Cum s-a făcut România mai mare anul acesta

Procedurile juridice fuseseră demarate de ţara noastră în septembrie 2004, când România cerea Curţii să ia măsurile legale împotriva Ucrainei, solicitând “instituirea unui hotar maritim unic între cele două ţări, prin delimitarea platoului continental şi a zonelor economice de exploatare exclusivă”.

Diferendul cu Ucraina nu era de dată recentă. În 1949 se trasau deja primele graniţe, prin acorduri între România şi URSS, sub forma unor procese-verbale de demarcare a frontierei. Apoi, în 1967, chestiunea a revenit în prim plan, rămânând pe agenda bilaterală vreme de patru decenii.

Verdict nesperat

Linia de delimitare mergea, conform acordurilor iniţiale cu URSS-ul, pe arcul de cerc din jurul Insulei Şerpilor, pe o rază de 12 mile marine, ceea ce însemna că spaţiile maritime exterioare acestei frontiere aparţin României. Ucraina, ca ţară succesoare a URSS, este obligată să respecte acordurile – a fost unul dintre argumentele României.

Dificultatea majoră în emiterea unui verdict venea însă pe o filieră paradoxală. Potrivit legislaţiei internaţionale, platoul continental, respectiv zona economică exclusivă a fiecărei ţări, ar trebui să se întindă până la 200 de mile de la coastă. Întinderea redusă a Mării Negre provoacă însă suprapunerea acestor spaţii. Cum se împart cei 12.000 de kilometri pătraţi rezultaţi? Curtea de la Haga răspundea definitiv acestei întrebări pe 3 februarie 2009, când România primea jurisdicţie asupra a 80% din suprafaţa disputată şi, implicit, acces la o cantitate estimată de 70 de miliarde de metri cubi de gaze naturale şi 12 milioane de tone de ţiţei.

TRASEUL UNEI DISPUTE

• În 1997 s-a semnat un tratat între România şi Ucraina prin care ambele state "au reafirmat că frontiera existentă între ele este inviolabilă". România a semnat acest acord ca o condiţie a aderării la NATO (care cerea României să aibă tratate încheiate cu toate ţările vecine). Cu toate acestea, ambele părţi au fost de acord că dacă nu se ajunge la nici un consens în următorii doi ani cu privire la frontiera maritimă, fiecare parte se poate adresa pentru arbitraj Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.
  
  
• Între 1998 şi 2004 s-au desfăşurat 34 de runde de negocieri - 24 la nivelul plenului delegaţiilor şi zece la nivel de experţi.
  
  
• Septembrie 2004: În lipsa progreselor, Bucureştiul şi Kievul au decis să recurgă la jurisdicţia CIJ.
  
  
• August 2005: România a depus un memoriu referitor la delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră.
  
  
• Februarie 2007: Parlamentul Ucrainei a votat atribuirea denumirii de "satul Belai" aşezării umane din Insula Şerpilor. Tactica părţii ucrainiene devine clară: toată construcţia juridică de la Haga se va concentra pe acceptarea insulei ca “ţărm” al Ucrainei.
  
  
• Septembrie 2008: Audierile şi pledoariile celor două părţi implicate. Echipa României a fost condusă de Bogdan Aurescu, director general în Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de agent al României la Curtea de la Haga.

CALCULE

Mitul independenţei energetice

Imedia după anunţarea deciziei CIJ, o supoziţie a prins rădăcini în spaţiul public românesc: ţara noastră şi-a câştigat independenţa energetică faţă de Rusia pentru cel puţin 15 ani. Ipoteza este fragilă. Rezervele care îi vor reveni României sunt greu de estimat, cifrele avansate fiind doar rezultatul unor studii vechi, realizate prin similitudine, şi nu prin metode empirice. Matematica ne spune aşa: dacă ar fi să calculăm la valoarea actuală, resursele estimate au o bursă de peste 30 de miliarde de dolari.

O altă problemă neluată în calcul a fost exploatarea, în condiţiile în care orice beneficiu material de pe urma verdictului de la Haga are nevoie de agenţi economici dispuşi să investească masiv în perimetrul maritim vizat. „În faza de explorare sunt necesare investiţii de 15-20 de milioane de dolari pentru o suprafaţă de 1.000 de kilometri pătraţi. În cazul în care se descoperă zăcăminte importante, în faza a doua, adică cea de exploatare, investiţiile vor fi mult mai mari, chiar de ordinul sutelor de milioane de dolari “, declara pentru EVZ Mihai Gherman, director general adjunct în cadrul ANRM (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale).

Aproximativ 50% din suprafaţa de 9.700 de kilometri pătraţi urmează să fie concesionată companiilor interesate. Rompetrol, Marahton Oil, Petrom, Valhalla Oil&Gas, Granby Oil&Gas, Nexus Energy, Romgaz sau Lukoil România şi-au exprimat intenţia de a participa la licitaţiile care vor fi organizate.

Singurele certitudini pe lista companiilor care vor exploata zăcămintele din teritoriul primit de România în urma verdictului de la Haga sunt OMV şi Sterling Resources. Grupul austriac OMV deţine perimetrele Histria şi Neptun (care au fost date în administrarea Petrom în urmă cu 13 ani, pentru o perioadă de 30 de ani, cu posibilitate de prelungire de 15 ani), iar Sterling - perimetrele Pelican şi Midia, concesionate în anul 1992 pe o perioadă de 25 de ani, pentru explorare.

IMPECABIL

Talentatul domn Aurescu

Dincolo de cifre, verdictul de la Haga propune şi nume. Echipa României a fost formată din 18 persoane, între care şi cinci consilieri străini. Pe retina publică s-a imprimat însă doar figura lui Bogdan Aurescu, cel care, în calitatea sa de agent al României, a susţinut pledoariile în faţa Curţii. Un bărbat de 35 de ani, cu un CV întins pe zece pagini şi o carieră diplomatică ireproşabilă, Aurescu a susţinut sute de pagini de pledoarii în faza orală a procesului de la Haga. Diplomatul spunea în februarie 2009, într-un interviu acordat exclusiv pentru EVZ, că şi-a făcut doar datoria. Reacţiile sale indică, la finalul lui 2009, ce înseamnă normalitatea:

• “Lumina cade pe Agent, care este şeful echipei, dar de fapt este vorba despre un efort comun, o s-o spun până n-o să mai audă nimeni”
  
  
• “Vin cu metroul la minister, mă întorc cu metroul acasă, în Militari. Şi nici nu vreau să schimb ceva. Nu e nimic deosebit”
  
  
• “N-a fost o victorie ca la fotbal, n-am bătut Ucraina cu 8-2. A fost o victorie a dreptului internaţional, în primul rând. Am primit ce ni se cuvenea, nu mai mult, nu mai puţin”
  
  
• “Noi, românii, nu ştim să ne bucurăm. Imediat transformăm un succes într-un eşec, găsim conotaţii oculte. Poate că ar trebui să ştim să ne şi bucurăm de o victorie, mai ales atunci când este una de o asemenea anvergură, fără să o transformăm într-o înfrângere”
  
  
• “Ne-am făcut datoria. Atât şi nimic mai mult. Cred că, dacă fiecare în ţara asta, acolo unde îi este locul, şi-ar face treaba, fără eroisme şi patetisme, lucrurile ar merge mult mai bine”

Echipa care a reprezentat România la Haga în procesul contra Ucrainei a avut următoarea componenţă: Bogdan Aurescu, Cosmin Dinescu, Călin Fabian, Liviu Dumitru, Ioana Preda, Mirela Pascaru, Catrinel Brumar, Irina Nită, Octavian Buzatu, Eugen Laurian, Ovidiu Neghiu, Gicu Boroşi, Mihai German. În plus, din echipă au mai făcut parte şi cinci consilieri străini: prof. Allain Pellet (Universitatea Paris Ouest Nanterre-La Defense), prof. James Crawford (Universitatea Cambridge), prof. Vaughan Lowe (Universitatea Oxford), Daniel Muller (cercetător la Centrul de Drept Internaţional din Nanterre), Simon Olleson (membru în Baroul Angliei).