Unul dintre asistenți i-a cerut lui Giovanni să se controleze, iar acesta i-a răspuns: ”Nu sunt Giovanni”, cu o voce complet diferită față de a sa, susține Părintele Amorth.
Imediat ce Papa a coborât din vehicul, cei doi s-au aruncat la pământ.
"S-au dat cu capetele de pământ. Tremurau, le curgeau bale, parcă erau apucaţi", scrie Amorth.
"Papa i-a privit de la distanţă. A ridicat mâna şi i-a binecuvântat pe toţi patru. Pe cei posedaţi i-a cuprins un fel spasm, ca de furie - ca o lovitură în întregul corp - atât de puternic, încât au fost aruncaţi trei metri în spate", susține autorul.
"S-au oprit din urlat, dar au continuat să plângă incontrolabil", adaugă exorcistul.
Părintele Amorth spune că a participat la numeroase exorcizări și crede că nu este niciun mister în faptul că prezența Papei îi poate ajuta pe cei posedați.
Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, a afirmat că Suveranul Pontif nu știa de afecțiunile celor doi bărbați și că nu a intenționat să îi exorcizeze.







Spune-ţi părerea!
bisericile si religiile , in general, sunt toate doar o modalitate de a controla prostimea! DIn pacate sunt multi care isi pun increderea in acesti farisei si ii asculta orbeste! indiferent ca discutam de papa sau oricare alt prelat , din orice religie, sunt toti o apa si un pamant : niste impostori si profitori al caror scop este doar de a se imbogati, si ei si sectele conduse de ei! As propune nationalizarea tuturor bunurilor bisericesti , atunci veti vedea multe state iesind din saracie si foarte multe conflicte incheiate subit!
Parintii cei sfinti au marturisit de demult, inca de la aparitie, despre pericolul care-l reprezinta catolicismul pentru ortodoxie.
Dar dezinformarea si rastalmacirile apostatilor au lucrat atit de perfid, incit au reusit sa adoarma constiinta credinciosilor.
Iata de ce bunul simt al poporului roman il impiedica sa creada ca unii ierarhi pot dori distrugerea Bisericii.
Dar adevarul este de la Dumnezeu nu de la oameni, si credinta, si harul si binecuvintarea si sfintirea tot de la Hristos sunt.
Iar harul lui Dumnezeu lucreaza prin oameni pina cind nu este hulit iar continuitatea apostolica viaza cit timp nu este rupta prin eres.
Iata de ce Sfintii Parinti declara in afara Bisericii pe apostati pentru ca acestia sa nu muste din turma si ca eresul sa nu ajunga mai mare decit credinta.
Diferentele dintre
Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica
Ne vorbeste parintele Cleopa, vol.3, p.65, ed. Episcopiei Romanului, 1996
- Exista purgatoriu precum zic catolicii?
- Purgatoriu nu este. Catolicii zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare, unde merge sufletul cateva sute de ani si se curata acolo, apoi trece in Rai.
Nu exista asa ceva. Noi avem Evanghelia Judecatii, pe care o au si ei, dar nu arata trei locuri, ci numai doua - Raiul si iadul.
Mantuitorul, cand va sta pe scaunul slavei sale si va aduna toate popoarele de la zidirea lumii sa le judece, ii va impartii pe dansi, precum desparte pastorul oile de capre. {i va pune pe drepti de-a dreapta Sa si pe pacatosi de-a stanga Sa... {i vor merge pacatisii in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica.
Deci nu putem zice ca sunt trei locuri, ci numai doua: munca vesnica sau viata vesnica.
Cei mai mari dusmani ai catolicilor sunt protestantii si calvinii. Ei s-au rupt de Biserica Catolica la anul 1517, prin Martin Luther, fiind urmat de Zwingli, Calvin si Hus.
- Care sunt punctele principale care ne despart de catolici?
- Invataturile principale care ne despart dogmatic si canonic de catolici sunt:
1. Intai este filioque. Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin fiul. (Ioan)
2. Al doilea este suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant! Mai mare decat toti patriarhii! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Mandrie draceasca. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru!
3. Infaibilitatea papala. Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el ceea ce iarasi este o dogma noua respinsa de Biserica Oortodoxa.
4. Al patrulea este purgatoriul. Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in Rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.
5. Azimile. Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii.
6. Catolicii mai au o dogma noua: imaculata conceptie. Ei zic ca Maica Domnului ar fi nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii.
7. Au substantialitatea. La sfintirea Sfintelor Daruri catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice: Luati mancati... si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri.
8. Celibatul preotilor. Preotii catolici nu se casatoresc. sunt celibatari, impotriva Sinoadelor ecumenice care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie.
9. Ei au si indulgente papale. Alta ratacire. Papei, daca-i dai parale multe, poti sa faci oricate pacate te iarta, te dezleaga. Sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le da papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune.
10. Si mai este un punct important: mirungerea. Catolicii nu miruiesc copii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc.
Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfantului Vasile cel Mare, Grigore Dialogul si Sfantul Ioan Gura de Aur, iar catolicii au liturghia romana si cea ambroziana.
Iata acestea sunt punctele dogmatice si canonice principale care despart Biserica Ortodoxa de cea Romano-Catolica.
Atunci când Religia a fost scoasă din şcolile de stat (august 1948), Patriarhul Justinian, cu ajutorul ierarhilor (între care la loc de frunte şi de cinste s-a numărat Episcopul de pie memorie şi recunoştinţă Nicolae Popoviciu al Oradiei), a iniţiat proiectul de catehizare a copiilor şi tinerilor în biserici, însă a fost blocat de Securitate şi de Ministerul Cultelor, la cererea liderilor comunişti Ana Pauker şi Vasile Luca. Toate iniţiativele ulterioare ale Patriarhului Justinian sau ale diferiţilor factori din conducerea bisericească pentru educarea tineretului în biserici au fost sortite eşecului, Ministerul cultelor având permanent sub observaţie această problemă.
De asemenea, pentru un control mai riguros asupra unei parţi a credincioşilor creştini din Ardeal, regimul comunist a trecut la campania de readucere a greco-catolicilor la Ortodoxie. S-a urmarit îndeaproape scenariul ucrainean din anul 1946, statul comunist fiind artizanul acestei mutaţii religioase, printr-o abilă campanie în presă, intimidări, folosirea represiunii chiar, dar mai ales prin specularea sensibilităţilor responsabililor din Biserica Ortodoxă Română. Modul de desfăşurare a acestei campanii, pe lângă reacţiile negative evidente care au apărut, a fost dezavuată de unii ierarhi ortodocşi, precum Patriarhul Justinian Marina, dar mai ales de Nicolae Bălan şi Nicolae Popoviciu, care nu au acceptat să participe la unele evenimente consumate în perioada septembrie-decembrie 1948, ci doar la cele cu caracter ceremonial. Iniţiativa Statului a fost desăvârşită la 1 decembrie 1948, atunci când, în Monitorul oficial, s-a publicat legea de desfiinţare a Bisericii Greco-catolice.
Valurile de represiune şi rezistenţă anticomunistă din România
Frecventelor opoziţii ale Sinodului, partidul le-a răspuns cu valuri de represiune, cum a fost cel din noaptea praznicului “Adormirii Maicii Domnului” din 1952, printr-un simplu ordin de cabinet al Ministrului Afacerilor Interne (ord. 410/1952). Atunci, sute de preoţi care au avut funcţii de decizie în instituţiile Bisericii au fost retinuţi, anchetaţi şi trimişi la Canal, în înjositoarea “brigadă a hoţilor”. Alţi slujitori au fost arestaţi doar pentru faptul că erau etichetaţi “chiaburi” de către organele locale de partid, iar o categorie aparte a fost reprezentată de cei care au sprijinit rezistenţa armată anticomunistă din munţi. Totodată, putem afirma că valurile de represiune se declanşau pe fondul consolidării autorităţii Partidului Comunist în Stat, după “demascarea” deviaţioniştilor din anul 1952, ori după evenimentele de la Budapesta din anul 1956 şi retragerea trupelor sovietice în anul 1958. Acuzaţiile ce li se aduceau clericilor erau încadrate în mai vechiul Cod penal al regelui Carol al II-lea, din 1936, cu celebrul articol 209 (”uneltire contra ordinii sociale”) dedicat legionarilor, dar şi în alte legi, precum Decretul regal 856/1938, privitor la “siguranţa în Stat”. Ulterior, în anii ‘50, comuniştii aveau să mai adauge articolul 193, pentru faptele, considerate penale, săvârşite înainte de 23 august 1944, cu sintagma “activitate intensă contra clasei muncitoare”. Faptele penale încadrate la acest articol erau, de exemplu, ţinerea şi publicarea de conferinţe, articole, studii şi alte lucrări, care arătau adevărata faţă a comunismului din Rusia interbelică.
Prigoana şi întoarcerea la catacombele primelor veacuri creştine
În închisorile comuniste, viaţa religioasă a dobândit un aspect de catacombă. Nenumarate sunt mărturiile care conturează veritabile momente de trăire creştină, atunci când slujitori ai altarului săvârşeau slujbe, încurajându-i şi dându-le încredere în ajutorul divin colegilor de suferinţă. Cu toate torturile orchestrate de oamenii regimului, cum a fost în “experimentul Piteşti”, temniţa comunistă a reprezentat locul în care multe suflete au cunoscut transformarea spirituală şi apropierea de Domnul Iisus Hristos, creând modele pentru creştinismul contemporan.
Această represiune împotriva slujitorilor Bisericii lui Iisus Hristos era de fapt o nouă persecuţie, o revenire la vremurile de prigoană din vremea Imperiului roman. Se foloseau aceleaşi denunţuri plătite, unele anonime, ale aşa-numiţilor “turnători” la Securitate. Deoarece preoţii refuzau să susţină iniţiativele Partidului Comunist cu privire la muncile agricole în zilele de sărbătoare ori la strângerea cotelor – precum jertfele ce trebuiau aduse odinioară împăratului – aceştia erau consideraţi “duşmani ai poporului” şi trataţi ca cetăţeni inferiori, copiii lor având mult de suferit. Ineficienţa economiei şi agriculturii socialiste era imputată preoţilor şi credincioşilor, consideraţi “sabotori” în aplicarea directivelor date de partidul-stat, aşa cum creştinii primelor veacuri erau consideraţi vinovaţi pentru răul care se abătea asupra imperiului, ca pedeapsă de la zeităţi.
“Uneltitorii legionari” din spaţiul românesc
Preoţii de mir şi credincioşii nu reprezentau singurele impedimente ale Bisericii pentru regimul de tip sovietic. Monahismul ortodox constituia un obstacol serios pentru construirea socialismului în Romania. Pentru comunişti, monahii trebuiau compromişi, iar mănăstirile desfiinţate, astfel încât să nu mai existe focare de misticism şi pelerinaje ale credincioşilor, organizate, de multe ori, cu girul episcopilor.
Refuzul Patriarhului Justinian Marina de a accepta planul de reformare a monahismului, adus în Sfântul Sinod de reprezentanţii puterii seculare, cu toate presiunile exercitate asupra sa, a determinat autorităţile să recurgă la un alt val de arestări. În perioada 1958-1959, au fost arestaţi cei din jurul Patriarhului, slujitori consideraţi de încredere, teologi, dar şi mulţi preoţi care “unelteau” împotriva regimului. Au fost formate loturi de “uneltitori”, precum “Rugul Aprins”, “Vâforata”, sau lotul preoţilor de la Episcopia Aradului. Aceşti clerici au fost “demascaţi” că “ascultau posturile străine de radio”, comentând negativ, că ţineau “şedinţe legionare” în care educau tinerii etc. simpla calitate de a fi credincios sau teolog însemna, pentru torţionarii regimului comunist, a fi legionar, după cum i s-a imputat profesorului Teodor M. Popescu, în ancheta de la Securitate: “Eşti legionar pentru că eşti teolog şi, fiind teolog, eşti anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar”. Pentru aceste “culpe” s-au dat pedepse grele, între 10-25 ani de temniţă grea. Aceste detenţii, totuşi, nu au durat până la expirarea pedepselor, deoarece, în perioada 1963-1964, statul comunist, în dorinţa de a adopta o destindere pe plan internaţional, i-a graţiat pe toţi deţinuţii politici; după ce acesta încercase să-i reeduce, pentru lumea socialistă care apăruse între timp. Cu toată opoziţia unor ierarhi, monahismul a cunoscut o severă diminuare, ca urmare a aplicării de la o eparhie la alta a Decretului 410/1959, adoptat de către Marea Adunare Naţională în anul 1959. Această transformare profundă a monahismului ortodox era a doua în istoria Bisericii, dupa cea din timpul domniei lui Cuza.
De represiune nu a fost ferit nici Patriarhul Justinian, care a cunoscut un scurt domiciliu obligatoriu la Dragoslavele şi doua încercări de otrăvire orchestrate de autorităţi, potrivit celor spuse de marele duhovnic ortodox român, Părintele Cleopa Ilie. De altfel, metodele represive ale regimului comunist aveau să fie resimţite şi de Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei, finul lui Petru Groza şi, se pare, de Episcopul Andrei Magieru al Aradului, ori Nicolae Popoviciu al Oradiei.
Eu cred ca comunismul a inceput prin ateism tocmai pt a -i scoate pe oameni din niste dogme gresite, ca apoi datorita suferintelor sa fie nevoiti sa mai invete si din Lecturile lui Cayce, din Biblie si alte religii, pt a intelege ADEVARUL si a ne UNI INTR-UN SINGUR DUMNEZEU.
Cred ca regulile astea de spalare si dezinfectare sunt necesare sa te fereasca de microbi atata vreme cat se mentine DUALISMUL, in noi si in afara. NOUA ERA - IMPARATIA LUI DUMNEZEU INSEAMNA SFARSITUL DUALISMULUI PE TOATE PLANURILE. Din lecturile lui Edgar Cayce invatam cum se face asta prin UNIREA IN IISUS CRISTOS.
Atunci cand ne iertam toti dusmanii, ne dam sacrificiile la Dumnezeu pt iertarea pacatelor si ne rugam si pt iertarea si binele dusmanilor nostri, NIMIC NU NE MAI AFECTEAZA - cum zicea Iisus:
\"Fiindca nu intra in inima lui, ci in pantece, si apoi este dat afara in hazna.\" A zis astfel, facand toate bucatele curate.
20. El le-a mai zis: \"Ce iese din om aceea spurca pe om.
21. Caci dinauntru, din inima oamenilor, ies gandurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
22. furtisagurile, lacomiile, viclesugurile, inselaciunile, faptele de rusine, ochiul rau, hula, trufia, nebunia.
23. Toate aceste lucruri rele ies dinauntru si spurca pe om.\"(Marcu 7)
Apoi mai trebuie respectate PORUNCILE lui Dumnezeu si nu DATINILE oamenilor, precum cea de a-ti CINSTI MAMA SI TATA. Altfel zice Iisus ca vei fi pedepsit cu moartea. De aici deducem ca mai ales cand CINSTIM PE MAMA SI TATAL DIN CER - adica devotiune si fata de Sf. FECIOARA MARIA - vom castga VIATA ETERNA. Cata cinstire au arabii pt mamele sau surorile lor cand le omoara cu pietre pt ce cred ei ca n-au facut? Ei n-au voie sa se transforme in judecatori, caci Dumnezeu este cel care imparte judecata si de-aia ii vezi ca mor de tineri in atacuri si razboaie. La fel si cu cei de religie budista sau hindusa, din cauza ca nu-si cinstesc mamele traiesc in saracie si mizerie.
Insa chiar sectele crestine care prin predicile lor ii critica pe cei ce au devotiune fata de Sf. Fecioara Maria - Maica Domnului si a noastra, vedem ca au de suferit si auzi de bisericile lor ca sunt atacate si li se da foc, sau poate sunt distruse de uragane, inundatii, etc.
El le-a mai zis: \"Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sa tineti datina voastra.
10. Caci Moise a zis: \"Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta\"; si: \"Cine va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa sa fie pedepsit cu moartea.\"
11. Voi, dimpotriva, ziceti: \"Daca un om va spune tatalui sau sau mamei sale: \"Ori cu ce te-as putea ajuta este \"Corban\", adica dat lui Dumnezeu, face bine\";
12. si nu-l mai lasati sa faca nimic pentru tatal sau pentru mama sa.
13. Si asa, ati desfiintat Cuvantul lui Dumnezeu, prin datina voastra. Si faceti multe alte lucruri de felul acesta!\"
Isus a plecat de acolo si S-a dus in tinutul Tirului si al Sidonului. A intrat intr-o casa, dorind sa nu stie nimeni ca este acolo; dar n-a putut sa ramana ascuns.
25. Caci indata, o femeie, a carei fetita era stapanita de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El si a venit de s-a aruncat la picioarele Lui.
26. Femeia aceasta era o grecoaica, de obarsie siro-feniciana. Ea Il ruga sa scoata pe dracul din fiica ei.
27. Isus i-a zis: \"Lasa sa se sature mai intai copiii; caci nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei.\"
28. \"Da, Doamne\", I-a raspuns ea, \"dar si cateii de sub masa mananca din firimiturile copiilor.\"
29. Atunci Isus i-a zis: \"Pentru vorba aceasta, du-te; a iesit dracul din fiica ta.\"
30. Si cand a intrat femeia in casa ei, a gasit pe copila culcata in pat; si iesise dracul din ea.
Eventual a bagat dracu-n ei papa-laptele asta frecator de busuioc/pupator de moaste/sarpe mason cu doua limbi.
Legile naturii sunt,evident,ale NATURII,(fizicii,chimiei) stiu si copii de clasa 4-a. (apa ingheta la zero grade C din cu totul alte motive decit faptul ca Dumezeu a stabilit el ca ea sa inghete neaparat la zero grade C ) Ei,bine,chestia asta simpla acum pentru noi nu era cunoscuta in secolul al 12-lea.Papa considerind ca absolut tot ce se intimpla este vointa nemijlocita a lui Dumnezeu. Papa de la acea vreme a si dat o Bula (un fel de decret) cum ca nu exista legii ale naturii (citiva circotasi i-au zis si lui atunci ca se pare ca ar exista legii ale naturi).In graba uitase insa in Bula papala sa precizeze ca nici LEGEA gravitatiei nu existai si nu mai apucase sa introduca acesta chestiune a doua zi in Bula pentru ca noaptea....se prabusise tavanul peste patul lui si a murit.Noul Papa a fost mai prundent,adica a zis sa mai amine chestia asta cu Bula si legile naturii.
Ce vreau sa spun cu asta ? Ca papii sunt dati dracului.Va amintiti de sinoadele de la Niceea,(325-787) cind se adunau episcopii si stabileau ei ce si cum sa fie in materie de religie.Va imaginati cumva ca veneau citiva zeci de intelectuali si purtau discutii constructive. Aiurea,fiecare episcop venea cu banda lui de batausi,cutitari,mituitori si ala cu banda cea mai tare isi impunea vointa.Pina prin anul 500 mama lui isus era in religia crestina un simplu personaj tragic.Numai ca un episcop a vrut sa se introduca in religie .pe sora lui, Martenisa,pe ideea ca sora-sa a visat noaptea pe iisus ,care i-[ar fi zis ca ea va fi din clipa aceea purtqatorul lui de cuvint.Interesant au mai sarit cu gura alti episcopi motivind ca nora,cumnata,verisoara au primit si ele cu o noapte inainte o revelatie identica.In urma bataii care a urmat,spiritele sau mai calmat si dupa negocieri s-a hatarit sa o bage in seama pe Maria,mama lui Iisus,si din clipa aceea a fost declarata SFINTA SI FACATOARE DE MINUNI..
Nu-i asa ca parca sunt mai seriosi in cele sfinte ayatholahii din iran ?
Prin puterea cui oare poate sa puna dracii pe fuga papa ???
In niciun caz nu prin puterea data de Dumnezeu.
Papa stapaneste peste diavoli prin vointa satanei si nu a lui Dumnezeu, asta se poate observa dupa lucrarea pe care biserica catolica o face (inclusiv ortodoxaà)
Eu sunt posedat de Spam, Spamez toata ziua pe forumul evz. Si imi inchipui ca m-am mutat din spatele garii intr-o vila din Florida de zic ca e Real si spal vase la KFC de ma rup ca sa platesc ratele.
:) :)
Secta asta ar trebui interzisa
Cand sa scoata duhurile rele din ei au inceput sa tipe:
Jos Basescu....
Exorcitarea are un ritual bine stabilit în biserica catolicà. Faptul cà doi \"posedati\" ar fi \"vindecati\" în prezenta Papei nu relevà de exorcism; de altfel Don Gabriele Amorth nu spune asa ceva.
100 de metrii am fost aruncati si nu doar 3 si Papa ne-a salvat din Iad.
donati mai mult preotilor si calugarilor ca sa va ajute si pe voi Papa
Tremur şi au început să-mi clănţăne dinţii în gură cind ma uit la situatia politica din Romania
Oare sint si eu posedat si trebuie sa ma duc la vreun exorcist ?
Mare mizerie este Biserica si multi oameni sunt prostiti de ea.
esti asteptat... nu spui unde.Daca il citesti pe Dante Alighieri ai sa afli unde....
Cred ca in adincul sufletelot lor , demonii si dracii sint nistre creaturi de treaba si sint bine integrati in sociatatea actuala