Banii ajung greu de la o lună la alta
Pretențiile relativ scăzute referitoare la veniturile necesare pentru o viață decentă sunt Explicate de autorii studiului prin situația cu care se identifică majoritatea persoanelor intervievate: 43%- spun că banii de abia le ajung de la o lună la alta. Doar 9% dintre români declară că banii pe care îi au le permit să trăiască bine, și alți 2% sunt de părere că banii pe care îi au le permit să aibă tot ce își doresc. În comparaţie cu anul trecut, situaţia este similară, scăzând însă uşor proporţia celor care spun că banii abia le ajung de pe o lună pe alta.
Încredere în leu
Leul este moneda în care românii au cea mai mare încredere (49%), urmată de euro (33%) și, mai apoi, de dolar (12%). Încrederea în moneda națională crește cu 11 procente față de anul anterior, în detrimentul încrederii în euro. Persoanele fără studii sau cu studii primare, espectiv cele cu studii medii declară în mai mare măsură decât cele cu studii superioare că leul este moneda în care au cea mai mare încredere. Spre deosebire de primele două categorii, intelectualii au încredere mai mare în dolar.
Fără bani la ciorap
Răspunsurile oferite la chestionarul propus de IRES denotă că, din punct de vedere financiar, românii nu sunt foarte optimiști în ceea ce privește viitorul. Majoritatea, 56%, declară că nu vor pune deoparte nici o sumă de bani. Femeile (62,1%), în mai mare măsură decât bărbații (48,6%) sunt convinse că în 2012 nu vor economisi nici o sumă. Criza locurilor de muncă se reflectă în mod pregnant în răspunsurile oferite de către persoanele intervievate. 63% dintre cei chestionați nu au un loc de muncă în momentul de față, în timp ce doar 37% din populație lucrează în prezent.
Cei mai mulţi vor să lucreze în ţară
15% dintre români doresc să își schimbe locul de muncă în anul care urmează, cu 6% mai puțin decât în 2010. Procentul este calculat din totalul celor care au declarat că au un loc de muncă în prezent.
Deși majoritatea dintre aceștia spun că și-ar dori să lucreze în țară (56%), un procent semnificativ dintre români, 44%, speră ca anul viitor să lucreze în străinătate, acest procent prezentând o creștere de 7 puncte comparativ cu anul trecut. Această tendință este mai pregnantă în rândul tinerilor cu vârste între 18-35 de ani care ar dori să își schimbe locul de muncă în anul care urmează (51,6%).
Investiţiile principale, în haine
Dat fiind contextul actual, ambițiile legate de diferite investiții sunt destul de temperate. În general, oamenii declară că nu vor face investiții majore, cum ar fi cumpărarea unei case, a unei mașini, a mobilei, a unui televizor sau a altor obiecte de acest tip. Probabil mai mult din necesitate, 60%, respectiv 64% dintre respondenți intenționează să cumpere îmbrăcăminte sau încălțăminte de sezon.
Nici cărțile nu se vor bucura în 2012 de prea mulți cumpărători, întrucât 56% dintre români nu intenționează să facă astfel de achiziții. În general, bărbații par a fi mai îndrăzneți decât femeile în ceea ce privește diferite investiții. Spre exemplu, 13% dintre bărbați declară că vor investi anul viitor în aparatură audio, în timp ce femeile prevăd acest lucru în procent de doar 5,4%. Mai mult, bărbații sunt mai hotărâți să investească în 2012 în îmbrăcăminte de sezon. (bărbați - 66,7%; femei - 52,7%)
Vacanţa în ţară
O proporție semnificativă a locuitorilor țării nu crede că va pleca în vacanță în anul 2012. Dintre cei care, totuși, își fac planuri pentru petrecerea concediului, 14% intenționează să-l facă în străinătate, iar 23% au de gând să-și petreacă vacanța în țară. Concediile în străinătate sunt preferate mai degrabă de persoanele cu un grad înalt de educație (24,9%), decât de cele cu studii medii (14,2%) sau cu studii primare/ fără studii (2,3%). Sumele alocate pentru vacanța sau vacanțele din 2012 nu sunt, însă, foarte mari.
Majoritatea oamenilor care intenționează să plece în vacanță (54%) declară că vor cheltui între 100-500 de euro.
Studiul "Proiecții sociale ale românilor pentru anul 2012" a fost realizat în data de 13 decembrie 2011, pe un eșantion de 1.435 de indivizi din toate regiunile țării, iar pentru ilustrarea evoluției indicatorilor s-a utilizat un studiu similar realizat în data de 8 decembrie 2010.








Spune-ţi părerea!
Nu v-ati saturat sa tot puneti previziuni ale romanilor, increderi in biserici si armata, astrologii si predictii fara fundamente economice. Ce relevanta are ghicitul lui 2012 de niste oameni care nu au habar de bazele economiei? In loc sa va ocupati cu precizerea lui 2012 si dupa a lui 2013 incepand cu decembrie 2012..si tot asa..mai bine-ati incerca sa faceti ceva concret in prezent.
In prezent se fura la greu ,asa ca se face ceva in Romania.