Liga Scriitorilor, cu sediul în Cluj, a greşit deocamdată adresa, deoarece solicitarea trebuia trimisă întâi la nivel local. „Urmând procedura stabilită de Sfântul Sinod privind canonizările de sfinţi din Biserica Ortodoxă Română, propunerile de canonizare se adresează mai întâi Eparhiei din jurisdicţia căreia face parte solicitantul, care, apoi, o înaintează Sinodului mitropolitan”, se arată într-un comunicat oficial al Patriarhiei. Odată primită, ea va fi analizată, apoi înaintată, dacă este cazul, Comisiei de Ca nonizare a Sinodului. Din anii ’50 până în 2009, BOR a trecut în rândul sfinţilor 100 de persoane.
„Eminescu e un înger faţă de Ştefan cel Mare”
Studierea cazului „Eminescu” de către reprezentanţii BOR ar însemna cercetarea vieţii sale, deloc e vlavioasă. Liga Scriitorilor se opreşte, în argumentaţie, doar la faptul că Eminescu „se trage dintr-o familie ortodoxă” şi că a învăţat, între 1858 şi 1860, într-o şcoală ortodoxă din Cernăuţi.
În plus, apreciază că din întreaga sa operă „răzbate spiritul na ţional-ortodox”: „În scrisul său filigranat are trimiteri biblice, pe care nimeni nu a ştiut să le pătrundă cu adevărat” şi „«Făt Frumos din lacrimă» este gândit ca o prefigurare a lui Iisus”. Alexandru Florin Ţene, preşedintele Ligii, spune că trecutul lui Eminescu poate fi ignorat, în aceeaşi măsură în care a fost ţinut sub tăcere şi cel al voievodului Moldovei. „Dar Ştefan cel Mare cum a fost canonizat, după atâtea crime săvârşite la mânie? Dacă e să o luăm aşa, Eminescu e un înger faţă de el”, se revoltă scriitorul.
Mai mult, adaugă Ţene, în calendarul creştin ortodox avem domnitori, dar nu şi scriitori: „Dacă au existat propuneri acceptate pentru reprezentanţi ai politicului, de ce nu ar fi şi din partea spiritualităţii româneşti?”. Ideea canonizării poetului i-a venit, de altfel, pe 22 ianuarie, în timp ce îl comemora pe Eminescu, la un cenaclu din Cluj.
„A trăit în concubinaj, a fumat, a avut sifilis”
Pe criticul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îl amuză propunerea. „E o tâmpenie fără margini. În primul rând, Eminescu trebuie citit, interpretat, analizat, nu canonizat. A trăit în concubinaj, a fumat, a avut sifilis, ce trebuia să mai facă Eminescu ca să merite canonizarea?”, spune Manolescu.
Nevoia de a zeifica un scriitor de ja ridicat pe „soclul literaturii” decurge dintr-o înţelegere greşită a re laţiei cu valorile. Sanctificarea lui Eminescu nu l-ar apropia de cititorii săi, ci dimpotrivă. La rândul ei, Patriarhia apreciază propunerea ca un demers de contracarare a tentativelor de „denigrare” a „Luceafărului poeziei româneşti”, însă „canonizarea cuiva presupune criterii şi proceduri care nu se bazează doar pe entuziasm şi dorinţă publică”.
CANONIZAREA
Reguli pentru sfinţi
„Candidaţii” la sfinţenie trebuie să treacă prin Comisia de Canonizare a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, care analizează cazul pentru un raport a mă nunţit. Pentru că nu există un set de reguli foarte bine definite, ca în Biserica Catolică, canonizările sunt lăsate la apre cie rea Sinodului.
În principiu, însă, ar trebui să se demonstreze că cel propus înde plineşte câteva dintre „condiţiile de fond”. Mai exact, a fost ortodox până la sfârşitul vieţii, l-a preaslăvit pe Dumnezeu fie murind, ca martir, pentru credinţă, fie înfruntând suplicii, a avut o viaţă de să vârşită, şi-a apărat eroic sau a slujit Biserica Ortodoxă şi poate săvârşi minuni înainte sau după moarte.
În cazul celor ale căror rămăşiţe au fost descoperite aproape intacte, „mireasma de sfinţenie” şi puterea lor de a face minuni sunt un alt criteriu. Dacă Sinodul aprobă raportul comisiei, încep procedurile de canonizare. Noul sfânt va avea parte de propria slujbă, de o dată în calendar, i se vor picta icoane şi se vor alege câteva biserici care să aibă hramul sfântului respectiv.
CITIŢI ŞI:
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum