Cronica de teatru: "O matusa pierduta"

Ce s-ar intampla daca Tipatescu, din "O scrisoare pierduta", nu ar pierde scrisoarea, ci si-ar pierde matusa? Un dezastru!

Ca in cazul asa-zisei parodii "O matusa pierduta" pe care Grupul Voua, in regia lui Dan Tudor, a realizat-o dupa piesa clasica a lui I.L. Caragiale la Teatrul Nottara.

"O matusa pierduta" este funciarmente alcatuita din replici taiate din ziare ale unor actanti publici, puse alandala la un loc, fara cap si fara coada, fara o intriga verosimila. Cineva care nu a auzit in viata lui de scandalul matusii Tamara din realitatea lui Adrian Nastase nu intelege nimic din text sau din ce se intampla pe scena.

Tipatescu devine omologul lui Marian Matase, Catavencu - Siberian Banescu, Farfuridi - Cascavalescu sau Fita Musaca - Pristanda. E vorba, de fapt, de un umor grosier, departe insa de substanta personajelor lui Caragiale, obtinut din schimbarea unor litere din numele unor politicieni autohtoni. Este vizibil ca cei mai multi de pe scena nu au scoala actoriceasca, care include voce, dictie, mobilitate sau expresivitate gestuala. Monica Davidescu, invitata in piesa, este singura exceptie: isi joaca hotarat rolul de "Zoe, fii barbata", nevasta a lui Matase.

"O matusa pierduta" s-a vrut un cabaret politic. Dar Grupul Voua nu pare a sti ce inseamna cabaret politic, un program de varietati subtil, cu replici inteligente si inchegate.

Matase, interpretat anost de Cristian Cretu, nu este deloc un stapan absolut al matusilor. "Eu nu sunt numai matusa voastra... ci si matusa urmasilor vostri... si a urmasilor, urmasilor vostri in veacul vecilor!" - replica cea mai tare a Matusii Sahara, in pielea careia intra suav Marilena Chelaru, nu este o parafrazare din piesa lui Caragiale, ci din Delavrancea. Spiliescu, interpretat de Vasile Micu, pe care ar fi trebuit sa-l recunoastem dupa "mai, animalule", este mult mai sters decat omologul sau din realitate.

Membrii grupului Voua, ce se vor actori la Nottara, intra si ies cam haotic printre cele cateva scaune de pe scena. Scena electorala este de un penibil fara margini: un dulap in care sunt spanzurati niste bani devine tribuna electorala in viziunea scenografului Doru Zanfir.

Basescu, sau chiar Nastase, si-ar fi jucat, ei insisi, mult mai bine rolurile. Membrii grupului Voua sunt imbracati in costume roz.

"La vie en rose" are insa o cu totul alta conotatie fata de viata "asa-zis roz" a politicienilor. Singura scena in care membrii grupului Voua joaca cu adevarat bine este cea finala, in care toti raman incremeniti, ca niste statui, pe fondul unui cantec despre patrie.

Se spune ca viata bate filmul, in cazul acesta viata bate de departe teatrul.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele