Cum „a dat” primarul Tăgârță SIDA la tot satul

Autor: Ionela Săvescu

Chiar dacă trăiesc de zeci de ani alături de copii infectați cu virsului HIV, oamenii din Singureni, Giurgiu, încă mai cred că se pot îmbolnăvi dacă stau de vorbă cu ei. Teama lor a fost alimentată și de primul gospodar al urbei, Ștefan Tăgârță, care face declarații explozive: „Au apărut zeci de cazuri noi de infectare cu HIV la noi în comună”.

O tensiune ce părea stinsă de ani de zile în localitatea Singureni din judeţul Giurgiu avea să fie resuscitată şi întoarsă de pe o parte pe alta la televizor. Primarul localităţii, Ştefan Tăgârţă, s-a trezit prost într-o dimineaţă. I-a venit, aşa, aparent fără motiv, să dea o palmă oamenilor alături de care a trăit din 90 încoace fără probleme. "Au apărut zeci de cazuri noi de infectare cu HIV la noi în comună", spunea edilul în faţa unei camere de luat vederi.


Istoria unei generaţii

La Singureni există trei centre în care sunt trataţi bolnavii cu HIV: Spitalul de Boli Infecţioase, care are o clinică specială pentru HIV – SIDA, dar şi două fundaţii care se ocupă de copii sau tineri infectaţi: Bambini in Emergenza, fondată în România de italianul Mino Damato, şi Centrul Sfânta Maria, condus de şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Giurgiu, Paul Marinescu.
La câteva zile după declaraţia furioasă, cum că tinerii infectaţi ar fi dat iama în tinerele satului, primarul Tăgârţă pare lovit de o amnezie uşoară: "Eu n-am zis nimic. De unde să ştiu eu că s-au îmbolnăvit mai mulţi, că doar nu i-am luat de pe stradă şi i-am dus la analize". Şi-a întrerupt concediul medical să dea explicaţii. "Domle, ştiţi cum se rostogolesc zvonurile astea. Eu cred că astea nu-s lucruri despre care să ai o certitudine", mai spune primarul.

Sâmânţă de scandal: copiii fac baie în râu

Ştefan Tăgârţă recunoaşte însă că prezenţa celor două centre pentru copiii cu HIV au cam debusolat oamenii din sat, care de puţine ori au fost informaţi de cum se poate transmite boala lor. Ca să se protejeze în totalitate, sătenii au ales varianta, în viziunea lor, cea mai la îndemână: "Să-i excludem!". "Nu se putea să-i dăm la o parte, dar oamenii veneau şi-mi spuneau să mă duc să văd cum copiii de la «Bambini» fac baie în râu. Şi, la următoarea şedinţă, consilierii au ridicat problema asta şi ne-am întrebat toţi: «Ce e de făcut?»", povesteşte primarul puţin din istoria convieţuirii la Singureni.
N-au făcut nimic atunci, pentru că nu se cădea. Tăgârţă mai povesteşte că, în 2006, Mino Damato, filantropul italian, a făcut o adresă ca grădiniţa din sat să primească şi câţiva copii infectaţi din sat. Era cât pe ce să se pornească o răscoală.

 "Era aşa, o tensiune"

Edilul Singureniului şi-aduce aminte că, atunci când părinţii au aflat de ideea italianului, au cerut o întrevedere cu primarul. "A fost cea mai mare întâlnire. A venit şi o doamnă consilier pe probleme de discriminare şi un doctor. Era aşa, o tensiune printre părinţi. Dar i-am primit pe copii". După o vreme însă, relaţiile între primărie şi "Bambini in Emergenza" s-au rupt complet. "Mino Damato a murit anul trecut şi nici nu ştiu cine mai are grijă de copii. Nu vor să colaboreze cu autorităţile", mai reclamă primarul. În schimb, de centrul Sfânta Maria mai ştie câteva ceva, pentru că "ăia-s mai mari şi mai umblă prin sat".

Vocea satului: "Ne temem"

Primarul mai spune că unii părinţi au refuzat să-şi dea copiii la grădiniţă când au auzit că vor fi înscrişi şi copii seropozitivi: "În faţa camerelor, nimeni nu recunoaşte asta", îi apără edilul. Noua psihoză, cum că au crescut numărul îmbolnăvirilor, le-a reaprins oamenilor prejudecăţile. Le e din nou frică, ca în anii 90, de parcă HIV-ul ar avea picioare, ar bântui prin sat şi-ar scăpa de el cine aleargă mai tare.

Refuzul de a cunoaşte

"Nepoţii mei stau la Giurgiu şi mai veneau vara la noi, să stea la curte. Acu’ nu-i mai lasă mă’sa din cauza lor. Dar poate-i mai bine aşa", îşi spune părerea o babă din Sângureni, care pliveşte florile din grădiniţa din faţa porţii. Nu ştie însă nimic - nimic despre cum se poate transmite virusul.
Pe copiii de la "Bambini", Vasile i-a văzut mai văzut prin sat, când maicile franciscane îi mută de la o casă la alta. În timp ce merge pe lângă bicicletă, spune că nici n-a vorbit vreodată cu ei, dar nici nu crede c-a fost un lucru bun de i-au adus la ei în comună. Nu ştie nici el cum se transmite boala asta, pentru că nu l-a interesat şi pentru că nimeni de la dispensar n-a catadicsit să-i spună.

ASISTENŢĂ

21 de copii sunt îngrijiţi la "Bambini"

În capătul unei uliţe, centrul "Bambini in Emergenza" are porţile mari deschise şi o bulină roşie pe care scrie "Proprietate privată". Puştii abia s-au trezit, iar maicile franciscane din ordinul Assisi, cele care au grijă de ei, îi îmbracă pe rând. "Sunt 21 de copii aici", spune Tania Stănescu, asistentul social al fundaţiei.

Navetă pentru grădiniţă

Cel mai mic are opt luni, iar cel mai are şase ani şi în toamnă va merge la şcoală. În centru mai locuiesc doi tineri seropozitivi, care au douăzeci și un pic de ani. Sunt oarecum izolaţi de restul lumii din sat. Tania Stănescu expune resemnată motivul: "La grădiniţă n-au fost primiţi, la şcoală nici atât".
Nu toţi puştii însă sunt infectaţi cu HIV. Au fost luaţi din maternităţile în care au fost abandonaţi, iar câţiva au fost născuţi de mame seropozitive. "În perioada 1995 – 1997 au fost în jur de 50 de copii aici, pe care treptat am reuşit să-i reintegrăm în familiile care i-au părăsit. Cât au stat la noi, au avut parte de asistenţă medicală şi alfabetizare", mai spune Tania Stănescu. Ceilalţi erau duşi în fiecare zi la grădiniţă, ori la Giurgiu, ori la Bucureşti, în locurile în care oamenii i-au acceptat fără să pună întrebări.

REACŢIE

Şeful DSP: "Eu ştiu ce vrea el! Să-i strânge\m şi să-i ducem în lagăr"

La Centrul Sfânta Maria din Singureni sunt 10 tineri seropozitivi, de 16 până la 22 de ani, pe care îi îngrijeşte Paul Marinescu (foto), şeful DSP Giurgiu. Sunt copii care au fost infectaţi cu HIV imediat după ’89, în spitale. Le-a purtat de grijă, iar acum încearcă să le găsească de muncă. "Este o prostie ce s-a spus. Zeci de cazuri noi de îmbolnăvire la o localitate cu 3.000 de suflete este foarte mult. Ăsta (primarul n.r.) nu-şi dă seama ce spune", sare Marinescu. Despre acuzaţia primarului cum că băieţii infectaţi s-ar fi dat la fetele din sat, iar ele, de frică, ascund boala, şeful DSP spune că e o gogomănie căreia nu-i găseşte vreo explicaţie.

Lumea care ştie şi nu vrea

Medicul mai zice că n-a închis niciodată porţile Centrului de gura lumii. "Au vrut să iasă în sat? Au ieşit. Că n-aveam dreptul să-i leg de pat. Asta nu e viaţă! Eu ştiu ce vrea primarul! Să-i strângem şi să-i ducem în lagăr!", acuză Marinescu. Doctorul povesteşte de unul dintre băieţi, Sucă, cel care a demontat istoria relaţiilor tensionate dintre infectaţii cu HIV şi restul lumii: "El e mai sociabil. Stă toată ziua în centrul satului, în faţa spitalului, şi vorbeşte cu toată lumea, ştiu eu ce-o mai face...De aici până la a spune că a dat virsului mai departe e cale lungă". În salvarea situaţiei, Marinescu mai spune că, din anii ’90, de când i-a adus pe copii în sat, toată lumea ştia care e problema lor: "Eu am fost cu ei pe la emisiuni, am fost la Mihaela Rădulescu, am fost la OTV. Ei, cum poţi spune că nu ştiai că au HIV? Nevasta primarului a lucrat la spital, infirmieră. Deci ştia. Şi ginerele lui lucrează acolo. În toţi anii ăştia, am încercat să fac educaţie sanitară în sat şi să le explic oamenilor cum se transmite boala asta. Eu am vorbit, eu m-am auzit".

"Ai mei n-au avut piedică pe nicăieri"

În schimbul de păreri, şeful DSP vrea să fie însă obiectiv. Dacă ar fi să spună drept, ar zice că, de fapt, sătenii s-au apropiat de copiii de la centrul Sfânta Maria, din curiozitate: "Ştiţi cum e... Ai impresia că-s altfel şi te duci peste ei. Toţi copiii din sat s-au jucat cu ai mei şi nimeni n-a păţit nimic. Acuma, când n-au nicio treabă, au aprins focul". Aşa a reuşit să-i înscrie pe copii la grădiniţe şi la şcoală. În schimb, pentru cei de la "Bambini" a fost mai greu: "Ei, pe de o parte, au avut mai multe finanţe şi au reuşit să facă mai mult. L-au adus acolo şi pe Constantinescu când era preşedinte. Dar au avut probleme de integrare prin 2005, când nu i-au acceptat la şcoală. Uite, ai mei n-au avut piedică pe nicăieri", mai spune Marinescu.

\

Medicul Paul Marinescu, alături de doi tineri seropozitivi de la centrul "Sfânta Maria"
FOTO: Răzvan Vălcăneanţu

Poveste încheiată la Poliţie

Şeful DSP mai reclamă faptul că, în reportajul televizat, ziariştii au stat de vorbă cu tinerii seropozitivi, fără însă a avea acordul tutorelui, în acest caz Paul Marinescu: "Băiatul mi-a povestit că a fost ademenit de viceprimar, care i-a promis că-l angajează şi-i dă zece milioane pe lună dacă stă de vorbă cu un «nene cu microfon». Sucă are un retard mintal minor, n-ai cum să dai vina pe el. L-au dus pe un câmp, unde ştiu eu ce l-au întrebat, şi i-au zis să nu spună la nimeni". Supărat, şeful DSP a mers la Poliţie, să reclame "bunăvoinţa" vicelui. "A dat băiatul o declaraţie scrisă, am depus-o şi acum aştept să se întâmple ceva", a continuat medicul.

PĂREREA MEDICULUI

"Oamenii-s bolnavi, nu le arde de sex”

Dragoş Chivu este managerului Spitalului de Boli Infecţioase din Singureni. Şi la urechile lui au ajuns vorbele primarului. Le tratează însă cu indiferenţă. Orice medic sau asistentă însă a prins teama camerelor ascunse şi-ţi aruncă o privire tăioasă din cap până-n picioare. "Să spui că bolnavii răspândesc boala cu bună ştiinţă este o prostie", spune Chivu. În evidenţele spitalului sunt acum 280 de persoane infectate cu HIV, patru dintre ele fiind din Sângureni. "Sunt trei pacienţi noi, care nu sunt însă din comună. Dar oamenii sunt bolnavi, unii sunt imobilizaţi la pat, nu le arde lor de sex, ca să răspândească boala", a adăugat managerul.

Nu-i "saltă" nimeni pentru analize

Cât despre cele "zeci de cazuri" apărute localitate, în urma înfiinţării celor două centre pentru copiii cu HIV, medicul Irina Andreescu, cea care se ocupă de secţia de serpozitivi, spune că este o exagerare: "Şi dacă ar fi aşa, nu e un lucru de care poţi fi sigur. Nimeni nu-i ia însă de pe stradă să-i ducă la analize. Dacă o fată s-ar fi culcat cu un băiat de la centru, vă daţi seama că acum în ruptul capului nu spune. Pot fi oameni infectaţi, dar nu recunosc pentru a nu căpăta un stigmat. Nu ştim de ce s-a iscat isteria asta". Medicul a mai declarat că, atunci când au venit italienii, au asfaltat toată comuna. Au făcut şi o şcoală mare, pentru toată lumea, iar la spital au făcut cel mai performant laborator pentru HIV din România. "Singura problemă e că ei insistă pe reintegrarea copiilor în familii. Adică îi trimit înapoi la nişte părinţi care se tem de ei ca de dracu’", a mai spus Andreescu.

DIN ARHIVĂ

Cum a ajuns HIV-ul la Sângureni

Imediat după ’90, Paul Marinescu s-a trezit director peste Sănătatea Publică din Giurgiu. Luase în primire spitalele, policlinicile, dar şi orfelinatele din judeţ. "În 1994, a venit o australiancă. Ea mi-a spus că avem SIDA în judeţ. Nu ştiam ce e SIDA asta, aşa că am început să mă interesez. Am aflat că erau 800 de copii infectaţi în Giurgiu", povesteşte Marinescu. A primit apoi vizita unor specialişti americani, care i-au instruit pe doctori în legătură cu simptomatica şi tratamentul bolii: "Pe ei i-am dus atunci într-un centru unde erau 30 - 40 de copii cu HIV. Unul dintre ei mi s-a lipit de-un picior şi-aşa de tare mi s-a rupt inima, că am hotărât să am grijă de toţi".

Le-a făcut un centru la Singureni, acolo unde abia se dezvolta cea mai performantă secţie de HIV-SIDA din ţară, la Spitalul de Boli Infecţioase. "Au crescut mari. I-am adus la şcoală în Giurgiu. Unii s-au căsătorit cu oameni sănătoşi şi au copii sănătoşi. Mai am doi copii care au făcut şcoala sanitară şi vor să ajute şi ei. Pe unul îl facem veterinar sau fermier, că îi plac animalele", enumeră Marinescu planurile sale.

Taguri:SIDA, HIV, Singureni, Stefan Tagarta

Spune-ţi părerea!

  • nickul
    25 august, 10:06. nickul

    Am citit articolul acesta si am ramas neplacut surprinsa ca emitem pretentii vis-a-vis de puterea de intelegere a comunitatilor rurale in problema HIV /SIDA,cand chiar cei care dezbat subiectul spun \"infestare\" ,nu \"infectare\"! Este vorba de virus ,nu de paduchi!

    Am lucrat 5 ani intr-un astfel de centru si sunt perfect sanatoasa!
    Toata lumea fuge de persoanele cu infectii HIV, insa putini stiu ca hepatita se ia de 1000 de ori mai repede! Cati isi pun problema ca partenerul sau partenera au hepatita?

    Greu cu modul de informare...,greu sa fim civilizati!

  • U'bangoo
    22 august, 16:16. U'bangoo

    Africa e miciuna pe linga ce se intampla in Ro.

  • Richter Ovidiu
    21 august, 18:57. Richter Ovidiu

    Hei satenilor si voi, cei care va temeti de infectie cu SIDA de la niste copii! Santeti patrioti romani, nu-i asa? Voi va iubiti poporul pana la propriile progenituri, macar ca la batranete umblati toti cu cate o plasuta in mana cu tablete, va taxeaza odazlele puturoase de pensie si cersiti ajutor, mila si putina iubire de la copii crescuti in orfelinate ca mine, care am realizat ceva in viata, sant astazi bine asigurat si ma minunez cand va simt libidonosenia scarboasa de iubire cand mai ajung prin tara. Ti-e frica sa-ti lasi copilul langa un nevinovat imbolnavit tot de inconstienta unor medici, Anatol? Ce-ti imaginezi, ca plozii tai sant coasta din Isus Cristos? Cand vei ajunge batran ai sa vezi ce rasa rara ai aparat in odrazla ta, fiindca dupa cum vorbesti, aceasta este deja insemnata sa ajunga un monstru la suflet ca tine. Fara noblete si iubire frati romani, nu ve-ti ajunge sa va spalati pacatele fata de cei neputinciosi si sarmani. Priviti dezastrul care il lasa brutele scapate pe strazile Europei, si nu va mai imbatati cu apa rece ca sant doar tigani si copii de orfelinat. Sant proprii vostrii copii educati brute egoiste si crude, fara responsabilitati morale si etice, sant fetitele care n-au spalat in viata lor farfuria din care au mincat la mama acasa, sant baietii vostrii care vegeteaza in fata mizeriilor pornografice si-si bat parintii pentru haine de marca cand cresc, sau fura si omoara, ca atat au invatat. Barbaria are atat de multe forme, una din ele este si cruzimea de nedescris din caracterul romanesc, care vorbeste fara cuvinte de retardare mintala. Romanii ar vrea sa vina altii sa le spele murdaria, iar cand le ajunge la fund fug peste granita ca sa mai cace si pe-acolo ograda altora, de data asta cu incurajarea lui Basescu, in numele dreptului de circulatie libera. Popor de monstrii, asta santeti, fiindca numai NON fiinta umana nu este dotata cu suflet, mila si intelegere fata de neputinta si boala. Din fericire Dumnezeu a organizat bine lumea omului, de aceasta oricum nu ve-ti scapa in viata asta, asa ca invatati noblete, daca n-o aveti in gena, ca sa primiti cand ve-ti ajunge si voi vitejilor de azi, neputinciosi, ajutor de la orfanii pe care vreti sa-i linsati astazi. Richter Ovidiu

  • Alexis
    20 august, 22:59. Alexis

    Sigur ca se POATE transmite HIV de la tantari. Este posibil dar putin probabil.
    Ce argumentez eu este ca NU se stie care e probabilitatea (statistic).

    Tantarii in locurile publice / sau dormitoare, etc pot inteapa cativa insi in mai putin de 1 minut. Mecanismul e clar, peretii acului au reziduuri de sange / plasma care contin o anumita cantitate de virusi inca activi (datorita intervalului scurt intre intepaturi). Probabilitatea infectiei consta in masa critica de virusi care se pot sustrage raspunsului sistemului imun, si asta difera de la om la om (de factori genetici, calitatea rasp. imun, etc)

    Mediile, organismele, asociatiile, comisiile, etc, de sanatate publica normal ca exclud aceasta posibilitate - ba chiar o iau in derizoriu, nu numai pt. ca nu s-au facut studii umane controlate dar pt ca nici nu vor sa alarmeze populatia - un imperativ al oricarui organism guvernamental.

    Cel mai \"distractiv\" argument al asa-zisilor experti medicali este ca tantarul nu e purtator de HIV.
    Nu e vorba de purtator aici (ca gazda, participanta in ciclul agentului patogen) ci de mecanica inteparii cu acul si cantitatea de virusi activi transferata.

  • Medic Chirurg
    20 august, 13:38. Medic Chirurg

    In primul rand, vreau sa mentionez diferenta dintre 'a avea' HIV si 'a avea' SIDA. Poti fi purtator al virusului imunodeficientei umane (human imunodeficiency virus aka HIV) fara sa ai SIDA (sindromul imunodeficientei dobandite, sau in engleza AIDS - aquired imunodeficiency syndrome), adica esti infectat si, cel mai probabil, vei progresa spre simptomatologia SIDA. Fac o paranteza: sunt purtatori de HIV care nu progreseaza spre boala, fie pt ca au o gena protectoare, fie pt ca au contactat virusul tarziu in viata si au timp sa raspunda in oarecare masura la antivirale, murind de alte cauze naturale. Bineinteles, vorbim de un procent infim. Dupa o perioada variabila de timp, de obicei minim 10 ani, apar diverse simptome ale bolii si abia atunci, in acest stadiu tardiv de infectie, se spune ca ai SIDA. Tot ca o curiozitate e interesant de stiut ca nu boala in sine omoara cat predispozitia care o creeaza ('omoara' leucocitele, celulele protectoare impotriva infectiilor). Astfel, cei care ajung in stadiul tardiv de infectie cu HIV dobandesc tot felul de infectii oportuniste, care nu afecteaza in mod normal un pacient cu sistemul imun neafectat. Tocmai aceste infectii, cel mai des respiratorii, rapun pacientul. Inca o mentiune: au zis cateva persoane ca virusul nu se transmite prin saliva. In facultate ni s-a zis ca exista totusi posibilitatea asta (asta era acum 7-8 ani). Sansele sunt extrem de mici insa (daca mai tin bine minte, < 0.1%), la fel cum sunt si in cazul transmiterii sexuale (

    • Medic Chirurg
      20 august, 14:13. Medic Chirurg

      ....continuare: (mai putin de 1%). Cea mai mare transmitere o are virusul in randul utilizatorilor de droguri cu administrare intravenoasa (folosind acelasi ac) si a homosexualilor, probabil pentru ca acestia din urma nu se gandesc sub nicio forma la folosirea protectiei. In alta ordine de idei, am citit un articol saptamana trecuta despre un grup de cercetatori americani care au descoperit (inventat?) un medicament antiviral ce pare a avea actiune si pe HIV (testat pe animale, inca nu pe om). Problema descoperirii unui astfel de medicament sta in faptul ca acest virus, ca si cel al hepatitei virale C, se multiplica necontrolat modificandu-si tulpina, tocmai ca raspuns la antiviralele din arsenalul curent. Altfel zis, un organism acelular vizibil doar la microscop e mai inteligent decat noi...

  • trezirea
    20 august, 13:07. trezirea

    citisem un articol despre dr. marinescu acum cateva luni si m-a impresionat enorm.

    acest doctor este un om extraordinar, care si-a dedicat viata acestor copii. felicitari si multumiri!

    revenind la sateni, la ce sa te astepti? romania inca traieste in evul mediu, unde preotul are o influenta si unde vrajitoarele si superstitiile au loc de vaza.

    ce vor satenii este sa mearga cu furci si cu topoare la centrul din sat si sa-i linseze pe acei copii. pentru moment, exista un stat semi-functional, care e laic (cel putin in acte) si care are datoria sa aiba grija de toate minoritatile, de orice fel, in fata abuzurilor majoritatii.

    • Marius
      21 august, 00:41. Marius

      Care-i problema ta cu preoţii? A zis vreun preot să se ducă sătenii cu furci şi topoare peste copii ca să-i linşeze?
      Parcă toată tevatura s-a iscat de la primar - un reprezentant al autorităţii de stat laice.

  • Qk
    20 august, 12:06. Qk

    baietii si fetele cu educatia absolvita in spatele blocului sunt: redactori, moderatori, reporteri, dir de stiri, red sefi, secretari de stat, consilieri de oameni politici, etc. la asa popor asa enumerati

  • maica filofteia
    19 august, 23:50. maica filofteia

    Am crezut ca 'tagarta' e un nume la mishto,greu mi-a fost sa cred ca exista si inca mai e si primarul unei urbe! tare mi-e ca polul prostiei romanesti s-a mutat mai la sud,aud niste chestii din Giurgiu si Teleorman de-ti sta mintea-n loc.

  • Annus
    19 august, 23:18. Annus

    Hiv dpdv teoretic se poate transmite prin mai multe substante secretate de corp inafara de sange. Problema e a procentului, e foarte putin probabil sa te infectezi de la saliva, in schimb lichidul seminal si sangele prezinta risc maxim.
    Problema mai e si a receptorului\". Pielea ofera o protectie foarte buna, cu conditia sa nu fie traumatizata: zgarieturi, arsuri, rani adanci sau superficiale, bubite...etc.
    In cazul sexului neprotejat femeia prezinta un risc mult mai mare sa se infecteze. Poate fi luat de fat la trecerea prin canalul geenital, sau prin laptele mamei.
    E perfect normal sa fi ingrijorat ca parinte sa ai copilul in acceiasi clasa cu un seropozitiv, e un risc.
    Ati putea face un articol obiectiv despre hiv/sida, da voi vreti numai circ pentru prostime.

  • arici
    19 august, 20:33. arici

    Articol bun. Putea fi excelent daca reporterii ar fi scris si despre cum se transmite SIDA dar si cum nu se poate transmite,deoarece in comunitatea de la Singureni afland ca se scrie despre ei la ziar in mod sigur ziarul va circula din mina in mina. Asa ar fi aflat si localnicii care inca nu cunosc amanunte despre aceasta boala care de la depistarea ei in urma cu 30 de ani a ucis deja peste 20 milioane de oameni.

    • gateway
      22 august, 23:43. gateway

      Excelenta observatie! ALOOOO! REDACTIA!

  • IQ100
    19 august, 19:27. IQ100

    hahaha..poatede la \"dansatoarele\" invitate la tineretul PNL...e port, e granita, e de asteptat

  • nu inteleg
    19 august, 18:43. nu inteleg

    Nu inteleg ce legatura este intre titlul articolului si continutul sau?? In titlu este vorba despre primar care a dat la tot satul..in articol este vorba despre viata unor copii bolnavi! E foarte confuz totul!

  • gogo
    19 august, 17:54. gogo

    Poate va scaldatzi in aceeashi apa la mare cu Crudutza care e buna asha cum scrie la ziar shi s-a frecat cu cel putizin 40 de handralai ,mai shti poate a cotactat ceva HIV la scorul ala.

  • Nae
    19 august, 17:38. Nae

    Sida nu se transmite prin intepatura de tzantzar pentru ca tzantzarul cand musca introduce doar saliva, nu si sangele absorbit.Iar saliva de tzantzar nu trasnmite decat malari.Asa ca muscatura de tzantar nu transmite SIda

  • SI....DA...SI....NU
    19 august, 17:23. SI....DA...SI....NU

    Pai va spun eu cum a dat la tot satul.....secretara a dat la sofer, soferul la sora primarului, sora primarului la contabil, contabilul la amanta primarului si primarul la tot satul....

  • American
    19 august, 16:08. American

    Citind titlul articolul, ma gandeam ca primarul e un fel de taur comunal, care s-a contaminat de la vreo tipesa si a imprastiat boala in tot satul ...

  • Claudiu
    19 august, 14:15. Claudiu

    1000 Euro/Mp pt. potentialul economic al Romaniei este exagerat de mult, in Berlin 2 camere costa 34.000 Euro, s-au in s.u.a washington d.c. 44.000$ 2 cam 50mp, in zonele turistice si nu numai din bulgaria cu foarte multe facilitati incepand cu preturi de la 300-800 euro/mp, constructii noi, vedere la mare, apartamente mobilate si utilate, apartamente de lux.
    imobiliarebulgaria.ro apartamentebulgaria.com
    in romania in zonele turistice preturile sunt cuprinse intre 1.000-1.700 euro/mp. Programul prima casa nu influenteaza piata imobiliara, informatia cum ca, programul prima casa ar influenta piata imobiliara este confirmata de speculanti, s-au vandut foarte putine locuinte prin acest program pretul corect pentru apartamentele din blocurile comuniste este de 200 euro/mp!!!! stiri.imobiliare-particulari.ro/cat-costa-un-apartament-in-bucuresti-preturi-imobiliare-2010-2012-720/

  • SARACI ANONIMI
    19 august, 13:26. SARACI ANONIMI

    NUMAI DIN ROMTELECOM POTI DONA ACUM LA 0900 900 050 CITESTE SI DA MAI DEPARTE

  • Alex V.
    19 august, 13:24. Alex V.

    Foarte frumos din partea Bisericii Catolice ca se ocupa de acesti bietzi copii bolnavi. Biserca Ortodoxa nu se ocupa de asemenea fleacuri. Sunt lucruri mai importante : spagi, spagi, spagi. Si mai ales o catedrala care costa 600 milioane euro intr-un Bucuresti care duduie de atatea biserici.

  • Anatol
    19 august, 12:47. Anatol

    D-zeu sa ma ierte ,dar nici eu nu mi-as tine linistit copilul in preajma copiilor cu SIDA ,cu atat mai mult cu cat printre acestia sunt si retardati montal .Nici treaba cu plimbatul prin sat sau baia la rau , nu mi se pare in regula : se pot taia in sticle .pietre ascutite si cei sanatosi pot veni in contact cu sange sau saliva infectata . Reactia primarului nu mi se pare chiar gratuita ,este normal ca oamenii sa se teama . E usor sa-ti dai cu parerea de la distanta ,dar cred ca altfel ati reacftiona sa fiti in localitatea respectiva.

    • Marcu
      19 august, 13:01. Marcu

      Esti cam dus (a), prin saliva nu se poate transmite, mai citeste o carte de anatomie si o sa vezi ca saliva este produsa de o glanda, care nu este mixa (adica nu contine si sange, deci nu se poate infecta! Logica asta ne cam ucide, asa de prosti mai suntem si ne dam pe post. Apoi relatia retardat mintal direct proportional cu infestat, iarasi esti dus (a), dar cred ca tu esti retardat (a). Iti recomand sa te mai cultivi si sa vezi care sunt metodele prin care se transmite (sange si sex, atat bai idiotule (o)).

      • arcu
        19 august, 14:06. arcu

        Daca gingia ta sangereaza si te saruti cu Marghioala ii dai sida cimpalacule, usor sa vb dor de a vb, copii se lovesc asa de des etc etc dar cum zicea anatol e usor sa mananci kacao de la distanta

      • vasile
        19 august, 16:34. vasile

        Dle Marcu orice idiot isi recunoaste idiotul de langa el.Daca prin saliva nu te poti infecta si poti sa te limbaresti cat vrei ca nu este vorba de sange, atunci nici la sex nu este vorba de sange si totusi se transmite.Au aparut in publicatii americane de medicina ca transmiterea SIDA se face si la sexul protejat.Dac un bolnav TBC il izolezi cu toate ca este vindecabil atunci trebuie izolate si persoanele infectate cu SIDA care este mult mai periculoasa. Se minte marsav ca SIDA se transmite numai prin sange si sex,deoarece sant mult mai multe situatii de transmitere darsant interese f. mari financiare si sociale.

      • naemo
        19 august, 16:51. naemo

        Santeti nesimtiti si nesimtirea dstra nu mai are limite.

      • Anatol
        19 august, 19:50. Anatol

        Vad ca ti-a dat deja raspunsul @arcu referitor la saliva . Nu sunt convins nici de treaba cu transmiterea prin intepaturi de tantari . Pai cand ala infige acul in tine , si-a dezinfectat acul inainte ? in plus tantarul iti injecteaza serul acela care te face sa te umfli si sa te scarpini ,tot prin acelasi ac prin care a supt sangele celui cu SIDA. Nu prea cred sa dispuna de o substanta care sa omoare virusii SIDA ,ptr ca atunci ar fi fost floare la ureche sa fie gasit tratamentul anti-SIDA cu ser luat de la tantari ,sau sintetizata substanta respectiva . Pricepusi matale ?.

      • Valeriu
        19 august, 20:43. Valeriu

        Stai linisitit ca cel a scris mai sus e unul dintre ortodoxi fuututi in cuuur de religie si de preot in fiecare duminica la biserica. Cind zici Romania zici tara prostilor si a ortodoxilor.

    • dfdfd
      19 august, 13:55. dfdfd

      Deci daca un copil/om seropozitiv se taie la rau nu patesti nimic decat daca ai contact direct cu mult sange si ai si tu o rana.
      Eu zic sa nu te mai duci la mare, ca poate cineva seropozitiv a intrat in apa, s-a taiat si aia e ...

      Ca sa iei din saliva, ar trebui sa te pupi direct cu persoana afectata, sa ai rani prin gura si sa ingrugitezi cam o cada de saliva :)

      Retardul mintal nu are nicio legatura cu HIV.
      Suntem o tara needucata, fara pic de cultura sociala si extrem de intoleranta

      • omg
        19 august, 14:13. omg

        nu tre sa ai rana deschisa mai sotul vacei,sa iti dau un mic ex daca te razi de un/o ceva si faci o dunga rosie pe pile ( nu tre sa iti curga sange, lasa o roseata ce pote dura jumate de zi or o zi intreaga ei bine pe acolo poate intra tone de sida

        • Garfield*motanu.
          19 august, 14:58. Garfield*motanu.

          alt prost, hai ca incep sa va numar ca si asa ma plictiseam.
          omg

        • ptr Garfield*motanu
          19 august, 16:26. ptr Garfield*motanu

          mai analfabetule dar cand faci se..x de ce iei sida, sa iti explic ca la prosti, capul penisului tau are rani minore ce sangereaza(sangereaza nu inseama ca e rana deschisa, sau tre sa vezi sange nu stiu sa explic pe limba ta calumea am si 19 ani plecat din ro satul de de'al'de' tineca sa spun asa dar mai retard nu le vezi cu ochiul liber ,pune mna si invata

      • Anatol
        19 august, 19:57. Anatol

        Retardul mintal are legatura ,ptr ca nu stii ce-i vine aluia pe chelie si te musca ,sau te zgarie ,cum au patit unii mai acum cca o luna cu un retardat cu SIDA si i-a linistit .

    • gigi
      19 august, 20:32. gigi

      Este uluitor cita ignoranta poate sa zaca intr-un singur om.

  • Emil
    19 august, 12:35. Emil

    Da' cu Pamantu' si Soarele cum ramane? Care se invarte in jurul caruia? Ultimele \"sondaje\" (sau cercetari sociologice) aratau ca in Romania aprox. 50% Soarele se invarteste in jurul Pamantului. Unii zic: e pe dos. Intreb si eu aici: e democratic?

  • Sfantul
    19 august, 11:43. Sfantul

    Sfinte segare ! Cati oameni primitivi in tzara asta. Primarul asta cu dude in cap, satenii care se pare ca inca viseaza la IQ macar 50. Bai fratilor. fiti toleranti ce dracu ! Sunt si ei copii, merita si ei o viata normala. Eu unul nu am nici o problema cu cei cu HIV/SIDA. Sunt oameni care se confrunta cu o problema nasoala de care de multe ori nu sunt vinovati. Daca sunt printre ei si paria care vor sa se razbune pe societate (eu un singur astfel de caz am auzit ) ar trebui sa ne intrebam daca nu ne meritam pedeapsa. Izolarea aceasta poate conduce la fapte ciudate, grave, dar explicabile.
    E plina tara de retardati. Auzi pe cel cu tantarii purtatori de SIDA , retardatul de Ion. Suntem jalnici.
    Dar am ultima intrebare. Preotul din sat ce opinie are ? Biserica in principiu dupa consortiu de constructii, turism, trust medica cum este BOR ar trebui mai intai sa fie un factor de educatie. Sa invete oamenii sa fie toleranti, sa-i invete sa-l accepte pe celalalt. Rusine sa-i fie si lui.

  • Liliana
    19 august, 10:49. Liliana

    Ce sa ceri la Giurgiu?Da-le Gutza si Sorina si atat!

  • Rusu
    19 august, 10:36. Rusu

    Asta-i electoratul USL...Stau cu ochii beliti in televizor pe posturile mogulilor,incaseaza ajutorul social ca le e lene sa munceasca,asa ca au timp cat e ziua de mare sa faca tot felul de scenarii.

    • kiki
      19 august, 15:13. kiki

      rusule, esti cam freyer, in Singureni primarul este pesdelac. si satenii de acolo sunt electoratul pesdelac, la fel de freyeri ca si tine!

  • Litruţă
    19 august, 10:31. Litruţă

    După câte ştiu eu această comună se numeşte Singureni....nu Sângureni...zău!

  • EVA KENT
    19 august, 10:19. EVA KENT

    WWW.ESCORTE69.NET

  • Cornelia Vodoiu
    19 august, 10:18. Cornelia Vodoiu

    Din Giurgiu este colega noastra MARIA PARVAN , absolventa a Facultatii de Chimie Bucuresti, promotia 1982 cu a doua medie pe tara, 9,63. Nu ne-am intalnit din 1982 si pana azi, profesori, colegi.Am fost titularizati prin repartitii guvernamentale cu orasele mari inchise inclusiv Bucurestiul .Trebuia sa facem din 1982 si pana azi profilaxia toxicomaniei , a bolilor cu transmitere sexuala tuturor celor anscuti din 1968 si pana azi (prima clasa a IX-a la dirigentie).
    Suntem in august 2011. daca publicati lista cu repartitii a absolventilor de chimie promotia 1982 ajungeti la vinovati si salvam copiii.

  • Cetatean
    19 august, 10:16. Cetatean

    primarul asta nu are apartenenta politica ? Liberal sau psd-ist pentru a ne putea da seama cum gandesc oamenii politici locali !

  • razvan
    19 august, 10:10. razvan

    @N Dumeritu: Nu se intampla decat ca iti apare o basica. SIDA nu se transmite prin insecte.

  • ion
    19 august, 10:08. ion

    Nu e normal ca infectatii sa stea in acceasi clasa de gradinita sau scoala cu cei sanatosi, hiv se transmite prin sangerare; exista obiecte in care te poti zgaria, copii se mai bat pana se umplu de sange etc. Cand eram in generala unii baieti stigeau lumina si intepau fetele la intamplare cu acul compasuli, clanta usii avea un cui in care ne zgariam mereu, m-am batut cu colegul de banca de aratam ca dupa un meci de box profesionist, numai ca acolo staffurile poarta manusi chirurgicale, oare de ce?!

    • UCIGASU DE USLINOSI
      19 august, 11:12. UCIGASU DE USLINOSI

      unde dreacu ai facut scoala ?? sau ce hal de scoala era aia ????

    • sdfd
      19 august, 13:58. sdfd

      vezi mai sus comentariu .... nu ai cum lua prin sange de la o paruiala, decat daca e sange mult si ai si tu rani. Si nici eu nu sitiu unde ai facut tu generala

      • American
        19 august, 15:47. American

        Nu stiu unde ai facut tu scoala, da unde am facut eu, bataile erau la ordinea zilei.Evident ca intrii in contact cu sangele \"inamicului\". De exemplu, te poti zdreli la pumn, dupa care pumnul intra in contact cu hemoragia nazala a adversarului. Ion are dreptate, asa era scoala in anii 70 si 80. Poate acum s-a mai schimbat, om fi mai civilizati. Si n-am facut scoala in Bronx, am studiat in Romania:)

    • Garfield*motanu.
      19 august, 15:03. Garfield*motanu.

      eu cred ca colegu' (ce cacofonie minunata , dar ti se potriveste)la bataia aia te-a dat cam mult cu capu' de scoala(ce scoala mai era si aia)..de aia nici nu te condamn ca esti t'mpit.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele