Cum văd liceenii reforma educaţiei

Asta, întrucât, pe lângă problemele de care se lovesc zi de zi la şcoală - orar aglomerat, lecturi obligatorii „plictisitoare”, meditaţii „enervante, dar necesare” - elevii au vorbit, în scris, folosind limbajul de mess, şi despre neîncredere, anxietate, teamă, bucurie, extaz, prima iubire, libertate, schimbare. De fapt, despre orice le influenţează universul acestor tineri „emo, îndrăgostiţi, marţieni, nebuni şi frumoşi”.

„Un proiect unic în ţară”, aşa cum îl numeşte Codruţa Missbach, cartea este, de fapt, rezultatul unei analize pentru ora de „educaţie antreprenorială”, cu care adolescenţii speră acum să-i poată „jecmăni” pe părinţi şi pe rude să o cumpere şi cu care au reuşit „să-i fure” profesoarei Missbach câte un 10 - altfel, o notă aproape imposibil de obţinut de la „doamna” care, „deşi e nedrept”, ar trebui să se pensioneze din toamnă. Şi... Bw, totul e adv! (Vezi dicţionarul!)

VOCEA ELEVILOR

„Nu ne cere nimeni părerea. Acum pot citi cartea”

Intitulat „Noi vs. noi”, primul capitol al cărţii celor de la a X-a I acoperă tema şcolii, de fapt a programei şcolare, a lecturii particulare, a „învăţatului” de pe Google, a calităţii dascălilor, a meditaţiilor, a proiectelor şco lare, a chiulului şi a copiatului. Cele mai multe păreri ar putea constitui opinii solide pentru noua Lege a e du ca ţiei. „Nu ne cere nimeni părerea. Dar acum, avem car tea şi pot citi acolo”, spun cu mândrie, pe 30 de voci, „haretiştii”, la prima „lecţie-deschisă” pe tema cărţii lor.

Prima problemă tratată de a dolescenţi: admiterea la liceu. Din discuţii reiese clar că foarte puţini şi-au dorit să ajungă la „Spiru”, cei mai mulţi au fost aduşi aici de medii. „Nu sunt de acord cu metoda asta computerizată, pentru că o me die te împiedică să intri la liceul pe care îl doreşti”, spune cu fermitate Raluca. „Intră cu o medie cineva care poate şi-a luat toate notele copiind”, continuă Petruţa.

„Un examen de cultură generală e cel mai potrivit”, crede Raluca. „Selecţia se poate face şi pe baza unui interviu cu profesorii liceului. Ei sunt specialişti, pot vedea dacă eşti de caracter”, completează Delia. Profesoara Missbach îi dă replica scurt: „Nu are legătură caracterul cu selecţia la liceu”.

Numai de lipsă de caracter nu pot fi suspectaţi elevii de la a X-a I, pentru care lucrurile s-au rezolvat după admitere, în ciuda metodei de selecţie pe care o dezaprobă. „Primul an în «Spiru» a fost o mare bucurie pentru mine. (...) Pe mine, liceul m-a transformat dintr-un băiat singur şi sfios în ceea ce sunt azi. Nici cel mai popular, dar nici cel mai necunoscut. Sunt o persoană care se simte bine în pielea ei”, mărturiseşte Andrei, unul dintre coautori.

Programa şi junk-foodul

„Chiar dak nu ştim bine lecţiile, nu ne-am făcut temele sau mai ştiu eu ce, totuşi ne ducem cu plăcere la scl, ştiind că numai acolo ne întâlnim cu prieteni kre împărătăşesc aceleaşi regrete în legătură cu învăţatul. (...) Şcoala este aşa cum este ea...”, vine concluzia cu putere de sentinţă a lui Caradaică.

Majoritatea elevilor dintr-a X-a I se comportă ca nişte apărători ai şcolii, dar asta nu înseamnă că în pledoaria lor tipărită nu văd foarte clar „bubele” sistemului. Elevul ar trebui să se axeze pe materiile care-i plac. Şi pe cele pe care vrea să le urmeze ca să se specializeze mai încolo”, consideră Cristina. Iulia se declară însă împotrivă: „Frate, eu nu sunt de acord. Programa şcolară trebuie să fie mai bogată. Motivare: programa din prezent e foarte slabă şi tinde să transforme elevul în skinny. Asta nu înseamnă că programa şcolară ar trebui să fie regim de îngrăşare cu junk-fooduri de la McDonald’s sau KFC, ci cu mâncare ca la mama acasă!”.

„De ce mor eroii în cărţile astea de şcoală?”

Şi dezbaterea continuă pe tema lecturii obligatorii. „Dacă nu citeşti, te izolezi de societate, nu mai potzi colabora la fel de uşor cu cei kre au timp şi de caterincă, şi de citit cărtzi”, surprinde Caradaică.

Robert se oferă să facă un top al celor mai „imposibile” cărţi. Pe primul loc e „Baltagul”, iar motivul este simplu: „Frate, e depăşită! Suntem mari! Mai e nevoie să ne ţină cu romanele astea în care binele triumfă asupra răului?”. A doua: „Moara cu noroc”. „Aici, amândoi, şi soţul, şi soţia, mor! Noutatea e că mor împreună cu criminalul. Dar, dacă e să privim corect, e bine că a murit criminalul. Nu va putea să mai facă şi alte crime. Ce n-am înţeles eu e de ce mor eroii în cărţile astea de şcoală?” Concluzia e una matură: „Cărţile pe care vi le recomandă profii nu sunt toate naşpa. Chiar dacă acum par retardate, poate sunt bune pentru mai târziu”.

REALIZARE

„Universul”, surprins pe mess

Experimentul „Într-o pauză... Universul” i-a adus profei de psiho Codruţa Missbach o serie de confirmări, dar şi mari satisfacţii. Cea mai mare este că a reuşit să-i unească pe e levi, să-i facă să se cunoască, să se aprecieze şi să lucreze împreună.

Dedicată părinţilor, cărora li s-a dat şi un Dicţionar ca să înţeleagă limbajul a dolescenţilor, cartea e un manifest de tinereţe. „Impropriu spus, cartea este un soi de Facebook. (...) Totuşi, ce am (re)învăţat eu de la ei? Ceva esenţial: anume că dialogul cu elevii este totdeauna întemeietor”, spune Codruţa Missbach în prefaţa lucrării. Alături de cei de la clasa a X-a I, cărora le e doar „dirigă de suflet”, profa s-a întors în timp şi se bucură că elevii au observat că între catedră şi bănci nu s-a interpus nicio linie.

Elevii cer respect de la dascăli şi vin cu sugestii pentru „aerisirea” orarului şi modernizarea manualelor

În „Universul” lor, liceenii de la „Spiru Haret” vorbesc despre dascălul ideal şi vin cu propuneri punctuale pentru „aerisirea” orarului şi modernizarea manualelor.

„Aş scoate din programa şcolară «Ciocoii vechi şi noi”, pentru că mi se pare un roman vechi, de antichitate, cu arhaisme, subiect plictisitor. (...) E greu de citit datorită limbajului care-l face şi mai neinteresant, chiar dacă şi azi avem ciocoi. Noi îi numim fiţoşi. Subiectele mele preferate în materie de cărţi ţin de romantism, aventură, SF, situaţii reale în care ai putea fi şi tu”, spune Raluca. „Dacă ar fi să scot din cărţi programa şcolară, aş scoate tot! Majoritatea manualelor mi se par demodate”, conchide, vehementă, Si mona.

Profa de psiho, Codruţa Missbach, îi provoacă apoi să-şi imagineze cum ar fi şcoala doar pe Youtube sau Google. „Cine ar mai învăţa? N-am şti ce să în văţăm! Informaţia e prea diversificată. N-am învăţa nici să comunicăm. Nici să vorbim! Să stăm la calculator tot timpul? Am fi graşi, cocoşaţi!”, vine concluzia.

Meditaţiile, un rău necesar

În privinţa meditaţiilor, acestea sunt un rău necesar pentru elevii clasei a X-a I. „Eu, unul, apelez la meditaţii doar în situaţii critice, când văd că nu mă descurc şi nu mai înţeleg nimic”, punctează Bogdan. Tot când îi ajunge cuţitul la os, apelează la pregătire suplimentară şi Isa: „Ştiu însă că apelez la meditaţii şi pentru că unii profi nu explică bine şi nu au timp să stea cu fiecare elev”. „Nu mi se pare normal să ai nevoie de meditaţii. Ar trebui ca şcoala să fie făcută aşa încât să înţelegi totul şi să nu ai nevoie de lecţii în plus”, conchide, vehement, Andrei.

Una peste alta, prea multe ore sunt plictisitoare, e părerea unanimă a adolescenţilor. „Ne plictisim din muuulte motive. Ori că nu ne place profu, ori că el e plictisit şi predă lecţia ca să scape mai repede. Asta se simte”, pune punctul pe „i” Isa.

Şi dacă tot vine vorba despre dascăli, elevii ar vrea ca şi ei să fie respectaţi: „Profesorii, în totalitate, sunt în măsură să ne critice. Întrebare: noi, elevii, putem să-i criticăm pe profesori? (...) De fapt, vreau să spun că mă refer la tipul ăsta de prof: care nu numai că nu iubeşte elevul, dar nici nu-l respectă! Sunt puţini profesorii care ascultă şi ce are elevul de zis, care îl înţeleg pe elev, care chiar nu se tem să-şi arate slăbiciunile în faţa elevului. Cei care reuşesc asta sunt şi pedagogi”.

SCURT DICŢIONAR

adv = adevărat
btw =by the way (apropo)
mm = mersi mult (cenzurat)
cv = ceva
scl= şcoală
fgm = faci glume mişto
cp = cu plăcere

ADOLESCENŢĂ

„Noi suntem generaţia de mâine”

Cel de-al doilea capitol al cărţii „haretiştilor” dintr-a X-a I îi face pe a dolescenţii care-l parcurg să se „dezbrace” de frizurile nebuneşti, de pantalonii cu turul lăsat sau de fardurile în exces. Şi să fie doar ei înşişi, aşa cum se pot vedea.

„Suntem neînţeleşi, ne căutăm o carapace, iar când ne exteriorizăm o facem agresiv. Aşa încercăm să captăm atenţia”, conturează Raluca portretul unei vârste. Şi completează: „Cel mai important lucru e să ne tratăm noi înşine mai întâi ca pe nişte oameni maturi, ca să putem fi trataţi cu seriozitate de ceilalţi. Chiar dacă ei văd în noi nişte mucoşi lipsiţi de experienţă. Noi suntem generaţia de mâine, iar dacă nimeni nu investeşte în noi, ţara va fi lăsată pe mâna emoiştilor care, la primele greutăţi, îşi vor tăia venele”.

„Curentul emo nu mai este în vogă. Emo sunt acei copii care, se presupune, sunt ne înţeleşi. Mie mi se pare o prostie să te automutilezi, dar să te şi sinucizi?!”, decretează Andreea. Cât despre părinţii care-i sâcâie, cea mai apropiată caracterizare a lor este, în opinia multora, aceea de „comunişti”.

De aceea, adolescenţii sunt de părere că ar avea nevoie de mai multă libertate, întrucât pot distinge şi singuri binele şi răul. „Fiecare dintre noi a avut măcar o al tercaţie cu părinţii. O ceartă, acolo, e prea puţin spus, pe diverse teme: că ascult muzică prea tare, că m-am apucat să fumez câte o ţighimighi, că stau prea mult la calculator, că învăţ prea puţin... Lucruri de om normal, dar asta-i deranjează. Noi vrem să fim independenţi şi nu ne cred că, uneori, ştim ce e bine şi ce nu”, spune Raluca.

Nici în privinţa drogurilor, elevii nu sunt mai puţin documentaţi. „M-am înfuriat când am auzit de adolescentul ăla care a murit de la «sarea de baie». Despre iarba legală am auzit şi critici, şi laude”, spune Andia. ,,Tot mai mulţi adolescenţi îşi pot procura diverse ierburi, cu multă uşurinţă. Parcă-ţi iei de mâncare sau ciocolată”, punctează şi Georgiana.

Dar problema care-i macină cu adevărat pe micuţii „maturi” e iubirea. O temă generoasă, care le-a împotmolit proiectul de a edita cartea atunci când gândul le era acolo unde le era şi inima, nu la proiecte pentru şcoală. „E cea mai frumoasă sen zaţie pe care o poate avea cineva la vârsta de 15-17 ani. Eu care credeam că nu voi iubi pe nimeni. (...) Ei, bine, m-am înşelat”, încheie Delia, ca într-o mărturisire de jurnal.