CRONICA DE TEATRU

Regizorul a impus o cotitura in arta si teoria teatrala si a mizat pe un teatru realist, lipsit de metafora, punand accent pe expresivitatea corporala, pe limbajul gestual si non-verbal, pe introspectia psihologica a actorului. Poate un minus al spectacolului il constituie faptul ca sunt citite, intr-o maniera obositoare, din off, fragmente intregi din manifestele sale teatrale.

Regizorul, interpretat cu forta de Virgil Ogasanu, vrea sa monteze "Richard al III-lea", piesa i se interzice in final, iar spectacolul Catalinei Buzoianu urmareste teroarea instalata in viata acestuia. Comisarii stalinisti, imbracati in haine lungi si negre din piele, aparitii fulgurante, sunt adevarati cerberi ce pecetluiesc destine intr-o semiobscuritate macabra.

Scena este destul de goala, cu un tron al lui Richard la inaltime, pe un schelet metalic, cu elemente din culisele actorilor. In decorurile de Mihai Madescu, o orchestra canta live, pe margine, iar membrii comisiei staliniste dau verdicte din sala, de pe o tribuna amenajata deasupra intrarii. Richard al III-lea, personajul care il fascineaza pe erou, este intruchipat destul de fad de Radu Amzulescu.

Un spectacol de teatru-dans-musical, cu proiectii video, cu actori care joaca roluri duble: Coca Bloos, comisar stalinist si mama, sau Doru Ana, in rolul lui Stalin si al unui paznic de inchisoare. Capul lui Stalin, multiplicat in finalul piesei, vegheaza intreg spectacolul. Un teatru in teatru, pentru ca personajele piesei lui Shakespeare sunt conturate, real si imaginar.

Ele devin stafii, danseaza sau isi canta, cu haine stropite cu sange, disperarea de a nu prinde viata in viziunea lui Meyerhold. Spectacolul penduleaza permanent intre real si imaginar, prin secvente derulate in mintea regizorului. Mixtura intre planuri devine insa de la un punct incolo dificil de urmarit.

Copilul, din burta nevestei gravide a regizorului, un mic monstru care ragaie, sau imaginea unui creier din care se mananca sunt puternic naturaliste. Viziunea dura, directa, cu flash-uri expresioniste, implica un spectacol rece, conceput in jurul intrebarii lui Visniec: "Cum sa iesi din utopia planetara a comunismului si sa ai curajul sa visezi in continuare?".