Pe primele două locuri se află Elveţia şi Singapore, care beneficiază de aportul unui sector financiar puternic şi de privilegiile de zone "excepţionale", izolate faţă de tendinţele regionale.
Modelul nordic, bun pentru România
În contextul dezbaterii publice din România, modelul nordic este interesant pentru că una dintre componentele sale de bază este utilizarea eficientă a resurselor subsolului.
Statele nordice se concentrează în mare măsură pe industria extractivă, care le permite să nu fie dependente de importuri strategice şi le asigură creşterea economică, reducerea şomajului în regiunile izolate şi o balanţă comercială pozitivă.
Administraţia de la Bucureşti şi-a exprimat în mai multe rânduri intenţia de a permite dezvoltarea industriei extractive în domeniul hidrocarburilor, metalelor comune sau metalelor preţioase, dar măsurile concrete s-au lăsat până acum aşteptate.
Suedia şi Finlanda se bazează pe minereuri
Suedia este cel mai mare producător european de minereu de fier, dar exploatează şi cupru, zinc, aur, argint sau uraniu.
Singurul element important din punct de vedere economic pentru autorizarea unui proiect minier în Suedia este capacitatea sa de a genera efecte economice pozitive ca orice alt proiect din alte domenii.
Taxarea nu este diferită de alte domenii şi nu există redevenţe, indiferent de tipul sau originea societăţii care obţine licenţa. Autorizaţiile de mediu pentru proiectele miniere sunt acordate de o curte de arbitraj independentă, şi nu de guvern.
Finlanda are ca obiectiv dezvoltarea accelerată a industriei extractive şi atingerea poziţiei de lider mondial în utilizarea sustenabilă a mineralelor până în 2050, potrivit unei strategii economice publicate de Guvernul de la Helsinki.
În 2008, Finlanda a devenit cel mai important producător de aur din UE prin deschiderea minei de la Kittila, în nordul ţării, în urma unei investiţii a companiei canadiene Agnico Eagle Mines. Finlanda mai deţine rezerve subterane importante de fier, cupru, zinc sau nichel.
"Statele nordice rămân cele mai competitive economii, prin exploatarea resurselor şi prin faptul că nu pun accentul pe cheltuielile de consum", au explicat specialiştii contactaţi de EVZ.
EXEMPLU
Norvegia investeşte în fondul suveran
Cel mai recent exemplu adus în dezbaterea publică din România este cel al Norvegiei, un mare producător de hidrocarburi, care foloseşte un model bazat pe eficienţă economică şi investiţii.
Zonele bogate în petrol şi gaze sunt exploatate de companii private sau de Statoil, o companie deţinută majoritar de statul norvegian.
Nici una dintre aceste companii nu plăteşte redevenţe, modelul de taxare fiind bazat pe cote de profit, care încurajează dezvoltarea economică şi reducerea şomajului în regiunile izolate.
Toate veniturile din industria de petrol şi gaze se duc către fondul suveran de investiţii al statului, care investeşte în obligaţiuni, acţiuni sau proiecte de energie regenerabilă.
Anul trecut, activele fondului erau evaluate la 540 de miliarde de dolari, 4% din valoarea lui fiind folosită anual pentru cheltuielile cu serviciile publice.








Spune-ţi părerea!
S-au facut adevarate crime in alte parti ale lumii cu aceeasi metoda si de catre aceeasi companie de fatada numita Goldcorporation .Probabil nemernicii astia au facut o lista a prostilor si ne-au trecut si pe noi la loc de frunte.
Abia astept sa se incalzeasca nitel, sa-i \"incalzim\"si noi pe cei care vor sa vanda si ultima bruma de avutie din tara !
Chiar nu ne pasa si ii lasam pe guvernantii tradatori sa faca ce vor ?
Romani, treziti-va!
Din 2005, Romania nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale.
Motivul oficial: ...zacamintele sunt epuizate !
Totusi, opt firme straine au primit licente de exploatare prin guvernantii corupti in zonele “epuizate\", care s-au dovedit a fi foarte bogate: contin aur in valoare de 54 de miliarde de euro !
Explicatia: ...au avut hartile geologice ale statului roman spune Dr. ing. Florea Neagu,proiectantul minelor de aur din m-tii Apuseni .Zacamintele de aur din Romania sunt situate in “patrulaterul aurului\" - adica perimetrul Baia de Cris, Sacaramb, Zlatna si Baia de Aries in Muntii Apuseni - dar si in Maramures.
Inainte de '89 se scoteau intre 14 si 20 de tone-aur anual, dupa 1990, extractia a scazut , iar in 2005, minele au fost sigilate.
. Un eveniment interesant s-a petrecut in anul 2000, cand Banca Nationala prin masonul de acum cunoscut Mugur Isarescu a refuzat sa mai cumpere aur de la minele romanesti pe motiv ca (citez)...nu poate avea o rezerva mai mare de metal pretios decat 15% din tot ce inseamna rezerva valutara ...(?!).
No comment...
Rosia Montana este a poporului roman si nu exista nici o justificare pentru instrainarea zacamintelor de acolo.
Avocatul diavolului - presedintele Romaniei actual sustine fatis- ma intreb daca nu pe bani - instrainarea unei avutii nationale ce ar putea ea singura sa salveze Romania de la dezastrul actual. O vinzare de tara mai fatisa si mai dezonoranta nu s-a facut niciodata , de nici un presedinte de stat in nici o tara din lumea civilizata ! Aurul este un simbol pentru Romania, nu numai o bogatie naturala cu care a fost binecuvantat acest popor . Exploatarea acestei bogatii se poate face cu romani si pentru romani prin implicarea statului, dar asta inseamna ca Romania sa nu mai fie condusa de actualii politicieni corupti , vanduti intereselor organizatiilor internationale care privesc cu lacomie la acest bun national (includ aici si noul guvern al clonelor) .
Statul roman poate exploata cu resurse moderne si nepoluante,de ce nu scoatem aurul nostru (plus multe alte metale pretioase aflate acolo) pentru noi ?
Desigur ca pentru o asemenea exploatare profitabila trebuiesc investiti bani multi, bani pe care Romania ii poate avea , insa asta nu face parte din PLANUL DE SUBJUGARE ECONOMICA AL ROMANIEI plan care este tot mai evident pe zi ce trece ca presedintele Basescu nu-l poate abandona deoarece e parte din acest plan.
@Dan Theodor, aceasta firma, ,,goldcorporation, este o adunatura de sarlatani si mari escroci, care, in haita cu politicienii nostri, mafioti si criminali (indiferent de la putere sau opozitie), ne vor vinde aurul, pe nimic, pe bacsisurile pe care le vor primi de la acesti sarlatani, iar noi , poporul roman, vom pierde, aurul si banii, si ,,vom castiga,, cianura otravitoare . Nu trebuie sa le acceptam acestor sarlatani de politicieni, sa ne vanda aurul, pe nimic, si, in acelasi timp, sa ne otraveasca cu cianuri. Cine vrea sa vanda aurul, trebuie aruncat de la conducerea tarii, in fata plutonului de executie !
...dar petrolul,gazele naturale,sistemul energetic,banci etc. cine le-a vandut?Ele nu erau bunuri ale poporului?Acum, ce vreti sa plece acest guvern si sa vina tot acei care au vandut tot si-au incheiat contracte ultrasecrete, incat sa nu-i mai stie nimeni.Cine au incheiat contracte pentru autostrazi de 2 ori mai scumpe ca-n alta parte?Tot guvernul Boc? Ia mai ganditi-va!
se vorbeste in nestire de investiti ...private publice...de sisteme de urmat ...romania are oameni capabili,are resurse ....da le are ...insa ce ii lipseste romaniei este o viziune de viitor ....o mana de domni intregi la minte care sa gandeasca un plan de dezvoltare nu ptr 5-..ani ..ci un minim de 50 de ani...o proiectie a ceea ce vrem sa fim ...de la ce santem si ce am putea fi ...asta ne lipseste o viziune ....la noi majoritatea liderilor partidelor politice,nici nu gandesc ca asa se dezvolta o societate ca asa se intra in istorie in nemurire ca om ...si nu fiind presedinte si ministru sau io stiu ce functie ptr care se bat ....! tot ce exista in lumea asta e rezultatul unei viziuni de viitor ...rau sau bun ...la noi insasi viziunea lipseste ..carpim pe ici pe colo in functie de vremuri ...cand am putea sa ne croim in lume ...luind in calcul drumul strabatut de alte societati ...noi aplicam modele ...ce nu functioneaza...de la sine ....avem nevoie de a gandi o societate si un mod de a traidiferit de cel actual care evident e o carpeala ce degaradeaza orice persoana.
De acord partial cu tine Dany,Romaniei nu-i lipsesc oamenii capabili sa gandeasca asa cum spui ,ce va fi peste 50 de ani, ii lipseste unitatea in diversitate asa cum sunt toate societatile - diverse.Cand pleaca unii si vin ceilalti,totul se reia dela zero sau cel mult dela 1 iar ca sa se ajunga din nou unde au reusit primii,in loc sa se sprijine ei se mananca si-si irosesc fortele si mijloacele uitand parca pentru ce au jurat pe Sfanta Biblie - propasirea neamului si a tarii.
Cu ce ne-a dat Dumnezeu am putea avea un PIB de 10-20 de ori mai mare cu consecintele de rigoare in toate laturile vietii noastre si a copiilor nostri.
Iata ce simplu o rezolva finlandezii : nu iau redeventele carei incaiera p-ai nostri ci cote de profit,lasand libertatea investitorilor privati sau de stat sa se dezvolte
Nu este chiar asa in Suedia. Suedia de citiva ani s-a amerlocizat. A vindut aproape toate firmele statului care mergeau pe plus au privatizat in nestire, situatia incepe sa se inrautateasca, cei bogati au devenit si mai bogati iar cei saraci si mai saraci. In anii 70-80 se eradicase aproape in totalitate saracia acum a revenit iar. Este multa lume saraca si in Suedia de cind au venit conservatorii la putere.
Daca romanii vor cumpara mult mai mult produse si alimente produse in Romania, si vor cumpara din magazinele producatorilor si in piete mai mult, Romania se va dezvolta.
Daca romanii vor merge doar in supermarketuri unde nu se vor uita la produsele pe care scrie 'Produs in Romania', romanii vor ramane saraci si niste simpli consumatori de produse importate de la altii.
Să vina canadienii să le dăm aurul şi americanii să ne foreze pentru gazele de şist. Petrolul e dat, mai rămâne Romgaz-ul de măritat după care ne luăm de-o grijă. O să fim colonie cu acte în regulă.
Mai trebuie sa facem inca ceva - sa plantam banani
...furind mai putin.
Am mai spus-o si altadata. Prea multi criminali la mia de locuitori.
România a pierdut in perioada 1952-1960 printr-o firma sovieto-română cea mai mare rezervă energetică a ţării, 17.288 tone de uraniu. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a supărat foc, pentru ca sovieticii nu ne-au dat noua, utilaje pentru extragerea uraniului.
Politicienii de astăzi vor sa dea unei firme canadiano-romane cu acţionariat american, zăcămintele de metale rare si preţioase de la Roşia Montana in schimbul locurilor de munca.(praf aruncat in ochi). Participaţia României în această firmă este de doar 20% si risca sa ajungă al 0,6% in urma ultimei majorări de capital, la care acţionarul roman nu a putut participa. Statul urmează sa suporte cheltuielile de întreţinere a barajului si a sistemelor de captare, monitorizarea emisiilor de acid cianhidric, pompare si tratare a apei pe o perioada nedeterminata, estimate la 12 milioane de euro anual. (...)
Statul roman ar primi 4% redevenţe pentru aur si argint. Presa vorbeşte despre majorarea acestui procent la 6% prezentata ca o negociere reuşita, fără să spună ca in tari ca Africa de Sud redevenţele pentru metale preţioase sunt de minim 20%.
In cele 200 de milioane de tone de minereu care se doresc a fi procesate cu cianuri la Roşia Montana, se estimează a fi 1,5 grame de aur pe tona de minereu si 11, 7 grame de argint pe tona. Daca nu vi se pare o exploatare rentabila aveţi dreptate! Motivaţia pentru acest proiect sta in metalele rare care însoţesc zăcămintele de aur. Vanadiu - 2500 grame pe tona, arseniu - 5000 grame pe tona, titan - 1000 grame pe tona, molibden - 10 grame pe tona, nichel - 30 de grame pe tona, crom - 50 grame pe tona, cobalt - 30 grame pe tona, galiu - 300 grame pe tona, germaniu - 20 grame pe tona, wolfram, molibden etc.
Daca punem aceste resurse in context mondial, epuizarea resurselor de energie si nevoia dezvoltării energiilor regenerabile, a panourilor fotovoltaice si turbinelor eoliene, descoperim ca prima criza cu care se va confrunta lumea nu va fi cea petroliera ci a metalelor neferoase.
Galiu, spre exemplu, care se găseşte la Roşia Montana in cantităţi de 300 de ori mai mari decât aurul, este folosit in fabricarea panourilor fotovoltaice si preţul actual este de 900 de dolari pe Kg. Utilizarea lui va creste pe măsura ce tehnologiile vor fi perfecţionate si rentabilitatea energiei solare va creste cu scumpirea petrolului.
26% din resursele de cupru extractibil din scoarţa Pământului s-au pierdut deja in gropi de gunoi. Închiderea minei de cupru de la Roşia Poieni pentru a se face loc RMGC a dus la disponibilizarea a sute de muncitori, de care oficialii Golf Corporation nu îsi aduc aminte când fac calculele locurilor de munca.
Din anumite informaţii, in contractul de concesiune secretizat se spune ca orice metal in plus recuperat intra in beneficiul celui care exploatează zăcământul. Falsa desecretizare trâmbiţată de Traian Băsescu nu a făcut lumina asupra acestui aspect.
Turcia, Cehia, Grecia, Costa Rica, Germania, Argentina, Filipine au interzis mineritul cu cianuri.(de ce guvernanţii noştri permit ?!)
Parlamentul European a cerut Comisiei Europene interzicerea acestei tehnologii de minerit pana la sfârşitul anului 2011. Aduceţi-va aminte de accidentul de la Baia Mare de acum 10 ani. Ungaria l-a considerat cea mai mare catastrofa după Cernobâl. Statul roman are de platit circa 200 de milioane de dolari despagubiri.
La Rosia Montana ar urma sa se foloseasca aproximativ 1.561.000 tone substante periculoase, dintre care 84.000 tone de cianura in cea mai mare cariera cu crater deschis din Europa si cel mai mare baraj, inalt de 185 m. Ganditi-va la efectele pe care un posibil accident le-ar avea asupra Deltei Dunarii, un ultim bastion european pentru protejarea biodiversitatii.
Rosia Montana este unul dintre siturile cele mai bogate in resurse de patrimoniu cultural ale României, cuprinzând intr-un teritoriu întins pe cca. 650 ha 50 monumente istorice clasate, dintre care 7 desemnate ca monumente de valoare naţionala si universala. De asemenea, patrimoniul cultural de la Rosia Montana este recunoscut si prin Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional.
Acest statut juridic de protecţie plasează Rosia Montana înaintea multor oraşe ,prin numărul si valoarea monumentelor istorice si pe primul loc intre aşezările rurale ale României. Conform legii, protejarea si punerea in valoare a acestor valori instituite reprezintă lucrări de utilitate publica, de interes naţional.
Academia Romana, Casa Regala, ICOMOS (Comitetul Internaţional al Monumentelor si Siturilor), ca organizaţie expert a UNESCO, Ad Astra, Alburnus Maior, ONG-uri din România si internaţionale, numeroşi experţi, instituţii, studenţi si cercetători români din străinătate
(RSSA, LSRS) recomanda si susţin includerea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO.
Constatam ca ruşinea de a fi roman si lipsa de reacţie a romanilor in fata nedreptăţilor a fost indusa de aceleaşi televiziuni care astăzi sunt complice la cel mai mare jaf din istoria poporului roman.
Va aflaţi printre putinii care au rezistat campaniei de dezinformare in care au fost angajate televiziunile, de aceea va solicitam implicarea nu doar ca simplu semnatar, ci ca militant, sa faceţi cunoscut adevărul despre proiectul minier de la Roşia Montana.
Lucrez intamplator in Norvegia si m-a surprins sa citesc de modelul norvegian. Asta pt ca spre deosebire de Norvegia unde statul detine controlul asupra zacamintelor de petrol si gaze, Nastase a vandut PETROM doar pt a primi el comision, tragedieeeeeeeeeee!
La norvegieni asta ar fi tradare nationala. Insa aici coruptia este de 0,0000...
N-ati inteles niciunul! Singura solutie ,USL-ul si Voiculescu sa conduca economia .Asa sa va ajute Crin si Ponta .Nu uitati :la Grivco a sunat sirena,trasa de un PNL-ist !!
ROMANIA COPIAZA GUVERNUL FRANCEZ Nu intelegem de ce franta este modfel pozitiv pentru romania cand sunt varza si aia ?? Traile nordice sunt mai bune si mai pozitiv de luat In tot copiaza franta in legii si multe
Iar se umbla cu duble standarde. Da, modelul economic al tarilor din nord este bun dar ele sunt recunoscute pentru si pentru standardele ridicate ale ajutoarelor sociale pentru diverse probleme. La noi presedintele se opune unui stat social...adica exploatam minereurile si neglijam orice raspundere sociala a statului...DIN PACATE ACESTA ESTE DOAR MODELUL AFRICAN...ei exploateaza resursele naturale in avantajul unei paturi subtiri care se imbogateste in timp ce majoritatea populatiei traieste in saracie crunta.
N-ati inteles. Se bate saua ca sa priceapa iapa. Ni se spune ca proiectul Rosia Montana trebuie avizat strict pe baza profitabilitatii sale economice, indiferent de alte considerente, iar aceasta, in contextul in care nu exista redevente, oricare ar fi forma de proprietate. Acuma, ca statul suedez nu isi da proprietatile pe nimic si care reglementarile de mediu sunt foarte dure acolo, ca acolo nu se schimba legea pentru a permite un proiect decalat deja ilegal, in repetate randuri, ca acolo se tine cont de avize de urbanism si de sentinte judecatoresti, emise pe bune, toate astea nu se spun.
Ne putem dezvolta daca muncim mai mult, mai de calitate. Trebuie sa cumparam mai mult produse/servicii facute la noi in tara (ca sa nu imbogatim alte tari iar noi sa saracim).
Daca e vorba de branza facuta in romania sunt de acord. Insa nu sunt de acord cu masinile facute in romania ( cu piese frantuzesti si cu manageri francezi). Un NU categoric oricarui fel de \"produs romanesc\" care e defapt importat (fie total, fie pe componente).
si ce este rau la munca de asamblare ? ca sa traiesti muncesti ce poti nu ce ati visat tu si maica-ta ! de asta avem inflatia de creiere afumate cu diplome in marketing, management, public relations, avocatura - \"specialisti\" care nu-si vor gasi de lucru nicaieri.
Daca a avuns numai branza romanesca sa fie apreciata ca produs national..atunci sa multumim acelora care au daramat industria romaneasca.Deci planul occidentalilor a functionat.Am ajuns o tara agricola.Bravo natiune.
Gica sa fii corect. Sa ne aratam multumirea votandu-i din nou pe cei care au jefuit tara! Nu sunt vinovati occidentalii,vezi unde-s banii din jafuri.Este o lista cu 300 de prosti (care n-au stiut sa ascunda averea) si alti 100 destepti (saraci pe aici si bogati in Elvetia).Miliardele lor sunt furaciuni de pe aici ,nu a reusit niciunul sa pacaleasca in afaceri pe occidentali!Fuga la VOT si ocupati-va de branza....
Da bai nea Tagarta sunt convins ca tu iei numai masini de peste 50 000 de euro bucata, m-ai convins , pai tu ce stii ma in afara de marci pui pariu cu mine ca mai nimic , si Dacia os a faca masini mai bune cand si romanii or sa aiba bani mai multi. Mai bun = Mai scump