CULTURA ÎN CRIZĂ: O ciozvârtă de Nobel pentru România

Nimic despre natura acestui premiu. Nimic despre istoria lui, care ne-ar putea ajuta să-i înţelegem particularităţile. Jurnaliştii români s-au adunat la o ciozvârtă de Nobel, pândind declaraţiile unei scriitoare născute în Banat, dar publicate în România cu 5 titluri, din totalul de 24 – dintre care 4 în traducere! E interesant de notat faptul că tot 5 titluri i-au fost traduse şi în limba daneză.

Scriitoare cu cratimă

La fel ca Salmon Rushdie sau Toni Morrison, Herta Müller este unul dintre scriitorii a căror descendenţă se scrie cu cratimă. Născută în România într-o familie de şvabi – făcând deci parte dintr-o minoritate etnică, într-o ţară aflată sub regim totalitar –, scriitoarea se refugiază în Germania în 1987. Prin urmare, aşa cum transpare şi din scrierile sale, conştiinţa sa nu este cea a unui simplu imigrant: ea încearcă să refacă în sens invers exilul familiei, devenind însă victima unui exil la puterea a doua. Acest statut îi dă o libertate paradoxală, o mobilitate înfricoşătoare, cea de a privi lucrurile şi din afară, şi dinăuntru – tehnică folosită şi în romanul poetic-violent „Animalul inimii” (Editura Polirom).

Sensibilitatea Hertei Müller este o sensibilitate de exilat, de flotant existenţial. Pentru a se exprima în limba română, are nevoie de viză. Martor stă volumul intitulat „Este sau nu este Ion” (Editura Polirom), un volum de poeme-colaj, alcătuite din cuvinte decupate din ziare. Această carte nu surprinde, cum au pretins unii critici occidentali, ataşamentul scriitoarei faţă de o limbă pe care a învăţat-o abia la 15 ani – ci, din contră, alienarea şi fragmentarea viziunii care vin din sentimentul de a fi exilat, aruncat într-o limbă de împrumut.

Blestemul Nobelului

De ce Herta Müller, şi nu Philip Roth? Iată o întrebare absolut pertinentă dacă luăm în considerare valoarea estetică a operei fiecăruia, dar absurdă dacă ne gândim la politica Premiului Nobel. De ce Jacinto Benavente, în 1922, şi nu James Joyce, care tocmai publicase „Ulise”?

Cine sunt nobelizaţii Grazia Deledda (1926), Sigrid Undset (1928), Shmuel Agnon şi Nelly Sachs (1966)? De ce lipsesc Lev Tolstoi, Jorge Luis Borges, John Updike sau Henry James? Cum se face că, în 1953, Premiul Nobel pentru Literatură i-a fost acordat lui Winston Churchill? Putem căuta răspunsul chiar pe firmamentul Fundaţiei Nobel: premiul trebuie acordat „persoanei care a creat, în câmpul literaturii, cea mai impresionantă operă de viziune ideală ∕ idealistă”. Ultimul termen a creat de-a lungul vremii nenumărate controverse, ajungând recent să fie interpretat ca „umanist”, în sensul promovării unei viziuni care susţine valorile umaniste şi drepturile omului. De aici şi până la agendă politică ramificată, nu mai e decât un pas. Borges n-a luat probabil Nobelul pentru că a acceptat anumite distincţii de la dictatorul Pinochet.

În 2008, LeClézio s-a bucurat de 15 minute de celebritate ca premiant Nobel, doar pentru că Academia Suedeză a ţinut să le impute americanilor că sunt o „cultură insulară”, care nu traduce destui europeni. Anul acesta, când se comemorează 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, premiul a fost acordat unei scriitoare de origine est-europeană şi expresie germană, care scrie despre rezistenţa morală în totalitarism.

Nu e nici o coincidenţă. Şi nici nu reprezintă o confirmare privind valoarea literară a operei acesteia. Premiul e acordat proiectului politic, social şi moral al Hertei Müller – un proiect coerent, violent, aproape obsesiv –, şi nu scriitoarei. Şi, în nici un caz, României – ţară care a contribuit într-adevăr decisiv: cu trauma.

Se spune că scriitorii laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură sunt condamnaţi ulterior fie la tăcere, fie la publicistică măruntă – există şi excepţii notabile. Urmează să vedem cum va duce Herta Müller blestemul Nobelului. Însă, oricum ar fi, haideţi să n-o mai confundăm cu Marin Preda, să nu mai spunem că e scriitoare româncă şi să nu-i cerem să-şi tatueze în frunte ce scrie în cartea de identitate. Într-un cuvânt, să nu mai aşteptăm salivând zgârciuri de Nobel.