Cum supravieţuiesc francizele în anul crizei

Autor: Ana Bâtcă

Chiar dacă afacerile nu vor mai creşte în 2009, acest domeniu are mari şanse să atragă banii investitorilor dezamăgiţi de imobiliare.

Francizele alimentare, mai ieftine decât cele care activează în alte domenii, au cele mai mari şanse să se dezvolte în România pe timp de criză, anul acesta. Potrivit lui Răzvan Blid, directorul general al companiei de consultanţă în domeniul francizelor CHR Consulting, franciza ungurească de produse de patiserie Fornetti a fost cea mai vândută, anul trecut.


El se aşteaptă ca, în 2009, brandurile francizelor alimentare care costă destul de puţin, adică sub 10.000 de euro, să atragă o parte din românii disponibilizaţi şi care au „o brumă de bani“.

Atât afacerile francizelor din România, cât şi numărul acestora au crescut, anul trecut, cu 20% faţă de 2007. Potrivit datelor firmei de consultanţă, în 2007, în ţara noastră operau 363 francize, care au avut o cifră de afaceri totală de 1,2 miliarde de euro. Datele finale pentru anul 2008 vor fi cunoscute în luna februarie.

Francizele de modă, în pericol


Totuşi, din cauza crizei financiare interna- ţionale care a pătruns şi în economia noastră, afacerile francizaţilor nu vor mai creşte în 2009, estimează Răzvan Blid. Pe de o parte, „consumatorul final, strâmtorat, cumpără mai puţin“, iar pe de altă parte, francizorii (cei care acordă licenţele de franciză - n.r.) îşi recrutează mai greu francizaţi (cumpărătorii francizelor - n.r.), din cauza băncilor care au blocat acordarea de credite, explică directorul CHR Consulting. Problema finanţării este cauza care explică de ce numărul de persoane sau companii care au cumpărat o franciză a scăzut în ultima perioadă cu 20% faţă de perioada precedentă.

Dintre brandurile în franciză care activează la noi, cea mai grea luptă cu criza o vor avea magazinele de haine şi încălţăminte la modă, fiind un domeniu unde concurenţa este foarte acerbă, spune specialistul în francize.

Totuşi, dincolo de dificultăţile pe care fiecare companie în parte le va înfrunta din cauza crizei, anul acesta ar putea aduce surprize plăcute în domeniu. Una dintre oportunităţile identificate de conducerea CHR Consulting este că „fondurile de investiţii, active până nu de mult în imobiliare, vor să-şi diversifice portofoliile şi să achiziţioneze lanţuri de retail şi invariabil şi francize“.

AFACERE

Nu ne place riscul


În afacerile cu francize, românii nu sunt dispuşi să rişte, rezultă dintr-un studiu realizat pe preferinţele oamenilor de afaceri în acest domeniu. Astfel, potrivit lui Răzvan Blid, directorul general al CHR Consulting, cele mai interesante francize şi care sunt căutate de români sunt cele ieftine şi care nu necesită fonduri mari. „Francizele căutate sunt cele care fie presupun niveluri investiţionale mici şi deci finanţare din surse proprii, sau acele sisteme de franciză în care deţinătorul brandului înţelege să facă un joint venture cu francizatul până la maturizarea afacerii acestuia.“ Anul trecut, pe piaţa autohtonă au intrat francize noi precum Burger King sau Nordsee în domeniul alimentar, iar pe retail Missoni, Manouche, Pimkie, Minelli etc. Încă de la primele unităţi deschise, afacerile au evoluat bine, consideră directorul genral al CHR Consulting. Cele mai multe francize se regăsesc în oraşele mari, cu mulţi locuitori, precum Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Braşov şi Iaşi.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele