună”, ne-a declarat Cristian Greşanu, director carte şcolară al Editurii Corint.
Acesta a adăugat că în 2009, vânzarea cărţilor pentru elevi a scăzut cu peste 30% faţă de anul trecut. „La manualele pentru clasele I-X (care se distribuie gratuit elevilor, în cadrul învăţământului obligatoriu) am avut pierderi mari din cauza preţului mic şi a tirajelor reduse. Şi la manualele pentru a XI-a şi a XII-a s-a înregistrat un recul, pentru că nici din librării nu se mai cumpără”, a explicat Greşanu.
Editura Corint a pierdut, din 2002, un milion de euro anual la editarea de carte şcolară, iar anul acesta suma s-a dublat. În aceste condiţii, reprezentantul editurii spune că din 2010 nu vor mai tipări manuale. Editura Humanitas Educaţional s-a desfiinţat, editura Teora a scos deja din portofoliu cartea şcolară.
Mihai Penescu, directorul editurii All spune că, din 2001, bugetul de manuale este în criză. “Singurul lucru care a crescut şi s-a dezvoltat viguros de atunci încoace a fost criza manualelor. Campionul crizei manualelor este doamna ministru Ecaterina Andronescu. Anul acesta avem criza manualelor peste criza mondială. De aproape zece ani Ministerul Educaţiei nu are timp şi nici suficienţi bani pentru manuale. Ca urmare, de cărţi noi beneficiază în fiecare an maximum 10-15% dintre elevi. Restul primeşte manuale folosite un an, doi sau zece. Sau nu primeşte deloc. Anul acesta, fiind de criză, au primit manuale noi doar 3% dintre elevi”, a declarat pentru evz.ro, Mihai Penescu.
Criza de pe piaţa cărţii şcolare este adâncită, mai ales, de lipsa comunicării între minister şi edituri. Licitaţia pentru achiziţia manualelor a fost anulată pe nepusă masă de ministrul Ecaterina Andronescu. “În octombrie, am avut o discuţie cu ministrul interimar, care ne-a spus că în primăvară va avea loc licitaţia pentru manuale. În ianuarie, când a venit doamna Andronescu, am intrebat dacă se schimbă ceva şi a zis că nu. În aprilie, după conferinţa de presă pe care am susţinut-o, am primit mail de la minister, că nu va mai avea loc nicio licitaţie, din lipsă de fonduri şi reorientarea spre o altă strategie. Acesta a fost tot dialogul cu ministerul Educaţiei”.
Ministerul vine cu explicaţii
Reprezentanţii Ministerului explică de ce a fost anulată licitaţia: „Ca urmare a modificărilor pe care Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării le-a realizat pentru punerea în aplicare a obiectivelor cuprinse în „Programul de guvernare 2009-2012” - şi anume introducerea unui curriculum şcolar bazat pe competenţe - politica privind manualele şcolare a fost regândită. În consecinţă, pentru anul şcolar 2009-2010, MECI nu a organizat nicio sesiune de evaluare a proiectelor de manuale şcolare sau licitaţii pentru achiziţionarea manualelor şcolare noi”.
Anul acesta, Ministerul Educaţiei a alocat aproximativ 10 milioane de lei pentru retipărirea manualelor, faţă de 25, 5 milioane anul trecut şi 24 de milioane în anul şcolar 2007-2008.
Conform procedurii ministerului, inspectoratele şcolare sunt cele care trebuie să asigure necesarul de manuale pentru elevi. Iar, în perioada 20-30 septembrie, acestea trebuie să transmită situaţia asigurării unităţilor de învăţământ cu manuale şcolare noi.









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum