EVZ a publicat zilele trecute o dispoziÅ£ie falsificată a primarului TimiÅŸoarei, Gheorghe Ciuhandu, folosită pentru intabularea unor terenuri în valoare de peste două milioane de euro. Despre acest adevărat fenomen a început să se discute mai ales după ce unul dintre baÅŸtanii timiÅŸoreni, IonelaÅŸ Cârpaci, cap al mafiei Å£igăneÅŸti, a încercat să-l înÅŸele pe afaceristul Jabri Tabrizi.
De altfel, omul de afaceri de origine siriană, prezent în „Top 300 Capital“ cu o avere de peste 40 de milioane de euro, a început ÅŸi el o anchetă proprie. Reporterii EVZ au pus cap la cap informaÅ£ii culese de toate instituÅ£iile implicate ÅŸi vă prezintă modul de operare al acestei mafii, aplicabil în orice zonă din Å£ară.
Modul de operare
Primul pas este identificarea terenului sau a casei care poate face obiectul unei operaÅ£iuni. „Proprietar este statul român, reprezentat de primărie. Cineva din această instituÅ£ie trebuie să le spună că proprietatea este revendicabilă ÅŸi nu a fost revendicată“, declară Tabrizi. „Cei care planifică operaÅ£iunea au nevoie să mai ÅŸtie ÅŸi numărul exact al cărÅ£ii funciare în care este înregistrată proprietatea“, ne-a dezvăluit un ofiÅ£er de la un serviciu special care urmăreÅŸte activitatea unor instituÅ£ii ale sistemului judiciar.
„Dacă au numărul de carte funciară, pot obÅ£ine un extas «in extenso» de la Oficiul de Cadastru ÅŸi Publicitate Imobiliară“, completează Arthur Ursu, ÅŸeful Oficiului de Cadastru ÅŸi Publicitate Imobiliară (OCPI) TimiÅŸoara. Extrasul „in extenso“ al CărÅ£ii Funciare conÅ£ine numele persoanei de la care au confiscat comuniÅŸ tii proprietatea. Pe baza lui, se creează documente fictive ale aÅŸazisului moÅŸtenitor, în mare parte emise de alte state. Un exemplu este cazul Robert Berger, nume pe care s-au falsificat cel puÅ£in două documente de identitate maghiare, cu fotografii diferite.
„Robert Berger trebuia creat pentru că, în cartea funciară a terenului pe care au încercat să mi-l vândă, ultimul proprietar, de la 1936, este Ioan Berger“, mai spune Tabrizi. Pasul următor este retrocedarea. În cazul Berger, mafioÅ£ii au falsificat pur ÅŸi simplu o dispoziÅ£ie a primarului de împroprietărire a aÅŸa-zisului moÅŸtenitor. „Sunt sute de cazuri în care oamenii au reclamat că aÅŸa-ziÅŸi mandatari ai unor moÅŸtenitori fictivi deschid procese de retrocedare“, spune prefectul Ovidiu Drăgănescu.
După ce obÅ£in dreptul de proprietate, mafioÅ£ii retrocedărilor intabulează proprietatea, tot prin mandatari. Ulterior, ei vând proprietatea unor cumpărători de bună-credinţă. „Personajul fictiv nu poate să se prezinte pentru a cere retrocedarea ÅŸi nici nu poate negocia vânzarea ulterioară a proprietăţii, pentru că, în realitate, acest om nu există. Dar unii notari încheie procuri prin care un asociat al mafiei se împuterniceÅŸte să facă în numele personajului fictiv toate procedurile“, mai explică ofiÅ£erul citat.

FENOMEN
Reţetă de peste 200 de milioane de euro
Mafia retrocedărilor din TimiÅŸoara, o reÅ£etă de peste 200 de milioane de euro, a început să acÅ£ioneze de prin anul 1997, profitând de primele legi privind retrocedările, cele apă- rute în anul 1996. Primele reclamaÅ£ ii au apărut în urmă cu zece ani. „Prin 1998 s-a început retrocedarea a foarte multe imobile din centrul oraÅŸului în baza unor acte foarte dubioase emise de diverÅŸi notari din Germania“, a declarat prefectul de TimiÅŸ, Ovidiu Drăgănescu.
Potrivit acestuia, mai mult de jumătate din retrocedările proprietăţilor confiscate de comuniÅŸti s-a făcut prin mandatari. Numai anul trecut s-au ridicat semne de întrebare asupra a 2.000 de imobile ÅŸi terenuri care sunt pretabile la comiterea unor falsuri. „Cetăţeni din zona centrală, de pe bulevardul Loga, strada Mihai Eminescu ÅŸi strada Trandafirilor au reclamat că toate imobilele de acolo au fost dobândite în mod fraudulos“, a declarat ÅŸi subprefectul de TimiÅŸ, Laviniu Bedrosian.

Social
Luni, 03 Martie 2008. 0 vizualizări, 5 comentarii, 0 voturi
Cum lucrează mafia retrocedărilor
Infractorii merg mână-n mână cu unele autorităţi publice. Împreună inventează moştenitori şi îi nenorocesc pe proprietarii de drept.
Sase instituÅ£ii din TimiÅŸoara, plus serviciile secrete, au declanÅŸat anchete paralele prin care vor să facă lumină în afacerile dubioase cu terenuri ÅŸi clădiri. La poliÅ£ie, Parchet sau prefectură există deja câteva sute de plângeri legate de comiterea unor falsuri prin care mafia retrocedărilor a intrat în posesia unor proprietăţi de milioane de euro.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:
- Liberalul Cristian Olteanu a ieşit din comă. "E conştient şi cooperant cu medicii"6160 vizualizări
- Luare de ostatici la Discovery Channel: Atacatorul ura programele postului | VIDEO3538 vizualizări
- Taxele ascunse ale ofertelor de zbor low-cost3206 vizualizări
- De ce divorţează Magda Catone de Şerban Ionescu2931 vizualizări
- "Revoluţia" din PDL se amână. Boc, lăsat să remanieze ce vrea2603 vizualizări
- Vezi cele mai citite articole!
- Stephen Hawking: Nu a fost nevoie de Dumnezeu pentru crearea Universului254 comentarii
- Liberalul Cristian Olteanu a ieşit din comă. "E conştient şi cooperant cu medicii"148 comentarii
- "Revoluţia" din PDL se amână. Boc, lăsat să remanieze ce vrea126 comentarii
- EDITORIALUL EVZ: Dan Diaconescu petrece la traktirul lui Vîntu117 comentarii
- S-a votat remanierea. Lista noilor miniÅŸtri92 comentarii
- Vezi cele mai comentate articole!











Spune-ţi părerea!
Locuiesc intr-un imobil din Timisoara cu 10 apartamente, cumparate de cei care locuim in ele de peste 40 de ani, pensionari in varsta, fosti angajati inainte de 1989. Toi am cumparat aceste apartamente in baza Legii112 in anul 1996 si suntem intabulati in cartea funciara ca proprietari de drept, conform constitutiei Romaniei si a drepturilor de cetateni comunitari ai UE. Proprietatea noastra este lafel de sfanta ca si a altora si ar trebui aparata de statul roman si de constitutie. Mafia imobiliara, care cere retrocedarea in natura a acestui imobil este o mafie compusa dintr-o casa de avocatura din Bucuresti cu notari din Israel si tiganim care ne bat la usa si ne spun ca ei au cumparat apartamentele de la proprietarul evreu. Dosarul intocmit pe baza legii 10 de casa de avocatura ca imputernicita de catre un cetatean din Israel, care nu are nicun act de identitate si de mostenire, a fost respins de Primaria, care a fost atentionata de noi, ca apartamentele sunt vandute si ca la dosar nu exista acte care sa dovedeasca clar si limpede calitatea de proptrietar a petentului. Imputernicita a dat in judecata Primaria, procese, in care ne-am constituit si noi ca parte intervenienta accesorie. Notarul din Israel a intocmit o serie de acte false care se bat cap in cap la o analiza atenta, neconcordanta pe care noi am adus-o la cunostinta instantei in scris, dar de care nu s-a tinut niciodata seama, din pacate nici primaria prin juristii ei nu ne-a aparat drepturile si nu s-a aparat nici pe ea ca parata si s-au scurs de atunci multe procese, culminand cu Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde nu s-a tinut cont de faptul ca imputernicita nu a respectat termenele prevazute de lege. Intors dosarul la Curtea de Apel Timisoara dupa aproape 3 ani, nu am avut deloc sprijinul Primariei, care era de fapt parata in cauza, nu a prezentat pentru termenul de judecata niciun punct de vedere, ne intrebam oare de ce, ce alte interese ar putea mana un consilier al oficiului juridic al Primariei sa nu prezinte niciun punct de vedere la termen? Curtea de Apel netinand cont de punctul de vedere depus de noi, in care specificam cu exactitate neconcordantele din dosar si neveridicitatea actelor si nedovedirea dreptului de proprietate al petentului, care dupa investigatiile noastre nici nu mai exista in Israel, este mort, a retrimis dosarul la ICCSJ la Bucuresti cu mentiunea ca ar trebui sa i se retrocedeze in natura imobilul. Conform legii 10 instantele de judecata trebuie doar sa verifice daca a fost bine aplicata legea 10 de catre comisiile de retrocedare ale primariilor nu sa admita acte si sa judece dupa dreptul civil. Casele nationalizate se puteau cere spre retrocedare numai pe baza legii 10/2001 pana la un anumit termen. De ce Justitia Roamna a incalcat litera legii si judeca dupa codul civil? Atunci de ce s-a mai dat legea 10, daca nu se tine cont de ea?! Acolo este stipulat ca daca apartamentele cerute spre retrocedare sunt cumparate pe baza legii 112/1996 si nu a fost ceruta anularea cotractelor de vanzare cumparare pana in 14 august 2003, acestea daca se dovedeste ca petentul este proprietar se pot doar despagubi. In cazul nostru 1/2 de imobil este clar conform CF al altei persoane, decedate inainte de 1989 in Roamnia, dar petentul cere inapoi un imobil intreg si mafia imobiliara este dispusa sa i-l dea. Oare cati bani sunt aici la mijloc si cine va profita de ei?! Noi, care am stat in aceste apartamente in comun pe vremea comunismului si le-am ingrijit si acuma in 1996 le-am cumparat de la statul roman suntem dati afara... ni se iau apartamentele vandute de stat fara a ni se da absolut nimic inapoi. Dar unde este dreptatea in tara asta? Asta nu este tot un fel de hotie? Faceti anchete in toate cazurile, eu sunt dispusa sa stau la dispozitia celor care ancjeteaza aceste faradelegi cu acte doveditoare si cu explicatii. Va rugam faceti lumina si pedepsiti-i pe cei ce vor sa eludeze legea pentru a se imbogati pe baza de falsuri.
Avocatul Lazar Ioan este conducatorul unei retele mafiote care falsifica procuri si alte acte de la asa-zisi mostenitori pe care le prezinta drept autentice judecatorilor cooptati in banda, cum este recent celebra Emilia Cioaba (cazul Ilie Nastase). Acestia, bineinteles ca nu le analizeaza, doar stiu despre ce fel de acte este vorba, dupa care dau sentinte in urma carora sunt aruncati oameni nevinovati, proprietari cu acte in regula, in strada . Totul se face in numele unor oameni care sunt morti sau habar-n-au ce se intampla. Asa a reusit Lazar, care colaboreaza si cu tiganii, sa acapareze o serie de imobile din centrul Timisoarei. In prezent este cercetat penal impreuna cu complicii sai, printre care si judecatoarea Cioaba.
1.Atentie mare la procuri. Intotdeauna verificati semnatura mandantului adica a celui care imputerniceste pe mandatar sa il reprezinte. 2. Actele de proprietate emise de arhiva nationala nu corespund mereu cu istoricul de rol. Asa ca se le scoateti pe ambele pentru a afla adevarul. 3. Implicati-va in mod direct in proces, nu lasati totul pe seama avocatului. Nesustinut, avocatul nu manifesta suficient interes in cazul in care trebuie sa apere un chrias care nu are ce procent sa ii ofere. In cazul in care avocatul poate fi platit cu procent din castig, adica se afla de parte proprietarului revendicator...puteti avea totala incredere. 4. Cititi dosarul de mai multe ori. Nu spuneti ca nu intelegeti ce scrie si sa va multumiti cu atat. Pe asta mizeaza multi escroci ca nu veti face fata. 5. In legatura cu imobilele nationalizate consider ca ARE LOC A DOUA NATIONALIZARE prin care statul in loc sa ofere fostilor proprietari o suma considerabila fara sa ii alerge pe toate drumurile, prefera sa ia asa apartamente sau imobile asa cum a luat in 1948 la nationalizare, sa confiste un drept pe care se lauda prin constitutie a-l proteja si anume dreptul de proprietate. Actualii proprietari, cumparatori prin lg.112/95 nu au nici o vina ca in 1948 a avut loc o nationalizare. Cumparatori de buna credinta sunt alungati din casele in care au stat o viata mai intai in calitate de chiriasi si apoi de proprietari. Pentru ce mai au nevoie de case cei care au avut parte de nenorocirea nationalizarii? De ce despagubirile nu sunt suficiente? Pentru ei oricum aceste case nu mai au o valoare sentimentala. Probabil ca o deficienta functionare in sistemul de despagubiri ii face pe acestia sa aleaga aceasta cale. In acest mod simplu statul poate reuseste sa mai scape a plati despagubiri unor proprietari care (unii dintre ei prin siretlicuri, falsuri, etc) reusesc sa obtina in natura imobilele ce le-au dorit. Statul insa incearca sa profite de pe urma ambelor parti si sa isi salveze interesele. Interesele unor persoane importante....Legile nu se refera la oamenii de rand. Sau cel putin, nu in acest caz. Altfel nu pot intelege cum unui cumparator prin lg. 112/95, cumparator de buna credinta, cu acte in stare perfecta, cu inscriere in carte funciara, cadastru...etc i se poate lua o proprietate in timp ce constitutia actuala a Romaniei asigura dreptul de proprietate.
Doar vin alegerile si e nevoie de bani pentru afise...
Retrocedarile au ademenit si incurajat pasiuni si interese obscure, in locul unor intentii respectabile de reparatii materiale si morale ca urmare a nemerniciilor vremurilor/oamenilor puterii (trecute si...). Marile sau super-retrocedarile nu pot fi instrumentate decat de super-specialistii din "justitia retrocedarilor", unde, prin metode si tehnici de tupeu, intimidare si super-tehnici procesuale LUNGESC procesele, EVITA EXPERTIZAREA PROBELOR, pun la indoiala impartialitatea instantei, dirijand-o spre alta cu un alt inceput ..., timp in care se pun la tranzactionari terenuri, case si paduri cat cuprinde, fara sa tina cont de notificarile introduse la Cartea Funciara, fara pic de rusine sau teama de LEGEa pe care considera totusi ca "o reprezinta"! Astfel de specialisti juridici in retrocedari, incurajati de exponenti corupti din diferite servicii, se numesc SUPERSPECIALISTII SUPERRETROCEDARILOR! Au titluri pompoase, de prof. univ. dr. si chiar "maestrii", cu un comportament josnic. Adica sunt obraznici, cinici, insinuatori, amenintatori, provocatori, lipsiti de bun simt, ca sa nu spun lipsiti total de caracter, pretinzand ca reprezinta JUSTITIA in cea mai urata forma de speculatie imobiliara, distrugand sanatatea si viata unor mostenitori de drept, care au crezut totusi ca Justitia va face, cu alte sacrificii, o Reparatie! MAI BINE NIMIC DECAT CEVA sau TOT PENTRU INFRACTORI ! Nu mi-a venit sa cred cand vestitul maestru-prof-dr... a sarit in sprijinul unei CASE DE AVOCATI intr-o problema de super-retrocedare pe acte dubioase, pentru a schimba INSTANTA "vinovata" ca a admis expertizarea probelor! INCREDIBIL cum astfel de av.-prof-dr.-maestrii POT PREDA DREPTUL in Universitatea Bucuresti si ma intreb, ce mai poate sa iasa dintr-o Universitate cu asa profesori? Ce moralitate mai poate avea viitorul Judecator daca il are ca "maestru" pe Domn Profesor dr...? Nu mai am cuvinte de asa Super-caractere, specialisti in super-retrocedari, nu-i asa? Cine are ONOAREA sa se ocupe de CASA de AVOCATI MURES## - preluatoarea tuturor drepturilor de retrocedare pe acte si probe de neexpertizat pentru ca asa vrea domn prof. univ. dr... maestru VALER## STOI##, care este Super-specialistul Super-retrocedarilor, nu-i asa? OCHII PE EI si pe facaturile lor de super-specialisti ai falsurilor si abuzurilor in super-procesele cu super-retrocedari. Este privilegiul DVS. sa ii priponiti pe toti acesti super-specialisti infractori, domnilor de la DNA. Altfel, nu mai este nici o diferenta... si toti sunt super-specialisti, nu-i asa? Cum sunt de cercetat cateva mii de cazuri, sprijinul mediei este deosebit de necesar. Pana la deschiderea unui forum investigator, cu strangeri de date recurente abuzurilor si coruptiei in super-retrocedari, incercati sa sesizati alte nemernicii si la casuta manmihcop@yahoo.com . Incercam construirea unui Forum specializat pe Super-specialistii super-retrocedarilor cu acte contrafacute si cu distrugerea altor acte probatorii! Pe curand.