„Cu inima smulsă din piept”

MAREA EVADARE ÎN LECTURĂ: Săptămâna aceasta, vom face „Marea evadare în lectură” într-un fantastic exotic cu cinci apariţii editoriale de succes.

Prezentată, aseară, într-un cadru non-formal în cea mai non-conformistă şi mai primitoare bibliotecă din Capitală,  La Biblioteque, cartea lui Radu Paraschivescu, „Cu inima smulsă din piept”, este povestea unei relaţii despre care însuşi autorul spune că se desfăşoară „cu viteza unui film pornografic”.


Apărut la Editura Humanitas, deja în a doua ediţie, romanul lui Radu Paraschivescu este una dintre cele mai romantice şi mai crude poveşti de dragoste cu iz medieval, petrecute în Portugalia.

Totul începe cu un gest scandalos, la o nuntă princiară, unde se întâmplă ca mirele să se îndrăgostească de domnişoara de onoare.

„În Portugalia, pietrele încinse de soare şi plesnite de vânt spun poveşti. Poveştile alunecă din vârful oraşelor spre apa care linge ţărmuri şi acoperă secrete”. (PROLOG)

„Ridicat într-un cot, cu pletele desfăcute din coada de cal în care erau prinse peste zi, prinţul Pedro admira carnaţia îmbietoare a ultimei cuceriri. (...) Ines era cu doi ani mai mică decât Constancia (viitoarea soţie a lui Pedro – n.r.), alături de care copilărise la curtea semiorientală a acesteia din urmă, sub oblăduirea lui „El Escritor”, un văduv de patruzeci şi cinci de ani pe care moartea soţiei păruse mai degrabă să-l elibereze decât să-l copleşească” – Radu Paraschivescu, „Cu inima smulsă din piept”.

„Un mic roman viu, în care fiecare cuvânt e la locul lui”, scrie critica de specialitate despre această recentă apariţie editorială a lui Radu Paraschivescu.

Apărută la Editura Litera, „Angelologia” este cartea romancierei americane Danielle Trussoni. Caracterizată drept un roman care musteşte de istorie şi de personaje captivante, care împleteşte tradiţia biblică, mitul orfic şi viziunea miltoniană a paradisului pierdut, cartea lui Trussoni este o poveste fascinantă despre oameni obişnuiţi prinşi într-o luptă care va decide soarta omenirii.

Evangheline era o copilă atunci când tatăl ei a încredinţat-o măicuţelor de la mănpstirea St. Rose. La 23 de ani, descoperirea unei scrisori din 1943 îi revelează tinerei o istorie secretă de o mie de ani, o străveche confruntare – reaprinsă în vremurile noastre – între îngeri şi oameni.

Compania Sony Pictures Entertainment a achiziţionat deja drepturile cinematografice, iar continuarea se află şi ea în pregătire.

„Roman deopotrivă senzual şi intelectual, „Angelologia” este un thriller teribil de inteligent, mai degrabă în stilul lui Umberto Eco decât al lui Dan Brown, însă fără sentimentalismul confuz al elogiilor New Age sau al tratatelor catolice”, scrie „The New York Times”.

Propunerea Editurii Trei este o carte care ne învaţă diferite practici ale stimei de sine. „Imperfecţi, liberi şi fericiţi” este cartea lui Cristophe André, apărută în România în traducerea lui Nicolae Baltă.

Volumul vă învaţă să fiţi, în sfârşit, voi înşivă, să nu vă mai pese de impresia pe care o faceţi, să acţionaţi fără să vă fie teamă nici de eşec, nici de judecata altora. Cartea  este o lecţie pentru a înainta pe calea stimei de sine, pentru construcţia, repararea sau protejarea ei. Ea vă va ajuta să vă acceptaţi şi să vă iubiţi, chiar dacă sunteţi imperfecţi. Nu ca să vă resemnaţi, ci ca să evoluaţi mai bine. Imperfecţi, dar liberi şi fericiţi...

Editura Teora se adresează, în această săptămână, pasionaţilor de pictură cu o carte care expune toate perioadele din istoria picturii şi urmăreşte ca operele de artă să fie înţelese prin ele însele. „Istoria picturii” face, în cele 256 de pagini ale sale, o strânsă legătură între text şi ilustraţii, scopul fiind atât didactic, cât şi istructiv. „Istoria picturii” este o lectură potrivită pentru toţi cititorii, dar mai ales pentru aceia care doresc să-şi extindă cultura generală, care vor să îşi însuşească noţiuni şi conceptele culturale şi să înţeleagă mai bine operele de artă.

“Tamara Goodwin a avut mereu tot ce şi-a dorit”, spun editorii Editurii All în prezentarea volumului autoarei cărţii de succes “PS. Te iubesc”, Cecilia Ahern.

“Cartea viitorului” este povestea plină de suspans şi mister a Tamarei şi a mamei ei. Crescută într-o vilă luxoasă, viaţa Tamarei se scimbă radical după moartea tatălui ei.

Îngropate în datorii, ea şi mama sa sunt nevoite să se mute la ţară, într-o căsuţă aflată în curtea castelului Kilsaney.

Într-o bună zi, un autobuz cu o bibliotecă ambulantă trece pragul domeniului. Privirea Tamarei cade asupra unui volum legat în piele, cu lacăt şi încuietoare aurite. Ce descoperă acolo îi taie răsuflarea şi îi zguduie lumea din temelii.

Cecelia Ahern a debutat la vârsta de 21 de ani cu romanul “P.S. Te iubesc”, care a înregistrat o uimitoare popularitate şi un imens succes de vânzări, fiind tradus în peste 40 de ţări şi ecranizat de studiourile Warner Bros, cu Hilary Swank şi Gerald Butler în rolurile principale.

 

RUBRICĂ REALIZATĂ DE ALINA VĂTĂMAN.






Taguri:cultura

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele