Popa s-a ocupat ani de zile personal din funcţia sa politică de organizarea comandamentului de iarnă pentru Capitală. Programul de pregătire pentru iarnă de atunci se aproba imediat după 23 august. Era propaganda şi erau "obligaţiile obşteşti".
Programul de iarnă era făcut "pe etape". Partidul aducea, chiar dacă nu ningea mult, oameni din provincie gata să intervină să scoată zăpada. "Se stabileau utilajele şi oamenii de la SMA-urile din Ilfov (Staţiuni de Mecanizare a Agriculturii – n.r.) şi erau trimişi pe sectoarele Bucureştiului. Fiecare sector avea o clădire cu un spaţiu de garare a utilajelor, unde dormeau tractoriştii, unde li se servea masa, unde primeau un salariu mai mare decât de obicei. Şi oamenii ăştia erau acolo începând cu data de 15 octombrie. Acolo erau stabiliţi chiar dacă toată iarna nu dădea un fulg de zăpadă! Nu exista nicio demobilizare până după 10 martie", spune Popa.
Utilajele în comunism
În paralel cu aceşti oameni aduşi din ţară, deszăpezirea se făcea cu utilaje ale fiecărei primării de sector şi erau mobilizate şi utilate şi intreprinderile de stat în acţiune.
În ceea ce priveşte dotările, Ion Popa descrie ce foloseau autorităţile comuniste. "Erau nişte maşini cu nişte "braţe" aşa care luau zăpada şi o băgau în rezervoare, în spate. Iar lucrătorii luau ce rămânea de la aceste "mâini" mecanice ce rămânea de la utilaje, cu sapa, cu lopata. Astfel zăpada de pe marile bulevarde, concomitent cu deplasarea plugurilor, era încărcată şi scoasă ca să nu strice transportul în comun. Era dusă ori în afara Bucureştiului, ori erau stabilite nişte zone pe sectoare. Sectorul 2, de exemplu, avea zona "Grădina Fundeni", unde era un teren neamenajat acolo. Sectorul 3 ducea zăpada la Glina, sectorul 4 ducea vizavi de Rahova unde trebuia să se facă un mare parc bucureştean şi a rămas de izbelişte. Deci, fiecare sector avea zona lui cât mai apropiată unde deplasa această zăpadă", spune Popa.
Mitul cu deszăpezirea cu periuţa
Consecinţele unei "gafe" în sistemul comunist de deszăpezire e descris de Popa doar cu următoarele cuvinte: "ţi se făcea critică". "Dar atunci se rezista cam greu la critică. Alta era disciplina şi simţul civic, dom’le", e de părere fostul primar de sector.
Sarcina de partid legată de deszăpezire a stârnit inclusiv mituri printre bucureşteni. Unul dintre acestea spune că zăpada din faţa CC al PCR era curăţată dintre dalele de piatră cu periuţa. Ion Popa spune că nu este adevărat.
"Nu se băga Ceauşescu pe deszăpezire, pe astea. Aveam noi alţi "ceauşeşti" până la el. Dar pot să vă zic o glumiţă", adaugă. "Era unul, săracul, venit şi el proaspăt la primăria Capitalei. Era director la administraţia care se ocupa cu utilajele. Şi, ca să fie şi ei în regulă şi să nu-i critice cineva, s-a dus şi-a dat zăpada de pe trotuare la Vila Lac, unde stătea Ceauşescu. Şi când a ieşit dimineaţa "madam" a început să bombăne pe acolo: "Ia, uite, măi, Nicule, nenorociţii ăştia ce-au făcut! Ce-aţi avut de-aţi dat zăpada jos de pe trotuar? În loc să lăsaţi să cadă, să calce oamenii, să le scârţâie sub pantof, că e frumos, altceva n-aţi avut de făcut?". Vedeţi dumneavoastră, excesul de zel n-a fost primit cum se credea", spune fostul primar din comunism.
IERARHIA ÎN ZĂPADĂ
"Fiecare avea un şef faţă de care răspundea şi de care îi era frică"
Alexandru Budişteanu, fost arhitect şef al Capitalei în perioada comunistă, îşi aminteşte că, dincolo de sarcini de partid şi propagandă, mobilizarea oamenilor la deszăpezire avea o mare legătură şi cu frica.
"În momentul acela, lucrurile erau sub control nu neapărat doar prin grijă, ci şi prin răspundere. Fiecare avea grijă de funcţia lui, pentru că i se putea reproşa.
Exista un sistem de transmitere a ordinelor foarte precis. Fiecare avea un şef faţă de care răspundea şi-i era frică. Să nu uităm că funcţiile astea veneau pe linie de partid. Primarul general, de exemplu, venea pe linie de partid foarte mare.Toată lumea ştia că nu e o simplă treabă. Putea să aibă consecinţe ce făceai pe linie cetăţenească şi politică. Acesta era aspectul negativ al situaţiei, ca să zic aşa. Aspectul pozitiv era – nu ştiu de ce – dar parcă gradul de implicare şi conştientizare era totuşi mai ridicat. Lumea se învăţase pe undeva. Tot repetând unele lucruri, părea normal să faci asta", spune Alexandru Budişteanu.
Muncitori "buni la orice"
Partidul era în toate, de asta ordinele primite nu puteau fi refuzate sau ocolite. Alexandru Budişteanu îşi aminteşte şi cum "muncitorii erau buni la orice". "N-am să uit niciodată cum era când eram arhitect şef şi spuneam "Aducem nişte muncitori dintr-o fabrică şi facem". Indiferent ce. Se confundau sarcinile de pe linie obştească cu cele de partid şi puteai să scoţi oricând câţi oameni vroiai, care oricum erau obişnuiţi şi ştiau că trebuie să iasă la ordin. Deranja uneori, dar depinde la ce erau scoşi oamenii. Dacă erau scoşi o problemă de zăpadă sau din astea, oamenii îşi dădeau seama că e bine pentru toată lumea. Şi era oarecum acceptat tacit", spune fostul arhitect şef al Capitalei.
În ce priveşte mormanele de zăpadă care se strâng pe străzi în urma deszăpezirii, Budişteanu spune că oraşul nu se confrunta în comunism cu un număr atât de mare de maşini, de aici venind şi rezolvarea mai uşoară a acestei probleme. "Erau spaţii goale. Şi atunci se puteau duce mormanele de zăpadă în nişte zone intermediare, înainte de a fi duse mai departe. Mai e ceva, înainte de amenajare, Dâmboviţa era un canal. Şi nu conta dacă aruncai zăpada acolo. Ori, acum nu poţi să arunci acolo zăpada. Ea se blochează", spune Alexandru Budişteanu.
Citiţi şi:



Spune-ţi părerea!
Prin '85, ne-au vizitat niste prieteni din RFG. Simtitori din fire, au tras la cel mai mare hotel, unde, prizele erau \"sigilate\", iar caloriferele inghetate bocna. Din unitatile de desfacere ale comertului nostru interior, au vrut sa cumpere un calorifer pe ulei, un radiator, ceva, n-au gasit nimic. Ba mai mult decat atat, dimineata la micul dejun (compus dintr-o feliuta de paine, un cubulet de unt si o lingurita de gem cu un ceai), tot personalul hotelului, s-a pus la coada la masa lor, cersindu-le: ness, tigari, sapunuri, spray-uri, de au ajuns bietii, sa le cumpere din shop, ca, vreo trei zile s-au tot tinut milogii, de ei. I-am intrebat, la ce dracu, tot vin pe-aici? Ne-au spus ca, de fiecare data cand ii loveste \"depresia\", se urca pe tren si vin \"la o cura in Romania\" . Dupa o zi doua, de sedere aici, le trecea rapid depresia, intorcandu-se in RFG, complet refacuti.
ARE DREPTATE ACEST DOMN POPA
ASA A FOST CUM ZICE ERAM STUDENT ANUL II SI IMI ADUC AMINTE BINE
ORI CUM NU S-AU AMESTECAT LA DEZAPEZIRI POMPIERII MILITIENII SAU TRUPELE DE SECURITATE ACTUALMENTE JANDARMI.
AU IESIT INSA MUNCITORII DIN FABRICI DOAR CA ACUMA AU DISPARUT SI MUNCITORII SI FABRICILE AU APARUT INSA CEI DIN TOP 300 SI ALTI MILIARDARI DE CARTON.
.TACI CA-I BINE...........
\"Comumismul\" a fost o porcarie. Ca oamenii erau mai harnici o minciuna. Ca se lucra la dezapezit - la fel- o minciuna gogonata. Nu mai prostiti tinerii!
Fiecare tip de guvernare este o porcarie. Si pe timpul monarhiei si pe timpul comunistilor si in prezent. Dar sa stii ca pe atunci oamenii erau mai harnici.In Bucuresti la viscolele din 54 au lucrat cot la cot cu armata. Iar ulterior ieseau si lucrau la deszapezit . Si stii de ce? Pentru ca erau scosi din productie si leafa mergea. Plecai la zapada si ziua de munca era platita. Azi guvernantii se cred mai destepti si ar vrea ca pe linga banii incasati din taxe si impozite sa-l mai calareasca pe om punindu-l la dat zapada dupa 10-12 ore de munca la patron. Pe atunci se lucrau 8 si chiar 6 daca erai in mediu toxic.Nu incearca nimeni sa te prosteasca dar in ziua de azi omul ca simplu individ nu mai are valoare. Pe atunci pina si un simplu muncitor necalificat avea meritele lui. Azi notiunea de valoare e sinonima cu Copilu Minune,Salam si alti analfabeti sau de aparitia la tv a unor \"nume sonore\" gen Dragusanu si alte koorrveturi. Tinere, o fi fost comunismul o porcarie dar oamenii erau altfel.
Batrine, oamenii erau EXACT la fel. Doar ca atunci nu exista media si nu aflai tu.
Rahatul era la fel de mare si putea la fel de tare, doar ca era ascuns sub pres. Si in zeci si zeci de ani s-a strins tot mai mult. Din nefericire, si acum sunt unii care, atunci cind cineva arata rahatul, striga ca respectivul nu e patriot.
Nu vreau sa discut in contadictoriu dar te inseli. Pe atunci daca cineva era vazut cazut pe jos se stringeau oamenii si incercau sa ii dea primul ajutor. Azi esti lasat sa mori ca un ciine. Sau hotii de buzunare, sareau oamenii si ii imobilizau. Azi chiar daca ii vede ca fura lumea se face ca nu vede. Nu mai comentez ca nu are sens. Cit despre rahat depinde la ce te referi. Comunistii il congelau ca sa nu puta (se ascundeau unele adevaruri), astia de azi ti-l baga pe git cu forta. Doar ca ii da cu vanilie sa crezi ca e prajitura. In fond adevarul e undeva la mijloc. Am spus in comentariul anterior ca nici un sistem politic nu e perfect. Totul e o porcarie.
Hai ca sa n-o lungim cu caterinca, atunci erau scosi in mod organizat muncitorii care primeau SALARIU pentru asta, ori ca era in uzina ,ori la zapada, munceau pentru stat, primeau salariu de la stat. E azi, e alta treaba, e cu privatu, e cu dreapta, cu astea, nu se cheltuie cu puturosii si milogii. Care se descurca, se descurca, cine scapa, scapa. Cine nu, nu. Capisci?
Esti prea tanar stimate Domn Popa.In 1954,cand am iesit din casa am intrat direct in zapada,casa era acoperita de zapada.Am plecat pe jos pana la servici,era impresionant,aveam impresia ca merg pe casele vecinilor.Dupa 10 km de mers prin zapada am ajuns la servici,tamplarii pregateau lopeti din placaj si plecam cu totii sa dam zapada de pe arterele principale.Oamenii de atunci erau mult mai solidari si harnici si constienti.Iar asta o faceam fara sa avem frica de nimeni.Cand ne intorceam acasa(tot pe jos),trebuia sa dam zapada din curte,de pe trotuar si sa punem rumegus,sare sau cenuse.
domnule dar cati ani ai? pana si bunica-miu abia era student in '54 si bate pe la 80 de ani
e impaiat in geam, pentru pensie, nepotii lui ii misca maneca la geam catre postas, tot ei scriu cu maneca asta si la tastatura.
Ce mentalitate au romanii,cand ajungi la 60 de ani:voi va considerati batrani.Am varsta fostului rege mihai.Fac sport in sala si fug pe malul marii in fiecare dimineata.Sunteti multumita de raspuns???
Exact asa cum spune Othello, mi-aduc aminte perfect, chiar daca eram un \" pusti \" de 13 ani ! Pentru cei nostalgici, mi-aduc aminte de vinatorii de munte aducind piine si alte alimente, fotografiati - pe nameti - in fata restaurantului Postavarul, daca mi-aduc bine aminte, undeva pe Calea Victoriei......in ceeace deszapezirea , lucrind la Sf. Popular VI Lenin la sf anilor 60 ( actual sector 6 ), se lucra noaptea la curatirea carosabilului si a trotuarelor, se-ncarcau autobasculante si se descarcau in Dimbovita !
Buna ziua,
Nu stiu cum o faceau si nu sunt o nostalgica a acelor vremuri dar ce traim astazi e un cosmar care nu se mai sfarseste. In tara lui Base si portocalii lui nimic nu merge.Ba da ceva merge:creste bugetul in buzunarele lor atat de mult incat poate cumpara pe oricine doreste si in orice scop doreste.Vezi Ion Cristoiu,Robert Turcescu si altii..Mi-e rusine sa spun ca sunt compatrioata cu Robert Turcescu. Doamne cum se poate schimba un om pentru bani, bani multi...Rusine! Cu oameni ca ei tara asta nu se va dezapezi niciodata.O mizerie de caractere!Si Cristoiu si Turcescu! Ii urmaresc de 20 de ani.Sunt consternata. Dar exista acolo sus cineva in fata cui o sa plateasca fiecare dupa faptele lui. Sunt sigura de asta. In rest dezapezire grabnica,altfel vin inundatiile si iar ne prid nepregatiti
Georgeta draga, fiecare cu rusinile lui. Mie, de exmplu, imi e rusine ca sunt compatriot cu Voiculescu, cu Iliescu, cu Antonescu, cu Vantu. Cu trupa de propagandisti de la Antene, Realitati, Many Chanel, OTV, care manipuleaza lumea cu interese. Daca te-ai uita si la Turcescu sau Cristoiu ai observa ca ei nu pupa si nu scuipa pe nimeni (cum se inatampla unde te uti tu), ci doar incearca sa inteleaga ce se intampla in politica noastra. Despre Gadea, Ciutacu, Badea, Grecu, Dan Diaconescu si ceilalti, stim ce patroni au si cu ce se ocupa acestia. Dar patronii de la B1 cine sunt? In ce partid joaca ei? Spune-mi matale, ca sa nu trag si eu concluzii eronate. In privinta iernii, tot Dumnezeu dragutul ne scoate. Asa a fost si in 54, iarna pe care eu am prins-o si iti pot spune ca parca a fost mai usor. E drept, ca oamenii mai si uita....
cand o sa inteleaga lumea ca acest cosmar nu pleaca de la basescu sau antonescu sau mai stiu eu cine? pleaca de la fiecare din noi... de la cum vorbim rastit unii cu altii, de la cum ne injuram in trafic dupa cum trecem la coada inaintea celorlalti... si mai ales de la faptul ca asteptam totul de la altii... sa ina primarul sa-mi curete fecalele cainelui din balcon, sa vina prim ministrul sa dea la lopata, sa vina armata sa-mi dea zapada din ograda in timp ce eu joc ping-pong la caminul cultural, sa vina presedintele sa se refaca podul...
Felicitari Sven.
Ai spus exact ce trebuie. Trebuie sa ne schimbam toti la cap si sa vedem si lucrurile bune, printre rele.
1
ce articol...si pe urma ne miram ca pustimea are impresia ca era bine. Pai la prima zapada se oprea circulatia si-i mai dadeau drumul prin martie. Imi amintesc intr-un an se incalzise de muult timp, venise un val de caldura in ianuarie si ei tot nu dadusera drumul. Nu mai zic ca dadea bunica-mea (si altii) cu cenusa pe strada sa nu ne rupem gatul pe gheata, nu venea nimeni nici sa se uite macar. Poate in fatza la Vila Lac cum zice asta. Si inca eu n-am decat 30 de ani si am amintiri clare dar cand n-om mai fi noi mi-e groaza de cum se va scrie istoria.
Pai daca n-ai decat 30 de ani, mai bine abtine-te de la comentarii, ca nu stii nimic. Comunismul in Romania nu se reduce la anii '87-89 pe care tii amintesti tu.
dar la ce se reduce , la anii '50 cand erau trimisi intelectualii la canal?
Uite, sora-mea mai mare isi aminteste ca nu avea lapte de baut, ca statea bunica la coada de la 4 dimineata ca sa prinda, lasa sticlele in plasa \"la rand\". Vorbesc aici de 81-82. Cand a fost binele ala? 5 ani in anii '70? Picatura din ocean adica.
Dumneata esti un fel de ''decretica'' , parintii trebuiau sa se abtina daca vremurile erau asa de ''criminale''. De ce nu -i intrebi cum erau vremurile intre anii 60-80. Iar pe cei trimisi la canal poti sa-i numesti ''victime colaterale'' oricum erau mai putini decat cei care suporta ''genocidul'' ilisco-basescian.
Pai si daca parintii lui se ,,abtineau'' de unde mane-ta mai luai mneatale pensie tov Boshorogea?
Superb! La 30 de ani deja zici \"dar cand n-om mai fi noi\"... Ma alatur si eu gastii, avand si eu amintiri clare \"de dinainte\", eram intr-a 6-a la revolutie.
Daca scoatem din text toate cuvintele cu conotatie comunista, veti intelege ca o treaba serioasa se face cu simt de raspundere indiferent de sistemul politic. Cuvantul de baza este simtul civic, buna organizare si mai ales respectarea ordinelor ierarhice, fara ca presa si mass media sa faca apel la aparteneneta politica a unui sau altuia.
In lumea germanica si de ex. in luxemburg, trotoarele din fata locuintelor sunt curatate de proprietari ( daca nu o fac risca penalitati grave fie din partea primariei fie din partea asigurarilor in caz ca cineva sufera un accident pe trotuarul necuratat). Pe trotoarele si arterele publice, primariile au raspunderea sa se faca curatenie si nu cracneste nimeni atunci cand este vorba de treaba. Nu exista nici un ziar care sa critice nu stiu ce primar care face parte din nu stiu ce partid ca a fost boicotat de membrii din consiliu care sunt din alt partid s.a.md. iar cei care indraznesc sa-si lase masina in strada pe motiv ca nu se poate parca din cauza zapezii si impiedica trasnportul in comun (autobuzele sosesc si pleaca la ore fixe si trebuie sa aiba culoarul liber) sunt penalizati cu ridicarea masinilor si plata corepunzatoare a amenzii.
Nu cred ca trebuie dat exemplu din comunism pt ca oamenii sa inteleaga ca ordinea, disciplina si seriozitatea nu se impun cu biciul!!!!
Adica, romanii au nevoie de o noua dictatura ca sa se apuce serios de treaba??!!!
chiar vreti sa ne prostiti? ceausescu oprea circualtia iarna. ce dezapezire? cu totii spuneau ca au fost luati prin surprindere (la ce Dumnezeu se asteptau in pragul Craciunului nu stiu). oameni buni, terminati cu balivernele. organizarea ce-o vedem acum era si atunci. efectele erau reduse pentru ca numarul de masini era redus. daca restrictionati acum benzina la 15 l/luna (cat dadea mitraliatu' de trista amintire) credeti ca mai are cineva probleme cu zapada? hai sa fim seriosi.
Erau 20 litri pe luna. Si asta in perioada de sfarsit a ceausismului, cand cu plata accelerata a datoriilor. Pe atunci, iti placea, nu-ti placea, iesea toata lumea la zapada. In special, noi, astia, scarta-scarta pe hartie, personalul TESA, care nu eram \"direct productivi\". Credeti ca daca nu ne scoteau, cu directorii in frunte, iesea careva ? Vezi sa nu.
20 de litrii? ma rog. intamplator am auzit o discutie intre doi buni prieteni. unul ii cerea masina celuilalt. raspunsul a fost \"ti-o dau dar bagi benzina. mai am trei litrii si trebuie s-o scot pe soacra-mea din spital\". daca nici asta nu reflecta \"bunastarea\" societatii comuniste atunci nu mai zic nimic.
Ha ha , atata iti dadea tie, 15l? Poate erai pe vreo lista neagra de arsonisti.
vorba aceea, baiat bine cu masina / caut fata cu benzina. in rest, rafturi goale (sexi de-a dreptul) la magazine, doua ore de program la TV in zilele lucratoare, si trei ore in weekend.
vremuri.... nu erau televiziuni unde sa urli ca nu a venit primaria sa iti ia zapada de langa masina si ca guvernul e vinovat . oare ce faceau oamenii de prin sate, nu cred ca veneau ca acum jandarmii sa ii dezapezeasca
Mureau, dar nu afla nimeni.
DN-urile aveau iarna gramezi de nisip cu sare pe marginea drumului...aia era deszapezirea comunista...iti puneai singur la roata.
Ne uitam, ne uitam in trecut, ne certam ... cu vorbe grele; Eu imi aduc aminte ca ma jucam ferict in timp ce parintii ieseau la dat zapada in fata blocului si cred ca si ei se distrau cumva; Acum, intr-o tara \"vestica\", intr-un cartier de vile, cu o asociatie de proprietari, iesim si dam zapada, facem curatenie de primavara pe stradute si la locurile de joaca, depunem anual o suma de bani la asociatie sa platim datul zapezii de pe strazile cartierului. Comuna angajeaza elevi vara sa tunda iarba sau mai stiu eu ce alte treburi pe marile gazaone ce ne inconjoara. Elevii cistiga un ban dar invata si sa fie responsabili si harnici.
Pentru ce trebuie sa ne intoxicati iarasi cu paginile ale regimului criminal?? Pentru ce nu scrieti de ce toti acesti tortionari si criminali ai poporului nu sunt nici acum judecati si condamnati ??
Nici eu nu inteleg de ce nu s-au facut procese serioase celor cu adevarat vinovati de moartea si persecutarea unora. Insa sa nu-i confundam pe astia cu cei care isi faceau treaba, chiar si ca membri sau functionari de partid.
Am ramas cu copii \"tovarasilor\" la carma tarii si iata ca in secolul 21 tot cu sapa ne mandrim.despre parapeti din placaje si freze inca Romania nu a auzit desi guvernantii au vazut la vecinii de mai sus de Ungaria.Problema mai e si putoarea , lenea sudistilor care inafara de hotie inca nu ne-a aratat mai nimica.pot sa ramana acolo in sucul lor de snapani.
asta bate campii.abia daca aruncau o lopata de nisip pe strada..lasane cu comunisti de doi lei mosule..
Propaganda comunista lucreaza inca si-n ziua de astaz.Interesant e ca mai sunt multi care cred.
In acele vremuri,toti cei ce participau la dezapeziri,erau,salariati.Pentru participare la astfel de activitati erau retribuiti de la locurile de munca ale fiecaruia,basca,ceva suplimentar.Acum ce se doreste?Moaca nu mai e valabila.
apar legende nostalgice ,eliminind realitatea unor vremuri.Induc in eroare pe cei ce nu au trecut prin acele timpuri(stiu ce spun:eu amj trecut si mai si tin minte!)
Vorbe goale ce deruteaza pe multi.
PUTEAI SA JOCI FOTBAL PA MAGHERU
'Şi oamenii ăştia erau acolo începând cu data de 15 octombrie. Acolo erau stabiliţi chiar dacă toată iarna nu dădea un fulg de zăpadă! Nu exista nicio demobilizare până după 10 martie\", spune Popa.
Dar tov Popa uita sa ne spuna ca la cea mai mica ninsoare, oriunde in tara, se oprea circulatia masinilor particulare in toata tara, se suspenda cota de benzina de iarna si circulatia alternativa duminica.
CE VREMURI, DOM'LE, CE VREMURI!
in perioada aia era foarte periculos, daca nu ieseai fortat la lopata te aruncau comunistii in puscarie cel putin 5 ani si tot te scoteau la lopata, de data asta cu lanturi la picioare. Tot atunci, in acele vremuri era riscant sa faci galagie contra guvernului ca nu a venit la timp sa te scoata din troieni, si daca mai si spuneai ca au furat banii, etc. te impuscau pe loc.
Hai, las-o jos ca macane! Sau iti joaca memoria feste?
Uite asa apar basmele.
O incercare de gluma, dar traim vremuri confuze, nu numai ca nu stim ce-o sa fie manie, nu mai stim nici ce-a fost ieri.
Eu nu stiu de ce vorbeste omul asta, poate asa era intre 79-82, dar in ultimii ani de comunism nu vedeam nici un utilaj pe strada cu zilele, mai trecea unu' cu tractorul, dar si ala isi ridica cupa dupa 2 km.
Imaginea era deplorabila, imi aduc aminte cum se inchidea circulatia pentru mai mult de o luna, oamenii stateau in statii si inghetau asteptand autobuzele care veneau arhipline, iar pe strada nu circula mai nimic, doar masinile institutiilor.
stai linistit ca nici el nu stie ce vorbeste. cine stie ce alt frustrat care spune \"uite ce am ajuns\" dupa ce-a urlat din toti bojocii \"jos ceausescu\" si l-a votat pe iliescu.
Observ ca e in plina desfasurare o campanie comunista.Se uita cind se intrrupea circulatia saptamini intregi iar intre blocuri zapada statea pina cind o lua dumnezeu.Tupeul e fara margini.
nu e vorba de campanie comunista sau de alta natura, dar pt capul tau mic e prea greu sa pricepi
multa lume regreta ce a fost bun inainte de 89 chiar daca se amintesc si lucrurile mai putin bune
sigur ca lumea regreta siguranta locului de munca
gratuitatea din sistemul scolar si sanitar, apartamentele date gratuit de salariatilor, de asemenea regreta distrugerea industriei si agro-zootehniei asa cum au fost ele bune sau mai putin bune in unele cazuri
azi mancam legume turcesti carne lapte oua faina zahar din strainatate ca de ex. Ungaria / care spre stiinta ta de incult iti spun ca ungurii nu au desfiintat IAS-urile si nici CAP--urile si nu importa nimic dimpotriva exporta alimente
Azi nu ne mai opreste ceasca caldura cum zic unii ,inchidem noi caloriferele si stam cu haine groase in casa pt ca nu avem cu ce sa platim intretinerea din leafa de mizerie ce ni se da,
asa ca mai taci dreacu din gura ca nu stii ce vorbesti