Proaspătă absolventă de Conservator, tânăra a format până acum mulţi prichindei cărora le-a predat lecţii de canto la un club particular, iar de curând s-a implicat într-un nou proiect de acest tip.
"Vreau să ies în concerte cu trupa mea de tineri de la Conservator, în perioada aceasta sunt în căutarea unui impresar. De acum o să încerc să particip la concursuri internaţionale, în ţară mi-a mai rămas să particip la "Cerbul de Aur", mă voi înscrie în concurs dacă se ţine anul viitor", a adăugat Daniela Cojocaru.
"Copiii învaţă să cânte în armonie"
Parohia "Toma Cozma" organizează de zece ani de zile cursul gratuit de învăţare a colindelor româneşti, timp în care de micii cântăreţi s-au ocupat violonista Otilia Marcela Pop, soprana Cristina Grigoraş şi altista Ana-Maria Niţă, de la Opera Română Iaşi, şi Simona Casian, artist liric la Filarmonica de Stat "Moldova" din Iaşi.
"Provocarea parohiei este de a ocupa timpul liber al copiilor, ei pot învăţa colinde şi acasă însă altceva este să cânte într-un cor. Aici învaţă să se audă pe sine şi pe ceilalţi, învaţă să cânte toţi ca unul, în unitate şi în armonie cu celălalt. Anul trecut, cursul de colinde a avut un real succes, după el a urmat şi un curs de cântări liturgice", a explicat preotul paroh Mihai Mărgineanu.







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum