Ziua Naţională pe Internet
Un român, stabilit în Detroit-Michigan, a trimis un e-mail, pe adresa redacţiei, în care a relatat despre un 1 decembrie peste Ocean. Sorin Olăriu a precizat că la manifestarea organizată în acest an au participat aproape 500 de români, stabiliţi în Michigan.
"Emblematică pentru această manifestare mi s-a părut această poză, a unei fetiţe românce născută în SUA, care ţine în mânuţă tricolorul. A stat pe scenă minute bune, în faţa soliştilor de muzică populară românească. Era uimită. Era pentru prima dată când vedea aşa ceva, pentru prima oară când asculta muzica în limba părinţilor ei. S-au ţinut discursuri despre însemnătatea Marii Uniri a tuturor românilor, s-au recitat poezii şi s-au cântat colinde. Au fost invitaţii solişti de muzică populară românească din ţară, dar şi din străinătate, care ne-au reamintit cât de frumos este folclorul românesc", a mai relatat Sorin Olăriu, unul dintre românii care ne-au scris, pentru a ne prezinta modul în care s-a petrecut 1 Decembrie în străinătate.
Cristi Văduva, de 25 de ani, stabilit în SUA de aproape trei ani, relatează pe blogul său: "Chiar dacă deja am vreo 2 ani jumate de când am plecat din ţară, sunt anumite aniversări care nu se uită, 1 Decembrie fiind una dintre ele (...) Eu am să sărbătoresc cu un vin românesc, nişte muzică patriotică pe fundal. Şi anul trecut tot cam aşa, la un prieten acasă, alături de alţi câţiva români. Mi-ar fi plăcut ca şi în România să se sărbătorească Ziua Naţională a României cu tot atâta entuziasm cum o sărbătoresc americanii pe a lor", a mai precizat Cristi.
Cu o zi înainte de 1 Decembrie, Daniel Ciobanu, stabilit în Aspen, SUA, şi-a folosit blogul pentru a marca evenimentul. "România e ţara sufletului meu! La mulţi ani!" şi-a numit el articolul, în care a decis să publice un clip cu imagini din ţară. Ca reacţie la postarea lui, un cititor, semnat Lali, i-a răspuns: "să dea Dumnezeu să fim cât mai mulţi din cei care-şi poartă demnitatea de a fi român în gând, în suflet şi în felul curat şi drept de a privi viaţa în ochi! E minunat darul acesta şi-ţi mulţumesc pentru această lecţie cu tricolor. La mulţi şi frumoşi ani, ţara mea iubită!"
Crenguţa, o româncă stabilită în Suedia, în Stockholm, scria, ieri, despre evenimentul organizat de Ambasada României cu această ocazie. "A fost ciudat să ajung într-un loc din Stockholm în care am fost întâmpinată în limba română şi unde nu a trebuit să fac eforturi pentru a înţelege ce se vorbeşte în jurul meu", a mai precizat tânăra ingineră care locuieşte în Suedia, din 2008.
Misiunile diplomatice ale României din străinătate au pregătit, pentru a marca ziua de 1 Decembrie, diferite evenimente. De la recepţiile din Africa de Sud, Cehia, India şi Cipru, la expoziţiile de fotografie în Algeria, Argentina sau Emiratele Arabe Unite, şi până la concertul din Canada şi evenimentele din Franţa, Germania, Italia sau Spania, românii din toate colţurile lumii s-au adunat pentru a participa la Ziua Naţională.
Citeşte aici lista evenimentelor organizate de MAE în străinătate.
Emigrarea, lipsă de patriotism?
Însă, nu toţi cei emigraţi preferă să păstreze o legătură cu ţara. Argumentul lor este că traiul dificil de acasă este cel care a determinat o plecare nedorită, dar necesară. Deseori, în spatele acestor persoane se află români care încă mai depun eforturi de integrare, de obţinere a unui loc de muncă legal sau remunerat pe măsura nevoilor şi care păstrează nemulţumirea statutului de imigrant.
"Am plecat din ţară întocmai pentru a uita de tot ceea ce înseamnă treabă românească, birocraţie, mită, funcţionari nepoliticoşi, lucruri simple complicate de lipsa de voinţă a celor din jur, clasa politică, economia la pământ. Am început să mă detaşez de toate astea încă dinainte să plec. De aceea am şi plecat, recunosc. Iar acum, când am început să mă aşez aici, nu văd de ce mi-ar mai păsa", declara, cu numai o zi înainte de alegerile din 22 noiembrie, un român stabilit în Italia de opt ani, şi care a precizat că nu e va prezenta la alegeri, nici în acest an, nici la cele viitoare. Sub anonimitatea pe care acesta a preferat-o se ascund, însă, şi alţi români.
Astăzi, am vorbit, încă odată, cu românul stabilit în Italia. Şi-a ţinut promisiunea. Nu a votat pe 22 noiembrie şi nu se va duce la vot pe 6 decembrie. Îi sunt familiare evenimentele din România. Are televiziune prin satelit şi prinde posturi de ştiri româneşti. Atunci când vine vorba despre ziua de 1 decembrie, recunoaşte însă că simte o "vibraţie" care îl duce cu gândul la copilărie.
"Nu ştiu de ce, dar această zi îmi aduce în suflet vibraţii diferite. Nu mă schimbă într-un fel anume, dar pe 1 decembrie mă simt altfel. Nu pot să explic. E legat de copilărie. Am fost pasionat de istorie în şcoală. Cunosc bine încărcătura şi importanţa acestei zile şi ştiu cât este ea de importantă pentru poporul român. E păcat, însă, că în zilele astea, nu se mai pune preţ pe valoare, nu se onorează eroii adevăraţi prin comportament cinstiti şi elegant. Suntem ca într-o junglă. Mănâncă sau vei fi mâncat. Simt că după acest principiu am ajuns să trăim. Şi de aceea, în tot ceea ce ţine de momentul actual, eu nu vreau să mă mai implic, în niciun fel."
Gabriela Mititelu, o tânără care trăieşte în Spania din 2007, a declarat pentru evz.ro că una dintre puţinele plăceri pe care le are departe de ţară este că poate participa, în felul său, la evenimente care o aduc mai aproape de ţară, de tot ceea ce înseamnă familie şi trecut.
"Ştiu că poate suna exagerat pentru unii, dar şi anul acesta, de 1 decembrie, am încercat să decorez puţin casa. Am primit de la părinţi, din ţară, un ştergar, am şi un tricolor micuţ, şi mai multe obiecte de acasă, de decor, pe care le pun prin apartament. Să simt că este sărbătoare. Înainte să plec nu am făcut aşa ceva şi nu credeam că voi ajunge. Însă, de aici am o altă perspectivă. Când încă mai eram în România, de Ziua Naţională mă uitam la TV, la defilare şi profitam de ziua liberă. Acum, de când sunt atât de departe, lucrurile s-au schimbat. Cine ar fi crezut că voi ajunge să dau telefoane prietenilor, de 1 decembrie, să le spun La Mulţi Ani!, iar ei să-mi răspundă cu aceeaşi emoţie. Se simte multă emoţie. Şi ai face orice să te simţi ca acasă. România continuă să rămână,pentru mine, acasă!"
Patriotism vs. obişnuiţă
În Germania, mai multe familii de români s-au adunat, aseară, la o cină festivă. Rita şi Marius Moroşanu au precizat că de fiecare sărbătoare, 1 decembrie, de Paşti şi de Crăciun, fac tot posibilul să se reunească mai multe familii, pentru a petrece împreună. "Este un prilej foarte bun pentru a ne întâlni, pentru a mai povesti şi, mai ales, pentru a găti româneşte. Chiar dacă meniul zilnic nu este foarte diferit, când este sărbătoare pregătim mereu numai bucate tradiţionale. Avantajul nostru este că avem un magazin cu produse româneşti, de unde cumpărăm tot ceea ce avem nevoie pentru a găti ca acasă", a declarat, pentru evz.ro, Rita Moroşanu, emigrată din 1999 împreună cu soţul şi fiica lor în vârstă de 12 ani.
Marius Moroşanu a început să pregătească plecarea din România încă din timpul studenţiei, iar la un an şi jumătate după ce el şi soţia au dat examenul de licenţă s-au mutat în Germania. Motivul plecării, identic ca pentru mii de români: o viaţa mai bună. Acesta a ţinut să sublinieze că nu ţine neaparat de patriotism ceea ce se petrece în diaspora românească, de Ziua Naţională.
"Petrecem cu toţii, într-un fel sau altul. Fie că ne reunim, că ne spunem La mulţi ani sau că stăm mai mult cu gândul acasă, noi, românii din diaspora suntem azi (ieri, nr.) mai aproape de ţară. E 1 decembrie. Cei care sunt de vârsta noastră, chiar şi mai tineri, au o oarecare melancolie faţă de România, în această zi", a mai spus Moroşanu.
Evz.ro invită românii din străinătate să scrie despre cum au petrecut Ziua Naţională şi ce reprezintă pentru ei acest eveniment









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum