Zidarii şi-au încheiat treaba, s-au montat şi geamurile, urmează ultima etapă. Se face lista, iar meseriaşul o lungeşte şi mai mult. Bugetul trebuie să crească. Odată ce te-ai apucat, toate lucrările se fac în lanţ, una după alta, iar problema banilor dă emoţii. Din magazin în magazin, am comparat ofertele şi am ales preţurile medii, iar acolo unde a fost posibil, chiar pe cele mai ieftine, însă fără a neglija calitatea.
Pe lângă preţuri, am adăugat şi manopera, cât cere meseriaşul pentru montare, finisare şi văruit. Întâi am ales centrala termică. Preţul: 4.200 de lei, în care este inclus şi montajul. Pentru restul instalaţiei, meseriaşii iau bani la fiecare calorifer în parte - 120 de lei bucata. În preţ sunt incluse şi celelalte lucrări de montare a ţevilor.
12 lei/mp pentru montarea parchetului şi 30 de lei/mp - la gresie şi faianţă
Apoi ne-am îndreptat atenţia către bucătărie şi băi. Gresia şi faianţa am găsit-o la promoţie - 19 lei/mp, respectiv 17 lei/ mp. La aceasta se adaugă adezivul, 19,49 lei sacul de 25 kg. Manopera meseriaşului pentru fiecare metru pătrat este de 30 de lei. Parchetul l-am găsit tot la ofertă - 20,99 de lei/mp.
Montarea ajunge în medie cam 12 lei pe metru pătrat. Pentru finisaje am ales două tipuri de glet, unul care se foloseşte prima dată şi al doilea, foarte fin. Primul a costat 26 de lei sacul, iar gletul mai fin - 38 de lei. În total, pentru opera finală, în care intră gletul, finisajul şi văruitul, zugravul vrea 20 de lei pentru fiecare metru pătrat.
9.328 de lei termosistemul
Au urmat uşile, WC-urile, lavoarele, o cadă, o cabină de duş, dar şi cele mai mărunte lucruri - prize, întrerupătoare, aplice. Toate au fost trecute pe listă, astfel încât singurele lucruri în care se mai investeşte să fie obiectele de mobilier.
Termosistemul este şi el o investiţie destul de consistentă. Polistirenul, adezivul, plasa de armare, varul pentru faţadă şi manopera au costat peste 9.000 de lei. La final am făcut totalul - 46.619 de lei, adică în jur de 11.600 de euro a costat totul, inclusiv manopera.
GLET, FAIANŢĂ, PARCHET
Sfaturile meseriaşilor
Specialiştii în amenajări interioare spun că la acest tip de lucrări nu se potriveşte nici măcar socoteala din târg. De cele mai multe ori apar intervenţii neprevăzute şi se poate întâmpla ca necesarul de materiale să se mărească.
„Sunt lucruri imprevizibile: pereţi care au nevoie de mai mult material de încărcare, vopseaua lavabilă să nu fie suficientă, iar dacă mai are şi culoare în ea, nu e bine deloc. E mai bine să rămână. La gresie şi faianţă, de exemplu, eu îi sfătuiesc pe clienţi să-şi facă o rezervă. Au fost cazuri în care au avut nevoie de câteva plăci şi nu au mai găsit pe piaţă, nu se mai fabrica modelul respectiv”, spune inginerul Mihai Vasilache, manager la o firmă de amenajări interioare.
Aceiaşi meseriaşi spun că proprietarul trebuie să fie pregătit pe tot timpul lucrării să mai cumpere câte ceva. „E imposibil să ajungă la perfecţie toate materiale. Ori rămân, ori mai trebuie câte un sac de glet, o plintă în plus pentru parchet, diverse alte materiale. Însă calculele şi lista care se fac prima dată cu meseriaşul rămân aceleaşi. Celelalte lucruri care apar pe parcursul lucrărilor sunt stresante mai mult din cauza drumurilor obositoare până la magazin”, e de părere Cosmin Vasile, zugrav la o firmă de amenajări interioare din Bucureşti.
În ceea ce priveşte termosistemul, este indicat să se facă şi o analiză energetică. Astfel se poate stabili exact grosimea polistirenului care trebuie folosit.

OFERTĂ
Piaţa caselor fără tencuială şi var
- Bucureşti - în funcţie de zonă în principal şi de suprafaţă, preţurile încep de la 65.000 de euro şi depăşesc 400.000 de euro;
- Timişoara - cu 45.000 de euro poţi să-ţi cumperi o casă la periferie. În oraş, preţurile depăşesc 120.000 de euro;
- Cluj - oferta de case nevăruite începe de la 70.000 de euro în localităţile de la periferie şi ajunge, în zona centrală, de exemplu, până la 250.000 de euro;
- Braşov - preţurile ceva mai piperate sunt în zona Poiana Braşov, acolo unde imobilele cu etaj sar de 200.000 de euro, iar cele mai ieftine pornesc cam de la 100.000 de euro;
- Iaşi - la periferie, preţul unei case fără tencuială a scăzut până la 40.000 de euro. Cele mai scumpe sunt în zona rezidenţială Bucium, între 165.000 de euro şi 250.000;
- Bacău - în funcţie de zonă, preţurile încep de la 40.000 de euro şi ajung până la 250.000 de euro;
- Constanţa - casele la roşu pornesc de la 60.000 de euro şi ajung până la 250.000 de euro.




Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum