În ceea ce priveşte vârful clasamentului, primele trei locuri au fost adjudecate, în ordine, de Hong Kong – cu 19,973 de milioane de turişti -, Singapore (unde au fost 18.297.000 de turişti străini) şi Londra , cu 14,581 milioane de turişti. Printre celelalte oraşe clasate în prima jumătate a clasamentului se numără New York, Paris, Istanbul, Roma, Barcelona, Los Angeles, Tokyo, San Francisco, Moscova sau Viena.
Informații obținute prin metode diferite
Potrivit euromonitor.com, topul a fost realizat cu ajutorul mai multor metode de cercetare, în funcţie de fiecare ţară în parte. Astfel, în cazul Bucureştiului (dar şi al Parisului, Romei, Veneţiei, Florenţei şi Atenei) au fost luate în calcul datele oferite de unităţile de cazare.
În schimb, în cazul altor oraşe, precum Amsterdam sau Istabul, numărul turiştilor străini a fost stabilit pe baza sosirilor înregistrate la aeroporturi. Pentru Berlin şi Mexico City informaţiile au fost furnizate de unităţile de cazare şi de oficiile naţionale de statistică, iar în cazul oraşului Cairo acestea au parvenit de la unităţile de cazare şi aeroporturi.
Însă, în cazul a mai mult de jumătate din oraşele incluse în top (precum Barcelona, Budapesta, Hong Kong, New York sau Londra), numărul turiştilor a fost determinat pe baza informaţiilor furnizate de către oficiile naţionale de statistică. Şi nu în ultimul rând, au fost folosite şi alte metode de obţinere a datelor, în cazul unor oraşe precum Munchen, Kiev sau Mecca.



Spune-ţi părerea!
Cat timp mai tineti acest articol derutant , imprecis si. . . .. . pseudopropagandist?
nicaieri nu scrie ca e vorba de turisti straini. vb despre turismul intern, poate si de cei care vin in avioanele ce aterizeaza la 12 noaptea si trebuie sa astepti trenurile a doua zi, de cei ce vin la doctor in bucuresti sau la facultati....la examene. etc etc... turismul intern poate poate a facut sa ajungem la asemenea cifre....sau poate o greseala de tipar din 300.000 la 3 milioane e doar o cifra in plus au minus
youtube.com/watch?v=E8SQWJgkXR0
Da domnule, nu ai loc de turistii astia ! Au impanzit Bucurestiul !
mai ales acuma , ca-s stransi toti in piata universitatii
... m-am uitat si eu pe euromonitor.com si ... minune mare ! In Topul lor din 2008 Bucurestiul e pe locul 34 cu nici mai mult, nici mai putin de 3 147 900 turisti. Si atunci ma intreb ... indiferent cum si in ce fel au facut calculele, care era marea stire ca in 2010 a fost pe locul 55, cu 2 mil. si ceva de turisti ??? Nu vad nici o ameliorare ci, din contra, o prabusire. Si, cel mai probabil ca toate calculele astea sunt scoase din burta. Un site care se da mare leader mondial in strategii de cercetare
pey asa shhefutza de la turism poate zice : aici sunt banii d.vs imprumutul FMI ca uite de : s-a dat la ziar rezultatul prokopsit
omisiune grava : nu se specifica procentul de turisti in Bucuresti muscati de cainii komunitari si gravitatea muscaturilor , dar nici numarul de portmonee manglite.
Mey Nutza Adapaputza spre cultura ta generala Venezia are 20'000'000,- turisti / an
si problema Veneziei este cum sa faca sa limiteze numarul turistilor prin introducerea biletelor de acces.
M-am plimbat in bucuresti ca turist si am gasit un oras mai curat si amenajat comparativ cu 7 ani in urma. Centrul istoric, piata uniri, parcul cismigiu ma placut foarte mult. Transilvania si valei prahovei sunt deosebite.
bine inteles . vin cu toti la o muscatura original de maidanez. experienta unica in iouroba
doi la primarie, doi in deal la prefectura..
ca sa fie un studiu credibil ar fi frumos sa ne spuna si cum au facut socotelile..
ca pare ca le-au iesit cam multe zerouri..
poate sunt zerourile din ministerul turismului ?
sau zerourile din parlament ?
..care au iesit la plimbare prin bucuresti si uite-asa au ajuns recenzati ca turisti ?
cert este ca sunt mult prea multe zerouri in socoteala asta...
daca atzi fi fost vreodata in oricare din orasele alea (milano...rio..venetzia..florentza) v-ar fi fost oarecum rusine sa puetzi numerele astea intr-un ziar asa serios..
parol donor.. :)
sanatate,
nea costel
turistii aia multi de fapt tiganii pe care ii trimit francezii acasa, astia se intorc inapoi , francezii iar ii trimit acasa,,,,si uite asa s-au facut de 2 milioane de turisti! hahahah
MAI HOATZO DE MUUUDREA! NU MAI PUNE DIASPORA LA TURISTI! ASA VREI SA CIORDESTI DE LA EU BANI MAI MULTI?? umfland cifrele cu romanii care vin la rude? Ce BOARFA E ASTAAAA...
La sfarsitul articolului mai era o fraza, care din gresala nu a aparut, iata :
Cele de mai sus au fost visate de mine, intr-o noapte, cand am crezut ca ma cheama basescu udrea elena.
Si toti turistii astia au venit ca sa-l vada pe Ponta si Antoneasca
Uite, nici macar n-a apucat sa se suie pe scaunul de prim-ministru si pe ala de president ca si vin deja puhoi turistii in pre-sezon.
Va dati seama ce o sa fie cand chiar vor fi astia president si premier?
Vor fi mai multi turisti in tara ca autohtonii!
Da, dar tot 2 milioane de turisti vor fi. Autohtoni mai putini!
Sunt sigura ca asa a fost ,si foarte bine !!!!! Si in citiva ani vor fi si mai multi turisti la noi in tara ......,caci avem una din cele mai frumoase si interesante tari. !!!!! Dragilor nu va mai denigrati tara !!!!!!!!!!!!!!!!!!!ca nu e frumos!!!!!!Nici un popor nu isi denigreaza tara !!!!!!!
ai dreptate... nu-i frumos sa-tzi denigrezi tzara... dar o statistica dupa care bucuresti e mai bine vizitat decat münchen sau zürich nu poate sa fie 100% corecta sau reprezentativa.
de unde vin masele de turisti??? in cercul meu de prieteni sau de cunoscutzi nu exista nici macar o persoana care a mers la bucuresti din motive turistice.
la fel de \"mincinoasa\" e statistica in cazul hongkong, singapur... clar ca au numarat si \"turistii\" de tranzit... daca si frankfurt se folosea de aceleasi date, era poate pe primul loc in europa...
suntem pe afara vreo 2 milioane de turisti! ai uitat de noi?
scuzoaiele mele :)
rapoartele generice nu reprezinta intotdeauna realitatea, cand vreo data bucurestiul o sa depasesca Rio? niciodata! de fapt si de drept totzi romaniii care se intorc acas cu aviounl sunt bagatzi in aceasi oala cu turisti si uite asa turistii nostrii sunt de fapt romani care tranziteaza spre casa nu turisti care vin sa vada jalnicul bucuresti
Asadar inca un succes rasunator marca Udrea! In curand ne vor scoate turistii din case, nu numai in Bucuresti dar in toata tara. Eu am auzit ieri ca bulgarii se dau de ceasul mortii ca nu le mai calca nimeni pragul. Si-au hotarat cu mic cu mare sa vina in Romania in vacanta, indiferent de pret, indiferent de servicii. Doar, doar vor invata de la noi cum se face turism adevarat!
de n-or fi inmulti astia numarul dr turisti cu numarul noptilor de cazare sa nu-mi spuneti mie pe nume...
ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha
daca unul din Cluj are treaba in Bucuresti si sta la hotel se spune ca e turist...
N-ai dreptate si esti rautacios si o sa ti se confiste IP-ul pentru asta. Si asta pentru ca nu vrei sa iei in calcul turismul electoral, care tot turism este! Iar formula de calcul este mult mai complicata. Tot turism se considera si navetismul celor din Ploiesti, Pitesti, etc care lucreaza in Bucuresti.
pai la noi numai daca calculezi est-moldovenii (moldovenii din estul Moldovei istorice adica din Rep. Moldova) ca straini normal ca creste procentul foarte mult
si apoi CAT TIMP AU STAT acesti straini in Bucuresti, ca doar nu poti compara Milano cu Bucuresti ca turism (e o gluma proasta) si oare pentru ce au venit strainii in Bucuresti ?
Tranzit ? Afaceri ? Fetite ? Dantura ?
Cati dintre ei sunt cetateni romani, plecati din tara, dar care se prezinta doar cu acte de identitate straine ?
O dezimformare mai mare ca acest articol nu am vazut. Am fost in mai la Florenta si era luata cu asalt de turisti de pe toate continentele. Cred ca din cei 2.136.000 de turisti ai Bucurestiului 2.000.000 sunt cetateni din Republica Moldova care au vandut becuri, surubelnite si basmale prin piete.
Secretebinepazite.net – locul unde poti vedea ceea ce politicienii vor sa tina ascuns
DECI \"CARNAVALUL DE LA RIO DE JANEIRO\", S-A DUS I-A LUAT LOCUL \"CIRCUL DE LA BUCURESTI, FACUT DE CONDUCATORI SI ZIARISTI\".....
Nu ti-e domnule sa bati cimpii in halul asta???? Asa ai visat azi noapte inainte sa scrii articolul????/ Cred ca v-ati pierdut mintile cu totii......de la Presedintele tarii si pina jos.......
Voiai sa spui \"...de la Presedintele tarii si pina SUS.......\"
pe hartie a reusit
Seamana a campanie electorala.
Or fi fost... sunt multi amatori de senzatii tari pe lumea asta.
Este foarte normal! Bucurestiul este un fel de gradina zoologica pentru occidentali. Unde mai poti gasi in stare de libertate atatia interlopi, politicieni corupti, caini vagabonzi, hoti de buzunare sau prostituate? Sunt convins ca multi vin doar ca sa vada realitatea cu ochii lor, si nu povestita de altii. Suntem de poveste...
Fratilor .... Bucale-Fecale latrina -capitala a Europei e in top :)))) hohohoho :))) .... minciuni, frate ... Minciuni .... da' ce minciuni !!!
.... Innebuniti de-a binelea dupa praf, noroaie, maidanezi, gunoaie, marlanie
ardelencele-s cel mai cu.rve.si-o trag de la 9-10 ani.mama cu fiu,tata cu fiica,fiecare cu cine nimereste.ce le mai place p...
Nu asa se comenteaza .....Ci asa
Adevarat . Anul trecut te calcai pe picioare de straini...toti cumparau suveniruri de trebuiau sa stea la coada...hotelurile zbarnaiau de atatea discutii in limbi , prostituatele refuzau romanii si faceau selectii cu rezervari pana la o luna. da asa e cand ai un oras frumos ..infloritor si cu viata adevarata. BUCURESTI
Curios din fire am facut si eu mici calcule sa vaz de iese si iata ce a iesit:
(din cate am inteles datele sunt cele furnizate de unitatile de cazare)
2.136.000 turisti impartim la 365 de zile si rezulta un nr de 5852 turisti pe zi, acum ma intreb cate hoteluri exista unde s-ar caza turistii care normal ca de regula sunt si mofturosi..si am presupus ca exista la nivel de bukales cel putin 50 de hoteluri (nu am idee cate sunt) rezulta ca fiecare din cele 50 de hoteluri au un nr de 117 camere..hm, oare exista atatea hoteluri , cu 117 camere in Bucuresti?
Provincia asteapta raspunsul!
Si bineinteles ca fiecare turist a dormit o singura noapte... loool... asta asa ca sa incurcam socotelile de tot... :)
si ca sa le incurcam si mai urat socoteliele , m-am gandit ca turisti fiind , la Bukales de regula se ajunge pe calea aerului, deci sa mai adaugam la calcule:
Daca un avion are in medie 180 de locuri, doar pentru turisti rezulta -5852 de turisti impartit la 180 locuri /avion =32 de avioane pe zi pline numai cu turisti!
32,5 avioane impartit la 24 de ore= 1,35 avioane cu turisti pe ora adica 24/24....hmmmm, miroase domle' , miroase a kerosen!
rezultate : 5852 turisti /zi = 32,5 avioane cu turisti , zilnic!
Oare cate avioane aterizeaza zilnic pe cele 2 aeroporturi?
astept provincia!
si iata inca un calcul, cat polueaza un turist, deci, plecand de la premiza ca fiecare turist ajuns in Bukales se kaka 0,350 grame pe zi , rezulta ca acesti turisti ne-au lasat in urma lor 747,5 tone de kakat! Calculele se complica in cazul urinei mai ales datorita faptului ca se recomanda cu insistenta consumul a minim 2 litri de lichide zilnic!
Cred ca astia cu numaratu ne iau de prosti ! Mergeti de mai multe ori prin centru' Bucurestiului(la ore diferite/perioade din an diferite) si nu va veti intalni cu picior de turist-strain...E adevarat ca nici nu au pe unde sa mearga ca trotuarele sunt ocupate cu masini parcate aiurea. Cat despre restaurante si hoteluri pline cu turisti...cred ca putem sa-i adunam si noi pe degete(degetele de la o mana) numai privind spre geamurile restaurantelor la vreme,,de seara''unde vedem ca nu au nici o masa ocupata(!),iar la hoteluri,pe ici-colo cate-o luminita...Fara mall-uri si cafenelele din Centrul Istoric !
Nu ne mai mintiti aiurea. Numai in Disneyland au avut peste 3 mil de turisti in 2011. Cat depre Bucuresti, aici te sufoci daca intri in restaurant sau club, mori sufocat de tigari. Halal tara......