Nelu Ploieşteanu. Amintiri din burta \"Şarpelui Roşu\"

MULTIMEDIA

VIDEO evz.roVezi mai multe

Nelu Ploieşteanu. Amintiri din burta "Şarpelui Roşu"

S-a născut la Ciorani, Prahova, într-o familie de lăutari ţigani. La şase ani a cântat la radio, dar nu ştie să citească o partitură.

VIDEO evz.roVezi mai multe

Nelu Ploieşteanu: "Fără Dinică şi Iordache nu eram aşa celebru!"

S-a născut la Ciorani, Prahova, într-o familie de lăutari ţigani. La şase ani a cântat la radio, dar nu ştie să citească o partitură.

Azi, notorietatea sa a depăşit-o pe cea a legendarilor Zavaidoc sau Cristian Vasile. Pe lângă "pilele" celor doi mari actori, acordeonistul prahovean a mai avut un sprijin în tabloide şi, mai ales, în televiziuni. Omul are carismă. Când îl auzi cum cântă, îţi vine să mai ceri o "baterie" de vin cu sifon rece. Nea Nelu Ploieşteanu zâmbeşte amar: "S-au dus, săracii!".

La şase ani a cântat "Nuneasca", la radio

"Am intrat pe 62, acu’ o lună...", oftează bătrânul lăutar în timp ce ia un hap cu apă chioară că, la cât le-a zis de inimă-albastră, l-a ajuns tensiunea.

"La şase ani am cântat «Nuneasca», la Radio Prahova!". Şi îngână, încet, să nu deranjeze vecinii: "Bine-ţi pare, nune mare / Că ţi-e finu’ ca o floare / Ce mai soare luminos / Ce mai ginere frumos / Ce mai lună luminoasă / Ce mai mireasă frumoasă".

Pe nea Nelu să nu-l strigi pe numele adevărat, că nu reacţionează: "Şi rudele mă ştiu de Ploieşteanu! Io-s de pământ din Ciorani, Prahova. Sat cu lăutari mulţi". Se gândeşte un pic şi o întoarce: "Da’ foarte puţini... O lume minunată!".

"Titi Rucăreanu îmi spunea: «Bă! Spune, bă!»"

Doamna "Ploieşteanu" aduce o ţuică într-un recipient burtos, de cristal, cu robinet. "Ia de colo, din «ţuţuroi», că-i din podgoria noastră de prune, de la Buzău", încurcă nea Nelu via cu livada.

E Cioraniul o pepinieră, aidoma Clejaniului? "Niciodată! Alea-s sate de lăutari adevăraţi, Fântânele, Clejani... Noi eram şase familii la 1.500 de gospodării", recunoaşte vedeta lăutarilor.

Cât de talentat e? La ce e mai bun, la voce sau acordeon? "Publicul poa’ să spună... Mai în lumea mea mă simt cu microfonu’! Şi carisma contează foarte mult... Dacă n-ai o putere să transmiţi omului, ce te faci?", o dă pe bune Nelu Ploieşteanu, după care începe să recite din Eminescu. Două versuri şi se opreşte: "Titi Rucăreanu îmi spunea: «Bă! Spune, bă!»".

Urechist din născare

Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru vocea sa. Contestată de unii, apreciată de alţii. "La 62 de ani, să dea Domnu’ să aibă şi alţii vocea mea. Să cânţi la local e altceva ca pe scenă! Oamenii sunt beţi, se fumează, alte alea... Tre’ să cânţi de toate. Io am în repertoriu 120 de romanţe!", se laudă singur menestrelul. A scos 28 de albume, fiecare cu câte 12-13 melodii: "Şi nu se repetă!". Nea Nelu habar n-are de solfegiii. Cheia Sol nu-i spune mai mult decât una de broască chinezească. "Am învăţat numa’ după ureche... Nu ştiu cu partitură! La 23 de ani, după ce m-am liberat, am plecat să cânt pe Coasta de Azur. Ce să mai studiez!? Toată familia, de la bunici, la nepoţi, e de lăutari! Adică muzicieni", e mândru şi descriptiv lăutarul din Ciorani.

POVEŞTI DE BEŢII CRUNTE

Iordache şi Dinică – "Să mor dacă nu era boemi!". Lăutarul marilor actori. Îi place banu’ pe frunte

Şarpele Roşu sau luxosul Şarpe Roz? "Nici nu se compară... E o copie de lux. Dincolo nu se purta luxul... Personalităţile care veneau îi dădeau farmec! A venit Gigi beat şi îi puseseră o faţă de masă nouă. Le-a zis la chelneri s-o rupă, s-o păteze, să se simtă bine. Ştefan (n.r. – Iordache) îmi zicea: «Beau de atâta timp, că-mi vine să-i zic băuturii Dumneavoastră!». Să mor, dacă nu era boemi! D-zeu să-i ierte...".

Îl năpădesc amintirile: "Vine, altădată, Dinică, tot ciugulit. El mai înjura aşa… I-a zis unui coleg ceva de mă-sa. I-a dat o palmă. A doua zi, ăla să-şi ceară scuze. Dinică se uită şi-i zice: «Nu mai vorbesc cu tine, că baţi beţivi!»".

Şarpele Roşu şi personalităţile sale

Dacă nu venea Revoluţia se stabilea în Germania: "Găsisem lumea mea în diaspora. Cu melodiile mele, ce nu-mi dădeau voie în ţară. Veneau cu cenzura la cârciumă, că aia n-ai voie, că alta la fel". Îngână în surdină "Căpitane de judeţ". Câştiga 100 de mărci pe seară. I-a zis unu’ să vină în ţară, că la Şarpele Roşu face mai mult. S-a întors.

Acum cântă la Perla, fostul Varşovia: "Am făcut aici al doilea «Şarpe», încerc să readuc frumuseţea anilor ’90. Da’ lipsesc personalităţile. La Şarpe nu exista să nu vină cineva: Gigi, Ştefan, Rucăreanu, Colea Răutu, Beligan, Vadim, Stelian Nistor, Ştefan Bănică jr. şi taică-său, Monica Anghel.... Veneau oamenii să-i vadă". Boema acelor ani.

"Fără Dinică şi Iordache nu eram aşa celebru!"

Clienţii celebrei bodegi i-a adus lui Nea Nelu, pe lângă bani, şi celebritatea. "Fără ei, mai ales fără Dinică şi Iordache, nu ştiu dacă mai eram aşa celebru", e sincer lăutarul din Ciorani. Cu ei a făcut trei albume: "Le mulţumesc şi mă rog să-i poarte Dumnezeu în lumină! Îi ascultam în fiecare seară. Dinică cânta «laiv». Şi Iordache, da’ mai greu. El a zis: «Gigi, hai să-l ajutăm pe Nelu!". Cade iar în butoiul cu melancolie: "Când avenit prima oară Dinică, am vrut să-i cânt o romanţa. Mi-a zis: «Bă, io-s născut în Giuleşti. Zi-o p-aia cu: "Dau cu zaru una-una, parcă le aşez cu mâna!" şi "Pentru cine am muncit"». Lu’ Ştefan îi plăcea «La Chilia’n port». «Sunt vagabondu’ vieţii mele» era pentru Rucăreanu, da’ a făcut furori cu Dinică!".

Nea Nelu despre ciubucul lăutarilor

La lăutari, o cutumă spune să i se lipească banu’ pe frunte sau să i se bage bani în acordeon, clarinet sau între coardele basului, viorii sau ale ţambalului. L-a deranjat pe nea Nelu această meteahnă a clienţilor rupţi de beţi? S-a simţit înjosit? "Nu! E o plăcere şi a clientului şi a lăutarului. E un semn că-i place, că apreciază... Pe cine deranjeză, ăla nu-i lăutar! Numa’ să nu dea cu scuipat...", se amuză Nelu Ploieşteanu.



Bătrânul fumează ţigară de la ţigară. Se enervează, pe bună-dreptate: "Unii te înjură. Alţii te fac ţigan... Nu m-am supărat, aşa a dat Dumnezeu să fiu! Da’ nimeni nu trebuie să batjocorească. Dacă m-aţi chemat să vă cânt, de ce vă pişaţi pe mine!".

DE LUX

Cântă la acelaşi acordeon de 37 de ani. Invitat la nunţile şi parangheliile VIP-urilor. Zice de Fărâmiţă Lambru că e "the best"

Îi sună telefonul. Un smartphone de ultimă generaţie. Habar n-are să-i folosească aplicaţiile. Pentru el, unu’ de cinci euro are aceeaşi unică utilitate: "Mă sună oamenii pentru arvună, să iau nunţi... E cadou". Nea Nelu e jenat.

Când vine vorba de nepoţi i se luminează faţa. Are patru fete şi un băiat bolnav de o maladie incurabilă: "Am un nepoţel, de 13 ani, Antonio Gavrilă, ce a luat premii peste premii în Europa, la pian. Altu’ mi-a luat numele, brandul, Ploieşteanu...".

Nu renunţă la bătrânul său acordeon Hohner: "De 37 de ani îl am. Cine ştie câţi o avea înaintea mea... Va rămâne copiilor, că valoare mare n-are. Cre’ că face 1.500-2.000 de lei".

Nea Nelu îl înhamă şi-i dă o tură de încălzire cu cântecul de puşcărie grea "La Chilia-n port": "Bateun vânt rece din baltă, la Chilia-n port, măi / Să văd stufu’ cum se-nalţă, să-l mai tai nu pot, of,of,of...".

Nu ştie ţigăneşte

Nelu Ploieşteanu regretă amuzat nunţile de altă dată: "Cu trei melodii, terminai nunta. Mergeai la o masă, băgai un «M-am născut lângă Carpaţi», încă două şi plecai la altă masă. O luai de la cap şi tot aşa! Da’ înainte muzica era ceva ce trebuia să fie...". Apoi, decretează: "Nuntă fără lăutari şi moarte fără bănuieli nu poa’ să fie!".

E mândru că e ţigan şi, mai mult, că e lăutar. O lozincă dicriminatoare spune că ţiganii ştiu cel mai bine să fure şi să cânte: "Aşa e! Pen’ că s-au născut talentaţi. Nouă ne zice ţigani de mătase... Io intru în casă la preşedinte, dumneata nu!".

Nea Nelu se respectă. Are pantofi de lac, ciocaţi şi ciorapi subţiri, de mătase. Îi pare rău că nu ştie ţigăneşte: "La noi, nu s-a vorbit..., măcar să fi înţeles. Cât de furat, am fost în Germania şi am văzut. Cât fură ţiganii, fură şi românii!“.

Topurile lui Nea Nelu

Nu vrea să facă un clasament al celor mai buni lăutari actuali: "M-ar judeca mulţi... Pe timpul lu’ Ceauşescu era «artist al poporului» şi «emerit». Aş fi fost «al poporului», ca popularitate!". Alcătuieşte un top "all time": "Primu’ e Fărâmiţă Lambru, ce a cântat de a nenorocit pământu’, apoi Romica Puceanu, Gabi Luncă, Dona Dumitru-Siminică şi Constantin Eftimiu. Ca valoare, daţi-mi voie să spun!".

Legendarul Zavaidoc nu-i intră în top: "Ăla n-a fost lăutar. Avea o muzică suburbană, de obor... Nu se compara cu Cristian Vasile, pe care a vrut să-l omoare. Aşa a murit Zaraza!", intră muzicantul în detaliile istorice ale breslei. Râde: "Acu’ io’s pe primu’ loc. Da’ nu scrieţi asta, am glumit!".

E galant cu femeile: "Pe locu’ întâi, la lăutărie frumoasă sunt: Mioara Lincan, Viorica din Clejani şi Katanga! Bărbaţi nu prea sunt".

Lăutar de VIP-uri

Nu mai ştie pentru câte VIP-uri a cântat: "Îîîîî... Mi-ar trebui o zi să-i înşir. La toţi preşedinţii, cu excepţia lu’ Constantinescu, că nu-i place!". Lista nu poate începe fără Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache. Lui nea Nelu îi scapă o lacrimă şi i se aburesc ochelarii: " Săracii, ce băieţi erau, drăgălaşii... S-au dus".

Îşi trage sufletul şi dă-i pomelnic. "Anu’ ăsta am fost la nunta lu’ fata lu’ Blaga, la ziua lu’ Petre Roman, la Boureanu, Cerebel... Lu’ Irinel i-am cântat la «Şarpele Roz»!", aminteşte lăutarul de palida copie a celebrului "Şarpe", al anilor ’90, de lângă Piaţa Galaţi.


MEMORIAM. Le-a cântat prietenilor săi de şpriţ până au murit şi le mai cântă şi acum. Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică, cei care l-au făcut mare pe Nea Nelu Ploieşteanu, au parte de concerte lăutăreşti post-mortem
FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

"Beau de atâta timp, că-mi vine să-i zic băuturii : «Dumneavoastră!»"
ŞTEFAN IORDACHE, actor imens

DE MODĂ VECHE

Habar n-are de manele

Tariful lui Nelu Ploieşteanu e unul pe măsura notorietăţii. “Iau 2.000 de euro pe oră. Dar suntem şase. Îi plătesc bine, că-s ai mei de nouă ani. Cre’ că-s cel mai ieftin lăutar", face pe modestul.

Îi plac manelele? "Unele da! Îmi plac maneliştii cunoscuţi, că-s mari lăutari. Ei au marketingu’ ăsta... Vinde ce se cumpăra! Mie nu-mi stă bine să cânt manele. Nu ştiu, nu mă pricep! E diferenţă mare între manele şi lăutărie".

Intenţia statului de a impozita banii de la nunţi şi botezuri i se pare o bazaconie: "Veniturile alea nu-s controlabile. Ospătăria, frizeria şi lăutăria nu le poţi controla! Banii pe care io-i câştig sunt pe acte, că tai factură. Asta cu bacşişul e o măgarie!".

Spune că maneliştii s-au dat singuri în stambă: "S-au trădat la televizor! Muzica mea se ascultă, a lor se dansează! Iau şi io, să nu-l mânii pe Domnu’. Da’ pot să iau trei milioane şi ei 300!".

VREMURI DE BEŢIE

Paradoxurile unei bombe de cartier

Taverna funcţiona pe nişte principii fără legătură cu economia de piaţă. Taraful nu era plătit, câştiga din ce primea de la clienţi, vinul era în două, maxim trei sortimente şi, de mâncat, în afară de grătare şi, mai rar câte-o ciorbă nu găseai decât murături. Nelu Ploieşteanu retrăieşte dulceaţa acelor ani cu ochii minţii: "Nu mergea bine, ci minunat! Odată, în ’94, am luat 23 de milioane de căciulă, într-o seară şi eram unşpe! Dan Niculescu, patronul Şarpelui, a vrut cârciumă de noapte cu lăutari. Nu mai era niciuna. La nouă seara nu era nimeni. Toţi mâncau în alte părţi şi veneau la noi, la lăutari. După 12 nu mai găseai masă! Singurii ţigani din cârciumă erau lăutarii. A tras cu puşca în tavan când s-a luat unu’ de noi! Da’ nu era cârciumar... A avut noroc".